Forfeiture of right to challenge pension denial: exceeding the one-year administrative litigation deadline

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 32 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul S.G.F.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, prin care solicita anularea hotărârii nr. 10383 din 28 septembrie 2004, emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 189/2000, și stabilirea calității de beneficiar al acestui act normativ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a contestat hotărârea nr. 10383 din 28 septembrie 2004, care i-a fost comunicată sub semnătură de primire, iar la data de 24 noiembrie 2006 a depus la Casa Județeană de Pensii Bihor, din nou aceeași cerere cu același conținut, care a fost clasată doarece avea o hotărâre de respingere.

La data de 21 mai 2009, reclamantul revine la Casa Județeană de Pensii Bihor cu o cerere având același obiect ca și cererea din 2004, care a fost din nou clasată, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată și modificată de Legea nr. 233/2002.

Răspunsul pârâtei, de clasare a cererii, emis la data de 21 iulie 2009, pe care reclamantul la primit la data de 4 august 2009, a fost contestat la data de 13 iulie 2010, cu aproape un an mai târziu.

În acest context, Curtea a apreciat ca întemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtă și a constatat că acțiunea reclamantului a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, neîncadrată în drept, recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, reținând excepția prescripției dreptului la acțiune, deși a solicitat repunerea sa în termen.

A arătat că s-a aflat în imposibilitate de a înainta în termenul legal contestația la răspunsul de clasare a cererii sale, emis la data de 21 iulie 2009, întrucât în acea perioadă de timp a avut reședința în Italia, unde a lucrat cu forme legale, întoarcerea în țară făcându-se la începutul lunii iulie 2010.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii comisiei care funcționează în cadrul caselor județene de pensii și a municipiului București persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data comunicării actului a cărui anulare se cere, acest termen fiind de decădere [art. 11 alin. (2) și alin. (5)].

Cum actul a cărui anulare se solicită în cauză a fost comunicat recurentului-reclamant la data de 4 august 2009, iar acțiunea acestuia a fost înregistrată la data de 13 iulie 2010, la aproximativ un an mai târziu de la data data comunicării actului, în mod corect a reținut instanța de fond tardivitatea introducerii acțiunii și a dispus respingerea acesteia ca atare.

Repunerea în termenul de exercitare a contestației, în temeiul art. 103 din C. proc. civ., solicitată prin cererea de recurs, nu poate fi dispusă în cauză, recurentul nefăcând dovada că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a contestației printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Pentru considerentele arătate, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.G.F.E. împotriva sentinței nr. 32 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.