Ownership of state-built hotel on public land: appeal dismissed, ministry's title over structure confirmed.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”R.” SA împotriva deciziei nr.3 Ap din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă.

La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă reprezentată de avocat M.I.și consilier juridic Ș.N.și intimatul reclamant Ministerul de Interne – Direcția juridică reprezentat de consilier juridic B.A.lipsind intimatul pârât Orașul Predeal prin Primar.

Procedura completă.

Avocat M.I.și consilier juridic având pe rând cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Consilier juridic B.A.solicită respingerea recursului și pune concluzii conform întâmpinării formulate în scris.

C U R T E A ,

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2000 sub nr.18009 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul Ministerul de Interne prin Direcția Juridică a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. SA Predeal, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul situat în Predeal str.Petru Rareș nr.4 denumit Hotel-restaurant „Turist” fosta Vila Câmpinița;

- să dispună evacuarea pârâtei din imobil.

Reclamantul, la termenul de judecată din 10 ianuarie 2001, și.-a precizat și completat acțiunea solicitând chemarea în judecată în calitate de pârât și a Orașului Predeal prin primar, solicitând să se constate că pe terenul înscris în Registrul de transcripții și inscripții al Orașului Predeal sub nr.30/1965 și sub nr.cadastrale 983,984 reclamantul (fostul Minister al Afacerilor Interne) a edificat o construcție numită Vila Cîmpinița – actualul Hotel Turist.

A solicitat de asemenea să se constate că titlul în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nu este valabil și să se dispună rectificarea situației în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și al înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului.

A mai solicitat și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul.

Prin sentința civilă nr.1749 din 7 februarie 2001, Judecătoria Brașov și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov cu motivarea că în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 pct.1 lit.b C.proc.civ. întrucât valoarea imobilului depășește 150.000.000 lei.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr.253 din 29 iunie 2001 a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ministerul de Interne, invocată de către pârâta S.C. R. SA și în consecință, respinge acțiunea precizată și completată, formulată de către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărârea instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparținut Statului, iar reclamantul, respectiv antecesorul său a edificat construcția numită Vila Cîmpinița constatând că în cauză sunt aplicabile prevederile art.488 și 492 C.civ..

În concluzie a apreciat că reclamantul nu poate pretinde a se constata că este proprietar asupra construcției în litigiu câtă vreme terenul nu a fost niciodată în proprietatea sa, ci a aparținut Statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență se susține în motivarea apelului că prevederile art.492 C.civ. au fost invocate fără investire, deși aceste prevederi având caracter dispozitiv și nu imperativ nu puteau fi invocate decât de către proprietarul terenului, respectiv Statul român și nu de către pârâta S.C. “R.”SA care nu are decât calitatea de detentor precar.

S-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat pe lipsa calității procesual active deși reținuse că edificarea construcției a fost făcută de către Ministerul Afacerilor Interne (antecesorul reclamantului).

Apelantul arată de asemenea că instanța de fond a considerat greșit că în cauză se aplică și prevederile Legii nr.115/1938, când imobilul revendicat se află în regimul de publicitate imobiliară, nu al cărților funciare.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 3 din 1 februarie 2002, a admis apelul, a anulat sentința și, rejudecând în fond, a admis în parte acțiunea civilă astfel cum a fost precizată și completată și a constatat că pe terenul înscris în Registrul de Transcripțiuni – Inscripțiuni Predeal, sub nr.30/1965, numerele cadastrale 983, 984 reclamantul Ministerul de Interne a edificat o construcție denumită Vila Cîmpinița – actualul Hotel „Turist” situat în Predeal, str.Petru Rareș nr.2-4.

A constatat că titlul în baza căruia construcția mai înainte menționată a trecut în proprietatea Statului român, nu este valabil.

A dispus rectificarea din Registrul de Inscripțiuni – Transcripțiuni Predeal poziția 30/1965 în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.

A obligat pe pârâți să lase imobilul – construcție – în deplină proprietate și posesie reclamantului.

A respins celelalte cereri formulate de reclamant în acțiunea sa completată și precizată, cu privire la evacuare și dreptul de proprietate asupra terenului.

A respins excepția lipsei de calitate procesual activă a reclamantului invocată de către pârâta S.C. “R.”SA.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, având în vedere probele administrate în cauză respectiv decizia nr.1605/1965 a C.E. al Sfatului Popular oraș Predeal, adresa 11/0652847 din 18 aprilie 1956 a Serviciului Construcții, decizia nr.66/1955 a Sfatului Popular, adresa nr.0675534 din 28 noiembrie 1956 a Ministerului Afacerilor Interne, dosarul hotelului și schițele anexate, că reclamantul a edificat construcția în litigiu, cu aprobarea organelor competente, situație de altfel reținută și în considerentele hotărârii instanței de fond.

A mai reținut instanța de apel ca datorită faptului că reclamantul a dovedit că este proprietarul construcției, el își justifică calitatea procesual activă în realizarea dreptului său (cu privire la construcție) existând identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului de proprietate pretins, constatând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului.

A reținut de asemenea că proprietar al terenului este Statul Român (situație stabilită cu autoritate de lucru judecat, întrucât pârâta nu a declarat apel pe acest aspect și în consecință, dispozițiile art.492 și 494 C.civ. nu puteau fi invocate decât de către acesta și nu de către pârâtă, care nu are calitate de proprietar și nici nu deține vreun titlu valabil, asupra întregului imobil – teren și construcție.

În motivarea hotărârii instanța de apel constată că reclamantul a dovedit faptul că a edificat construcția în litigiu având acordul proprietarului terenului – Statul Român – că, ulterior această construcție a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.511/1955 figurând în lista anexă la poziția 54 – Vila Cîmpinița – construcție nouă MAI. Se reține că prevederile art.1 din acest decret nu au fost îndeplinite în cauză și ca atare prevederile decretului 511/1955 nu erau aplicabile și, ori cum, acest decret nu a fost niciodată publicat și nu producea, deci, efecte juridice.

Astfel titlul statului asupra construcției nu este valabil, deci el nu putea fi transmis legal nimănui; ca atare reclamantul, în calitatea sa de proprietar asupra construcției are dreptul să beneficieze de toate prerogativele conferite de art.480 C.civ., iar pârâta este obligată să lase în deplină proprietate și posesie imobilul – construcție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. “R.”SA, recurs care însă nu a fost structurat conform prevederilor art.303 alin.3 C.proc.civ.care prevede că motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, fiecare în parte.

Recurenta are o „motivare” originală a recursului în care o primă parte este intitulată „Considerente” – I „Arătarea motivelor” în care invocă art.304 pct.7,8 și 9 C.proc.civ., în care pur și simplu reproduce conținutul acestor texte, fără nici o dezvoltare.

Partea a II-a a recursului intitulată „scurt rezumat” cuprinde o descriere a evoluției judecării cauzei din care se pot desprinde următoarele susțineri critice cu privire la decizia recurată.

- instanța de apel nu a făcut distincție între regimul juridic al terenului și acela al construcției edificate pe acesta.

- cu privire la teren se susține că foștii proprietari ai terenului nu l-au revendicat niciodată deci în aceste condiții titlul statului este valabil.

- se mai susțin caracteristicile proprietății socialiste de stat conform prevederilor Constituției din anul 1952: absolută, insesizabilă, imprescriptibilă, exclusivă și inalienabilă.

O altă susținere o reprezintă aceea că instanța și-a argumentat hotărârea pe „trei elemente: construirea, rechiziția și preluarea abuzivă” apreciind că din acestea numai problema construirii este pertinentă cauzei, celelalte fiind extranee acesteia.

În concluzie se susține că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de proprietar al construcției și nici pe aceea de succesor al Ministerului Afacerilor Interne.

Recursul este nefondat.

Astfel este de reținut în primul rând după cum s-a mai arătat mai înainte că recursul nu este structurat conform prevederilor art.303, însă în baza art.306 alin.3 C.proc.civ.urmează a analiza susținerile făcute în motivarea recursului intitulate „scurt rezumat”.

Astfel este de reținut că susținerea că instanța de apel nu ar fi făcut distincția între regimul juridic al terenului și al construcției edificate pe el este nefondată; din contră – instanța și-a bazat întreaga motivare tocmai pe această analiză diferențiată a regimurilor diferite ale terenului și construcției.

Instanța de apel a reținut, corect cu prilejul acestei analize și faptul că reclamanta nu reprezintă statul ci doar un detentor precar.

În acest sens urmează a reține că toate susținerile făcute în legătură cu natura proprietății de stat, cu caracteristicile acestei proprietăți, prevăzute în Constituția din 1952, nu au nici o relevanță în cauză întrucât pârâta S.C. “R.”SA nu reprezintă Statul român.

Celelalte susțineri care se referă la interpretarea greșită a probelor nu mai pot fi făcute cu ocazia soluționării unui recurs ordinar întrucât punctul 11 al art.304 C.proc.civ.a fost abrogat prin OUG 138/2000 și deci recursul pe acest motiv este inadmisibil.

Procedând la analizarea motivelor enunțate, respectiv cele prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 urmează a constata că nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce privește pct.7 al art. 304 C.proc.civ., instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art.261 pct.2 C.proc.civ., cu o motivare amplă în fapt și drept a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Referitor la motivul prevăzut de punctul 8 al art.304 C.proc.civ.urmează a reține că instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a rezolvat corect atât problema calității procesuale active a reclamantului – având în vedere că prin probele administrate acesta a făcut dovada că a edificat construcția cu acordul proprietarului terenului, Statul Român – cât și soluționarea acțiunii pe fond.

Pe fond a reținut legal și temeinic că prevederile Decretului 511/1955 nu-și aveau aplicabilitate, nefiind îndeplinite prevederile art.1 din acesta și, ca atare, construcția nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.

Pe cale de consecință a fost înlăturată susținerea pârâtei referitoare la dreptul său de proprietate, întrucât statul nu putea transmite nici un drept, atâta timp cât însuși dreptul său nu a fost valabil constituit.

Ultimul motiv invocat de asemenea teoretic de către recurentă, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., nu este fondat; instanța de apel făcând o aplicare corectă a legii cu o amplă motivare în drept și fapt.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul formulat de către pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de S.C.”R.”SA împotriva deciziei 3 Ap din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.