Nullity of public land sales defeated by res judicata and legal presumption of registered private ownership

Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Încălcarea principiului securităţii şi certitudinii juridice prin greşita soluţionare a excepţiei puterii de lucru judecat

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatarea nulităţii absolute

-contract de vânzare-cumpărare

-putere de lucru judecat

-proprietate privată

-proprietate publică

Codul civil din 1864, art. 1169, art. 1200 alin. (4), art. 1201

Legea nr. 7/1996, art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (2)

Hotărârea judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate privată al vânzătorului în contradictoriu cu cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate publică - într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, definitivă şi irevocabilă faţă de terţi, categorie în care se includ reclamanta şi instanţa -, are putere de lucru judecat, statuările sale nemaiputând fi puse în discuţie, deoarece, în caz contrar, este încălcat principiul securităţii şi certitudinii juridice, principii consacrate atât de dreptul naţional, prin art. 1200 alin. (4) C. civ., cât şi de dreptul convenţional, prin art. 6 alin. (1) şi prin jurisprudenţa construită de CEDO sub acest aspect.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2524 din 16 septembrie 2014

1. Prin decizia nr. 205A din 07 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanţii-pârâţi SC T.R. SRL, Consiliul Local al Municipiului O. şi SC D. SA împotriva sentinţei civile nr. 1209 din 07.03.2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. xx3/116/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R.N.P. Romsilva – Direcţia Silvică Călăraşi şi intimatul - chemat în garanţie O.C.P.I. Călăraşi.

2. Instanţa de apel a apreciat ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond fiind înlăturate criticile apelanţilor cu privire la greşita respingere a excepţiilor invocate şi greşita soluţionare pe fond a cauzei.

3. Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1209 din 07.03.2011 apelată de pârâţi, a respins excepţiile formulate de pârâtul Consiliul Local al municipiului O. privind lipsa capacităţii de folosinţă şi lipsa calităţii procesuale active a Direcţiei Silvice Călăraşi; a respins excepţiile formulate de pârâta SC D. SA privind inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea intabulării, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceleiaşi pârâte, ca fiind fără obiect referitor la contractul autentificat sub nr. 4302 din 27.07.2007 de notarul public M.C.; a respins cererea de chemare în garanţie a O.C.P.I. Călăraşi formulată de reclamantă; a admis acţiunea formulată de către Direcţia Silvică Călăraşi în numele şi pentru Regia Naţională a Pădurilor împotriva pârâţilor Consiliul Local al municipiului O., SC D. SA şi SC T.R. SRL şi a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3114 din 13.06.2008 de B.N.P. C.M. şi încheiat între primii doi pârâţi (Consiliul Local al municipiului O. şi SC D. SA), precum şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat de acelaşi birou notarial sub nr. 4302 din 27.07.2007 încheiat între primul şi al treilea pârât (Consiliul Local al municipiului O. şi T.R. SRL.); a dispus radierea intabulării din cartea funciară nr. 3703 Olteniţa cu număr cadastral 1402 pentru suprafaţa de teren forestier de 28,65 ha proprietate publică a statului situată în UP III Frasin Ulmeni, ua.5,6,7, în stânga vărsării râului Argeş în Dunăre, obligând în baza art. 274 C. proc. civ. în solidar primii doi pârâţi (Consiliul Local al municipiului O. şi SC D. SA) la plata către reclamantă a sumei de 28.190 lei cu titlu de taxă de timbru şi timbru judiciar şi în solidar pe primul şi al treilea pârât (Consiliul Local al municipiului O. şi T.R. SRL) către reclamantă la plata sumei de 23.191 lei cu titlu de taxă de timbru şi timbru judiciar.

4. Criticile asupra excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Direcţia Silvică Călăraşi au fost respinse ca nefondate de instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al RNP – Romsilva şi art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 1105/2003, în vigoare la data formulării acţiunii cât şi a adresei din 11.02.2011 a Direcţiei Silvice Călăraşi, precum şi adresei nr. 1070/VS/08.02.2011 a RNP – Romsilva însoţită de împuternicirea Romsilva pentru a fi reprezentă în cauză. Totodată, instanţa de apel a reţinut sub acest aspect că RNP Romsilva în calitate de administrator, apărându-şi acest drept, justifică interes şi calitate procesuală activă, dată fiind calitatea sa de gestionar al fondului forestier naţional proprietate publică.

5. A mai reţinut instanţa de apel că, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii anulării intabulării, în cauză, urmare a constatării nulităţii celor două contracte de vânzare –cumpărare, instanţa de fond în mod întemeiat a dispus şi admiterea capătului de cerere privind radierea intabulării din Cartea Funciară nr.3703 Olteniţa cu număr cadastral 1402 pentru suprafaţa de teren forestier de 28,65 ha proprietate publică a statului situată în stânga vărsării râului Argeş în Dunăre; că apelanta-pârâtă SC D. SA nu se poate prevala de extrasul de carte funciară pentru autentificare eliberat la data de 13.06.2008, în sensul că acesta nu cuprinde menţiuni privind eventualele litigii referitoare la terenul în dispută, dat fiind că acest act este singular şi nu se coroborează cu alte probe pentru dovedirea bunei sale credinţe, considerente pentru care şi aceste critici au fost respinse ca nefondate.

6. Apelanta-pârâtă SC D. SA, prin note de şedinţă, a invocat pe cale de excepţie autoritatea de lucru judecat dintre prezenta cauză şi cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 2860/2004 al Judecătoriei Olteniţa în care s-a pronunţat sentinţa 1843/2004 cu privire la care prin apel a invocat puterea de lucru judecat, solicitând instanţei admiterea acesteia şi admiterea apelului cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, excepţie respinsă de instanţă prin încheierea de dezbateri din data de 13.03.2012, pentru inexistenţa triplei identităţi, de obiect, părţi şi cauză.

7. Pe fond, instanţa de apel a stabilit, contrar constatărilor sentinţei apelate, că suprafeţele de teren care face obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, de aprox. 4 ha., este cuprinsă în suprafaţa de 28 ha, care a făcut şi obiectul sentinţei nr. 1843/2004, expertiza tehnică administrată în apel concluzionând în acest sens.

8. Critica comună a apelanţilor-pârâţi cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 1200 pct. 4 şi 1202 alin. (2) C. civ. în sensul că ceea ce a stabilit o instanţă nu poate fi contrazis de altă instanţă, a prezumţiei puterii de lucru judecat, cu referire la sentinţa nr. 1843/2004 a Judecătoriei Olteniţa, hotărâre definitivă şi irevocabilă care constată că terenul în litigiu se află în proprietatea privată a Consiliului Local O., a fost respinsă de instanţa de apel cu motivarea că această hotărâre nu este opozabilă reclamantei; că, în speţă, promovarea prezentei acţiuni reprezintă o modalitate de valorificare a drepturilor proprii ale reclamantei care nu a fost parte în acel proces că, citând din doctrină: „prezumţia de adevăr este irefragibilă în privinţa colitiganţilor, în scopul de a evita reluarea litigiului, dar este refragibilă în privinţa terţilor care, în faţa unui act creator de situaţie juridică opozabil, pot acţiona împotriva acestuia”.

9. Instanţa de apel a înlăturat şi criticile cu privire la încălcarea principiului disponibilităţii, a obiectului cererii dedusă judecăţii reţinând că prima instanţă nu a procedat la o comparare a titlurilor, operaţiune specifică acţiunii în revendicare, şi criticile cu privire la buna-credinţă a dobânditorilor, pe care a apreciat-o ca fiind un mijloc de apărare, instanţa nefiind investită pe acest aspect.

10. În ce priveşte dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de 28,65 ha din UP III Frasin –Ulmeni, care cuprinde şi cele 4 ha obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, este inclusă în amenajamentul silvic şi, ca atare, conform Legii nr.18/1991, art. 35 alin. (1), este teren proprietate a statului, iar conform art. 2 lit. b) este teren cu destinaţie forestieră, iar fondul forestier, proprietate publică a statului, este administrat de către RNP – Romsilva conform Legii nr. 46/2008, art. 11 alin. (1); că dreptul stabilit prin sentinţa civilă nr. 1843/2004 are caracter declarativ, şi nu constitutiv de drepturi şi că pârâţii au cunoscut că terenul aflat în litigiu era proprietate publică a statului dând dovadă de pasivitate prin neatacarea sentinţei civile nr. 481 din 07.03.2007, definitivă şi irevocabilă, a Judecătoriei Olteniţa asupra acţiunii posesorii exercitată de reclamantă, sentinţă prin care Consiliul Local O. a fost obligat să lase în deplină posesie reclamantei - Direcţiei Silvice Călăraşi – terenul în suprafaţă de 28,65 ha situat în Amenajament U-P. III Frasin - Ulmeni parcelele 5,6,7, în stânga vărsării râului Argeş în Dunăre.

11. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC T.R. SRL, Consiliul Local al Municipiului O. şi SC D. SA. Recurenţii au invocat motive de nelegalitate comune, cu argumentări parţial distincte, împrejurare care reclamă o examinare comună, dată fiind, în ce-i priveşte, şi situaţia coparticipării procesual pasive.

12. Recurentul Consiliul Local O. critică modul de soluţionare a excepţiilor, a lipsei sale de capacitate de folosinţă, solicitând să se constate că are capacitate de folosinţă şi poate avea calitate procesuală numai unitatea teritorială administrativă, prin reprezentantul său, primarul, că ambele instanţe reţin că nu are capacitate de folosinţă, însă pronunţă hotărârea în contradictoriu cu el, pentru motivul că a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1843 din 29.11.2004. Critică, de asemenea, modul de soluţionare a excepţiei puterii de lucru judecat, susţinând că pentru terenurile aflate în litigiu s-a pronunţat deja o decizie cu privire la dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, iar prin întabularea dreptului de proprietate în favoarea Municipiului O. este evident că unitatea administrativ-teritorială şi-a însuşit demersurile efectuate de reprezentanţii săi. Susţine că sentinţa 1843/2004 a fost pronunţată în contradictoriu cu Statul Român, iar în cauza prezentă se arată că proprietar este Statul Român, că astfel subzistă excepţia puterii de lucru judecat, litigiul purtând în fond, în ambele situaţii între Statul Român şi Unitatea administrativ teritorială, singura diferenţă fiind a reprezentanţilor acestora şi a obiectului, însă privesc aceeaşi cauză, respectiv dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren. Există identitate cu privire la suprafeţele de teren în litigiu, iar sentinţa evocată are caracter constitutiv de drepturi, nu declarativ. Această distincţie ar putea viza doar hotărârile Consiliului local sau hotărârile de Guvern cu privire la inventarierea domeniului public sau privat. În prezent, practica instanţelor care era neunitară cu privire la calitatea procesuală a Consiliilor locale sau a autorităţilor administrativ-teritoriale, în litigii care priveau drepturile acesteia, s-a unificat. Pe fond, critică greşita apreciere a înscrisurilor prezentate, a hotărârilor de consiliu în speţă şi a sentinţei 1843/2004, motivele de nelegalitate fiind încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

13. Recurenta-pârâtă SC D. SA a declarat recurs împotriva deciziei dar şi a încheierii instanţei de apel din 13.03.2013 prin care i s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare a adus criticile care urmează, solicitând, în principal, casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, şi, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului pe care l-a formulat şi respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată

I. Critici de nelegalitate privind soluţionarea excepţiilor.

14. Greşita soluţionare a excepţiei de lucru judecat prin încheierea din 13.03.2013, cu încălcarea art. 1201 C. civ., deoarece între cele două cauze, cauza în care s-a pronunţat sentinţa 1843/2004 şi cauza prezentă este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, primul proces fiind soluţionat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul de Finanţe, titular al dreptului de proprietate publică, obiectul fiind dreptul de proprietate asupra aceleeaşi suprafeţe de teren, cu o cauză debendi unică, dispoziţiile Legii 215/2001 privind administraţia publică locală şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

15. Greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei RNP- Romsilva - Direcţia Silvică Călăraşi (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, conform cărora în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu; în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, iar în aceste litigii statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ teritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.

16. În litigiul de faţă calitatea procesuală activă aparţine Ministerului de Finanţe, şi nu RNP-Romsilva. În plus, pentru capătul de cerere prin care se solicită anularea întabulării, Legea nr. 7/1996 stabileşte că radierile din cuprinsul cărţii funciare pot fi solicitate exclusiv de titularul dreptului tabular, calitate de care reclamanta nu se bucură în ce priveşte terenul în litigiu, ea nu are calitate procesuală.

17. Greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea întabulării, cu o motivare laconică, admiterea radierii pentru întreaga suprafaţă de 28,65 ha este injustă, obiectul celor două contracte considerate nule fiind de numai 4 ha.

II. Critici de nelegalitate privind judecata asupra fondului.

18. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii – sub aspectul încălcării principiului disponibilităţii procesuale (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) confirmând sentinţa care a soluţionat cauza prin compararea titlurilor de proprietate, operaţiune specifică acţiunii în revendicare, obiectul acţiunii fiind anulare întabulare, admisă prin sentinţă pentru 28 ha, şi constatare nulitate contracte de vânzare-cumpărare, pentru o suprafaţă de numai 4 ha, încălcându-se astfel, prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa nefiind învestită cu o acţiune în revendicare.

19. Instanţa de apel a validat nelegal sentinţa care a anulat în tot contractele de vânzare-cumpărare deşi, este dovedit că numai o parte din terenul pe care l-a cumpărat se suprapune cu terenul de 28 ha, pretins aflat în proprietate publică (art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.).

20. Hotărârea nu cuprinde motivele de drept care să întemeieze soluţia de respingere a apelului, făcând referire doar la art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (1) C. proc. civ., temeiuri specifice recursului, nu apelului, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

21. Instanţa de apel a confundat nepermis obiectul litigiului, atât sub aspectul titularului dreptului de proprietate în speţă cât şi sub aspectul naturii drepturilor pretinse în litigiu de către reclamantă (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) printr-o analiză superficială care a condus la o confuzie gravă în ce priveşte situaţia juridică reală a terenului în discuţie, reclamanta RNP Romsilva fiind, potrivit deciziei, în acelaşi timp, administrator al terenului în litigiu dar şi veritabil titular al dreptului de proprietate.

22. Greşit a apreciat instanţa de apel că sentinţa nr. 1843/2004 nu ar fi opozabilă RNP-Romsilva (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Dacă faţă de Statul Român, titularul unui eventual drept de proprietate publică, sentinţa invocată care atestă dreptul de proprietate al Consiliului Local O. asupra terenului în litigiu este opozabilă, aceasta este opozabilă şi reprezentantului său, respectiv, reclamantei.

23. Soluţia asupra litigiului este greşită deoarece a identificat un motiv de nulitate absolută – pretinsa proprietate publică, în condiţiile în care acest motiv de nulitate nu există, prin invocarea unei hotărârii pronunţate într-o acţiune posesorie (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

24. Soluţionarea cauzei cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., lipsind de efecte juridice o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Sentinţa 1843/2004 constată dreptul de proprietate al Consiliului Local O., motivul de nulitate întemeiat pe argumentul vânzării unui teren proprietate publică nefiind real. Instanţa a făcut o confuzie între actul jurisdicţional şi actul juridic, lipsind de efecte o hotărâre judecătorească. A constatat nelegal că această sentinţă nu are aptitudinea unui titlu de proprietate, având doar efecte declarative şi greşit a considerat că buna sa credinţă reprezintă un mijloc de apărare nerelevant ( art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.), terenul fiind cumpărat prin licitaţie publică necontestată, extrasul de carte funciară confirmând calitatea de proprietar al Consiliului Local O..

25. Recurenta SC T.R. SRL prin recursul său a criticat, de asemenea, decizia instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5,7,8 şi 9 C. proc. civ. solicitând şi ea, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, şi, subsidiar, modificarea deciziei din apel, admiterea apelului cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei şi respingerii acţiunii fie în temeiul admiterii excepţiilor, fie în considerarea fondului.

26. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate această recurentă aduce, într-o altă formulare, în esenţă, aceleaşi argumente şi critici, dezvoltate de celelalte două recurente-pârâte şi evocate supra, precedate de un amplu istoric procesual, fapt ce se explică prin poziţia procesuală comună şi prin dezvoltarea şi în apel a aceloraşi critici la sentinţa instanţei de fond.

27. Sub motivul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a invocat nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, concluzia instanţei de apel asupra motivelor de apel nu este precedată de o analiză a chestiunilor de fapt şi de drept ridicate, iar, pe de altă parte, deoarece cuprinde motive contradictorii, fapt echivalent necercetării fondului, ceea ce atrage casarea cu trimitere, încălcându-se, astfel, şi jurisprudenţa CEDO cu privire la un proces echitabil.

28. Sub motivul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât anularea întabulării a privit suprafaţa de 28 ha teren, deşi cererea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, text de lege care reglementează plângerea împotriva încheierilor de carte funciară, situaţie neregăsită în speţă; atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au procedat, practic, la o comparare a titlurilor, deşi instanţa a fost învestită cu o acţiune în nulitate, nu cu o acţiune în revendicare. Au dat eficienţă art. 34 din Legea nr. 7/1996, deşi aceasta presupunea parcurgerea unei etape preliminare, a existenţei unei hotărâri judecătoreşti care să constate nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a cărei rectificare se solicită. În prezenta cauză, rectificarea ar fi putut avea ca obiect suprafaţa de teren înscrisă pentru pârâtele cumpărătoare, petit cu care reclamanta nu a sesizat instanţa, eludându-se, astfel, şi legea taxelor de timbru.

29. La înscrierea în cartea funciară, Consiliul Local O. s-a prevalat atât de lege, art. 18 din Legea nr. 18/1991, de actul administrativ - HCL nr. 51/2001, de inventariere/însuşire a listei terenurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului O. şi de HCL 76/2004 de completare a acestei liste, cât şi de hotărârea judecătorească, sentinţa nr. 1843/2004 a Judecătoriei Olteniţa, irevocabilă, prin respingerea apelului şi, respectiv, recursului promovate de Statul Român prin Ministerul de Finanţe. Această hotărâre are şi caracterul de act autentic confirmativ al dreptului de proprietate privată preexistent ex lege. Actele menţionate au fost interpretate greşit de ambele instanţe, schimbându-le natura şi înţelesul vădit neîndoielnic, critică încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât şi în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest ultim motiv de nelegalitate se încadrează şi critica realităţii dreptului dedus judecăţii, dreptul de proprietate publică pentru suprafaţa de teren de 28,65 ha, nu dreptul de administrare al RN Romsilva asupra acesteia, invocat în justificarea calităţii ei procesuale.

30. Opinia recurentei cu privire la soluţiile asupra excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă şi calităţii procesuale active ale reclamantei este în sensul temeiniciei excepţiilor, reclamanta justificând calitate procesuală exclusiv într-o acţiune în stabilirea dreptului de administrare. Fie litigiul privea exclusiv dreptul de administrare al RNP Romsilva, situaţie în care nu putea fi pus în discuţie regimul juridic al proprietăţii terenului; o atare împrejurare a privit pronunţarea sentinţei nr. 481 din 07.03.2007 a Judecătoriei Olteniţa într-o acţiune posesorie a RNP, necontestată de proprietarul Consiliul Local O., hotărâre care, conform art. 676 alin. (2) C. proc. civ., nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului de proprietate, fie litigiul prezent priveşte dreptul de proprietate susţinut ca aparţinând domeniului public al Statutului, cum a fost judecat în speţă, caz în care, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, RNP nu poate sta proprio nomine în proces. Şi din perspectiva Legii nr. 7/1996, cel ce poate solicita rectificarea Cărţii Funciare este cel ce se pretinde titular al respectivului drept de proprietate. Concluzionează recurenta că RNP nu are calitate procesuală în acest proces, care, fără echivoc, priveşte dreptul de proprietate asupra bunului imobil.

31. Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere al anulării întabulării a fost soluţionată greşit, prin încălcarea art. 33 şi 34 din Legea nr. 7/1996, ca şi excepţia autorităţii de lucru judecat prin încheierea din 13.03.2012. Se poate reţine, in extenso autoritatea de lucru judecat şi cu titlu de excepţie procesuală existând tripla identitate în sensul statuat de practica judecătorească şi doctrină prin acordarea de eficienţă considerentelor hotărârii şi puterii de lucru judecat.

32. Distinct, recurenta a dezvoltat efectele puterii de lucru judecat în critica soluţiei pe fond, pronunţarea hotărârilor în cauză cu ignorarea efectelor sentinţei nr. 1843/2004 a Judecătoriei Olteniţa, argumentând ca aplicabil în speţă principiul res judicata pro veritate habetur, prezumţie legală reglementată de art. 1200 alin. (4) C. civ. şi excepţie procesuală prin art. 166 C. proc. civ. Astfel, instanţele au încălcat şi alte principii de drept, principiul legalităţii căilor de atac, al securităţii juridice şi dreptului la un proces echitabil, recunoscute prin jurisprudenţa CEDO. Sentinţa menţionată produce efecte şi asupra reclamantei, fiindu-i opozabilă ca administrator al proprietăţii publice. Totodată, caracterul declarativ al acestei hotărâri, pe care îl au majoritatea hotărârilor judecătoreşti, nu goleşte de conţinut hotărârea prin care se constată, se recunoaşte, se confirmă drepturi preexistente şi nu se poate susţine că efectele juridice recunoscute hotărârilor judecătoreşti nu se aplică şi celor declarative. Ca atare, reţinerea de către instanţa de apel a caracterului declarativ al sentinţei evocate este fără niciun efect.

33. Recurenta a invocat efectele erorii comune unanime şi invincibile asupra calităţii de proprietar al vânzătorului Municipiul O., prin Consiliul Local O.

34. Buna-credinţă se prezumă şi revenea reclamantei sarcina probei răsturnării ei. Cumpărătorii au fost de bună-credinţă, aceasta analizându-se la momentul exprimării acordului de voinţă, iar dreptul vânzătorului a fost înscris în cartea funciară fără notarea vreunui litigiu sau alt gen de notare, situaţie în care devin incidente prevederile art. 30 din Legea nr. 7/1996, se prezumă că dreptul şi prevederile art. 31 din aceeaşi lege, dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare. Susţinerea instanţelor că recurentele cumpărătoare aveau datoria să cunoască deficienţele titlului este greşită prin raportare la faptul că în sentinţa 1843/2004 apare ca parte Consiliul local care nu are capacitate procesuală, obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul ei, conform jurisprudenţei CEDO. Mai mult, condiţia bunei-credinţe a dobânditorului a fost chiar probată cu actele depuse la dosar. Titlul vânzătorului subzistă şi în prezent, el nu a fost anulat şi nu s-a cerut şi nici nu s-a dispus anularea lui.

35. Obiectul cererii de chemare în judecată l-a format constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită, invocându-se în drept dispoziţiile art. 948, 966 şi 968 C. civ., motivat în fapt pe inalienabilitatea obiectului vânzării, ca nefiind în circuitul civil, situaţie în care motivul de nulitate ar fi lipsa obiectului, art. 962 C. civ., total distinct, şi oricum argumentele nu subzistă cu privire la actele în cauză.

36. Decizia din apel încalcă drepturi ale recurentei concretizate în principii fundamentale recunoscute de CADOLF: principiul securităţii juridice, al certitudinii legale, sens în care citează cauza Amurăriţei c. României, prin care CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie trebuie interpretat prin prisma preeminenţei dreptului ca element comun al patrimoniului statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei. Instanţele sunt obligate să ţină cont de constatările de fapt din procedurile anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie. Pârâtele cumpărătoare deţin un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la CADOLF, şi s-ar ajunge la deposedarea de acest bun, la o ingerinţă în dreptul lor de proprietate, ingerinţă neprevăzută de lege. Invocă recurenta obligaţia pozitivă a Statului de a le respecta dreptul de proprietate, dar şi jurisprudenţa CEDO în situaţii similare. Oricum, a apreciat recurenta că dreptul de proprietate publică al statului nu subzistă raportat la prevederile Legii 213/1998 şi ale Legii 18/1991.

37. Intimatele RNP Romsilva şi chemata în garanţie O.C.P.I. au depus întâmpinări la dosar solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică reiterând apărările formulate şi în apel, confirmând argumentele deciziei evocate supra, 4-10.

38. Recurentele au depus răspunsuri la întâmpinările intimatelor, reafirmând argumentele evocate prin recursurile prezentate supra, 12-36.

Recursurile sunt fondate în limita şi pentru considerentele care urmează.

39. Recurentele au dezvoltat motive de nelegalitate care atrag casarea invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi prin reconversia art. 304 pct. 7 în 304 pct. 5 C. proc. civ., prin susţinerea că motivarea deficitară echivalează practic cu o necercetare a fondului, cât şi motive de modificare: art. 304 pct.7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocând, în esenţă, contradictorialitatea motivării, şi, în parte, lipsa acesteia, schimbarea naturii juridice a actelor juridice puse în discuţie, în speţă, a actelor juridice care se constituie în titlu de proprietate pentru vânzătoare, autoritatea administrativ teritorială O. prin Consiliul Local O., încălcarea prevederilor Legii 213/1998, art. 12, şi ale Legii nr. 7/1996, art. 30, 31, 34, 47. Distinct, încălcarea prevederilor art. 1200 alin. (4) C. civ. şi ale prevederilor art. 1202 C. civ. care instituie principiul puterii de lucru judecat şi a principiilor convenţionale ale respectării securităţii şi certitudinii juridice, ale preeminenţei dreptului, invocându-se în susţinere jurisprudenţa CEDO, sub acest aspect, în aplicarea prevederilor art. 6.1 din Convenţie.

40. S-a mai criticat încheierea instanţei de apel din 13.03.2012 prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin note scrise de către apelanta SC D. SA, excepţie care, şi prin concluzia solicitării, aceea de admitere a apelului şi respingere a acţiunii ca neîntemeiată, se integrează motivelor de apel, în a căror dezvoltare, de altfel, a fost evocată sentinţa nr. 1843/2004 în susţinerea puterii sale de lucru judecat, ambele fiind examinate prin decizia instanţei de apel, respectiva încheiere fiind integrată acesteia.

41. Înalta Curte reţine că motivele de casare prin dezvoltarea criticilor în argumentarea lor constituie, în sine, motive de modificare din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

42. Depăşirea sau nu a limitelor obiectului judecăţii ca încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. se raportează la dispozitivul hotărârii, în sensul că acesta trebuie să conţină soluţia asupra fiecărui capăt de cerere, or, se constată că sentinţa instanţei de fond s-a pronunţat prin dispozitiv cu privire la fiecare din capetele de cerere din acţiunea reclamantei, acestea fiind examinate şi în considerente. Argumentarea criticii încălcării principiului disponibilităţii în sensul că în considerentele hotărârilor se face o analiză a titlurilor de proprietate pentru stabilirea preferabilităţii lor, operaţiune specifică acţiunii în revendicare, nu caracterizează o veritabilă încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., critica încadrându-se nu în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ci în motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

43. De asemenea, existenţa unor considerente contradictorii ale deciziei atacate cu recurs sau o motivare incompletă în respingerea excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere privind anularea întabulării nu poate fi considerată ca echivalând cu o necercetare a fondului, cu consecinţa incidenţei motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., critica cu acest obiect încadrându-se în ipotezele motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de modificare a deciziei dacă substituirea, şi/sau, după caz, completarea motivării au consecinţe asupra soluţiei deciziei atacate cu recurs.

44. Critica excepţiilor procesuale ridicate în primă instanţă şi soluţionate de această instanţă prin respingere, soluţie confirmată de instanţa de apel, se constată a fi neîntemeiată.

45. Analizând motivul de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că, deşi întemeiate criticile formulate prin raportare la motivarea respingerii excepţiilor, acestea sunt fără consecinţe asupra soluţiei de respingere a lor, pentru argumentele care urmează.

46. Prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa de fond reclamanta RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Călăraşi a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local O., SC D. SA Galaţi şi SC T.R. SRL, solicitând:

- să se dispună anularea intabulării dreptului de proprietate înscris în cartea funciară nr. 3703 Olteniţa cu nr. cadastral 1402, pentru suprafaţa de teren forestier de 28,65 ha, proprietate publică a statului situat în stânga vărsării Argeşului în Dunăre;

- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoritatea administrativ-teritorială, Municipiul O. prin Consiliul Local O. reprezentat de primar C.M. şi SC D. SA Galaţi, contract autentificat sub nr. 3114/13.06.2008 de B.N. „N.P. Olteniţa”;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între autoritatea administrativ-teritorială, Municipiul O. prin Consiliul Local O. reprezentat de primar C.M. şi SC T.R. SRL Bucureşti, contract autentificat sub nr. 4302 din 27.07.2007 de Notar Public M.C.

47. Sesizată a fost, mai întâi, judecătoria, care, luând în considerare valoarea obiectelor contractelor, şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului, iar acesta s-a socotit legal învestit.

48. Precizarea este necesară în stabilirea capetelor de cerere principale şi a celor accesorii, subsecvente, soluţia asupra acestora fiind subordonată şi condiţionată de soluţia asupra cererilor principale.

49. După cum au apreciat şi instanţele, faţă şi de prevederile Legii 7/1996 – Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor în materia pe care o reglementează, obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl formează constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare susmenţionate, anularea întabulării, ca cerere accesorie, astfel cum se reţine şi în decizia atacată, este consecinţa anulării contractelor, şi, logic, ea trebuia limitată la suprafaţa de teren care formează obiectul celor două contracte şi care este de aprox. 4 ha. Numai dacă instanţa de fond ar fi fost sesizată, nu cu o acţiune în nulitate absolută contracte de vânzare-cumpărare, ci cu o acţiune în revendicare a suprafeţei de 28,65 ha, se putea asocia acesteia o cerere de anulare întabulare a unei suprafeţe corespunzătoare. Concluzia care se desprinde este aceea că pe o acţiune în nulitate absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare nu se poate grefa o cerere în carte funciară, specifică unei acţiuni reale, în constituire sau confirmare drepturi reale, aceasta având, de altfel, în reglementarea Legii 7/1996 un caracter autonom, putând fi promovată pe cale principală cu respectarea condiţiilor de calitate procesuală şi competenţă de judecată special reglementate de această lege specială.

50. Excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei RNP Romsilva – Direcţia Silvică Călăraşi se constată neîntemeiate nu pentru considerentele deciziei care le confirmă pe cele ale sentinţei, funcţie de calitatea de proprietar a reclamantei, ci în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în nulitate absolută a unor contracte, iar acţiunea în nulitate absolută poate fi promovată de orice persoană care justifică un interes, oricând, ea nefiind ţinută nici de un termen de prescripţie conform art. 2 din Decretul 167/1958. În cauza de faţă, interesul reclamantei este justificat dată fiind calitatea sa de administrator al dreptului de proprietate publică al statului, conform art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, raportat la cauza de nulitate, înstrăinarea unui bun proprietate publică, inalienabil.

51. Numai în situaţia în care instanţa ar fi fost sesizată cu o acţiune reală s-ar fi pus problema calităţii procesuale sau capacităţii de folosinţă a reclamantei prin raportare la un drept real, funcţie de natura lui, şi care să fi format obiectul judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

52. Soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Consiliul Local O. invocată de pârâta SC D. SA în primă instanţă raportat la contractul pe care l-a încheiat cu acesta nu a mai fost criticată în apel, dispoziţia sentinţei sub acest aspect intrând în puterea de lucru judecat, reiterarea acesteia de recurentul Consiliul Local O. fiind, astfel, omisso medio, iar în ce priveşte lipsa capacităţii sale de folosinţă, în sensul că deşi s-a reţinut că aceasta a aparţinut autorităţii teritorial administrative, pe care o confirmă, a fost totuşi menţinut în proces, o atare susţinere nu a format şi obiectul unei excepţii, ci numai a considerentelor sentinţei confirmate în apel, antamare inadecvată, contradictorie şi neîntemeiată, deoarece contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere au fost încheiate de Consiliul local în calitate de împuternicit al autorităţii administrativ-teritoriale, Municipiul O., ele fiind semnate şi de primar, ca acte finale ale licitaţiilor publice organizate de această autoritate publică, fapt care justifică calitatea procesuală a pârâtului recurent Consiliul local şi confirmă capacitatea autorităţii administrative în încheierea contractelor.

53. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere de anulare a întabulării, astfel cum s-a precizat, acesta nu poate fi examinat, nici chiar pe cale de excepţie, mai înainte de soluţionarea cererilor principale, datorită accesorialităţii sale. Numai în situaţia în care s-ar fi ajuns la concluzia şi de către această instanţă că cererea în nulitate este întemeiată s-ar fi pus problema luării în examinare a soluţiei asupra excepţiei inadmisibilităţii acestui capăt de cerere accesoriu. Cum soluţia instanţei de recurs asupra cererii principale este de respingere ca neîntemeiată, s-a menţinut soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii motivată însă de prematuritatea ei.

54. În ce priveşte critica soluţiei asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, ridicată în faţa instanţei de apel de către pârâta SC D. SA prin note scrise, dată prin încheierea din 13.03.2012, se constată că problema autorităţii de lucru judecat între hotărârea evocată, sentinţa nr. 1843/2004 a Judecătoriei Olteniţa, şi cauza prezentă se constituie în critici prin apel, tratată ca o problemă de fond, sub forma prezumţiei puterii de lucru judecat, de care nu poate fi disociată, că soluţia încheierii este integrată în decizia atacată în argumentarea netemeiniciei criticii cu privire la puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, că nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile reglementate de art. 1201 C. civ. cu privire la sentinţa în speţă, autoritatea de lucru judecat se converteşte şi se limitează la efectele puterii de lucru judecat ale hotărârii iar acestea vor fi examinate din perspectiva criticii aplicării art. 1200 alin. (4) C. civ.

55. Înalta Curte a constatat fondate criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. care privesc soluţia pe fond a cererii de chemare în judecată confirmată de instanţa de apel şi care conduc la modificarea deciziei atacate.

56. În adevăr, motivarea deciziei atacate cu recursurile de faţă este contradictorie nu numai sub aspectul motivării legalităţii sentinţei cu privire la respingerea excepţiilor, substituită cu prezenta motivare, supra, ea este contradictorie şi prin argumentarea soluţiei pe fond, deoarece premisele pe care se întemeiază sunt greşite.

57. Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au avut în vedere că ceea ce se impunea în argumentare era soluţia de admitere a acţiunii în nulitatea absolută a unor contracte de vânzare-cumpărare, ele axându-se însă, astfel, cum corect critică recurentele, pe o analiză istorică şi prezumtivă a dreptului de proprietate publică aparţinând Statului prin Ministerul de Finanţe asupra terenului în suprafaţă de 28,65 ha, acelaşi care a făcut şi obiectul constatării dreptului de proprietate privată, tot de stat, dar în patrimoniul autorităţii administrativ-teritoriale – municipiul O. al cărei împuternicit este pârâtul Consiliul Local O., prin sentinţa nr. 1843/2004. Dispunând şi anularea întabulării cu privire la această suprafaţă deşi obiectul vânzării în contractele a căror nulitate s-a cerut a fost de aprox.4 ha.,cu ignorarea evidentă a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., a faptului că reclamanta, proprietar sau nu, calitate irelevantă într-o acţiune în nulitate absolută contracte, trebuia să ataşeze la acţiunea sa şi dovada legală a cauzei de nulitate, respectiv a faptului că terenul vândut la licitaţie publică, procedură necontestată la acea epocă, era la momentul vânzării în proprietatea publică a statului, hotărârea instanţei de apel este nelegală din perspectiva criticilor formulate.

58. Este întemeiat şi motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 1200 alin. (4) C. civ., text de lege pe care se întemeiază principiul puterii de lucru judecat. Ceea ce a făcut reclamanta, în condiţiile în care nu a produs în condiţiile legii o dovadă a temeiniciei acţiunii sale în nulitate, a fost să conteste titlul de proprietate al vânzătorului pârât, cu opozabilitate erga omnes prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, producându-se astfel o nelegală răsturnare a sarcinii probei în procesul civil, reglementată de art. 1169 C. civ., cu consecinţe asupra securităţii şi certitudinii juridice, prin punerea în discuţie a efectelor juridice ale unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sentinţa nr. 1843 a Judecătoriei Olteniţa, care a parcurs nu numai căile de atac de reformare exercitate de Stat prin Ministerul de Finanţe al cărui drept de proprietate publică se reclamă, fiind menţinută în apel şi recurs, dar şi pe cele de retractare, fiind respinsă o cerere în revizuire promovată de aceeaşi parte, după ce într-o primă fază fusese admisă şi în cadrul căreia prezenta reclamantă formulase cerere de intervenţie.

59. S-au nesocotit şi dispoziţiile Legii 7/1996 privind publicitatea imobiliară, ale art. 30 alin. (1) conform căruia: ”Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul”. Potrivit art. 31 alin. (2) din această lege, ”Dobânditorul este de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.”

60. Şi reglementarea noului Cod civil cu privire la publicitatea imobiliară instituie prezumţia legală a titularului dreptului real înscris în cartea funciară, art. 900 dispunând: ”Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei„ dovada contrară nefiind permisă decât în cazurile art. 887, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere: moştenire, vânzare silită, expropriere pentru caz de utilitate publică, accesiune naturală şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Conform Codului civil în vigoare, art. 877, ”Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică şi se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară”

61. Reclamanta a invocat drept cauză de nulitate înstrăinarea unui bun imobil care la momentul vânzării s-ar fi aflat în proprietatea publică statului prin Ministerul de Finanţe, nu în proprietatea privată a autorităţii administrative locale, şi deci scos din circuitul civil, dar nu a răsturnat prezumţia legală la care referă art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în limitele de probă stabilite de art. 31 alin. (2), anume că la momentul înscrierii dreptului în folosul vânzătorului, al autorităţii administrativ-teritoriale, Municipiul O., prin împuternicit Consiliul Local O., ar fi fost înregistrată vreo acţiune în contestarea cuprinsului cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare, cumulativ, ar reieşi vreo neconcordanţă între aceasta şi situaţia juridică reală.

62. Vânzătorul din contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită, autoritate publică de stat, şi-a înscris dreptul de proprietate privată în cartea funciară, acesta fiind un drept constituit în condiţiile Legii 18/1991, legea în reconstituirea şi constituirea drepturilor de proprietate privată funciară, constatat prin hotărâri de consiliu local ca făcând parte din inventarul şi, deci, din patrimoniul local, şi astfel confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în urma parcurgerii căilor de atac, pronunţată în contradictoriu cu cel al cărui drept de proprietate publică îl invocă reclamanta, prezumţia legală instituită în favoarea celui care şi-a înscris dreptul în cartea funciară dispensând de orice dovadă pe acesta conform art. 1202 alin. (1) C. civ.

63. Prin urmare, dincolo de faptul că nu s-a răsturnat prezumţia legală instituită de art. 30 alin. (1) din Legea 7/1996, a publicităţii imobiliare, dar hotărârea judecătorească care constată dreptul de proprietate privată al vânzătorului a fost pronunţată în contradictoriu cu cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate publică, iar această hotărâre definitivă şi irevocabilă faţă de terţi, categorie în care se includ reclamanta şi instanţa, are putere de lucru judecat, adică statuările sale nu mai pot fi puse în discuţie, nu mai pot fi rediscutate, deoarece, în caz contrar, se încalcă principiul securităţii şi certitudinii juridice, principii consacrate atât de dreptul naţional, prin art. 1200 alin. (4) C. civ., cât şi de dreptul convenţional, prin art. 6 alin. (1) şi prin jurisprudenţa construită de CEDO sub acest aspect.

64. Jurisprudenţa CEDO cu privire la principiul securităţii juridice, axat pe principiul puterii lucrului judecat, res judicata, a statuat în sensul că: „Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată.” (Hotărârea Brumărescu). Supremaţia dreptului presupune respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice şi în special a hotărârilor judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat. Niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii în unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (…). Dacă nu ar fi aşa, readucerea în discuţie a hotărârilor definitive ar fi creat un climat general de nesiguranţă juridică, diminuând încrederea publicului în sistemul judiciar şi, prin urmare, în statul de drept.” (Hotărârea Stere).

65. În ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi nu vizează schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic şi, ca atare, nu se încadrează în ipotezele textului de lege invocat.

66. Critica greşitei menţionări în finalul deciziei instanţei de apel a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., specifice recursului, nu procedurii apelului, deşi reală, nu poate fi primită, menţiunea fiind o evidentă eroare materială, instanţa de apel examinând apelurile conform procedurii reglementată de cod pentru calea de atac a apelului, decizia pronunţată fiind o decizie a instanţei de apel, supusă recursului, nu a unei instanţe de recurs.

67. În concluzie, Înalta Curte a admis recursurile declarate de pârâţi pentru considerentele care preced, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a modificat decizia atacată, a admis apelurile formulate de aceleaşi părţi şi, schimbând în parte sentinţa apelată, a respins acţiunea în nulitate absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare promovată de reclamantă ca neîntemeiată şi ca rămasă fără obiect cererea în radiere întabulări în cartea funciară, menţinând dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiilor procesuale şi respingerea cererii de chemare în garanţie şi înlăturând dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată.