Claim's missing monetary value is not fatal; damages claim reinstated and remanded for trial.

Cerere de chemare în judecată. Lipsa determinării valorii obiectului cererii. Consecinţe

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

-precizarea valorii obiectului cererii

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 112 pct. 3, art. 133, art. 1551, art. 304 pct. 9

Dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., care impun reclamantului ca prin cererea de chemare în judecată să arate dreptul pretins şi preţuirea sa, dacă aceasta este cu putinţă, fac o netă distincţie între obiectul cererii de chemare în judecată şi evaluarea sa pecuniară, neputându-se pune semnul egalităţii între obiectul cererii, ca element esenţial al acesteia, a cărui lipsă impune nulitatea cererii de chemare în judecată potrivit art. 133 C. proc. civ., şi expresia sa valorică care condiţionează, cel mult, incidenţa anumitor coordonate de desfăşurare a litigiului, implicate de timbraj şi competenţă.

Prin urmare, este nelegală soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată pe considerentul că nu a fost precizată valoarea obiectului acesteia, întrucât sancţiunea nulităţii operează numai pentru lipsa obiectului, nu şi a valorii sale pecuniare.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 944 din 11 martie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 16311 din 1.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 112 raportat la art. 133 alin. 1 C. proc. civ., a anulat cererea principală formulată de SC H.98 SRL împotriva pârâtei AVAS pentru neindicarea cuantumului pretenţiilor şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de AVAS împotriva Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC H.98 SRL, în termen legal a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 114 din 25 martie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC H.98 SRL, reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată privit sub aspectul evaluării sale, este un element esenţial de individualizare a acţiunii, cu privire la care pârâtul are dreptul de a cunoaşte chiar de la început pretenţiile adversarului şi de a-şi putea formula apărare. Astfel, instanţa este chemată să statueze numai în limitele stabilite în acest sens de reclamant, sens în care s-a considerat că, în lipsa lui, respectiv a lipsei unei evaluări chiar şi ipotetice făcută după preţuirea reclamantului, aplicarea sancţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 133 alin. 1 C. proc. civ. se impune cu necesitate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC H.98 SRL Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat în scris.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, întrucât a fost menţinută soluţia instanţei de fond care a dispus, în mod greşit, anularea cererii de chemare în judecată, considerând că valoarea obiectului cererii nu a fost precizată şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 133 alin. 1 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanta SC H.98 SRL consideră că aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de chemare în judecată este o măsură care nu are la bază un temei legal, faţă de dispoziţiile art. 133 alin. 1 C. proc. civ., fiind totodată şi excesivă în raport de gravitatea încălcării, acest fapt fiind demonstrat prin interpretarea prevederilor art. 133 şi art. 1551 C. proc. civ.

Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei SC H.98 SRL Bucureşti să fie admis, pentru următoarele considerente :

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că a fost vizată ipoteza a doua a motivului de nelegalitate.

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta SC H.98 SRL Bucureşti arată că în mod greşit instanţa de apel a menţinut hotărârea tribunalului care a dispus anularea cererii de chemare în judecată, apreciind că valoarea obiectului cererii nu a fost precizată şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 133 alin. 1 C. proc. civ.

În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, în raport cu dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă, precum şi cu dispoziţiile art. 133 alin. 1 din acelaşi cod, care prevăd că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Pentru a stabili limita de incidenţă a dispoziţiilor art. 133 C. proc. civ., Înalta Curte pleacă în primul rând de la dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., prin care se stabileşte că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane se poate adresa instanţei.

Rezultă ca obiectul unei cereri adresate instanţe îl constituie dreptul afirmat, adică pretenţia determinată juridic – drept de creanţă, real, etc..

În continuare, art. 112 pct. 3 C. proc. civ. impune reclamantului ca prin cererea de chemare în judecată să arate dreptul pretins şi preţuirea sa dacă aceasta este cu putinţă. În alte cuvinte, reclamantul are îndatorirea precizării obiectului cererii, adică a pretenţiei determinate juridic şi a valorii sale, dacă această evaluare este cu putinţă. Or, aceasta face o netă distincţie pe care legea o operează între obiectul cererii de chemare în judecată şi evaluarea sa pecuniară.

Nu se poate pune semnul egalităţii între obiectul cererii, ca element esenţial a cererii a cărui lipsă impune nulitatea cererii de chemare în judecată potrivit art. 133 C. proc. civ. şi expresia sa valorică.

Determinarea acesteia din urmă, impusă de principiul disponibilităţii procesului judiciar civil nu determina considerentul lipsei obiectului cererii, ci cel mult condiţionează incidenţa anumitor coordonate de desfăşurare a litigiului, implicate de timbraj, competenţă, etc..

Lipsa determinării valorii obiectului cererii ar putea reprezenta un impediment în continuarea procesului civil, temporizare care, dacă este plasată in pasivitatea culpabilă a reclamantului impune o altă sancţiune procesuală.

În concluzie, din analiza textelor legale, rezultă că sancţiunea nulităţii operează numai pentru lipsa obiectului, nu şi a valorii sale şi că nu trebuie făcută o confuzie între aceste două elemente.

Or, prin acţiune reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcţiilor Corp A, reclamând un drept de creanţă care reprezenta chiar obiectul cererii sale.

În acest sens, susţinerile instanţei de apel referitoare la faptul că reclamantei îi revenea obligaţia de a preciza valoarea obiectului cererii sale pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru şi a competenţei materiale a instanţei sunt corecte, însă sancţiunea procedurală aplicată de Curtea de Apel Bucureşti pentru lipsa acestor determinări a avut la bază aplicarea unui text de lege care nu era incident pentru această situaţie.

În acest context, instanţa de apel ar fi putut avea în vedere dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ., dacă ar fi constatat că desfăşurarea normală a procesului era împiedicată din vina reclamantei, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii.

Astfel, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a apreciat că soluţiile pronunţate de către cele două instanţe au avut ca la bază aplicarea greşită a legii, sens în care se reţin a fi fondate criticile dezvoltate de reclamantă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa încât, potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 din acelaşi cod, a admis recursul declarat de reclamanta SC H.98 SRL Bucureşti, a casat decizia şi sentinţa cu trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.