Health insurance contribution enforcement and prescription norms in Order No. 617/2007 upheld; appeal dismissed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, luând în examinare recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 2020 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, a dispus sesizarea instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 30, art. 31 și art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate privind aprobarea normelor metodologice referitoare la stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat.

Prin sentința civilă nr. 46 din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de B.R. în contradictoriu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (5) din ordin, privind colectarea contribuțiilor de asigurări de sănătate sunt în concordanță cu prevederile O.G. nr. 86/2003 și ale Legii nr. 95/2006, casele de asigurări având dreptul de a emite decizii de impunere pentru colectarea contribuțiilor de la persoanele fizice care nu au calitate de angajat.

De asemenea, instanța a constatat ca fiind legale și prevederile art. 30 și 31 ale Ordinului nr. 617/2007, privind obligativitatea plății contribuției pentru perioadele mai mari de 6 luni în care nu au fost realizate venituri, respectiv, referitoare la calcularea termenului de prescripție, aceeași reglementare regăsindu-se în Legea nr. 95/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta B.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a reiterat susținerea privind nelegalitatea dispozițiilor din ordin prin care s-a dat în competența caselor de asigurări colectarea contribuțiilor de la persoanele fizice, atribuția de emitere a titlurilor de creanță revenind exclusiv organelor fiscale, potrivit codului de procedură fiscală.

Sub acest aspect, reclamanta a învederat că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 35 din ordin adaugă la lege, respectiv la dispozițiile art. 215 și 216 din Legea nr. 95/2006 și ale art. 81 și 84 alin. (4) C. proc. fisc.

De asemenea, reclamanta a susținut și nelegalitatea prevederilor art. 30 alin. (1) ale ordinului, stabilindu-se perioada pentru care se datorează contribuția la asigurările de sănătate într-o modalitate nereglementată de Legea nr. 95/2006 .

Referitor la art. 31 din Ordinul nr. 617/2007, reclamanta a arătat că acest text, stabilind date diferite de începere a cursului prescripției, contravine dispozițiilor art. 91 alin. (2) C. proc. fisc., potrivit cărora termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea, va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, referitor la prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (5) din Ordinul nr. 617/2007, s-a susținut de către reclamantă că sunt nelegale, întrucât, deși legea abilitează casele de asigurări de sănătate numai la luarea măsurilor de executare silită, se stabilește dreptul acestora de a emite decizii de impunere ce constituie titluri de creanță, pentru obligațiile de plată ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către organele fiscale.

Dispozițiile susmenționate au fost în mod corect apreciate ca fiind în concordanță cu prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, act normativ în executarea căruia a și fost emis ordinul și cu dispozițiile art. 141 C. proc. fisc.

Astfel, în conformitate cu aceste dispoziții legale, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent care, pentru contribuțiile datorate fondului de asigurări de sănătate de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele județene de asigurări de sănătate.

Reclamanta a criticat sentința și sub aspectul constatării legalității prevederilor art. 30 alin. (1) din ordin, care ar adăuga la lege, întrucât stabilesc datorarea contribuției atât pentru perioada în care s-au realizat venituri impozabile, cât și pentru intervalul în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni.

Sub acest aspect, reclamanta a susținut că Legea nr. 95/2006 are o altă reglementare, susținere neîntemeiată, textul din ordin reiterând dispozițiile cuprinse în art. 259 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Potrivit acestor prevederi, persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat, să achite atât contribuția legală lunară și obligațiile fiscale accesorii prevăzute pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât și pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni.

Referitor la dispozițiile art. 31 din ordin, reclamanta a învederat că ar contraveni prevederilor art. 91 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., prin calcularea termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale .

Instanța de fond a reținut în mod întemeiat legalitatea dispozițiilor art. 31 din Ordinul nr. 617/2007, făcând referire atât la art. 91 C. proc. fisc., cât și la art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Astfel, potrivit art. 91 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., termenul de prescripție al dreptului de a se stabili obligații fiscale, de 5 ani, începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor, dacă legea nu dispune altfel. Or, legea specială în domeniul sănătății, nr. 95/2006 prevede în art. 259 alin. (8) că termenele de prescripție se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz, dispoziție reiterată în Ordinul nr. 617/2007 la art. 31.

În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate, Curtea, urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva sentinței nr. 46 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2011.