Request for transfer of civil case jurisdiction denied
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for the transfer of jurisdiction, ruling that the procedural requirements were not met to justify moving the case from the Bacău Court of Appeal. The dispute concerned a request by a party in civil litigation (Case No. 797/32/2011) to have the proceedings transferred to a different court, which the prosecutor opposed; the court noted the existence of a scheduled hearing date but ultimately rejected the motion. The decision is final and without appeal, leaving the original jurisdiction of the Bacău Court of Appeal intact for the continuation of the underlying civil matter.
Legislator headnote
AI generatedRequest for transfer of civil case jurisdiction denied: Respinge cererea formulată de petenta M.L., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 797/32/2011 al Curții de Apel Bacău.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că cererea de strămutare este timbrată, precum și faptul că dosarul a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 30 mai 2012.
Petenta susține cererea și solicită admiterea strămutării.
Procurorul solicită respingerea cererii.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta M.L., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 797/32/2011 al Curții de Apel Bacău.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat de GGC - AA