Suspension of administrative audit decision: failure to prove well-justified case and imminent damage

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheirea din 21 februarie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării deciziei din 15 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi Galați, formulată de reclamantul D.V., și a dispus suspendarea executării măsurilor dispuse la punctele 9,10,11 din decizie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată, Unitatea Administrativ Teritorială C.- prin primar, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României a solicitat anularea în tot a încheierii emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, anularea în parte a Deciziei nr. 27/2011 emisă de Camera de Conturi a județului Galați, cu privire la măsurile dispuse la pct. 9, 10, 11 și suspendarea executării deciziei atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea de Apel a apreciat că la nivel european există preocupări în ceea ce privește suspendarea executării actelor administrative, cum ar fi recomandarea adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, însă eficacitatea necesară acțiunii administrative.

Instanța de fond a constatat că în cauză există un caz bine justificat, fiind invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat.

Prin urmare, s-a apreciat că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită de reclamantă, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului ci doar o examinare sumară a împrejurărilor expuse de reclamantă.

Curtea de Apel a considerat că este necesară măsura suspendării executării în condițiile în care ordonatorul de credite este obligat să procedeze la luarea măsurilor de recuperare a pretinsei pagube înainte ca instanța să constate legalitatea sau nelegalitatea acordării drepturilor salariale, ceea ce ar perturba în mod grav funcționarea instituției publice și ar afecta în mod evident angajații care au primit drepturile salariale despre care se susține că au fost încasate necuvenit.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că susținerile instanței de judecată inserate în motivarea soluției de suspendare parțială a deciziei Curții de Conturi a României nu sunt împrejurări de natură să argumenteze că este vorba despre un" caz bine justificat".

Principiul prestabilirii drepturilor salariale ale personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin lege, constituie o excepție de la principiul negocierii, și care, la rândul său, se constituie intr-un principiu distinct al sistemului de salarizare.

Este firesc ca drepturile salariale ale personalului bugetar să fie stabilite prin lege sau prin acte normative cu forță juridică similară legii, respectiv O.G., simple sau de urgență și nu prin contract colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, având în vedere statutul profesional al acestora și, în special, sursa de finanțare a acestor venituri, și anume bugetul public.

Drepturile de natură salariată puse în discuție în acest litigiu au fost acordate ca urmare a interpretării eronate sau a ignorării actelor normative care reglementează drepturile salariale ale personalului contractual și funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice și cele referitoare la disciplina financiară care trebuie respectată de acestea în cheltuirea banului public.

Recurenta susține că în același sens sunt și prevederile art. 23 alin. (1), conform cărora: „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale."

Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă", se arată că instanța de fond nu a motivat în nici un fel îndeplinirea acestei condiții, rezumându-se a menționa că "în speță este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente impusă de ari. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil".

Recurenta consideră că în cauză nu s-a demonstrat iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art.14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte constată că cea mai mare parte a considerentelor sentinței atacate cuprinde o caracterizare teoretică a instituției juridice a suspendării executării actului administrativ, cu referite la conținutul normativ al Legii nr. 554/2004 și la principiile cuprinse în recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, fără a indica, în concret, împrejurările pe care le-a circumscris cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu este îndeplinită în cauză, pentru că, prin decizia contestată, în sarcina intimatei - reclamante au fost stabilite numai măsurile pe care urmează să le aducă la îndeplinire pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate, măsuri care nu produc prin ele însele un prejudiciu material viitor și previzibil în patrimoniul părții sau o perturbare previzibilă gravă a activității sale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica Încheierea atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul D.V. – primar al comunei C., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României, împotriva încheierii din 21 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul D.V. – primar al comunei C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.