Territorial jurisdiction for pension recalculation disputes involving a non-union association acting as conventional representative.

Contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei formulată de o asociație în numele unuia dintre membrii săi. Competență teritorială.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială.

Index alfabetic : decizie de recalculare a pensiei

- competență teritorială

- reprezentant convențional

- domiciliu

- asigurări sociale

- persoană juridică de drept privat

Legea nr. 263/2010, art. 154

Competența teritorială de soluționare a contestaţiei îndreptată împotriva deciziei de recalculare a pensiei formulată de o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită în vederea apărării drepturilor şi a promovării intereselor economice şi sociale ale membrilor săi, în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al unuia dintre membrii săi, se determină în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, în consecință, revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul – persoană fizică.

Secția I civilă, decizia nr. 1867 din 12 iunie 2014

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 23.12.2011, reclamanta Asociaţia Naţională A.P., în nume propriu şi în calitate de reprezentant convenţional al reclamantului L.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Buzău, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de pârâtă din 30.11.2011 şi obligarea pârâtei la repunerea în plata pensiei avute conform deciziei anterioare emise în baza Legii nr. 223/2007, precum şi la plata diferenţelor dintre pensia încasată în baza deciziei atacate şi cea calculată în baza Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 şi până la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză.

Ulterior, la 8 februarie 2012, reclamanţii au depus o cerere de modificare a acţiunii, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, cu care înţeleg să se judece.

Prin sentinţa nr. 599 din 15 mai 2013, Tribunalul Buzău, Secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că reclamanta îşi are sediul în Bucureşti, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 62/2011, care recunosc calitate procesuală activă organizaţiilor sindicale, că deşi această reclamantă nu este o organizaţie sindicală, conform statutului este o organizaţie autonomă neguvernamentală, constituită în vederea apărării drepturilor şi promovării intereselor membrilor săi, ceea ce atrage competenţa teritorială a instanţei de la sediul asociaţiei, potrivit deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 208/2012 şi 1/2013.

De asemenea, reclamantul are domiciliul stabil în municipiul Bucureşti, reşedinţa acestuia pe raza judeţului Buzău încetând la data de 13.10.2012. De aceea, în aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C.muncii şi art. 28 din Legea nr. 62/2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

Investit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 5238 din 5.05.2014, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Această din urmă instanţă a reţinut că la data introducerii acţiunii domiciliul reclamantului L.I., respectiv reşedinţa efectivă, era județul Buzău, astfel încât, în raport cu dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Buzău, neavând relevanţă expirarea vizei de reşedinţă pe parcursul soluţionării cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competentă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei, ce este supusă jurisdicţiei asigurărilor sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul".

În cauză, cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanta Asociaţia Naţională A.P., în nume propriu şi în calitate de reprezentant convenţional al reclamantului L.I.

Potrivit art. 2 din Statutul Asociaţiei, aceasta este persoană juridică română, de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop lucrativ, constituită în vederea apărării drepturilor şi a promovării intereselor economice şi sociale ale membrilor săi.

Aşa fiind, aceasta nu poate fi asimilată unui sindicat, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, care prevăd că organizaţia sindicală este denumirea generică pentru sindicat, federaţie sau confederaţie sindicală, ce se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum şi în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi.

Tocmai de aceea, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, referitoare la calitatea procesuală activă a sindicatelor în litigiile ce decurg din legislaţia muncii, în care apără drepturile membrilor săi şi nici ale deciziei nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Aşadar, nu în funcţie de sediul Asociaţiei Naţionale A.P. se va determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei pendinte, ci în funcţie de domiciliul reclamantului.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul L.I. are domiciliul în Bucureşti.

Noţiunea de domiciliu este reglementată de dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală".

Cum dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 fac vorbire de domiciliul reclamantului, nu interesează unde îşi avea acesta reşedinţa în momentul depunerii cererii de chemare în judecată, de vreme ce reşedinţa nu poate avea caracterul de locuinţă statornică ori principală, aşa cum prevede legea.

Determinarea competenţei în raport de domiciliul reclamantului este o normă de favoare, în dreptul procesual regula fiind aceea a introducerii cererilor la instanţa de la domiciliul pârâtului.

Caracterul de normă de favoare dă reclamantului posibilitatea de a renunţa la beneficiul instituit de lege şi de a introduce cererea la domiciliul pârâtului. însă, chiar şi în această situaţie, sediul instituţiei pârâte nu se află la Buzău (instanţă la care s-a introdus iniţial acţiunea), ci în Bucureşti.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.