Admissibility of civil revision based on criminal fraud conviction of opposing party rather than judge, witness, or expert

Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuirea

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 322 pct. 4

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere [...] dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.

Nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în cazul condamnării pentru săvârşirea unei infracţiuni privitoare la pricină a recurentului-reclamant, întrucât dispoziţiile legale sunt de strictă interpretare, astfel că numai în cazul condamnării unui judecător, martor sau expert este admisibilă revizuirea hotărârii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1470 din 10 aprilie 2014

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, A.A.K. a formulat o cerere de revizuire a deciziei comerciale nr. 1542 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 mai 2008 prin care solicită modificarea în tot a acestei decizii, în sensul respingerii recursului declarat de M.I. şi C.G.S. şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea acestei cereri se arată următoarele:

La 16 decembrie 2003, A.A.K. a achiziţionat în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 3134/2003, terenul situat în V., Şos. A., lotul 20, jud. Ilfov, având număr cadastral nr. 783/21 în suprafaţă de 2.316,53 mp şi construcţia edificată pe aceasta, în suprafaţă de 646,01 mp de la SC T. SA, reprezentată de C.C., în conformitate cu prevederile hotărârii AGA din 2 decembrie 2003.

Ulterior, acţionarii SC T. SA s-au adresat instanţei în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare întrucât nu au participat la şedinţa AGA din data de 2 decembrie 2003 şi nu au fost de acord cu vânzarea terenului.

Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că hotărârea AGA din 2 decembrie 2003 este lovită de nulitate absolută, întrucât nu s-au respectat prevederile imperative ale art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea adunărilor generale.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare s-a reţinut principiul bunei credinţe a terţului dobânditor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.I. şi C.G.S.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134/2003, reţinând că este de necontestat că a lipsit consimţământul vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi că s-au fraudat dispoziţii legale imperative, consimţind clauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 şi urm. C. civ., buna-credinţă neputând constitui în această situaţie o excepţie de la efectele juridice ale nulităţii actului juridic.

În această situaţie, A.A.K. a formulat o plângere penală împotriva intimaţilor M.I. şi C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 3122/16 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat pe M.I. şi pe C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., reţinându-se că cei doi l-au înşelat la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Instanţa a reţinut că inculpaţii ar fi indus în eroare partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin faptul că inculpatul C.C. a depus la notarul public o hotărâre AGA semnată de el şi de inculpatul M.I. şi care cuprindea menţiunea nereală că toţi acţionarii societăţii ar fi fost de acord cu acea vânzare. Ulterior, M.I., deşi cunoştea că semnase acea hotărâre AGA, că participase la perfectarea vânzării, că nu adusese la cunoştinţa părţii vătămate despre existenţa contractului de concesiune, a acţionat în judecată societatea alături de alţi acţionari obţinând anularea AGA din 2 decembrie 2003. Printre motivele de anulare a AGA s-au numărat şi faptul că inculpatul M.I. nu ar fi semnat acea hotărâre şi că ar fi avut în concesiune acel contract şi că vânzarea s-a făcut astfel ilegal.

Cei doi inculpaţi au folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată şi pentru a-şi crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare.

În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în această cauză”, se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul.

Se invocă dispoziţiile art. 322 pct. 4 având în vedere: condamnarea recurentului-reclamant M.I. pentru o infracţiune privitoare la pricină, condamnarea numitului C.C., administrator al pârâtei-intimate SC T. SA, faptul că s-a constatat că în faţa instanţei civile a fost depusă o hotărâre AGA, care ar fi stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003, diferită de cea depusă la notar, fapt care a indus în eroare instanţa civilă, prin sentinţa penală a Judecătoriei sectorului 4 s-a reţinut că reclamanţii din dosarul civil au avut o atitudine vădit mincinoasă, prin prezentarea în faţa instanţei a altor două hotărâri AGA şi declaraţii mincinoase ale părţilor din dosar.

Pentru a fi admisibilă revizuirea, înscrisul şi afirmaţiile făcute în faţa instanţei să fi fost determinante în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluţia ar fi fost alta.

Cei doi inculpaţi au folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată şi pentru a-şi crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare.

Se arată că afirmaţiile făcute de recurentul-reclamant M.I. în faţa instanţei civile, prin cererea de chemare în judecată, cererile de apel şi recurs, concluzii scrise au fost constatate ca fiind mincinoase.

Prin sentinţa penală s-a constatat că la dosarul civil a mai fost depusă o altă hotărâre AGA diferită de cea care a fost depusă la notar cu ocazia semnării contractului de vânzare, instanţa civilă fiind indusă în eroare.

Se consideră că, în sensul art. 322 pct. 4, este admisibilă revizuirea şi atunci când există o simplă alterare a realităţii constatate prin hotărâre judecătorească, nefiind necesară o condamnare în acest sens.

Se solicită admiterea cererii de revizuire a deciziei nr. 1542/8 mai 2008 şi schimbarea în tot a deciziei, constatarea bunei credinţe a subsemnatului la încheierea contractului autentificat sub nr. 3134/16 decembrie 2003 de către BNP „E.” şi respingerea recursului declarat de M.I. şi C.G.S. şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti.

La dosar s-a depus copia sentinţei penale nr. 3122/16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

În cauză, intimatul M.I. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire şi obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

A fost invocată excepţia lipsei de interes a revizuentului faţă de faptul că în prezent în patrimoniul revizuentului nu mai există niciun prejudiciu produs, dată fiind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003.

De asemenea, a fost invocată inadmisibilitatea revizuirii faţă de dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte a apreciat aceste excepţii ca fiind apărări de fond, şi nu excepţii propriu-zise care să facă inutilă cercetarea fondului cauzei, considerând că în prezenta cauză trebuie să se analizeze dacă sunt întrunite sau nu cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Importanţa revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere [...] dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea – credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză”.

Prima ipoteză a textului de lege vizează cazul când „un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină”.

Aşadar, se are în vedere situaţia în care soluţia din hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a declarat mincinos, ori a expertului care a denaturat adevărul în raportul său.

În cauză nu există o hotărâre penală de condamnare a unui judecător, martor sau expert. Nu poate fi primită alegaţia revizuentului în sensul că odată ce M.I. şi C.C. au fost condamnaţi pentru înşelăciune, afirmaţiile făcute de M.I. în cererea de chemare în judecată, în apel şi în recurs pot fi subsumate şi interpretate în sensul oricărei mărturii, chiar a părţii, astfel că sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 4.

Dispoziţiile legale sunt de strictă interpretare, astfel că numai în cazul condamnării unui judecător, martor sau expert este admisibilă revizuirea hotărârii.

În cauză, M.I. a fost reclamant, deci a avut calitate de parte în litigiu, iar legea nu dispune cu privire la afirmaţiile reclamantului sau la condamnarea definitivă a părţii ca o condiţie pentru admiterea revizuirii.

Pe de altă parte, C.C. nu a avut nicio calitate în acest litigiu, nu a fost martor sau expert.

Răspunsul la interogatoriu sau mărturisirea nu se confundă cu mărturia care aparţine martorului.

Cea de-a doua ipoteză a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este aceea în care „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii”.

În cauză nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie declarat fals un înscris în cursul sau în urma judecăţii. Aşadar, nu s-a făcut dovada săvârşirii unei infracţiuni de fals.

În această situaţie, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există o hotărâre judecătorească de condamnare a vreunui martor, judecător sau expert şi nici nu s-a dat o hotărâre în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Ca atare, Înalta Curte a considerat că nu este cazul a se analiza dacă presupusa infracţiune săvârşită de judecător, martor sau expert a fost determinantă pentru soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată cu revizuire.

Cu toate acestea, este important de menţionat că în considerentele hotărârii supuse revizuirii s-a reţinut că hotărârea AGA care a fost anulată nu poate fi producătoare de efecte juridice, având în vedere inopozabilitatea faţă de terţi.

De asemenea, „nu se poate reţine nici lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă neasigurarea opozabilităţii hotărârii AGA din 2 decembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile prevăzute de Legea nr. 31/1990”.

Aşa fiind, instanţa nu a reţinut în considerente susţinerile reclamantului M.I. sau ale lui C.C., ci a analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv hotărârea AGA ce se susţine că a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, revizuirea a fost respinsă, reţinând că revizuentul a primit suma de 198.936,00 lei reprezentând daune materiale, sumă ce se compune din 93.383 lei preţul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003 reactualizată cu rate inflaţiei.

Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul M.I.