Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5464/2011 AI generated

Peremption of appeal for inaction in social security compensation dispute

Case Number Decizia nr. 5464/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the dismissal by expiration (perimare) of the appellant's appeal, leaving the lower court's judgment that dismissed the plaintiff's claim against the pension authority as final and in force. The dispute involved a challenge to an administrative decision calculating specific statutory compensation, where the plaintiff argued the amount was insufficient; however, the appeal process stalled when neither party appeared at a scheduled hearing nor requested judgment in absentia, resulting in the case remaining inactive for one year. Applying Articles 248, 249, 251, and 252 of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was automatically dismissed by operation of law due to the lapse of time without procedural interruption, establishing that failure to prosecute an appeal for one year results in its ex officio extinction regardless of the merits of the underlying substantive claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 din Legea nr. 189/2000, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 242 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal for inaction in social security compensation dispute: La termenul de judecată din 30 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
lapse due to peremption administrative dismissal judgment in absentia social security Civil Procedure Code social security litigation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 143 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată plângerea formulată de reclamantul S.D. împotriva deciziei nr. 4573 din 28 septembrie 2005 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Mureș.

Curtea de apel, a reținut, în esență că la stabilirea cuantumului indemnizației stabilită prin decizie, pârâta a avut în vedere dispozițiile cuprinse în art. 2 din Legea nr. 189/2000, dispoziții prin care este stabilit în mod expres cuantumul despăgubirilor pentru persoanele aflate în una din situațiile prevăzute la art. 1. din legea, astfel că solicitarea reclamantului nu se justifică, depășind cu mult cuantumul legal.

Împotriva sentinței anterior menționată, a declarat recurs reclamantul S.D.

La termenul de judecată din 30 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 17 noiembrie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare, întrucât dosarul a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 și 251 C. proc. civ. urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de reclamantul S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimarea recursului declarat de S.D. împotriva sentinței nr. 143 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.