Defamation action: timeliness of appeal for party represented by counsel at first-instance pronouncement

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea prealabilă, adresată Judecătoriei sectorului 1 București partea vătămată B.G. a solicitat condamnarea inculpatei A.A., pentru infracțiunile de insultă și calomnie, prevăzută de art. 205 și respectiv art. 206 C. pen.

În motivarea cererii, partea vătămată a arătat că în cotidianul „Z.” din 10 august 1999, inculpata, în calitate de jurnalist a publicat articolul intitulat „Anchetatorii au indicii că avocatul G.B. ar fi cea care a instigat la fals”, în care a făcut afirmații calomnioase în sensul că „există indicii conform cărora aceeași apărătoare de 100.000 dolari S.U.A. a influențat un martor care reaudiat, în prezența avocaților, a adus informații noi în dosarul S.O.

Judecătoria sector 1 București prin sentința nr. 2723 din 28 decembrie 2001, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie și insultă, prevăzută de art. 206 C. pen. și respectiv art. 205 C. pen.

Totodată, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., acțiunea civilă formulată de reclamantă a fost respinsă.

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 914 din 15 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat în parte sentința menționată și a obligat pe inculpată să plătească 100.000.000 lei daune morale solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.P.I. SA către victimă.

Împotriva acestei ultime hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, deoarece a considerat că soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, este contrară legii.

În acest sens s-a arătat că recursul părții civile a fost tardiv introdus și pe cale de consecință procurorul a pus concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea deciziei instanței de control judiciar, întrucât a admis o cale de atac ce a fost exercitată după decăderea din acest drept.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.

Art. 363 alin. (3) din același cod, prevede că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Totodată, conform art. 174 alin. (3) C. proc. pen., celelalte părți (cu excepția inculpatului) pot fi întotdeauna reprezentate în cursul judecății, prezența lor nefiind necesară.

Din interpretarea dispozițiilor legale invocate rezultă că, dacă partea a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, însă a fost reprezentată prin apărător, ea se consideră ca și cum ar fi fost prezentă, iar termenul de apel sau de recurs curge de la pronunțare, comunicarea nefiind necesară.

În speță, la termenul din 19 decembrie 2001, când prima instanță a amânat pronunțarea pentru 28 decembrie 2001 dând posibilitate părților să depună concluzii scrise, la apelul nominal au răspuns prin avocat, partea vătămată, inculpata și partea responsabilă civilmente.

Sentința pe care partea civilă a atacat-o cu recurs a fost pronunțată la 28 decembrie 2001, dată la care, potrivit legii, curge termenul de 10 zile.

Calculând, potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen., cele 10 zile procedurale începând cu data mai sus amintită, rezultă că ultima zi în care se putea declara recurs era 8 ianuarie 2002.

Din actele dosarului rezultă că exercitarea căii de atac a fost făcută de partea civilă după decăderea din acest drept, respectiv în 9 ianuarie 2002.

În consecință, admițând recursul declarat de partea vătămată constituită parte civilă la 9 ianuarie 2002, cu încălcarea dispozițiilor procedurale, instanța de control judiciar a admis o cale de atac tardiv introdusă.

Susținerea părții civile, că recursul în anulare a fost promovat de către o persoană fără calitate, nu este întemeiată deoarece, potrivit legii de organizare a Ministerului Public, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, poate delega pe orice procuror să semneze în locul său. (De fapt, în cadrul acestei instituții este o secție care are ca atribuție promovarea recursurilor în anulare). Din dosar reiese că recursul în anulare a fost semnat „pentru procurorul general” deci nu de către orice procuror, putând fi și un procuror șef de secție desemnat să semneze actul respectiv.

S-a mai susținut de către partea civilă că recursul a fost introdus în termen, deoarece în acea perioadă cel puțin 3 zile -31 decembrie 2001, 1 și 2 ianuarie 2002 au fost zile nelucrătoare declarate astfel prin H.G. nr. 1222 din 7 decembrie 2001 și ca atare datele respective nu intră în calculul celor 10 zile în care avea dreptul să utilizeze această cale de atac.

Nici această susținere nu este întemeiată, deoarece potrivit legii, zilele de sărbătoare intră în calculul termenului atunci când ele sunt în interiorul celor zece zile. Dacă zilele de sărbătoare sunt la sfârșitul termenului, acesta se prelungește până la prima zi lucrătoare.

În consecință, recursul în anulare urmează să fie admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 914 din 15 mai 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, privind pe inculpata A.A.

Casează decizia atacată și menține sentința primei instanțe nr. 2732 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei sector 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2003.