Recalculation of parliamentary civil servant severance to include allowances under retroactive application of 2009 statutory amendment

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Legislativ, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:

1. Obligarea pârâtului la recalcularea și plata drepturilor salariale ce i se cuvin, reprezentând indemnizația egală cu 7 salarii lunare brute care se plătesc funcționarilor publici parlamentari ai căror raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public, parlamentar, cu modificările și completări le ulterioare;

2. Actualizarea sumei care i se cuvine cu rata medie lunară a inflației, începând cu data de 27 aprilie 2009 până la plata efectivă a acesteia.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 1996 - 2006 și-a desfășurat activitatea în cadrul autorității pârâte în calitate de funcționar public parlamentar, fiind încadrat în funcția de consilier I superior 1 șef de sector, iar, din noiembrie 2006 raportul său de serviciu a încetat prin pensionare conform art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2006 și în consecință conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 i-a fost achitată de pârât indemnizația egală cu 7 salarii lunare, calculate la salariul de bază - fără sporuri.

Reclamantul a mai arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2009 a solicitat pârâtului recalcularea drepturilor cuvenite, în raport de noile dispoziții legale, cerere nesoluționată până la data formulării acțiunii.

În ședința publică din 4 februarie 2010 reclamantul a depus la dosar, în baza art. 132 alin. (2) C. proc. civ. o precizare a acțiunii în ceea ce privește cuantumul total al sumei solicitate cu titlu de diferență de indemnizație pentru cele 7 luni, sumă în cuantum de 18.473 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul având un drept recunoscut de lege vătămat în raport de dispozițiile art. 71 (1) din Legea nr. 7/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 113/24 aprilie 2009.

S-a reținut de către instanță că acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, apare ca întemeiată, deoarece conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 113 din 24 aprilie 2009, „prin salariu lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate”, iar în raport de sporurile din ultima lună, reclamantul are dreptul la plata sumei pretinse cu titlu de diferență, conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 modificată, în cuantumul propus de reclamant și necontestat de pârât.

Instanța nu a reținut susținerile din întâmpinare, în raport de dispozițiile art. III din Legea nr. 113/2009 prin care se dispune în sensul că „prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 se aplică și funcționarilor publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. d), până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, constatând că reclamantul are calitatea de funcționar public parlamentar.

Față de cele expuse mai sus, instanța, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a constatat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 18.473 RON, reprezentând diferență de indemnizație cuvenită, conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, sumă reactualizată cu rata inflației începând cu data de 27 aprilie 2009 și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Legislativ, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul P.M. a avut calitatea de funcționar public parlamentar, deși acesta nu a avut vreun raport de serviciu cu una din cele două Camere ale Parlamentului, ci a fost funcționar public în cadrul Consiliului Legislativ (persoană juridică distinctă, cu care, de altfel, se și judecă;

- conform prevederilor art. 71 din Legea nr. 7/2006, în redactarea în vigoare la data încetării raportului de serviciu, reclamantul a beneficiat „de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute”, potrivit procedurilor de calcul adoptate la acea vreme atât de Consiliul Legislativ, cât și de cele două Camere ale Parlamentului, încasând astfel o indemnizație netă în sumă de 18.622 RON. La acea dată Legea nr. 7/2006 nu explicita noțiunea de salariu lunar brut. Ulterior, prin Legea nr. 113/2009 art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a fost modificat, în noua redactare, textul devenit art. 73 precizând că prin salariul lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate.

- în mod greșit instanța a constatat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece Consiliul Legislativ a motivat „refuzul” de plată a diferențelor de indemnizație solicitate de reclamant prin lipsa unor prevederi legale exprese referitoare la Consiliul Legislativ cu privire la cheltuielile bugetare suplimentare rezultate din aplicarea legii, neavând temei legal pentru a solicita suplimentarea bugetului său.

Recurentul nu și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește calitatea de funcționar public parlamentar a reclamantului la data pensionării și aplicarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, acestea rezultă atât din dispozițiile art. 79 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Consiliul Legislativ este „organ consultativ de specialitate al Parlamentului” precum și din articolele corespunzătoare din Legea nr. 7/2006 (art. 90 alin. (1) și, respectiv, art. 94 din forma republicată) care stabilesc că funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ li se aplică „dispozițiile referitoare la vechimea în specialitate, la pensionare și la indemnizația ce li se cuvine la pensionare”. Este adevărat că, abia ulterior, prin dispozițiile pct. 7 din Legea nr. 133/2009, s-a prevăzut luarea în considerare a sporurilor la calculul respectivei indemnizații, dar această prevedere „se aplică și funcționarilor publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. b) și ale art. 64 din Legea nr. 7/2006, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi” (art. III al Legii nr. 113/2009), deci și reclamantului.

În ceea ce privește motivul de recurs privind calculul unor contribuții către bugetul de stat la suma datorată sau alocarea către bugetul instituției a resurselor necesare executării obligației stabilite de prima instanță, acestea exced fondului litigiului, fiind probleme ce țin de faza executării hotărârii judecătorești.

Referitor la obligația reactualizării sumei datorate în raport cu rata inflației (indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică) aceasta rezultă dintr-o serie de acte normative, incluzând atât Codul civil (art. 1088), cât și O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute cu titluri executorii.

În raport de prevederile legale menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Legislativ împotriva Sentinței civile nr. 1385 din 18 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM