Inadmissibility of appeal against final judicial act under principle of legality of appeals

Recurs. Condiţii de admisibilitate din perspectiva principiului legalităţii căii de atac

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: recurs

-hotărâre definitivă

-excepţia inadmisibilităţii

-principiul legalităţii căii de atac

Noul Cod de procedură civilă, art. 191 alin. (4), art. 457, art. 483 alin. (1), art. 634

Recunoaşterea exercitării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel, în cazul în care hotărârea recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit prevederilor art. 191 alin. (4) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, devine operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C.proc.civ., şi, ca atare, recursul astfel promovat nu este admisibil.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2469 din 26 iunie 2014

Reclamantul M.I., prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă, înregistrată sub nr. xx3/45/2013, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Judecătoria I. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.076.170 lei cu titlu de daune materiale şi morale.

Prin încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 14.366,7 lei, stabilită în baza art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum a fost înştiinţat prin înscrisurile aflate la filele 8 şi 9 în dosar nr. xx3/45/2013 al Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă.

Reclamantul a solicitat reexaminarea acestei încheieri invocând faptul că încheierea este nulă întrucât nu a fost semnată de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu pronunţată la data de 29 ianuarie 2014, în dosarul nr. xx3/45/2013/a1, a respins cererea de reexaminare a încheierii de şedinţă din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă, formulată de reclamantul M.I.

Analizând cererea de reexaminare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (6) din NCPC, instanţa a reţinut următoarele:

Că deşi legal citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru comunicată prin citaţie, pentru termenul de judecată din 1.11.2013, reclamantul nu a înţeles să conteste taxa de timbru stabilită de preşedintele completului de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că în acest context nefiind achitată taxa judiciară de timbru comunicată, în mod corect instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 197 teza finală din NCPC a aplicat sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.

Împotriva încheierii de şedinţă din camera de consiliu pronunţată la data de 29 ianuarie 2014, în dosarul nr. xx3/45/2013/a1, de către Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, a declarat recurs reclamantul M.I.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din NCPC, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.05.2014 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acesteia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din NCPC.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 16.05.2014.

Înalta Curte, conform art. 245 din NCPC, luând în examinare excepţia inadmisibilităţii declarării recursului, invocată din oficiu, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 457 din NCPC, părţile au obligaţia să exercite căile de atac în condiţiile şi termenele stabilite de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul hotărârii.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) din NCPC.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Recunoaşterea exercitării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C.proc.civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - acestea dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Hotărârea care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C.proc.civ.

Faţă de această situaţie, s-a constatat că recursul astfel promovat nu este admisibil, şi că, în mod corect, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat o hotărâre definitivă în raport de dispoziţiile art. 191 alin. (4) din NCPC, hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel că Înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil.