Quashed and remanded to tribunal: Law No. 290/2003 restitution claims held within tribunal's exclusive jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, quashed the Bucharest Court of Appeal's decision of 3 December 2010, and remanded the case to the Bucharest Tribunal (administrative and fiscal division) for competent adjudication, thereby ruling in the claimant's favor on the jurisdictional issue. The underlying dispute concerned a claim against the National Authority for Restitution (A.N.R.P.) for payment of compensation established under Law No. 290/2003 (for property seized in Bessarabia, Northern Bukovina, and Hertsa after WWII), which the first-instance court had rejected as unfounded due to suspended payment titles and insufficient state budget funds under art. 18(5) of Government Decision No. 1120/2006 and art. III of Emergency Ordinance No. 62/2010. The High Court, raising the material jurisdiction exception of its own motion, held that under art. 8(5) of Law No. 290/2003, actions contesting central commission decisions or seeking to compel the A.N.R.P. to issue such decisions fall within the special, derogatory competence of the tribunal, not the court of appeal, and thus applied art. 312(1) and art. 304(3) of the Civil Procedure Code to quash and remand.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 10 alin. (2) Legea nr. 290/2003, art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (5) Legea nr. 290/2003, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ; Quashed and remanded to tribunal: Law No. 290/2003 restitution claims held within tribunal's exclusive jurisdiction: The underlying dispute concerned a claim against the National Authority for Restitution (A.N.R.P.) for payment of compensation established under Law No. 290/2003 (for property seized in Bessarabia, Northern Bukovina, and Hertsa after WWII), which the first-instance court had rejected as unfounded due to suspended payment titles and insufficient state budget funds under art. 18(5) of Government Decision No. 1120/2006 and art. III of Emergency Ordinance No. 62/2010. The High Court, raising the material jurisdiction exception of its own motion, held that under art. 8(5) of Law No. 290/2003, actions contesting central commission decisions or seeking to compel the A.N.R.P. to issue such decisions fall within the special, derogatory competence of the tribunal, not the court of appeal, and thus applied art. 312(1) and art. 304(3) of the Civil Procedure Code to quash and remand.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admitting the appeal and quashing the lower court's decision due to lack of material jurisdiction.
Basis for establishing the special material jurisdiction of the tribunal, leading to the case being referred to it.
Reference to the general rule in administrative litigation from which the special jurisdiction derogates.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta P.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea pârâtei la emiterea pe numele reclamantei a dispoziției de plată pentru despăgubirile calculate conform Legii nr. 290/2003 și stabilite prin Hotărârea nr. 42 din 29 februarie 2008 a Comisiei Județene Buzău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și la plata sumei de 143.457 RON, respectiv prima și a doua tranșă de despăgubiri, sumă care să fie actualizată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Prin sentința civilă nr. 4880 din 03 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta P.S. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Hotărârea nr. 42 din 29 februarie 2008 emisă de către Instituția Prefectului Județului Buzău - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a stabilit cu titlu de despăgubire, în favoarea reclamantei, suma de 143.457 RON reprezentând compensații bănești pentru bunurile deținute de autoarea L.S., abandonate și sechestrate în localitatea O., jud. O., ca urmare a refugiului, precum și faptul că reclamanta a solicitat plata despăgubirilor, prin cererea înregistrată la instituția pârâtă.
Examinând dispozițiile legale incidente, respectiv art. 18 alin. (5) H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Curtea a reținut faptul că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor fonduri suficiente aprobate anual cu această destinație.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că, potrivit art. III O.U.G. nr. 62/2010, s-a dispus suspendarea, pe o durată de 2 ani, a emiterii titlurilor de plată, motiv pentru care a apreciat că se impune respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termenul legal reclamanta P.S., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală apreciind în mod eronat că din prevederile art. 18 alin. (5) H.G. nr. 1120/2006 rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație .
Pe de o parte, susținerea pârâtei cu privire la insuficiența fondurilor alocate la bugetul de stat pentru acoperirea tuturor sumelor reprezentând despăgubiri scadente nu a fost probată, iar, pe de altă parte, instanța de fond nesocotește că refuzul achitării „sine die” a acestor despăgubiri pe motiv de lipsă a fondurilor transformă dreptul la aceste despăgubiri într-un drept eventual și încalcă principiul predictibilității normei juridice și a aplicării ei, principiu protejat îndeosebi prin jurisprudența drepturilor omului la nivel european.
Instanța de fond în mod eronat a considerat că legiuitorul a avut în vedere eventualitatea insuficienței fondurilor, față de mențiunea din art. 18 alin. (5) H.G. nr. 1120/2006, având în vedere că obligația de plată în termenul de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei este prevăzută de dispozițiile unei legi, respectiv de art. 10 alin. (2) Legea nr. 290/2003, iar prevederile unei hotărâri de guvern sunt inferioare ca forță juridică unei legi, prioritate în aplicare având actul normativ cu forță juridică superioară.
De asemenea, în mod eronat, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. II O.U.G. nr. 62/2010 prin care s-a dispus suspendarea pe o durată de 2 ani a emiterii titlurilor de plată, însă respectiva normă juridică nu este incidentă în speță, întrucât se referă doar la titlurile de plată emise în baza Legii nr. 247/2005, iar nu și la cele emise în temeiul Legii nr. 290/2003.
Din oficiu, la termenul de judecată din 21 iunie 2011, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea acțiunii promovată de reclamanta P.S..
Asupra excepției invocate, Înalta Curte reține că:
Reclamanta P.S. s-a adresat Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 42 din 29 februarie 2008 a Comisiei Județene Bacău de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Competența materială a instanțelor de contencios în soluționarea acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cum este cazul reclamantei, este stabilită în art. 8 alin. (5) și (6) din actul normativ precitat.
„(5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
(6) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”.
Având ca reper aceste texte legale rezultă că în privința acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 legislatorul a stabilit o competență specială, derogatorie de la dreptul comun în materie (art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004). Astfel , conform art. 8 alin. (5) Legea nr. 290/2003 acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse cenzurii tribunalului, iar pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor ce vizează obligarea A.N.R.P. de a emite asemenea hotărâri.
Prin urmare, excepția necompetenței materiale a instanței de fond este întemeiată, astfel că va fi admisă și, în consecință, va fi admis recursul formulat de reclamanta P.S., va fi casată sentința recurată, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.S. împotriva sentinței civile nr. 4880 din 03 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2011.