Civil jurisdiction over public property vindication: commercial defendant and commercial fund inclusion do not convert litigation to commercial procedure

Acțiune în revendicare imobiliară. Drept de proprietate publică al statului. Bun inclus în fondul de comerț al unei societăți comerciale. Determinarea normelor procesuale aplicabile în raport cu natura litigiului.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Obiectul acțiunii.

Index alfabetic : domeniu public

- imobil

- acțiune în revendicare

Legea nr. 213/1998

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 7201

Litigiul având ca obiect o acțiune în revendicare [înregistrată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil] a unui imobil despre care se susține că face parte din domeniul public al statului precum și constatarea nulității actului de înstrăinare a bunului în favoarea unei societăți comerciale, are caracterul unui litigiu civil, indiferent de calitatea de comerciant a părții pârâte, urmând a fi soluţionat pe temeiul regulilor care guvernează jurisdicţia civilă, nefiind aplicabile regulile procedurale speciale din materia comercială, chiar dacă bunul revendicat a fost inclus în fondul de comerț al societății pârâte, întrucât raportul juridic litigios ce se cere a fi rezolvat de instanţă nu izvorăşte dintr-un act sau fapt de comerţ, care să-i confere caracter de comercialitate, ci se bazează pe o pretinsă încălcare a caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publică a statului.

Secția I civilă, decizia nr. 768 din 6 martie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, ulterior completată, reclamanta Administraţia Naţională A.R., prin Administraţia Bazinală de Apă D.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. D.C. S.R.L. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice (acesta din urmă în baza art.57 C.pr.civ.), solicitând obligarea pârâtei la restituirea lacului natural Domneasca, situat în comuna Seimeni, jud. Constanţa, în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, precum şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19.10.2005 intervenit între pârâtă şi comuna Seimeni.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că lacul natural a este proprietatea Statului Român, aflându-se în domeniul public al acestuia, şi că, prin OUG nr. 107/2002, imobilul a fost dat în administrarea reclamantei. Cu toate acestea, lacul natural se află în posesia şi administrarea pârâtei S.C. D.C. S.R.L, subiect de drept care în mod nelegal și-a însuşit dreptul de administrare asupra terenului deoarece, cu încălcarea legii, prin HCL Seimeni nr. 48/2002, a fost trecut imobilul din domeniul public în cel privat al comunei, ulterior fiind înstrăinat pârâtei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.12 alin.(4) din Legea nr. 213/1998.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând excepţiile de netimbrare, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilității acţiunii, şi solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor de investiţii realizate de pârâtă la Amenajarea Piscicolă D. şi beneficiul nerealizat.

Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Comunei Semeni, solicitând obligarea chematei în garanţie la plata sumei de 130.000 lei reprezentând preţul plătit pentru lacul în discuţie, a cheltuielilor contractuale şi a daunelor-interese în caz de evicţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1313 din 04.04.2012, Judecătoria Medgidia a admis excepţia necompetenței sale materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi dispoziţiile art.2 pct. 1 lit. b) C.pr.civ.

Prin încheierea nr.6103 din 15.11.2012, Secţia I civilă a Tribunalului Constanţa a constatat necompetenţa funcţională şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în favoarea Secţiei a II-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr.640 din 25.02.2013, Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă. În temeiul art.165 C.pr.civ., a disjuns, în vederea soluţionării separate, cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi cererea de chemare în garanţie a Comunei Seimeni.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că acţiunea formulata de reclamantă este evaluabilă în bani (revendicarea unui bun imobil şi constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare cumpărare), căzând sub incidenţa prevederilor art.7201 C.pr.civ., astfel încât reclamanta avea obligaţia efectuării concilierii directe înainte de introducerea acţiunii.

Raportat la susţinerile reclamantei, în sensul că litigiul nu intră în categoria litigiilor comerciale evaluabile în bani, fiind vorba despre revendicarea unui bun imobil ce face parte din domeniul public al statului, litigiul fiind unul civil, prima instanţă a apreciat că acestea nu pot fi reţinute, având în vedere prevederile art.2 din Legea nr.146/1997 şi faptul că prin decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale.

S-a mai reţinut că litigiul este comercial şi nu civil în considerarea calităţii de profesionist a pârâtei SC D.C. SRL, precum şi a împrejurării că imobilul în legătură cu care se poartă procesul face parte în prezent din fondul de comerţ al pârâtei, fiind exploatat de aceasta în realizarea obiectului său de activitate, în vederea obţinerii de profit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, care a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii greşite a caracterului comercial al litigiului.

Prin decizia nr. 63 din 29 mai 2013 a Curţii de Apei Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentinţa tribunalului şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, la secţia civilă, pentru soluţionarea fondului.

Curtea de apel a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie revendicarea unui bun imobil, acţiunea fiind exercitată de reclamanta Administraţia Naţională A.R., în apărarea dreptului de proprietate publică pe care titulara cererii de chemare în judecată îl pretinde în contradictoriu cu pârâţii SC D.C. SRL şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În motivele de fapt ale cererii sale reclamanta a arătat că bunul revendicat, respectiv lacul Domneasca, situat pe cordonul fluviului Dunărea, în localitatea Seimeni, este un bun aparţinând proprietăţii publice a statului, asupra căruia Administraţia Naţională A.R. exercită un drept de administrare conferit de art. 2 din OUG nr. 107/2002.

Temeiul de drept invocat de către apelanta reclamantă îl constituie prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia, ca primă instanţă sesizată, la data de 24.08.2011, fiind în vigoare la acel moment dispoziţiile vechiului Cod civil şi ale Codului de procedură civilă cu modificările aduse prin Legea nr. 202/2010.

Cererea de chemare în judecată a fost completată anterior termenului de judecată din 08.02.2012 cu capătul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 19.10.2005 încheiat între Comuna Seimeni şi SC D.C. SRL

Calitatea de comerciant a societăţii în patrimoniul căreia se află bunul revendicat nu poate determina atragerea normelor legale prevăzute pentru litigiile comerciale, cauza având natura juridică civilă.

Legea nr. 213/1998 stabileşte litigiile care sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar pentru celelalte litigii, pentru care nu este prevăzută expres competenţa instanţei specializate, sunt aplicabile regulile de drept civil şi cele procedurale prevăzute în materie civilă.

Acest caracter este dat de regimul juridic special al dreptului ce se reclamă, cel de proprietate publică a statului, ce presupune existenţa unui bun afectat uzului şi interesului public, fapt pentru care nu poate fi cercetat acest drept prin prisma normelor procedurale specifice dreptului comercial, destinat să ocrotească un interes particular, ai celui care deţine bunul.

Prin urmare, fiind revendicat lacul natural Domneasca, s-a reţinut că dreptul de proprietate publică pretins de reclamant prin prisma motivelor sale de fapt şi de drept nu poate fi asimilat unui drept de natură comercială, competenţa revenind, ca pentru orice alt litigiu pentru care nu se prevede expres o competenţă specială, instanţei civile stabilite după criteriul valoric al bunului imobil.

În raport de această calificare asupra naturii juridice a cauzei, Curtea a constatat că regulile privind procedura concilierii directe prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C.pr.civ, nu sunt aplicabile în cauză, soluţia dată de judecătorul fondului fiind greşită.

Împotriva deciziei nr. 63 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta pârâtă arata că în mod greşit instanţa de apel a statuat asupra caracterului civil al litigiului, cu consecinţa nereţinerii aplicabilităţii art.7201 C.pr.civ.

Analizând natura litigiului dintre părţi, precum şi regimul juridic al dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren, respectiv caracterul natural (şi nu artificial) al lacului Domneasca, instanţa a tranşat chiar fondul litigiului dintre părţi, atâta timp cât de esenţa litigiului este tocmai natura de drept public ori privat, respectiv, categoria de lac natural ori artificial (fiecare dintre acestea atrăgând consecinţe juridice specifice).

În opinia recurentei, instanţa de apel nu se limitează în a face o analiză a caracterului comercial, respectiv civil al cauzei, ci tranşează aspecte de fond (natura dreptului da proprietate, caracterul de lac natural), în condiţiile în care aceste aspecte nu au fost discutate de părţi şi nu au făcut obiectul apelului.

În ceea ce priveşte natura bunului imobil ce face obiectul cauzei, recurenta a arătat că acesta nu este un lac natural, aşa cum se menţionează în mod eronat în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel, fără a se administra vreo probă şi fără să fie analizat în contradictoriu acest aspect.

Recurenta a mai arătat că terenul proprietatea sa nu poate fi inclus în categoria lacurilor naturale, deoarece întregul complex piscicol are natura unui edificiu artificial, cu consecinţa inaplicabilităţii dispoziţiilor art.3 alin.(1) din Legea nr. 107/1996.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art.3 alin.(1) din Legea nr.107/1996, amenajările piscicole sunt excluse din sfera domeniului public al statului, fiind supuse normelor de drept privat.

Recurenta a făcut referire şi la dispoziţiile Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol pescuitul şi acvacultura, care defineşte amenajarea piscicolă.

S-a mai susţinut, în motivarea recursului că Administraţia Naţională A.R. a recunoscut caracterul de edificiu artificial prin emiterea mai multor avize favorabile pentru începerea execuţiei investiţiei la Ferma piscicolă D.

În raport de această analiză a naturii amenajării piscicole, s-a susţinut de către recurentă că un astfel de edificiu artificial nu poate fi supus decât jurisdicţiei de drept comun, indiferent de partea care invocă un drept asupra edificiului.

Recurenta a susținut că litigiul este unul evaluabil în bani, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, că acesta are natura comercială în considerarea calităţii de profesionist/comerciant a S.C. D.C. S.R.L. şi că imobilul face parte în prezent din fondul de comerţ al societăţii, fiind practic principalul activ care este utilizat în vederea obţinerii de profit,

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte a reţinut următoarele :

Reclamanta a învestit instanţa cu acţiunea în revendicare având ca obiect lacul natural Domneasca, situat în comuna Seimeni, judeţul Constanţa, invocând apartenenţa acestuia la domeniul public al statului, nelegalitatea hotărârii consiliului local prin care imobilul a fost trecut din domeniul public în cel privat al comunei, precum şi nulitatea actului de înstrăinare în favoarea societăţii comerciale pârâte.

Argumentul reţinut de instanţa de apel în determinarea naturii juridice a litigiului a fost acela că dreptul ce se reclamă prin acţiune este dreptul de proprietate publică a statului, care nu poate avea natură comercială, fiind supus regulilor de drept civil, indiferent de calitatea de comerciant a pârâtei.

Instanţa de apel nu a tranşat fondul litigiului, aşa cum greşit pretinde recurenta, ci, raportându-se la petitele şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, a stabilit că acţiunea trebuie soluţionată pe temeiul regulilor care guvernează jurisdicţia civilă, nefiind aplicabile regulile procedurale speciale din materia comercială.

Reţinând în finalul argumentaţiei sale că este revendicat "lacul natural Domneasca", instanţa de apel a avut în vedere cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi întemeiată în drept, nicidecum nu a rezolvat problema caracterului natural sau artificial al lacului, problemă care ţine de fondul cauzei.

Indiferent de modul în care această problemă va fi lămurită de instanţă, pe baza probelor administrate, litigiul are caracter civil, deoarece acţiunea nu se fundamentează pe raporturi juridice comerciale, între comercianţi, ca urmare a încheierii şi derulării unor contracte comerciale, ci este vorba de o acţiune civilă în revendicare imobiliară, având ca obiect un bun imobil despre care se susţine în acţiune că face parte din domeniul public al statului.

Invocarea de către recurentă, în această fază procesuală, a împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept pe care se sprijină susţinerea sa în sensul că lacul revendicat de reclamantă este artificial şi nu natural, nu poate fi primită, deoarece în prezentul recurs se examinează exclusiv legalitatea soluţiei din apel sub aspectul modului de aplicare a prevederilor art. 7201 C.pr.civ., prin raportare la caracterul litigiului determinat prin prisma petitelor şi temeiurilor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Faptul că litigiul este evaluabil în bani nu atrage caracterul comercial al litigiului, deoarece clasificarea litigiilor în evaluabile şi neevaluabile în bani operează atât în cazul litigiilor comerciale, cât şi al celor civile,

De asemenea, este irelevant faptul că pârâta este comerciant şi că a inclus bunul revendicat în fondul său de comerţ, în condiţiile în care raportul juridic litigios ce se cere a fi rezolvat de instanţă nu izvorăşte dintr-un act sau fapt de comerţ, care să-i confere caracter de comercialitate, ci se bazează pe o pretinsă încălcare a caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publică a statului.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat.