Robbery convictions upheld; minors' appeals dismissed as unfounded

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59/S din 21 martie 2002, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:

În baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. a), și e) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul minor M.A.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă arestul preventiv din 10 septembrie 2001 până la 21 noiembrie 2001.

În baza dispozițiilor art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul minor I.S.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A constatat că partea vătămată O.N.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La 10 septembrie 2001, în jurul orelor 1830, inculpații M.A.M. și I.S.C., aflați în zona pieții Dacia din municipiul Brașov, s-au hotărât să sustragă bunuri de la trecători pentru a face astfel rost de bani.

Ei au observat-o pe partea vătămată O.N.M. care trecea prin zonă și care avea asupra sa o geantă de culoare neagră.

În baza înțelegerii prealabile, inculpatul M.A.M. s-a apropiat de partea vătămată și prin surprindere, i-a smuls geanta de pe umăr și a început să fugă.

Inculpatul I. a fugit și el împreună cu prietenul său inculpatul M. și când acesta nu a mai putut continua alergarea a preluat geanta sustrasă de la el, a schimbat direcția de alergare și văzând că lumea din zonă s-a alarmat, că partea vătămată a strigat după ajutor și a alergat după ei a abandonat geanta, aruncând-o în zona Liceului de Științele Naturii și a dispărut.

Inculpatul M. a fost prins de o patrulă de jandarmi aflată în apropiere și a fost condus la sediul poliției, fiind apoi reținut.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal cei doi inculpați, solicitând reducerea pedepselor aplicate și schimbarea modalității de individualizare a executării acestora.

Prin decizia penală nr. 148/Ap din 25 iulie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar pedepsele judicios individualizate.

Împotriva acestei decizii ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.A.M. și I.S.C.

Prin apărătorul său, inculpatul I.S.C. a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și ntemeinicie, solicitând în esență achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția. În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei.

Inculpatul M.A.M. a criticat soluțiile instanțelor doar în ceea ce privește pedeapsa aplicată, solicitând reducerea cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursurile declarate sunt nefondate.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt prezentată în expunerea rezumativă din considerentele hotărârii, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptelor fiind în concordanță cu prevederile legale, iar pedepsele corect individualizate.

Astfel, referitor la critica formulată de inculpatul I.S., care vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate, în sensul că, în mod greșit instanțele l-au condamnat pentru infracțiunea de complicitate la tâlhărie, întrucât el nu a avut intenția de a o tâlhări pe partea vătămată, nu a lovit-o și nu a deposedat-o de vreun bun, iar în momentul în care inculpatul M. i-a smuls geanta, el s-a speriat și a început să fugă spre partea vătămată cu intenția de a o ajuta, iar nu de a-l ajuta pe coinculpat, Curtea Supremă o consideră nefondată, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate la dosarul cauzei, respectiv, declarațiile părții vătămate O.M., procesul-verbal de conducere în teren, potrivit căruia inculpatul I. a arătat organelor de cercetare penală locul unde a abandonat geanta sustrasă, procesul-verbal de confruntare dintre inculpații I. și M., precum și interogatoriile inculpatului I. în care a recunoscut săvârșirea faptei, rezultă cu certitudine că inculpatul I. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, având în vedere că, în momentul în care inculpatul M. a smuls geanta părții vătămate, el se afla la o distanță de aproximativ 15-20 de metri, după care, pentru că acesta nu a mai putut alerga, I. a preluat geanta astfel sustrasă de la coinculpat cu intenția vădită de a-l ajuta pe acesta să scape de urmăritori, pentru ca apoi să o abandoneze la rândul său pentru a i se pierde urma, fapt care, în final s-a și întâmplat, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.

Apărarea pe care a încercat să și-o construiască inculpatul este lipsită de orice suport probator, fiind de natură să demonstreze doar intenția acestuia de a se sustrage de la răspunderea penală și consecințelor condamnării și asta cu atât mai mult cu cât în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea infracțiunii în modalitatea descrisă, iar în apel a criticat doar cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.

În ceea ce privește critica comună adusă hotărârilor pronunțate, de cei doi inculpați, care vizează cuantumul pedepselor aplicate și modalitatea de executare, instanța supremă o consideră, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă de două persoane împreună, într-un loc public și profitând de faptul că partea vătămată era singură pe stradă, dar și faptul că, pedepsele aplicate au fost stabilite într-un cuantum orientat către minimul special prevăzut de lege, avându-se astfel în vedere tocmai elementele ce circumstanțiază favorabil persoana inculpaților, precum lipsa antecedentelor penale și starea de minorat a acestora, aspecte valorificate ca atare de instanțe, așa încât în cauză nu se identifică temeiuri noi care să conducă la schimbarea regimului sancționator.

În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt fondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu a Curții Supreme de Justiție, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.M. și I.S.C., împotriva deciziei penale nr. 148/Ap din 25 iulie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe inculpați la plata sumei de câte 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2003.