Extraordinary appeal in cancellation: unproven constitutional challenge and merits re-adjudication beyond strict procedural grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the extraordinary appeal in cancellation filed by the claimant, thereby upholding the previous decision of the Court of Appeal which had reversed the lower court's judgment in favor of the defendant state ministry. The dispute concerned a commercial case regarding the legal status of an immovable property and the validity of a transaction, where the appellant challenged the procedural regularity of the appellate hearing and the court's failure to address a constitutional unconstitutionality exception. The Supreme Court ruled that the procedural criticism regarding service of process was unfounded because the appellant was represented by counsel who was already informed of the term under Civil Procedure Code Article 153(1); it rejected the complaint about the ignored constitutional challenge on the grounds that the appellant had not substantiated the request during the proceedings, thus respecting the principle of party autonomy; and it deemed the final criticism inadmissible because it effectively sought to re-adjudicate the merits of the case, which is prohibited in this extraordinary remedy under Civil Procedure Code Article 317(1)(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 153 alin. (1) C. proc. civ, art. 8 Legea nr. 303/2008; Extraordinary appeal in cancellation: unproven constitutional challenge and merits re-adjudication beyond strict procedural grounds: Intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național București a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației motivat de faptul că în speță contestatoarea nu invocă niciun motiv care să poată fi circumscris dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pe care este întemeiată cererea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2699 din 14 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7911/62/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național București împotriva deciziei nr. 133 Ap din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul declarat de reclamanta SC P. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 1423/C din 1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC P. SRL Brașov, invocând următoarele motive, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..
- pentru termenul la care instanța s-a pronunțat asupra fondului recursului Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național București, societatea contestatoare nu a fost citată procedural;
- instanța de recurs a intrat în judecarea fondului fără a se pronunța asupra excepției de neconstitiuționalitate formulată de prezenta contestatoare;
- instanța de recurs a reținut că imobilul în litigiu nu are calitatea de activ disponibil, contrar celor exprimate în scris expres și neechivoc de R.R.F. București.
Intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național București a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației motivat de faptul că în speță contestatoarea nu invocă niciun motiv care să poată fi circumscris dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pe care este întemeiată cererea.
Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate constată că prezenta contestație în anulare este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.
Procedura de citare cu SC P. SRL Brașov a fost legal îndeplinită la termenul la care recursul a fost soluționat întrucât la termenul anterior, respectiv 25 mai 2010 această parte fusese reprezentată prin avocat care avea termen în cunoștință și pentru care nu mai era necesară citarea în raport de dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ..
În ceea ce privește cea de-a doua critică Înalta Curte reține că, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2009, prezenta contestatoare nu și-a susținut cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 8 Legea nr. 303/2008, instanța de recurs nefăcând altceva decât să respecte principiul disponibilității părții în procesul civil.
Cea de-a treia critică nu poate fi subsumată dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. întrucât repune în discuție însuși fondul recursului, aspect nepermis în această cale extraordinară de atac a cărei exercitare este reglementată de dispoziții de procedură de strictă interpretare.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 2699 din 14 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7911/62/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.