Reparative rights for heirs under Law 10/2001: Supreme Court dismissed appeal confirming entitlement to two-thirds property interest

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea din data de 16 martie 2009 înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta S.T. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19 din 2 februarie 2009 emisă de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând anularea parțială a deciziei și acordarea măsurilor reparatorii în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 2/3 și nu pentru cota de 2/210 din imobilul evidențiat în C.F. Cluj și aflat în patrimoniul SC L. SA și SC A. SA, raportat la suprafața stabilită prin raportul de expertiză tehnică însușit de către pârâtă, cu obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 617/ aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității contestației ca neîntemeiată, a fost admisă contestația și a fost anulată în parte decizia nr. 19 din 2 februarie 2009, în sensul că se propun măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 2/3 din imobil. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, calitatea de succesori ai defunctului T.G. era deja stabilită și că notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 s-a formulat doar de către unul dintre moștenitori.

Reținându-se că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura specială profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, tribunalul a considerat întemeiată contestația, în sensul că reclamanta era îndreptățită să primească măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 2/3 din imobil, ci nu doar pentru cota stabilită în certificatul de moștenitor la care s-a făcut referire anterior.

Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În motivarea apelului, s-a arătat că reclamanta nu are dovezi din care să rezulte că ceilalți moștenitori nu au formulat notificare sau cerere de acordare a măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Apelanta consideră că instanța, în virtutea rolului activ avea obligația să pună în discuția părților și să administreze probe, din care să rezulte incidența dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Lege.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 551/5 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul.

În considerentele deciziei se rețin următoarele:

Art. 4 din Legea nr. 10/2001 stabilește că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Apelanta susține că nu s-a dovedit depunerea notificării doar de către S.T. pentru ca aceasta să poată beneficia de dispozițiile art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001.

Din adresa aflată la dosar, rezultă că în evidențele Primăriei municipiului Cluj-Napoca, intimata-reclamantă figurează ca fiind singura persoană care a făcut notificare pentru imobilul în cauză ce a aparținut defunctului T.G.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- În speța supusă analizei nu s-au administrat dovezi în sensul că, reclamanta este singura moștenitoare care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru întregul imobil ce a aparținut autorului acesteia și drept urmare s-a făcut greșit aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu s-a dispus din oficiu administrarea probelor în sensul celor reținute și că hotărârea nu a fost convingător motivată.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru cele ce succed:

Pârâta critică prin motivele de recurs că, instanța a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în sensul că, nu a pășit la administrarea probelor, pentru a se dovedi poziția celorlalți moștenitori cu privire la valorificarea drepturilor lor, pentru imobilul suspus analizei.

Dispozițiile art. 129 și art. 130 din C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului în procesul civil, nu trebuie să afecteze principiul disponibilității și echilibrului procesual dintre părți, ci trebuie să dea eficiență intereselor generale consacrate prin norme imperativei menite să concure la soluționarea cauzelor în mod legal și într-un termen rezonabil.

În acest scop, judecătorul care are conducerea procesului, urmează să cerceteze aspectele reglementate de normele de ordine publică.

Rolul activ al judecătorului trebuie să se îmbine cu obligația părților de a-și exercita dreptul procesual cu bună credință, obligație a cărei neîndeplinire este sancționată de normele din C. proc. civ.

Așadar, rolul activ al judecătorului este important pentru asigurarea calității și celerității actului de justiție, fără a deveni un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților.

În cauza pendinte, principiul rolului activ al judecătorului având în vedere cele sus arătate nu a fost încălcat, nu era necesar să se administreze și noi probe, față de cele existente la dosar, întrucât, ca lege specială de reparație Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții noi care, derogă de la dreptul comun, în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Astfel, din formularea art. 4 alin. (1) din lege se poate reține că este admisibilă, atât în privința restituirii în natură, cât și prin echivalent cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptățite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote părți ideale.

În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimității în cazul indiviziunii indiferent de izvorul acesteia.

Legea nr. 10/2001 având un caracter reparator, măsurile de restituire în natură sau în echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită, adică prin notificarea adresată în termenul legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să-l apropie, fără a fi condiționat de o eventuală atitudine a altui moștenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conținut.

Așadar, criticile pârâtei sunt nefondate, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 551 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.