Competence for judicial partition of succession assets: last domicile of decedent prevails over property location under NCPC arts. 117–118

Acțiune în dezbaterea unor succesiuni deschise succesiv și ieșire din indiviziune. Competența teritorială în raport cu dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic : conflict de competență

- imobil

- succesiune

- indiviziune

Noul Cod de procedură civilă, art. 116, art. 117, art. 118

Menţionarea cererilor de împărţeală judiciară a unui imobil în cuprinsul art. 117 alin. (3) NCPC ca atrăgând competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află imobilul, are ca finalitate delimitarea sferei de aplicare a art. 117 şi art. 118 NCPC.

Actuala reglementare menţionează competenţa instanţei de la locul imobilului pentru cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, cu excepţia cazurilor când indiviziunea rezultă din succesiune .

Ca atare, în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, competenţa aparţine în mod exclusiv instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, iar în situația în care s-au formulat astfel de cereri de chemare în judecată, care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv, competenţa va aparţine instanţei de la ultimul domiciliu al oricăruia dintre defuncţi, reclamantul fiind cel care are, potrivit art. 116 NCPC, alegerea între instanțele deopotrivă competente.

Secția I civilă, decizia nr.1195 din 8 aprilie 2014

Prin sentinţa civilă nr.14511 din 13 noiembrie 2013 a Judecătoriei Iaşi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâţilor G.G., A.., B.L., G.R., N.G., C.L., D.E. în favoarea Judecătoriei Podu Turcului, reţinându-se următoarele :

Reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâţii G.G., A.A., B.L., G.R., N.G., C.L., D.E., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească dezbaterea succesiunii şi partajarea bunurilor rămase la decesul defuncţilor G.C., decedat la 1.12.1981 cu ultimul domiciliul sat Gura Crăieşti, jud. Bacău şi G.E., decedată la data de 16.10.2006 cu ultimul domiciliu în municipiul Iaşi.

Reclamanta a arătat că împreună cu pârâţii sunt moştenitorii defuncţilor, în calitate de fii şi fiice şi li se cuvine fiecăruia cota de 1/8 din succesiune şi că la decesul tatălui lor nu s-a dezbătut succesiunea, iar casa şi terenurile au fost preluate de mama lor, G.E., însă în anul 2000 aceasta s-a îmbolnăvit şi întrucât pârâta D.E. care locuia la 4 km de casa părintească nu a dorit să o îngrijească, a luat-o la ea în municipiul Iaşi, unde a avut ultimul domiciliu.

A mai precizat reclamanta că tot terenul a fost exploatat în interes propriu de pârâta D.E. şi a solicitat obligarea acesteia la restituirea arendei obţinute începând cu anul 2012. În ce priveşte pasivul succesoral a susţinut că există obligaţii fiscale, cheltuieli de întreţinere şi reparaţii pentru bunurile succesorale în cuantum de 6800 lei, iar masa succesorală este în valoare de 38928,63 lei.

Întrucât bunurile ce constituie masa succesorală, casă şi teren sunt situate în comuna Motoşeni, jud. Bacău, instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, constatând că sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale pentru ambii defuncţi au fost emise de Comuna Motoşeni.

Astfel Judecătoria Iaşi a reţinut că potrivit art. 117 NCPC, cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

Aceeaşi instanţă a mai reţinut că întreaga masă succesorală se află în comuna Motoşeni, unde a fost şi domiciliul defuncţilor şi că domiciliul defunctei G.E. a fost în acelaşi localitate, însă aceasta a locuit în municipiul Iaşi în ultima parte a vieţii ca urmare a sănătăţii precare, ce necesita supraveghere din partea reclamantei.

Art. 118 NCPC stabileşte competenţa exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului în ceea ce priveşte cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare, cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia şi cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar, dar numai până la ieşirea din indiviziune.

În cauză s-a solicitat însă efectiv ieşirea din indiviziune, iar în ceea ce priveşte imobilele, art. 117 NCPC. stabileşte competenţa exclusivă a instanţei de pe raza căreia este situat imobilul.

Cum reclamanta a solicitat partajarea construcţiei şi terenului situate în comuna Motoşeni, iar în cauză sunt necesare efectuarea de expertize tehnice în construcţii şi în specialitatea topometrie, ce trebuie administrate de instanţa de pe raza unde acestea sunt situate, cu convocarea tuturor moştenitorilor, reţinând că bunurile succesorale sunt imobile situate în comuna Motoșeni, jud. Bacău, în temeiul art. 132 NCPC Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului, jud. Bacău.

Judecătoria Podu Turcului prin sentinţa civilă nr.101 din 19 martie 2014 şi-a declinat la rândul ei competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introdusă de reclamanta N.M. vizează stabilirea succesiunii şi partajarea bunurilor rămase la decesul defuncţilor G.C., decedat la 1.012.1981 cu ultimul domiciliu în sat Gura Crăiești, dezbaterea succesiunii comuna Motoșeni, judeţul Bacău şi G.E., decedată la 16.10.2006 cu ultimul domiciliu in municipiul Iaşi.

Art. 118 NCPC reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu al defunctului în cererile privitoare la moştenire. Ultimul domiciliu al defunctului corespunde ultimei locuinţe efective a acestuia, indiferent dacă a fost sau nu înscris în actul sau de identitate.

Ultimul domiciliu al defunctului G.C., decedat la 1.012.1981 a fost în sat Gura Crăiești, comuna Motoșeni, judeţul Bacău şi ar atrage competenţa de soluţionare a Judecătoriei Podu Turcului, în timp ce ultimul domiciliu al defunctei G.E. a fost în municipiul Iaşi şi atrage competenţa de soluţionare a Judecătoriei Iaşi.

Din această perspectivă Judecătoria Podu Turcului a reţinut că în cauză sunt incidente aplicabile dispoziţiile art. 118 alin.(1) pct. 1 coroborate cu art. 118 alin. (2) NCPC

Cu privire la cererile care intră în sfera de aplicare a art. 118 NCPC, s-a reţinut că la art. 118 alin.(1) pct. 2 sunt incluse cererile în anularea certificatului de moştenitor, cererile pentru reducţiunea liberali taţilor excesive, cererile pentru raportul donaţiilor, cererea de sistare a indiviziunii succesorale şi orice alte cereri prin care moştenitorii valorifică pretenţii pe care le-ar avea unul împotriva altuia, însă numai în legătură cu moştenirea.

Nu exista nici un dubiu în privinţa includerii cererilor de ieşire din indiviziune cu privire la imobile din masa succesorală în domeniul de aplicare al art. 118, în condiţiile în care art. 117 NCPC a exclus explicit din sfera sa de aplicare cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea rezultă din succesiune.

Întrucât art. 117 NCPC nu distinge, este lipsit de relevanţă, dacă s-a dezbătut succesiunea sau nu. Prin urmare în mod greşit Judecătoria Iaşi a apreciat că este vorba despre o cerere privitoare la drepturile reale imobiliare care se introduce numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

Art. 118 NCPC este aplicabil şi în situaţia în care în masa succesorală se regăsesc şi imobile situate în altă circumscripţie decât cea în care se află ultimul domiciliu al defunctului, pe considerentul derogator al normei faţă de cea referitoare la locul situării imobilului, dată fiind topografia textelor, mai ales în condiţiile utilizării sintagmei "competenţa exclusivă" în alin. (1) al art. 118 NCPC.

Judecătoria Podu Turcului a mai reţinut că în ipoteza mai multor succesiuni deschise succesiv, cum este şi în cazul de faţă, reclamantul este cel care are alegerea între instanţe deopotrivă competente, respectiv instanţa ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi. Norma reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, deoarece instanţa aleasă de către reclamant devine competentă să soluţioneze litigiul şi în raport cu cereri care, formulate de sine stătător, ar fi atras competenţa teritorială a altei instanţe, respectiv a celei de la ultimul domiciliu al altui defunct.

În cauza de faţă reclamanta a ales ca instanţă competentă Judecătoria Iaşi, atât prin faptul că a ales să introducă cererea de chemare în judecată la această instanţă, cât şi prin concluziile puse cu privire la excepţia de necompetență teritorială a Judecătoriei Podu Turcului, faţă de ultimul domiciliu al defunctei G.E.

De altfel, în masa de împărţit sunt cuprinse în cea mai mare parte bunuri rămase ca urmare a decesului acestei defuncte, respectiv terenuri cuprinse în titluri de proprietate emise în beneficiul numitei G.E.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Judecătoria Podu Turcului, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul spre soluţionarea acestuia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Podu Turcului, Înalta Curte a reţinut următoarele aspecte:

Potrivit art. 116 noul Cod de procedură civilă, ”reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Art. 117 din noul Cod de procedură civilă reglementează competenţa instanţei în ce priveşte soluţionarea cererilor privitoare la imobile, prevăzând că: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."

În ce priveşte competenţa instanţei în cererile privitoare la moştenire, dispoziţiile art.118 din noul Cod de procedură civilă, prevăd expres că: "(1) în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului; -1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; -2, cererile privitoare la moştenire şi ia sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; -3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi."

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor legale sus evocate, este de reţinut că menţionarea cererilor de împărţeală judiciară a unui imobil în cuprinsul art. 117 alin. (3) NCPC ca atrăgând competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află imobilul, are ca finalitate delimitarea sferei de aplicare a art. 117 şi art. 118 NCPC.

Actuala reglementare menţionează competenţa instanţei de la locul imobilului pentru cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, cu excepţia cazurilor când indiviziunea rezultă din succesiune.

Ca atare, în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, competenţa aparţine în mod exclusiv instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului

Dacă s-au formulat astfel de cereri de chemare în judecată, care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv, competenţa va aparţine instanţei de la ultimul domiciliu al oricăruia dintre defuncţi. Deşi în această ipoteză este evident faptul că ne aflam în prezenţa unei competențe alternative, este de observat că, pentru a sublinia ideea că doar una dintre aceste instanţe poate judeca litigiul respectiv, legiuitorul a folosit sintagma „competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi".

Din perspectiva celor expuse, faţă de obiectul acţiunii ce vizează stabilirea succesiunii şi partajarea bunurilor rămase la decesul defuncţilor G.C., cu ultimul domiciliu în sat Gura Crăieşti, judeţul Bacău şi G.E., cu ultimul domiciliu în municipiul Iaşi, în temeiul art. 116, raportat la art. 118 alin. (2) şi art.135 NCPC, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Iaşi.