Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4444/2012 AI generated

Contestation en anulare against nullity of appeal for procedural defects: limits of reviewing substantive grounds under Article 318 CCP

Case Number Decizia nr. 4444/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment contestation, upholding the lower appellate decision that had declared the appellant's appeal null and void. The dispute arose from a civil construction contract where the appellant attempted to challenge a lower court decision regarding the extension of contractual late-payment penalty clauses to works not expressly included in the agreement, but the appellate court had previously ruled that the appeal itself was procedurally defective. Relying on the provision that the appeal did not meet the statutory conditions for its filing, the court determined that the annulment contestation was inadmissible because it did not reveal a material error or an omission in examining the merits, but rather sought to bypass the procedural nullity by re-arguing the substantive grounds for the appeal. The decisive legal basis was Article 318 of the Code of Civil Procedure, which restricts annulment contestations to cases of material error or omitted grounds in the appellate ruling, and Article 3021(1)(c) of the Code of Civil Procedure, which governs the nullity of appeals that fail to comply with mandatory filing requirements.

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ; Contestation en anulare against nullity of appeal for procedural defects: limits of reviewing substantive grounds under Article 318 CCP: Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. indicat de contestatoare vizează două situații: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, b) când instanța respingând recursul său admițându-l numai în parte „a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure substantive defects annulment of contract review on the merits grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 663 din 14 februarie 2012, în Dosarul nr. 6217/86/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC C. SA Rădăuți, conform dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ..

Împotriva acestei decizii SC C. SA Rădăuți a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ..

În argumentarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs de modificare a deciziei recurate, referitor la aplicarea greșită a legii privind penalitățile de întârziere pentru suma de 264349,23 RON, întrucât aceasta reprezintă contravaloarea unor lucrări neprevăzute în contractul părților, fiind nelegală extinderea clauzei pentru penalități de întârziere din contract, la lucrări care nu au tăcut obiectul acestuia, lipsind consimțământul său în acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC D.P. SA a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate.

Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. indicat de contestatoare vizează două situații: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, b) când instanța respingând recursul său admițându-l numai în parte „a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".

Rezumând susținerile contestatoarei, în raport de motivul de contestație invocat conform căreia instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs invocat, vor fi înlăturate întrucât soluția Înaltei Curți prin care s-a constatat nulitatea cererii de recurs a avut în vedere prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ..

Prin urmare nu se poate reține că „dezlegarea dată" este rezultatul unei greșeli materiale sau că există omisiune. În condițiile în care contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunțată de instanța de recurs nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele de fond care au fost prezentate Înaltei Curți drept motive de recurs nu vor fi reținute întrucât soluția nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile promovării recursului.

În realitate, prin argumentele aduse în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea urmărește examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac extraordinare a recursului.

Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C. SA împotriva deciziei nr. 663 din 14 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.