Jurisdiction for challenging child protection committee maintenance cost decisions: civil vs. administrative section
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, modifying the lower court’s decision to assign jurisdiction to the Civil Division of the Bucharest Tribunal, reversing the Court of Appeal’s finding that the case belonged in administrative litigation. The dispute concerned a challenge by a county child protection commission against decisions of a city child protection commission ordering the inclusion of children in in-care centers and the assumption of maintenance costs by the county council. The ICCJ held that these decisions were preparatory acts within the framework of special protection measures, thereby subject to the legal regime governing final protection orders rather than being standalone administrative acts. Consequently, applying Article 124(1) of Law No. 272/2004 regarding the protection and promotion of children's rights and Article 11 of Government Ordinance No. 1437/2004, the court established that functional jurisdiction lies exclusively with the civil section of the court of appeal (tribunal), not the administrative litigation section or the court of first instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 Legea nr. 272/2004, art. 124 alin.(1) din Legea nr. 272/2004, art. 124 din Legea nr.272/2004, art.1 alin.(1) C.proc.civ, art. 22 C.proc.civ, art. 1 pct. 2 C.proc.civ; Jurisdiction for challenging child protection committee maintenance cost decisions: civil vs. administrative section: Hotărârile au fost date în aplicarea art. 11 din HG nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, care prevăd că se poate hotărî plasamentul copilului în altă unitate administrativ teritorială decât cea în care funcţionează Comisia, dacă interesul copilului impune, cu avizul favorabil al Comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contestaţie împotriva hotărârii comisiei de protecţie a copilului cu privire la suportarea cheltuielilor de întreţinere aferente includerii în regim de internat în cadrul unor centre speciale a unor copii. Competența funcțională a secției civile a tribunalului.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența funcțională.
Index alfabetic : plasament
- măsuri de protecție
H.G. nr. 1437/2004, art. 10, art. 11
Legea nr. 272/2004, art. 124
Competența de soluționare a contestaţiei împotriva hotărârii emisă de comisia de protecţie a copilului privind suportarea cheltuielilor de întreţinere aferente includerii în regim de internat în cadrul unor centre speciale a unor copii, aparține secției civile a tribunalului, fiind incidente dispoziţiile art. 124 alin.(1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, întrucât hotărârile date în aplicarea art. 11 din HG nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, care prevăd că se poate hotărî plasamentul copilului în altă unitate administrativ teritorială decât cea în care funcţionează Comisia, dacă interesul copilului impune, cu avizul favorabil al Comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă, sunt acte premergătoare, luate în cadrul procedurilor care se finalizează cu hotărâri de luare a unor măsuri de protecţie specială, fiind practic componente ale acestora și supuse regimului juridic reglementat pentru hotărârile finale.
Secția I civilă, decizia nr. 1715 din 3 iunie 2014
Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, reclamanta Comisia judeţeană pentru protecţia copilului Dâmboviţa a formulat contestaţie împotriva Hotărârilor nr.99 din 08.09.2011, 145 din 06.10.2011, 121 din 22.09.2011, 107 din 15.09.2011 şi 82 din 18.08.2011 ale Comisiei pentru protecţia drepturilor copiilor sector 2 Bucureşti, solicitând anularea în parte a acestor hotărâri, în sensul înlăturării dispoziţiilor referitoare la cheltuielile de întreţinere stabilite în sarcina Consiliului judeţean Dâmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr 48 din 14.01.2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Sector 2 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a statuat că dispoziţiile art. 124 din Legea nr.272/2004 nu sunt incidente în cauză, din moment ce nu se pune problema luării unei măsuri speciale de protecţie a copilului, astfel că devin aplicabile prevederile art.1 alin.(1) C.proc.civ. ce consacră plenitudine de jurisdicţie judecătoriei de a judeca toate cauzele care nu au fost date prin lege în competenţa altei instanţe.
Prin sentinţa nr. 18039 din 12.11.2013 Judecătoria Sector 2 Bucureşti a admis, la rândul său, excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Totodată, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 22 C.proc.civ.
La adoptarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă, faptul că dispoziţiile art. 1 pct. 2 C.proc.civ. nu sunt incidente în speţă deoarece nu există o dispoziţie expresă care să atribuie judecătoriei competenţa de a soluţiona contestaţiile împotriva hotărârilor emise de comisia de protecţie a copilului privind suportarea cheltuielilor de întreţinere aferente includerii în regim de internat în cadrul unor centre speciale a unor copii.
Instanţa a mai reţinut că dispoziţiile art. 1 pct. 2 C.proc.civ. instituie o competenţă reziduală cu privire la exercitarea controlului judecătoresc, aplicabilă numai atunci când nu poate fi atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ sau a altei instanţei de judecată.
Prin decizia nr. 22F din data de 25 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat că instanţa competentă pentru soluţionarea litigiului este Tribunalul Bucureşti, Secţia de contencios administrativ având în vedere următoarele considerente:
Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamanta Comisia Judeţeană pentru protecţia copilului Dâmboviţa a formulat contestaţie împotriva unor hotărâri emise de Comisia pentru protecţia copilului Sector 2, hotărâri prin care se stabilea includerea în regim de internat pe perioada anului şcolar 2011-2012 în câteva centre de îngrijire a copiilor nominalizaţi în anexa la hotărârile contestate, precum şi suportarea cheltuielilor de întreţinere de către Consiliul judeţean Dâmboviţa.
Se contestă un act administrativ emis de o autoritate administrativă pentru motive de nelegalitate, petenta invocând încălcarea dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 448/2006 interpretate în coroborare cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.
De asemenea, s-a arătat că, faţă de obiectul acţiunii, prezenta cauză nu vizează stabilirea unei măsuri de protecţie socială a copilului pentru a atrage competenţa secţiei civile a tribunalului, în temeiul prevederilor art. 124 din Legea nr. 272/2004, dar nici nu constituie un litigiu care să intre în competenţa de soluţionare a judecătoriei, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin (1) C.proc.civ., ce conferă plenitudine de jurisdicţie acestei instanţe, de a judeca toate cauzele care nu au date prin lege în competenţa altei instanţe, în condiţiile în care actul contestat are un anumit caracter de specificitate şi o anumită natură juridică ce atrage competenţa altei instanţe.
Făcând aplicarea prevederilor art. 1 interpretat prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, instanţa a constatat că litigiul de faţă intră în sfera contenciosului administrativ, ceea ce determină competenţa secţiei corespunzătoare a Tribunalului Bucureşti.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
A arătat reclamanta că obiectul cauzei îl constituie contestaţie la hotărârea Comisiei pentru protecţia copilului sector 2 Bucureşti, sub condiţia asumării cheltuielilor de ocrotire de către Consiliul judeţean Dâmboviţa. Faţă de împrejurarea că avizul se eliberează în vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială prevăzute de Legea nr.272/2004, recurenta consideră că în astfel de cauze competenţa aparţine secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
Temeiul legal invocat în contestaţie este art. 10 din HG nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
În cauza dedusă judecăţii sunt contestate hotărâri ale Comisiei pentru protecţia copilului sector 2 prin care s-a avizat includerea în regim de internat pe perioada anului 2011-2012 în centre de îngrijire a unor copii, la solicitarea Comisiei pentru protecţia copilului Dâmboviţa, sub aspectul stabilirii în sarcina Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Dâmboviţa a obligaţiei de a suporta cheltuielile de întreţinere a acestora în centrele respective.
Hotărârile au fost date în aplicarea art. 11 din HG nr. 1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, care prevăd că se poate hotărî plasamentul copilului în altă unitate administrativ teritorială decât cea în care funcţionează Comisia, dacă interesul copilului impune, cu avizul favorabil al Comisiei din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Cu privire la aceste hotărâri nu se reglementează o cale de atac prin H.G. nr. 1437/2004. Prin art. 10 alin.(2) din acelaşi act normativ se prevede că hotărârile prin care s-au luat măsuri de protecţie specială pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele suspuse judecăţii fiind soluţionate regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.
Atât timp cât hotărârile contestate sunt acte premergătoare, luate în cadrul procedurilor care se finalizează cu hotărâri de luare a unor măsuri de protecţie specială, fiind practic componente ale acestora, acestea sunt supuse regimului juridic reglementat pentru hotărârile finale.
În consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin.(1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, secţia civilă iar nu secţiei de contencios administrativ, cum s-a stabilit prin decizia recurată.
Faţă de cele ce preced, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul a fost admis, iar decizia pronunţată va fost modificată, în sensul că s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.