Land titling dispute; rejection of late-filed appeal under Article 301 Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal as time-barred, leaving the Court of Appeal's decision in force. The dispute concerned a Land Titling Act claim regarding a specific parcel of land, where the lower tribunals had previously adjusted the area description and omitted court costs. The decisive legal basis was the 15-day statutory limitation for filing an appeal under Article 301 of the Code of Civil Procedure; because the appellate decision was served in February 2006 and the appeal was filed in September 2011, it substantially exceeded the legal deadline, rendering it inadmissible regardless of merit.
Legislator headnote
AI generatedart. 301 C. proc. civ; Land titling dispute; rejection of late-filed appeal under Article 301 Civil Procedure Code: Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentința nr. 61 din 16 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost admisă contestația în baza Legii nr. 10/2001, formulată de reclamanta G.E., în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului Bicaz.
Prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de părți, iar sentința a fost schimbată în parte, în sensul trimiterii notificării nr. 58/2001 către SC M.P. SA Bicaz, cu privire la terenul de 2.261 mp, în loc de 1.261 mp și în sensul înlăturării cheltuielilor de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, expediat prin serviciul poștal la data de 27 septembrie 2011.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată reclamantei la data de 21 februarie 2006, astfel cum rezultă din dovezile de primire și procesul-verbal de predare, iar recursul a fost declarat prin serviciul poștal, la data de 27 septembrie 2011, cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.
Prin urmare, recursul fiind formulat de reclamantă cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziția legală menționată, urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva Deciziei civile nr. 3 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AS