Conflict of interest for disability evaluator: public official status, legal error, and legitimacy of material benefit

Conflict de interese. Elemente constitutive. Funcţionar public. Eroare

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- conflict de interese

- funcţionar public

- eroare

C. pen. anterior, art. 2531

C. pen., art. 30 alin. (5), art. 175 alin. (2), art. 301

1. Fapta psihologului, care are calitatea de membru al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap constituită la nivelul unui consiliul judeţean, de a participa la luarea deciziei privind stabilirea gradului de handicap şi de a semna certificatul de încadrare în grad de handicap pentru mama sa, prin care aceasta a obţinut un folos patrimonial constând în indemnizaţia lunară, bugetul complementar şi indemnizaţia de însoţitor - drepturi prevăzute de Legea nr. 448/2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.

2. Psihologul numit prin hotărâre a consiliului judeţean în comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap - organ de specialitate în subordinea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap - are calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât este învestit de o autoritate publică (consiliul judeţean sau consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti), exercită un serviciu de interes public, având putere decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap, cu consecinţe în planul protecţiei sociale acordate de autoritatea publică acestei categorii de persoane şi este supus controlului autorităţii publice cu privire la îndeplinirea serviciului public.

3. Eroarea de drept penal - cauză de neimputabilitate prevăzută în art. 30 alin. (5) C. pen. - operează numai în ipoteza în care este invincibilă. Nu se află într-o eroare invincibilă asupra caracterului ilicit al faptei de conflict de interese persoana având calitatea de membru al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, căreia pregătirea, experienţa profesională şi atribuţiile exercitate în domeniu îi permit să cunoască şi să înţeleagă exact cadrul legal în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 160/A din 5 iunie 2014

Prin sentinţa nr. 203 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus condamnarea inculpatei B.I. la două pedepse de câte un 1 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (fapte din 5 noiembrie 2008 şi 30 septembrie 2009), prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, pedepse care, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare şi a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 C. pen. anterior.

Analizând probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpata B.I. este absolventă a Facultăţii de psihologie, având competenţă de psiholog, condiţii în care, începând cu anul 2006, a desfăşurat activitate de specialitate fie în cadrul unor instituţii publice, fie al unor programe de voluntariat. Ca urmare, prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 emisă de Consiliul Judeţean Prahova, dispunându-se modificarea componenţei Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din subordinea acestuia, s-a luat şi măsura desemnării inculpatei B.I. ca membru, în calitatea de psiholog, astfel cum impun dispoziţiile art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare - anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008.

Verificând conţinutul documentaţiei întocmită la acea dată şi relaţiile comunicate cu adresa din 7 octombrie 2013, curtea de apel a constatat că respectiva comisie funcţionează ca organ de specialitate fără personalitate juridică, dar în subordinea autorităţii administraţiei publice judeţene, atribuţiile fiindu-i determinate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare - anexă la Hotărârea nr. 82/2008, între altele, fiind şi aceea de stabilire a încadrării adultului în grad de handicap. A mai constatat, de asemenea, instanţa că şedinţele comisiei de evaluare se desfăşoară în prezenta majorităţii membrilor acesteia, că membrii săi, inclusiv psihologul, cu excepţia preşedintelui, primesc o indemnizaţie de şedinţă proporţional cu numărul participărilor şi care nu poate depăşi 20% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, că deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor, nedistingându-se valoarea acestuia în funcţie de calificarea profesională, iar atribuţiile sunt determinate în art. 6 al Regulamentului menţionat, între acestea fiind şi eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap.

Astfel cum a recunoscut inculpata şi cum rezultă din menţiunile şi semnăturile aplicate pe certificatele de încadrare în grad de handicap şi documentarul de evaluare medicală a persoanelor cu handicap, învestită fiind ca şi membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, la data de 5 noiembrie 2008, aceasta a participat la examinarea dosarului persoanei solicitante S.V., mama sa, prin care se cerea evaluarea şi încadrarea într-un grad de handicap. În aceeaşi şedinţă, comisia de evaluare formată din O.V. - preşedinte şi trei membri, respectiv B.Ş., M.G. şi inculpata B.I., a luat hotărârea admiterii solicitării în sensul încadrării acesteia în grad de handicap accentuat, eliberându-se, astfel, certificatul din 5 noiembrie 2008, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil şi semnat inclusiv de inculpată în calitate de psihoterapeut. Drept consecinţă, în perioada noiembrie 2008 - 1 octombrie 2009, persoana solicitantă S.V. a beneficiat lunar de drepturi şi accesibilităţi prevăzute în Legea nr. 448/2006 (indemnizaţie lunară şi buget complementar) în cuantum de 2.323 lei (suma de 217 lei lunar până în ianuarie 2009, respectiv suma de 234 lei).

Totodată, curtea de apel a mai reţinut că, în aceleaşi condiţii, la data de 30 septembrie 2009, inculpata B.I. a participat la reexaminarea dosarului solicitantei S.V., mama sa, prin care cerea reevaluarea şi încadrarea într-un grad de handicap. Şi de această dată, în şedinţa respectivă şi în aceeaşi compunere, s-a hotărât reîncadrarea persoanei solicitante în gradul de handicap grav cu indemnizaţie de însoţitor, eliberându-se certificatul din 30 septembrie 2009, de asemenea, cu valabilitatea permanentă şi nerevizuibil. Urmare a hotărârii adoptate, în perioada 1 octombrie 2009 - până la data sesizării instanţei, persoana solicitantă S.V. a beneficiat lunar de drepturile şi accesibilităţile prevăzute în Legea nr. 448/2006, în cuantum de 38.684 lei (indemnizaţie lunară în sumă de 200 lei, buget complementar în sumă de 91 lei şi indemnizaţie însoţitor în sumă de 575 lei până la 1 ianuarie 2010, când ultimul cuantum s-a majorat la suma de 587 lei).

Situaţia de fapt şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele nu au fost contestate de inculpata B.I., apărările sale vizând lipsa calităţii de funcţionar public, raportat la condiţiile în care a fost numită şi a exercitat funcţia de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, precum şi lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei directe, susţinându-se că, nefiindu-i stabilită o fişă a postului şi nesolicitându-i-se depunerea declaraţiei de interese sau de avere, nu a avut cunoştinţă de obligaţia ce îi revenea de a se abţine de la examinarea dosarelor privind pe solicitanta S.V.

Examinând apărările formulate de inculpată, curtea de apel a apreciat că acestea nu pot fi primite, arătând în argumentare că, potrivit dispoziţiilor art. 2531 C. pen. anterior, sub raport subiectiv şi obiectiv, este întrunit conţinutul legal al infracţiunii de conflict de interese, între altele, şi atunci când se dovedeşte că, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, funcţionarul public a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II.

Curtea de apel a înlăturat apărarea inculpatei referitoare la lipsa calităţii de funcţionar public, arătând că, în accepţiunea dată de art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, este subiect calificat activ al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul prevăzute în Titlul VI, art. 246 - art. 257, deci şi aceea de conflict de interese, orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod. Or, inculpata a recunoscut, iar din documentaţia aflată la filele dosarului, confirmată prin adresa din 7 octombrie 2013, înaintată de Consiliul Judeţean Prahova - Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, rezultă fără dubii că aceasta a fost desemnată membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova prin Hotărârea nr. 82/2008, organ de specialitate aflat în subordinea autorităţii administraţiei publice judeţene, în baza art. 85 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, exercitându-şi atribuţiile de membru (psiholog) conform art. 1 alin. (5) lit. c), art. 6 şi urm. din Regulamentul - anexă şi încasând corelativ indemnizaţiile de şedinţă determinate potrivit art. 3.

Aşa fiind, s-a apreciat că, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, chiar dacă autoritatea publică nu a înţeles să detalieze sarcinile prevăzute în regulament printr-o eventuală fişă a postului ori să încheie cu inculpata o altă convenţie scrisă, anexă la Hotărârea nr. 82/2028, sau nu a solicitat depunerea vreunei declaraţii în sensul Legii nr. 161/2003, inculpata B.I. are calitatea de funcţionar public şi, deci, este subiect activ în accepţiunea conţinutului legal al infracţiunii prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior. De altfel, raportat la pregătirea şi experienţa profesională în domeniu şi atribuţiile de serviciu îndeplinite, inclusiv calitatea de rudă de gradul I a solicitantei S.V., s-a considerat, aşa cum, în mod constant, a acceptat şi jurisprudenţa, că inculpata nu poate invoca drept cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei ignoranţa sau eroarea de drept.

Prin urmare, pentru toate argumentele de fapt şi de drept expuse, curtea de apel a reţinut ca fiind dovedit faptul că, în două rânduri, respectiv la datele de 5 noiembrie 2008 şi 30 septembrie 2009, de fiecare dată luând o rezoluţie infracţională separată, în calitate de funcţionar public, membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpata B.I. a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap a persoanei solicitante S.V., mama sa, semnând certificatele de încadrare în grad de handicap şi documentarele de evaluare medicală, actele administrative având ca urmare beneficierea de drepturile şi accesibilităţile prevăzute în Legea nr. 448/2006 (indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor), pe perioada noiembrie 2008 - la zi.

În drept, s-a apreciat că faptele comise de inculpata B.I. întrunesc, atât sub aspect subiectiv, cât şi obiectiv, elementele constitutive a două infracţiuni de conflict de interese, aflate în concurs real, prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, inculpata B.I., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul de judecată din 13 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat calea de atac promovată în cauză de inculpata B.I. ca fiind apel, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acesteia fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 C. proc. pen.

Totodată, în şedinţa publică din 8 mai 2014, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a adus la cunoştinţă inculpatei dispoziţiile art. 374 alin. (2) C. proc. pen., ocazie cu care aceasta a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, manifestarea sa de voinţă fiind consemnată ca atare în actul procedural întocmit.

Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apelul declarat de inculpata B.I. este fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. Astfel, realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpată nici în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti şi nici în calea de atac, reţinând, în esenţă, că aceasta, în calitate de funcţionar public, membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la datele de 5 noiembrie 2008 şi 30 septembrie 2009, a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap a mamei sale S.V., semnând certificatele de încadrare în grad de handicap şi documentele de evaluare medicală, acţiuni în urma cărora persoana solicitantă a beneficiat, în perioada noiembrie 2008 până la data sesizării instanţei, de drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 (indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor).

Deşi pe întreg parcursul procedurii judiciare inculpata a contestat calitatea sa de funcţionar public la data comiterii faptelor, susţinând că nu îndeplinea cerinţa subiectului activ al infracţiunii de conflict de interese, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conţinut ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, nefiind întemeiată critica invocată în acest sens de apelanta inculpată.

Analizând, în concret, apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, în primul rând, că, sub aspectul conţinutului normativ al conflictului de interese, dispoziţia din noul Cod penal (art. 301) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 2531 C. pen. anterior), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale infracţiunii examinate. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în îndeplinirea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, activitatea de serviciu a acestuia constând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii fiind lipsită de obiectivitate datorită interesului de natură patrimonială care îl animă, aspect de natură să afecteze în sens negativ relaţiile de serviciu.

Aşadar, potrivit ambelor reglementări, subiectul activ al infracţiunii de conflict de interese este unul calificat, putând fi numai un funcţionar public, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 147 C. pen. anterior (în cazul infracţiunii prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior), respectiv de art. 175 C. pen. (în cazul infracţiunii prevăzute în art. 301 C. pen.).

Indiferent dacă semnificaţia penală a conceptului de funcţionar public este dată de codificarea anterioară (art. 147) sau de reglementarea în vigoare (art. 175), se observă, contrar susţinerilor apelantei, că aceasta nu coincide cu înţelesul pe care aceeaşi noţiune o are în alte domenii de drept, spre exemplu, în dreptul administrativ căruia îi este specifică, sfera de cuprindere a conceptului de funcţionar public în dreptul penal fiind mult mai largă decât aceea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din Codul penal, în cuprinsul paragrafului VI. 1.1 din considerente arătându-se că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. (....) Potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (...) În legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic.”

Ca urmare, potrivit legii penale, pentru a avea calitatea de funcţionar public şi a fi, deci, subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, persoana acuzată de comiterea faptei trebuie să se încadreze în una dintre categoriile la care face referire art. 147 C. pen. anterior (în cazul infracţiunii prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior), respectiv art. 175 C. pen. (în cazul infracţiunii prevăzute în art. 301 C. pen.), neavând relevanţă statutul profesional al acesteia, şi anume dacă îşi exercită demnitatea, funcţia, profesia, ocupaţia sau însărcinarea în baza unei legi generale (Codul muncii) ori a unei legi speciale, titlul sau modul în care a fost învestită, respectiv dacă a fost numită sau aleasă, durata mandatului, funcţiei ori însărcinării, dacă beneficiază sau nu de remuneraţie (salariu ori indemnizaţie) şi nici dacă, potrivit art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, avea sau nu obligaţia declarării averii sau a intereselor.

În cauză, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, inculpata B.I. a fost desemnată ca membru în componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, în calitate de psiholog, prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 a Consiliului Judeţean Prahova, care a modificat, astfel, Hotărârea nr. 176/2005 a aceleiaşi autorităţi prin care a fost înfiinţată respectiva comisie şi s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia.

Totodată, prin Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Judeţean Prahova, s-a stabilit cuantumul lunar al indemnizaţiei cuvenite membrilor Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova şi s-a aprobat un nou Regulament de organizare şi funcţionare a acesteia, conform anexei la respectiva Hotărâre.

Reglementând statutul juridic al comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, stabileşte în art. 5 pct. 14 că aceasta este un organ de specialitate fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii principale sunt stabilite prin această lege.

În linii generale, aceleaşi dispoziţii sunt reluate şi de art. 85 din acelaşi act normativ, care, în alin. (4), prevede că respectiva comisie de evaluare este un organ de specialitate al consiliului judeţean, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap, iar, referitor la componenţa nominală a acesteia, stabileşte, în alin. (5), că aceasta se aprobă prin hotărâre de consiliu judeţean, după caz, local al sectorului municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (ultima completare fiind introdusă prin O. U. G. nr. 84/2010).

Totodată, în art. 87 din Legea nr. 448/2006 sunt enumerate principalele atribuţii ale comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (alin. 1) şi se prevede că organizarea şi metodologia de funcţionare a acesteia se reglementează prin hotărâre a Guvernului (alin. 3), activitatea comisiilor de evaluare fiind coordonată metodologic de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (alin. 6, introdus prin O. U. G. nr. 84/2010).

Rezultă, aşadar, din toate dispoziţiile legale menţionate - transpuse în mod corespunzător şi în cuprinsul Regulamentului anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Judeţean Prahova - că membrii comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sunt numiţi de o autoritate publică, respectiv consiliul judeţean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti (în prezent şi cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale), că aceştia exercită un serviciu de interes public, având putere decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap, cu toate consecinţele ce decurg de aici în planul protecţiei sociale acordate de autoritatea publică acestei categorii de persoane, că beneficiază de o indemnizaţie suportată din fonduri de la buget şi sunt supuşi controlului autorităţilor publice cu privire la modul de îndeplinire a serviciului public pentru realizarea căruia au fost numiţi, elemente ce conduc la încadrarea lor în categoria funcţionarilor publici, astfel cum aceasta este definită atât de art. 147 C. pen. anterior, cât şi de art. 175 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte apărările invocate de apelanta inculpată în legătură cu faptul că nu ar fi fost purtător al autorităţii publice, că nu a încheiat un contract de colaborare/muncă cu aceasta, că nu i s-a întocmit fişa postului, nu i s-au adus la cunoştinţă atribuţiile ce îi reveneau şi prevederile legale privind conflictul de interese şi nu i s-a cerut să depună declaraţii de avere şi interese, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare şi cum a apreciat şi prima instanţă, acestea nu au nicio relevanţă sub aspectul întrunirii calităţii cerute de lege pentru subiectul activ al infracţiunii de conflict de interese, din moment ce persoana sa se încadrează în una dintre categoriile la care se referă conceptul de funcţionar public în accepţiunea legii penale, indiferent dacă se are în vedere reglementarea anterioară sau noul Cod penal.

Ca urmare, rezultă că, la datele de 5 noiembrie 2008 şi 30 septembrie 2009, inculpata B.I., în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, desemnată prin Hotărârea nr. 44 din 4 aprilie 2008 a Consiliului Judeţean Prahova, avea calitatea de funcţionar public, în înţelesul dat respectivei noţiuni de legea penală, motiv pentru care nu pot fi reţinute criticile formulate sub acest aspect de apelantă.

2. Ca nefondate sunt apreciate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi susţinerile inculpatei referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese sub aspectul laturii subiective, considerându-se de către instanţa de control judiciar, în deplin acord cu judecătorul fondului, că apelanta a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, având reprezentarea că, prin faptele sale, realizează un folos material pentru persoana solicitantă S.V., mama sa, şi urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracţiunilor de care este acuzată.

Aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, evaluat în mod corespunzător de către prima instanţă, inculpata, în deplină cunoştinţă de cauză, desemnată fiind în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova, a participat, la datele 5 noiembrie 2008 şi 30 septembrie 2009, la examinarea dosarului mamei sale, S.V., prin care solicita încadrarea într-un grad de handicap, şi la luarea deciziei de acordare a gradului de handicap accentuat, respectiv grav, cu valabilitate permanentă, nerevizuibil, ultimul şi cu indemnizaţie de însoţitor, aplicând semnătura şi ştampila personală pe certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate şi pe documentarele de evaluare medicală a persoanelor cu handicap, prevăzând şi, totodată, urmărind ca, prin îndeplinirea acestor acte în exercitarea atribuţiilor stabilite de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, anexă la Hotărârea nr. 82 din 25 iulie 2008 a Consiliului Judeţean Prahova, să determine, în mod concret, obţinerea unui folos patrimonial de către mama sa, constând în drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 (indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor), de care aceasta a beneficiat în perioada cuprinsă între noiembrie 2008 şi până la data sesizării instanţei cu prezenta cauză.

În strânsă legătură cu critica referitoare la lipsa laturii subiective a infracţiunii de conflict de interese, inculpata apelantă a invocat eroarea de drept, făcând trimitere la dispoziţiile art. 30 C. pen. şi arătând, în argumentare, că nu a cunoscut calitatea sa de funcţionar public, întrucât nu a încheiat niciun contract de muncă/colaborare cu autoritatea publică şi nu i-au fost comunicate fişa postului, atribuţiile, precum şi obligaţia de a depune declaraţiile de avere şi interese.

Deşi apelanta nu a făcut precizări cu privire la natura erorii de drept invocate, respectiv dacă priveşte o normă de drept extrapenal (art. 30 alin. 4 C. pen.) sau de drept penal (art. 30 alin. 5 C. pen.), din argumentele prezentate ar rezulta că este vorba despre o eroare de drept penal (ce ar avea ca efect înlăturarea caracterului imputabil al faptelor şi nicidecum înlăturarea intenţiei, ca element subiectiv al acestora, aşa cum s-a susţinut), constând în necunoaşterea caracterului ilicit al faptelor săvârşite, inculpata susţinând, practic, că, în împrejurările concrete în care a comis respectivele fapte, a considerat că acestea sunt permise de legea penală.

Pentru a opera, însă, cauza de imputabilitate invocată, este necesar, potrivit art. 30 alin. (5) C. pen., ca eroarea de drept penal să fie invincibilă, adică să existe o imposibilitate absolută de a lua cunoştinţă de legea penală, împrejurare ce nu a fost probată de apelantă şi nici nu a fost identificată în speţă de către instanţă, neexistând niciun element care să conducă la concluzia imposibilităţii evitării unei eventuale erori. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere probele administrate în cauză, apreciază că inculpata nici nu s-a aflat într-o asemenea eroare la momentul comiterii faptelor, pregătirea şi experienţa sa profesională în domeniu, precum şi atribuţiile de serviciu îndeplinite în baza Legii nr. 448/2006 şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, într-o perioadă îndelungată de timp, permiţându-i să cunoască şi să înţeleagă exact care este cadrul legal în care trebuia să îşi desfăşoare activitatea ca membru al acestei comisii, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.

3. Invocând, de asemenea, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, apelanta a mai susţinut că, în cauză, nu s-a realizat urmarea imediată a acestei infracţiuni, sens în care a menţionat că folosul material obţinut de mama sa, S.V., nu a avut un caracter necuvenit, ci, dimpotrivă, a fost justificat de starea ei precară de sănătate, dovedită cu actele medicale ce au stat la baza solicitării de evaluare şi încadrare într-un grad de handicap.

Într-adevăr, atât art. 2531 C. pen. anterior, cât şi art. 301 C. pen., care, aşa cum s-a arătat, a preluat, în esenţă, reglementarea anterioară, instituie, ca şi element care întregeşte latura obiectivă a infracţiunii de conflict de interese condiţia ca, prin actul îndeplinit sau decizia la care a participat funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să se fi realizat/obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege. Se observă, însă, contrar susţinerilor apelantei, că niciunul dintre textele de incriminare nu vorbeşte de realizarea/obţinerea unui folos material necuvenit sau nelegitim, căci ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracţiune este ocrotirea acelor relaţii sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, iar nu apărarea relaţiilor sociale referitoare la obţinerea licită a foloaselor patrimoniale.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de contencios constituţional cu prilejul soluţionării obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic al Legii pentru modificarea art. 2531 C. pen. anterior, arătând în considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014 (paragraful VII. 3.1) că „finalitatea legii este aceea de a crea premisele ca persoana care deţine o demnitate sau o funcţie publică să-şi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, să-şi exercite activitatea de serviciu cu respectarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public, iar nu în scopul realizării unor interese personale de natură patrimonială, care să prejudicieze interesul public şi să afecteze încrederea cetăţenilor în instituţiile statului (…); prevederea condiţiei caracterului necuvenit al folosului material obţinut (n.n. - introdusă prin dispoziţiile articolului unic al Legii pentru modificarea art. 2531 C. pen. anterior) este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracţiuni, respectiv relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Astfel, conflictul de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată.”

Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, şi sub aspectul laturii obiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de conflict de interese pentru care inculpata B.I. a fost trimisă în judecată şi condamnată de prima instanţă, neavând relevanţă pentru existenţa acestora caracterul cuvenit sau nejustificat al folosului material obţinut de persoana solicitată S.V., ca urmare a faptelor comise de apelantă în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Totuşi, sub acest aspect, nu pot fi omise discrepanţele majore cu privire la evaluarea dosarelor depuse de solicitanta S.V., care la examinările efectuate de comisia constituită cu participarea fiicei sale, inculpata B.I., a fost încadrată succesiv în grad de handicap accentuat, respectiv grav cu indemnizaţie de însoţitor, ambele cu validitate permanentă (certificatele de încadrare în grad de handicap din 5 noiembrie 2008 şi din 30 septembrie 2009), pentru ca, ulterior, pentru aceeaşi afecţiune medicală, să fie încadrată în grad de handicap uşor, cu valabilitate pe 6 luni şi termen de revizuire în februarie 2014 (decizia din 12 septembrie 2013 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap).

4. În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie formulate de apelanta B.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, prealabil examinării acestora, se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate aspectele invocate de inculpată cu privire la lipsa gradului de pericol social concret al infracţiunii şi la individualizarea sancţiunilor penale ce i-au fost aplicate de judecătorul fondului.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, Codul penal anterior, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpata B.I.

Astfel, apelanta a fost trimisă în judecată şi condamnată în primă instanţă pentru comiterea a două infracţiuni de conflict de interese, prevăzute în art. 2531 C. pen. anterior, sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 301 C. pen., care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie aceleaşi condiţii de incriminare a faptei, limita minimă a pedepsei a fost majorată la 1 an închisoare, situaţie în care Codul penal anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatei, prevăzând un minim special al pedepsei mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare.

Legea anterioară se învederează, totodată, a fi mai avantajoasă şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. anterior), spre deosebire de noul Cod penal, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39).

De asemenea, nu poate fi omis faptul că judecătorul fondului a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatei suspendarea condiţionată a acesteia, potrivit art. 81 C. pen. anterior, modalitate ce nu se mai regăseşte în noua reglementare, care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe, ca şi conţinut şi efecte şi, ca urmare, nu poate retroactiva.

În consecinţă, faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpata B.I. este Codul penal anterior care, în ansamblul său, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a apelantei, creează acesteia o situaţie mai avantajoasă, motiv pentru care toate criticile de netemeinicie invocate în apel de apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen.

Astfel, examinând primul aspect de netemeinicie invocat de apelantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că activitatea infracţională desfăşurată în mod repetat de aceasta, prin care s-a adus o atingere însemnată relaţiilor sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu, consecinţele produse, constând în procurarea unor importante foloase materiale pentru mama sa, S.V., precum şi calitatea în care inculpata a săvârşit infracţiunile, folosindu-se de calitatea de membru al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova în scopul satisfacerii unor interese personale, confirmă concluziile judecătorului fondului în sensul că faptele săvârşite de aceasta prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, acţiunile ilicite reţinute în sarcina sa, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi prin conţinutul lor concret, justificând, în raport cu aspectele anterior menţionate, aplicarea unor pedepse, iar nu a unei sancţiuni cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte, însă, proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate de prima instanţă, aspect criticat, într-o teză subsidiară, de către apelantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de persoana inculpatei, situaţie în care au fost stabilite sancţiuni penale greşit individualizate sub aspectul cuantumului, inapte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut în art. 52 C. pen. anterior.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, aspectele ce ţin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, elementele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună acestea putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Or, în cauză, chiar dacă faptele săvârşite de apelanta B.I., prin natura lor şi consecinţele produse, prezintă un grad relativ ridicat de pericol social, datele ce caracterizează persoana acesteia - care, până în prezent, şi-a conformat atitudinea exigenţelor legii penale, s-a bucurat de apreciere la locul de muncă şi în comunitatea din care face parte, aşa cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar şi din depoziţia martorei M.M., şi se confruntă cu probleme familiale deosebite, fiul său aflându-se de mai mult timp sub tratament medical pentru o boală cronică gravă -, precum şi atitudinea sa procesuală corespunzătoare, inculpata dovedind interes pentru rezolvarea situaţiei sale juridice, se înfăţişează, în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica atenuarea tratamentului penal aplicat de judecătorul fondului, considerându-se că stabilirea unor pedepse cu închisoarea egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise, în cuantum de câte 6 luni închisoare, este suficientă pentru realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut în art. 52 C. pen. anterior.

Ca urmate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata B.I. împotriva sentinţei nr. 203 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatei B.I. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior (fapta din 5 noiembrie 2008), de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior (fapta din 30 septembrie 2009), de la 1 an închisoare Ia 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi a aplicat inculpatei B.I. pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

A redus durata termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior, de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.