Restitution-in-kind claim under Law No. 10/2001 barred by prior irrevocable rulings; appeal quashed, compensation-only affirmed

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia nr. 955 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de către reclamantul S.M.J. împotriva Sentinței civile nr. 2630 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că s-a stabilit în mod cert că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de stat, sens în care a fost emisă dispoziția din 11 februarie 2008 de către Primăria municipiului Timișoara prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a contestat această decizie însă s-a stabilit că, întrucât dreptul de proprietate al chiriașului cumpărător a fost consimțit prin hotărâri judecătorești irevocabile, restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.

Reparația prejudiciului cauzat reclamantului nu se poate realiza prin restituirea în natură a imobilului, ci prin asigurarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În acest sens este și Decizia în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite și art. 177 din Hotărârea pilot.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamantul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a procedat eronat atunci când a considerat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă pentru că buna-credință a pârâtului nu poate fi reținută, atâta timp cât demersul reclamantului și al antecesorilor săi era cunoscut atât reprezentanților statului român, cât și chiriașilor care ocupau apartamentul.

Buna-credință nu poate fi de natură să înlăture consecințele nulității absolute a contractului încheiat cu privire la imobil, având în vedere că acest contract a fost încheiat în frauda Legii nr. 112/1995.

Faptul că legislația actuală prevede și posibilitatea acordării de despăgubiri în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă nu este relevant în speță, pentru că există o cauză evidentă de nulitate a actului de dobândire, iar instanța judecătorească are obligația să o constate.

Instanța nu poate altera situația decisă prin hotărârile definitive din 2002 și, respectiv 2010 prin care s-a dispus respingerea cererilor recurentului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu privire la imobilul în litigiu.

Instanțele au ignorat jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant a tranșat în sensul că o preluare ilegală a imobilelor de către stat duce la invalidarea tuturor actelor de dispoziție subsecvente.

2.2. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit contestarea dispoziției din 11 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Timișoara prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Timișoara, I.D. și obligarea la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului.

Instanțele de fond au reținut în mod corect faptul că, atâta timp cât nu a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți potrivit Legii nr. 112/1995 sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Or, prin Sentința civilă nr. 3630 din 27 februarie 2002 a Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1979 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de autoarea reclamantului din prezentul litigiu prin care a cerut să se constate că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu legal și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român și pârâții persoane fizice, aceștia din urmă fiind de bună-credință.

Ca atare, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat faptul că au fost respectate cerințele Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al chiriașilor cumpărători, în prezentul litigiu nu mai poate fi repusă în discuție legalitatea actului de înstrăinare.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.M.J. împotriva Deciziei nr. 955 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimatul pârât M.V.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - CT