Pension annulment dispute: Territorial jurisdiction determined by law in force at filing rather than at issuance of administrative decision

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 24 februarie 2011, reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze Decizia de pensie nr. 4768 din data de 31 decembrie 2010, să dispună să i se mențină drepturile de pensie stabilite prin Decizia nr. 080148 din data de 10 septembrie 2009, să se plătească diferența dintre pensia stabilită inițial și pensia stabilită în anul 2010, cu dobânda legală de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a primei decizii. Suspendarea efectelor deciziei atacate.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin Sentința civilă nr. 1680 F din 19 septembrie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 „Deciziile comisiilor de pensii pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr. 19/2000”. În materie de competență teritorială Legea nr. 19/2000 prevede în art. 156 și urm.: „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Competența materială în soluționarea contestației revine Tribunalului București, ca instanță în a cărei rază teritorială își are sediul intimatul.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 1388 din 13 februarie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției sale, Tribunalul București a reținut că, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat reglementări diferite.

Domiciliul contestatorului este în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

La data sesizării instanței Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2011 în sensul că aceasta revine instanței de la domiciliul reclamantului.

Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ. „dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche”.

Norma de imediată aplicare este art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența revenind instanței de la domiciliul reclamantului, deși decizia contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi: Legea nr. 19/2000 care prevedea ca instanță competentă în această situație instanța de la domiciliul pârâtului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru considerentele ce succed:

În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se stabili care sunt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a pensiei.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost abrogate expres.

Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv 24 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul M.I. are domiciliul în județul Bistrița-Năsăud, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AS