Competence for labor disputes over classification order amendments and risk allowances: application of Labor Code over administrative-jurisdictional rules for central authority acts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing that the Bucharest District Court, Labor and Social Insurance Section, had competence to hear the case in the first instance, overturning the initial declination by the same body and the subsequent declination by the Bucharest Court of Appeal. The dispute involved a group of legal professionals seeking the modification of their classification orders to include a 50% risk and neuropsychic overexertion allowance, arguing that such benefits extended to specialist legal staff under Article 58 of Law No. 50/1996. The Court determined that although the plaintiffs sought to modify administrative acts issued by a central authority, the substantive nature of the claim was a labor dispute regarding specific remuneration components, which falls under Article 2(1)(c) of the Code of Civil Procedure and Article 2 of the Labor Code, rather than the administrative-jurisdictional scope defined by Article 10(1) of Law No. 554/2004, as no derogating special law excluded the general application of labor law provisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 58 Legea nr. 50/1996, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ; Competence for labor disputes over classification order amendments and risk allowances: application of Labor Code over administrative-jurisdictional rules for central authority acts: The dispute involved a group of legal professionals seeking the modification of their classification orders to include a 50% risk and neuropsychic overexertion allowance, arguing that such benefits extended to specialist legal staff under Article 58 of Law No. 50/1996. The Court determined that although the plaintiffs sought to modify administrative acts issued by a central authority, the substantive nature of the claim was a labor dispute regarding specific remuneration components, which falls under Article 2(1)(c) of the Code of Civil Procedure and Article 2 of the Labor Code, rather than the administrative-jurisdictional scope defined by Article 10(1) of Law No. 554/2004, as no derogating special law excluded the general application of labor law provisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision explicitly cited in the dispositive as the legal basis for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4943 din 9 iunie 2010 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A.T.I., M.G.C., O.A., R.F.R., S.N.R., Z.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că reclamanții, prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2008 disjunsă din Dosarul nr. 14063/3/2009, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției pentru a se dispune modificarea ordinelor de încadrare în sensul completării acestora cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Drepturile prevăzute în prezenta lege pentru magistrați se acordă și personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
Obiectul acțiunii îl constituie solicitarea de a se modifica un act al unui organ al administrației centrale, astfel că acesta nu se circumscrie în sfera prevederilor art. 281 C. muncii.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat în favoarea Tribunalului București competența soluționării cauzei și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a apreciat că petitul acțiunii referitor la modificarea ordinelor de încadrare pentru reclamanți, în sensul completării acestora cu sporul de risc și suprasolicitare neuro-psihică este un capăt de cerere accesoriu, întrucât soluționarea sa depinde de soluția dată capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sporului de risc și suprasolicitare neuro-psihică.
Reclamanții A.T.I., M.G.C., O.A., R.F.R., S.N.R. și Z.M., prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2008 disjunsă din Dosarul nr. 14063/3/2009, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justitiei pentru a se dispune modificarea ordinelor de încadrare în sensul completării acestora cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, invocând în susținerea cererii lor dispozițiile art. 58 Legea nr. 50/1996, potrivit cărora: „Drepturile prevăzute în prezenta lege pentru magistrați se acordă și personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare”.
Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În vederea stabilirii competenței materiale în soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că se impune analizarea obiectului dedus judecății.
Reclamanții au solicitat modificarea ordinelor de încadrare în sensul completării acestora cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică 50%.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Obiectul litigiului, în cauza de față, nu se încadrează în textul de lege sus citat, fiind de fapt un litigiu de muncă.
Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. „tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe”.
Cererea reclamanților se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.
În speță, nu există o lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înțeleasă în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic de muncă.
Prevederile C. muncii se aplică tuturor categoriilor de salariați (magistrați, funcționari publici cu statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze litigiile de muncă este Tribunalului ca instanță de conflicte de muncă.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe A.T.I., M.G.C., O.A., R.F.R., S.N.R., Z.M. și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iulie 2011.