Territorial competence in personal real actions resolved by confirming jurisdiction of the court where defendant is domiciled due to waiver of relative exception

Acțiune personală imobiliară. Competență teritorială relativă. Termenul și condițiile în care poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic : competență teritorială

- imobil

- drept de creanță

- acțiune personală imobiliară

Noul Cod de procedură civilă, art. 107, art. 112, art. 117

Competența teritorială de soluționare a acţiunii având ca obiect constatarea valabilităţii unei convenţii încheiate cu privire la un imobil și pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, [fiind vorba deci despre o acțiune personală imobiliară, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, respectiv dreptul de creanţă corelativ obligaţiei de a face, urmare antecontractului încheiat cu privire la acel imobil] nu se stabileşte potrivit art. 117 C.pr.civ., aplicabil exclusiv acţiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art.107 C.pr.civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Secția I civilă, decizia nr. 842 de la 13 martie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 17.07.2013, reclamanţii M.M.C. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii P.E., B.I., Z.I., B.K., V.P.N.A., să se dispună: suplimentarea masei succesorale rămase după defuncta B.C., decedată la data de 04.10.2004, cu ultimul domiciliu în loc. Satu Mare, constatată prin certificatul de moştenitor nr. xx9 din 09.11.2005, cu parcela de teren înscrisă în titlul de proprietate eliberat la data de 16.04.2013 de Comisia Judeţeană Cluj, identificată prin tarla 32, parcela 180 având categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă de 2500 mp şi tarla 34, parcela 23 având categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă de 3000 mp; să se constate că prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată perfectat la data de 26.04.2013, pârâţii s-au obligat să transmită reclamanţilor dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren înscrise în titlul de proprietate din 16.04.2013 de Comisia Judeţeană Cluj, că au încasat integral preţul şi să îi oblige la perfectarea unui contract autentic de vânzare – cumpărare cu privire la acest teren, în caz contrar sentinţa urmând a ţine loc de act autentic.

La termenul de judecată din data de 21.10.2013 instanţa, raportat la dispoziţiile art. 131 alin. (1) NCPC, procedând la verificarea competenţei, a constatat că este competentă general şi material să soluţioneze cauza faţă de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. i) NCPC. Raportat la dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 şi art. 117 alin. (1) NCPC însă, în baza art. 130 alin. (2) NCPC, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Huedin în soluţionarea cauzei, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor la acelaşi termen de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.540 din 21 octombrie 2013, Judecătoria Huedin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 117 NCPC stabilesc ca instanţă competentă instanţa în a cărei circumscripţie se află imobilul, cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, cu excepţia cazurilor când indiviziunea rezultă din succesiune. Rezultă astfel, raportat la textul legal menţionat, că se vor aplica regulile din art.118 NCPC privind competenţa teritorială pentru toate cererile având ca obiect sistarea stării de indiviziune provenită din succesiune. Acest fapt rezultă din dispoziţiile alin. (1) al acestui articol ce stabileşte competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului pentru cereri „în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune”.

Articolul 118 NCPC reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu al defunctului pentru cererile privitoare la moştenire.

În sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 NCPC intră, printre altele şi cererea de sistare a indiviziunii succesorale. Aşadar, cererile de ieşire din indiviziune cu privire la imobilele ce provin din masa succesorală se includ în domeniul de aplicare al art. 118, în condiţiile în care art. 117 NCPC a exclus explicit din sfera sa de aplicare cererile de împărţeală a unui imobil atunci când indiviziunea rezultă din succesiune.

Dispoziţiile art. 117 NCPC nu disting în ceea ce priveşte dezbaterea succesiunii, respectiv dacă aceasta a fost sau nu dezbătută.

Este adevărat, reclamanţii au investit instanţa şi cu o cerere în prestaţie tabulară, raportat la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii, însă bunul cu privire la care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare provine din succesiune, iar cu privire la acest bun s-a solicitat să fie inclus în masa succesorală a defunctei, prin suplimentarea masei succesorale constatată prin certificatul de moştenitor nr. xx9/2005.

În speţă, instanţa a apreciat că este atrasă competenţa relativă de la ultimul domiciliul al defunctului şi nu cea de la locul situării imobilului, având în vedere că prin certificatul de moştenitor nr. xx9/2005, s-a dezbătut succesiunea defunctei B.C., iar în speţă se solicită suplimentarea masei succesorale cu un bun – parcela de teren în litigiu pentru care s-a emis titlul de proprietate eliberat la data de 16.04.2013 de Comisia Judeţeană Cluj, în favoarea atât a defunctei, cât şi a altor pârâţi din prezenta cauză – iar bunul respectiv, care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, provine din moştenire.

Cum ultimul domiciliul al defunctei a fost municipiul Satu Mare, astfel cum rezultă atât din certificatul de deces eliberat de primăria Municipiului Satu Mare, cât şi din certificatul de moştenitor, rezultă că instanţa care are competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cauzei este instanţa ultimului domiciliu al defunctei, respectiv Judecătoria Satu Mare.

Astfel investită, Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr.348 din 24 ianuarie 2014, a constatat necompetenţa teritorială a acestei instanţe, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Huedin şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că este învestită cu soluţionarea unei cauze prin care se urmăreşte constatarea valabilităţii unei convenţii încheiate cu privire la imobilul situat pe raza Judecătoriei Huedin, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic şi nicidecum cu o acţiune de împărţeală judiciară a unui imobil, chiar dacă se solicită şi suplimentarea masei succesorale, capătul principal de cerere fiind acela care determină competenţa instanţei.

Atâta timp cât instanţa nu este învestită cu o cerere de împărţeală judiciară a unui imobil, nu prezintă nicio relevanţă faptul că imobilul provine sau nu dintr-o indiviziune, astfel încât în cauză să fie aplicabile alte dispoziţii decât cele prevăzute de art. 117 alin. (1) NCPC şi care atrag competenţa de soluţionare a cauzelor de către instanţa în a cărei circumscripţie se află imobilul.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a reţinut următoarele:

În prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect constatarea valabilităţii unei convenţii încheiate cu privire la un imobil situat pe raza Judecătoriei Huedin, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, precum şi suplimentarea masei succesorale cu acest imobil.

Având în vedere că reclamanţii tind la valorificarea unui drept personal, dreptul de creanţă corelativ obligaţiei de a face, urmare antecontractului încheiat cu pârâţii cu privire la un bun imobil, competenţa teritorială este relativă.

Prin urmare, ţinând seama de natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecăţii, aceasta este o acţiune personală imobiliară, aşa încât competenţa ei de soluţionare nu se stabileşte potrivit art. 117 NCPC, aplicabil exclusiv acţiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art.107 NCPC, potrivit cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârâţi şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

În speţă, în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Huedin) pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, astfel încât aceasta a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, cum greşit s-a procedat în cauză.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) NCPC, potrivit cărora „cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia”.

Instanţa sesizată de reclamanţi prin acţiunea introductivă este Judecătoria Huedin.

Cum pârâţii P.E., B.K. şi V.P.N.A. au domiciliul în Comuna Sâncraiu, iar potrivit H.G. nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Sâncraiu este arondată Judecătoriei Huedin, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.

În plus, acţiunea de faţă nu reprezintă o acţiune formulată în materie succesorală, pentru a fi incidente dispoziţiile imperative ale art. 118 NCPC. Aceasta întrucât, acţiunea reclamanţilor nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului de lege, nepunând în discuţie nici pretenţii ale legatarilor faţă de moştenire, nici ale moştenitorilor unii faţă de ceilalţi, reclamanţii neavând o astfel de calitate de pe urma defunctei B.C. şi nici în legătură cu moştenirea acestei persoane. În acest ultim caz, moştenirea defunctei B.C. a fost dezbătută, fiind eliberat certificatul de moştenitor nr.xx9 din 9 noiembrie 2005.

Aşa fiind, Înalta Curte a stabilit competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Huedin.