Jurisdiction for labor claims against professional sports players: validity of individual employment contract versus civil convention under Labor Law and Sports Law

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 8 aprilie 2010, reclamantul D.R. a chemat în judecată pe pârâtul C.S.H.V. Pitești, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 38.430 RON, în baza contractului individual de muncă pe durată determinată și a actului adițional aferent, precum și la plata de daune-interese și daune morale în cuantum de 10.000 RON.

La termenul de judecată din data de 4 mai 2011, Tribunalul Argeș a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și analizând-o cu prioritate, prin Sentința civilă nr. 933 din 6 mai 2011 a admis-o și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Pitești.

Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr. 543 din 20 ianuarie 2012 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, cu motivarea că între părți s-a încheiat un contract de muncă pentru o perioadă de 1 an, ce vizează prestarea activității de handbal, activitate autorizată de profesioniști și potrivit O.U.G. nr. 56/2007, reclamantului i s-a eliberat un permis de ședere pe teritoriul României, astfel că autorizația de muncă este documentul oficial ce dă dreptul titularului să fie încadrat în muncă sau detașat în România la un singur angajator pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pe intervale de până la 12 luni.

Așa fiind, în baza art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., Judecătoria Pitești a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș.

Această ultimă instanță, prin încheierea din 12 martie 2012 a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești.

Prin Sentința civilă nr. 23 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.R. în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul este cetățean sârb, i s-a eliberat un permis de ședere pe teritoriul României, a fost angajat pe o perioadă determinată de 1 an să presteze activitate sportivă de handbal, în temeiul unui contract de muncă.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României autorizația de muncă este documentul special eliberat în condițiile legii, care dă dreptul titularului să fie încadrat în muncă sau detașat în România la un singur angajator și pe o singură funcție.

Curtea a mai reținut că deși în contract nu s-a specificat că este vorba despre un contract individual de muncă, natura juridică a acestui act nu poate fi decât cea a unui contract individual de muncă, din moment ce reclamantul a fost încadrat în baza O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007 care reglementează încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.S.H.V. Pitești invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

Normele incidente care reglementează practicarea sportului de performanță de către sportivi profesioniști români și/sau străini, sunt cele prevăzute de Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, respectiv, Regulamentul de aplicare a acestuia aprobat prin H.G. nr. 884/2001.

Că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 sportivul profesionist este cel care, între alte condiții impuse de lege, încheie în formă scrisă, cu o structură sportivă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă, în condițiile legii.

Sportivii străini pot desfășura activitate ca sportivi profesioniști la o structură sportivă din România, în baza unui permis de muncă eliberat în condițiile legii.

În raport cu textele menționate, recurenta apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 69/2000, care au caracter special față de Codul Muncii, nefiind nevoie de încheierea niciunui contract individual de muncă, sportivii români sau străini putând opta între a încheia un contract individual de muncă supus legislației muncii sau convenție civilă.

Că ceea ce trebuie avut în vedere la analiza incidenței O.U.G. nr. 56/2007, este scopul, finalitatea urmărită de legiuitor, prin impunerea condiției pentru cetățenii străini, de a obține autorizația de muncă, astfel cum dispun dispozițiile art. 4 alin. (2) din această ordonanță.

În considerarea celor de mai sus, recurentul a solicitat că, în raport cu dispozițiile art. 1 pct. 1, și art. 10 pct. 1 C. proc. civ. competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Pitești.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed:

Legea nr. 69/2000, reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România.

În Cap. IV, intitulat "Sportul de performanță" la art. 14 alin. (5) al Legii nr. 69/2000, se prevede că sportivii străini pot desfășura activitate ca sportivi profesioniști la o structură sportivă din România, în baza permisului de muncă eliberat în condițiile legii.

Prin O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României sunt reglementate condițiile ce se vor a fi îndeplinite pentru obținerea autorizației de muncă în vederea admiterii pe teritoriul României a străinilor.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. e), autorizația de muncă pentru sportivi dă dreptul sportivilor profesioniști să fie încadrați în muncă la un singur angajator român, al cărui obiect principal de activitate îl constituie desfășurarea de activități sportive, pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pe noi intervale de până la 12 luni.

Potrivit art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, angajatorul are obligația să înregistreze contractul individual de muncă încheiat în baza autorizației de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, în termenul prevăzut de lege.

În consecință, din coroborarea textelor mai sus menționate, rezultă fără putință de tăgadă că în speță avem de a face cu un conflict de muncă ce trebuie soluționat de tribunal, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauza de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul C.S.H.V. Pitești împotriva Sentinței civile nr. 23 din 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - CT