Inadmissibility of witness testimony and simple presumptions to rebut authentic deed in civil sales contract resolution action

Acţiune în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare. Condiţii de admisibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 1191 şi art. 1203 din Codul civil de la 1864

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acţiune în rezoluţiune

- contract de vânzare-cumpărare

- proba cu martori

- prezumţii simple

C. civ., art. 1176, art. 1191, art. 1203

În cazul în care prin acţiunea în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare reclamantul vânzător invocă neexecutarea de către pârâtul cumpărător a obligaţiei de plată a preţului, această obligaţie fiind o obligaţie civilă supusă sub toate aspectele, inclusiv probator, numai dispoziţiilor Codului civil, iar nu o obligaţie comercială, caz în care s-ar fi supus sub aspect probator, în primul rând, prevederilor Codului comercial în vigoare la acea epocă, dovada cu martori, precum şi proba prin prezumţii care nu sunt stabilite prin lege, relative, în contra şi peste ceea ce cuprinde actul sunt inadmisibile, potrivit art. 1191 şi, respectiv, art. 1203 C. civ.

Prin urmare, fiind în situaţia unui înscris preconstituit şi semnat de către părţi, a cărui semnătură nu a fost contestată conform art. 1176 C. civ., în mod nelegal instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu martori şi a dat eficienţă unor prezumţii simple, relative, în contra şi peste ceea ce cuprinde actul, hotărârea astfel pronunţată - prin care s-a admis acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare în baza acestor probe – fiind nelegală.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1766 din 20 mai 2014

1. Prin sentinţa nr. 1878 din 28 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, învestit prin declinare de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 7205/29.05.2009 care a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă şi de pârâţi prin întâmpinare, raportat la natura civilă a cauzei şi valoarea obiectului litigiului care depăşeşte 500.000 lei, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul C.M. având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254 din 27 septembrie 2006 încheiat în formă autentică, în contradictoriu cu pârâţii N.N., N.M., N.G., N.C. şi I.E., subsecvent admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei I.E. prin încheierea din 10 februarie 2010.

2. Reclamantul şi-a motivat acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare în care are calitatea de vânzător, invocând neexecutarea plăţii diferenţei de preţ în cuantum de 177.640 Euro de către pârâţii cumpărători din preţul de 180.640 Euro convenit pentru înstrăinarea terenului în suprafaţă de 4.516 mp situat în extravilanul oraşului P., reclamantul afirmând că nu a încasat „ca echivalent valoric al terenului respectiv nici o altă sumă în afară de 3.000 Euro, ce mi s-a plătit cu prilejul încheierii antecontractului autentificat sub nr. 1754 din 14 iulie 2006 de B.N.P. D.G.”. Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ.

3. Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările de la dosar, prin sentinţa menţionată, a stabilit că din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică rezultă că plata preţului a fost convenită de părţi ca plătibilă în parte, suma de 3.000 Euro la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect promisiunea de vânzare a aceluiaşi bun, iar diferenţa de preţ în sumă de 177.640 euro, la data încheierii contractului, vânzătorul declarând după ce i s-au pus în vedere dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi art. 292 C. pen. că a încasat preţul. Reclamantul declarând prin actul notarial că preţul contractului a fost plătit, s-a reţinut că menţiunile pe care le cuprinde contractul fac dovada deplină de valabilitate până la înscrierea în fals, administrând cu toate acestea şi proba cu interogatorii şi martori din a căror apreciere a rezultat de asemenea plata preţului, soţia reclamantului asistând la numărarea banilor anterior semnării contractului.

4. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei a cărei schimbare în tot o solicită pentru netemeinicie şi nelegalitate criticând greşita apreciere a probelor a căror refacere şi completare o cere şi încălcarea prevederilor art. 129 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

5. Întrucât apelantul a decedat pe parcursul soluţionării cererii sale, judecata apelului a fost continuată cu moştenitorii acestuia: C.F., C.C. şi G.C.

6. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, analizând sentinţa în raport de criticile formulate şi probele administrate în această fază procesuală, prin decizia nr. 197 A din 31 mai 2013, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa atacată, a admis acţiunea şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2254 din 27 septembrie 2006 autentificat la BNP D.G.

7. Instanţa de apel a reţinut că apelantul prin motivele de apel a invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa discernământului, motiv pe care instanţa de fond nu l-a analizat deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat constatarea nulităţii contractului, ci rezoluţiunea lui, aşa încât, în aplicarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut ca unică cauză a cererii reclamantului desfiinţarea contractului prin rezoluţiune pentru neplata preţului.

8. Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă constatarea instanţei de fond în sensul că înscrisul autentic face dovada deplină până la înscrierea în fals dar a observat că numai constatările personale ale notarului public fac dovada până la înscrierea în fals, declaraţiile părţilor din înscrisul notarial fac dovada până la proba contrară, notarul luând numai act de aceste declaraţii, iar declaraţia reclamantului vânzător consemnată de notarul public în sensul că a primit preţul vânzării se încadrează în această ultimă situaţie.

9. Reţinând că apelanţii şi-au propus să dovedească faptul contrar celui menţionat în act, şi anume că preţul nu a fost achitat, instanţa de apel, după repunerea cauzei pe rol, prin încheierea din 28.09.2012, a încuviinţat pentru apelant proba cu martori şi interogatoriu, respingând excepţia inadmisibilităţii administrării probelor invocată de intimaţii-pârâţi, probe pe care le-a administrat şi din a căror apreciere a stabilit că suma de 3.000 de euro nu a fost achitată la data încheierii antecontractului, 14.06.2006, ci ulterior, la data de 27.09.2006, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, că, de fapt, aceasta este singura sumă certă de bani primită de vânzător din preţul imobilului stabilit la suma de 180.640 de euro. Instanţa de apel a reţinut că faptul pretins de reclamantul vânzător de neîndeplinire a obligaţiei de plată a preţului este demonstrat, mai ales că pârâtul cumpărător nu a putut dovedi sub o formă legală dislocarea sumei de 177.640 euro şi predarea ei vânzătorilor, fiind şi greu de crezut că pârâtul derula afaceri imobiliare cu bani cash, având în vedere şi imposibilitatea practică de a număra şi achita efectiv o sumă atât de mare de bani şi care creează prezumţia relativă de neplată a preţului; că prezumţia reţinută se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză a căror analiză, în parte sau „laolaltă”, dovedesc că pârâtul nu a plătit reclamantului restul de preţ pentru imobilul vândut, rest de preţ în sumă de 177.640 de euro. Înlăturând apărarea pârâtului, apreciată ca fără temei în contextul probator administrat, că preţul a fost achitat, instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi, în baza art. 1021 C. civ., a pronunţat rezoluţiunea contractului.

10. Prin decizia nr. 259/20.09.2013, instanţa de apel a decis completarea din oficiu a deciziei nr. 197/31.05.2013 cu dispoziţia constând în obligarea intimaţilor la plata sumei de 4.796 de lei reprezentând taxa de timbru, către stat, de care apelantul a fost scutit, apreciind sub aspectul titularului sesizării că instanţa nu poate fi exclusă, enumerarea textului fiind exemplificativă sub aspectul persoanelor care pot utiliza procedura de completare.

11. Împotriva deciziei de admitere a apelului reclamantului au declarat recurs pârâţii, solicitând prin cererile de recurs formulate admiterea recursurilor cu consecinţa respingerii acţiunii în rezoluţiune, cereri care vor fi examinate unitar având în vedere situaţia lor procesuală de coparticipare pasivă.

Criticile formulate au ca obiect decizia asupra apelului reclamanţilor, nr. 197/A/ din 31 mai 2013, cât şi decizia de completare a acesteia, nr. 259 A din 20 septembrie 2013, şi sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1191 alin. (1), (2), (3) C. civ., care reglementează inadmisibilitatea dovezii cu martori în contra unui înscris autentic şi la art. 1173 şi urm. C. civ.

12. Recurenţii au criticat, de asemenea, odată cu hotărârile menţionate şi toate încheierile de şedinţă din apel, cu precădere încheierea din 19 iunie 2012 raportată la încheierea din 12.06.2012 când, susţin recurenţii, după rămânerea în pronunţare, nemotivat, după luarea în pronunţare şi depunerea de concluzii scrise, dosarul a fost repus pe rol, precum şi încheierea din 28.09.2012 când, cu încălcarea prevederilor art. 1191, 1173 şi urm. C. civ., instanţa de apel a admis suplimentarea unor probatorii ce nu au fost solicitate până la închiderea dezbaterilor de niciuna din părţi, nici de către reclamanţi, înlăturând apărările/excepţiile intimaţilor-pârâţi.

Nelegal, susţin recurenţii, instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii probei cu martori cerută suplimentar de reclamant, excepţie invocată de toţi intimaţii-pârâţi în temeiul art. 1191 alin. (2) C. civ., contractul autentic încheiat la 27.09.2012 de vânzare-cumpărare bucurându-se de deplină legalitate.

13. Vânzătorul a participat anterior vânzării la etapele premergătoare, s-a prezentat la sediul B.N.P. pentru încasarea diferenţei de preţ şi semnarea actului autentic împreună cu soţia sa, a primit preţul integral prin adăugarea la avans şi şi-a exprimat în mod solemn/autentic dorinţa de a vinde, ocazie cu care li s-a citit actul ambilor soţi şi li s-au explicat toate consecinţele şi implicaţiile acestui contract perfect valabil, menţionându-se că preţul vânzării este de 180.640 de euro din care la data încheierii antecontractului vânzătorul C.M. a primit 3.000 euro de la N.G., iar la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare a primit de la cumpărătorii N.N. şi N.G. restul de preţ de 177.640 euro.

14. Recurenţii au mai invocat încălcarea principiului adevărului prin audierea în calitate de martoră a numitei I.E. care a avut calitatea de parte în dosar, depunând şi întâmpinare la dosar.

15. Decizia nr. 259 din 20 septembrie 2013 de completare a deciziei nr. 197 A din 31 mai 2013 este criticată sub motivul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că în mod nelegal s-a dispus completarea din oficiu, deşi numai părţile pot cere completarea hotărârii conform art. 2812 C. proc. civ., cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata sumei de 4.796 lei taxă judiciară de timbru, taxă de care a fost scutit apelantul-reclamant în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

16. Recursurile sunt fondate pentru considerentele care urmează:

17. Este bine cunoscut că instanţa de fond se învesteşte cu cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului şi a situaţiei de fapt pe care reclamantul o susţine şi o descrie, la care, după caz, în lipsă, poate aplica temeiul de drept corespunzător.

18. Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul cauzei este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, iar conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

19. Se constată sub acest aspect că în mod corect instanţa de apel faţă de invocarea prin motivele de apel a nulităţii contractului pentru lipsa discernământului a observat în aplicarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare, ci rezoluţiunea lui şi că reclamantul nu şi-a modificat cererea sa pe parcursul procesului în condiţii procedurale.

20. Într-adevăr, reclamantul a învestit instanţa de fond cu o acţiune în rezoluţiune, acest obiect fiind neechivoc exprimat, ca şi temeiul de drept al acestuia: art. 1020-1021 C. civ., acţiune pe care reclamantul a semnat-o personal, iar ulterior învestirii instanţei acesta a fost asistat/reprezentat de avocat ales în toate fazele procesuale, conform împuternicirilor avocaţiale de la dosar.

21. Actul autentic a cărui rezoluţiune a solicitat-o a fost încheiat la 27 septembrie 2006, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 13 februarie 2009, la o distanţă de aproape 3 ani, iar în susţinerea motivului de rezoluţiune, anume neplata restului de preţ de către cumpărători, reclamantul afirmă: „De totală bună credinţă am semnat în faţa notarului public contractul de vânzare-cumpărare, considerând că posterior acestui fapt, la domiciliul meu, pârâţii se vor prezenta cu suma de 177.640 euro ce reprezintă diferenţa din preţul vânzării”. Şi continuă: „Recunosc că m-am adresat cu plângere penală şi împotriva notarului pentru că nu mi-am adus aminte nicio clipă împrejurarea în care am semnat în faţa acestui notar vânzarea şi încasarea preţului”.

22. Conform art. 1173 C. civ., actul autentic are deplină credinţă împotriva oricăror persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată, el se bucură de prezumţia de autenticitate care conduce la inversarea sarcinii probei, persoana care invocă înscrisul autentic neavând a face nicio dovadă, sarcina de a dovedi falsitatea înscrisului, şi aceasta numai prin procedura înscrierii în fals, revenind celui care-l contestă.

23. În categoria constatărilor cu caracter personal aparţinând notarului public care se bucură de cea mai deplină putere doveditoare, atât între părţile contractante cât şi faţă de terţi, dată fiind garanţia de certitudine de care beneficiază notarul public ca agent instrumentator în exercitarea funcţiei sale publice, şi care nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals, se includ: semnăturile părţilor şi ale altor persoane participante, semnătura agentului instrumentator, menţiunile cu privire la prezenţa părţilor, constatarea identităţii lor, data întocmirii înscrisului, locul întocmirii, declaraţiile părţilor că menţiunile pe care înscrisul le cuprinde corespund voinţei lor pe care o exprimă.

24. Raportat la contractul a cărui rezoluţiune se solicită, intră în categoria constatărilor notarului - ex propriis sensibus - tocmai împrejurările cu privire la care reclamantul a avut îndoieli că s-ar fi întâmplat mai sus citate, anume: data întocmirii înscrisului, declaraţia sa că menţiunea cu privire la preţ exprimă voinţa sa, menţiunea cu privire la anterioritatea antecontractului la încheierea căruia a primit avansul, cuantumul preţului şi modalitatea de plată.

25. Declaraţia reclamantului din cuprinsul actului cu privire la preţ constând în cuantum şi primirea lui în modalitatea completării sumei încasate cu titlu de avans cu diferenţa necesară întregirii lui intrând şi ea în categoria constatărilor notarului, în sensul că o atare declaraţie s-a făcut în faţa sa şi că exprimă voinţa reclamantului, se bucură de aceeaşi prezumţie de autenticitate. Conţinutul acesteia este următorul: „Preţul vânzării este de 180.640 EUR (una sută optzeci de mii şase sute patruzeci), echivalentul a 639.610,11 lei, calculat în vederea taxării la cursul BNR de astăzi, din care la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1754/2006 de BNP G.D. din Bucureşti am primit de la N.G. un avans de 3.000 EUR, iar astăzi, data autentificării, am primit de la cumpărători restul de preţ de 177.640 EUR.”/…/ „Noi, părţile, declarăm că înainte de semnarea prezentului înscris am citit personal cuprinsul acestuia, constatând că el corespunde voinţei şi condiţiilor stabilite de noi de comun acord, drept pentru care semnăm mai jos.”

26. Întrucât această declaraţie a reclamantului priveşte chiar obiectul contractului de vânzare-cumpărare sub aspectul recunoaşterii executării de către cumpărători a obligaţiei lor principale: plata preţului, sinceritatea şi exactitatea ei face dovadă până la proba contrarie, având aceeaşi putere doveditoare cu a menţiunilor dintr-un înscris sub semnătură privată, conform art. 1174 C. civ. care dispune: ”Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constată, precum şi despre ceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal al convenţiei, când menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect”

26. Acţiunea de faţă are ca obiect exclusiv rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul invocând în admiterea ei tocmai neexecutarea de către pârâţi a obligaţiei de plată a diferenţei de preţ, de 177.640 euro la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, 27.09.2006, afirmând prin acţiune că a încasat avansul de 3.000 de euro la data autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare: 14 iulie 2006, obligaţia de plată a preţului fiind circumscrisă obiectului contractului de vânzare-cumpărare.

27. În ce priveşte realitatea/sinceritatea declaraţiei de confirmare a executării obligaţiei de plată a preţului, menţiunea pe care o conţine actul autentic are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi cum între părţile semnatare ale actului înscrisul sub semnătură privată are la rândul său valoare de act autentic, semnătura nefiind contestată, conform art. 1176 C. civ., reclamantul căruia îi aparţine recunoaşterea, pe de o parte, nu ar putea opune cocontractantului lipsa lui de sinceritate, stabilirea adevărului bazându-se în primul rând pe buna-credinţă procesuală a părţilor.

28. Pe de altă parte, chiar dacă reclamantul ar putea produce dovezi în contra propriei sale recunoaşteri subscrise, dovada cu martori este inadmisibilă conform art. 1191 alin. (1) C. civ., deoarece valoarea creanţei preţului menţionată din actul juridic în speţă este peste limita de 250 lei, situaţie în care este inadmisibilă şi proba prin prezumţii care nu sunt stabilite prin lege, relative, conform art. 1203 C. civ.: prezumţiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă şi dovada prin martori, nefiind în situaţia de excepţie pe care textul o reglementează în raport de obiectul acţiunii: rezoluţiune iar nu anulare.

29. Oricum, fiind în situaţia unui înscris preconstituit şi semnat de către părţi, potrivit art. 1191 alin. (2) C. civ. „Nu se va primi niciodată o dovadă cu martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire a o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.”

30. Ca atare, instanţa de apel în mod nelegal a încuviinţat proba cu martori şi a administrat-o şi tot nelegal a dat eficienţă unor prezumţii simple, relative, în contra şi peste ceea ce cuprinde actul sub semnătură privată/autentică a cărui semnătură nu este contestată şi greşit a concluzionat că acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare poate fi admisă în baza acestor probe, obligaţia de plată a preţului, în speţă, fiind o obligaţie civilă supusă sub toate aspectele, inclusiv probator, numai dispoziţiilor Codului civil, iar nu o obligaţie comercială, caz în care s-ar fi supus sub aspect probator, în primul rând prevederilor Codului comercial în vigoare la acea epocă.

31. Proba cu martori a fost încuviinţată prin încheierea din 28.09.2012, după repunerea pe rol a apelului prin încheierea din 19.06.2012 în acest scop, al discutării administrării probelor, subsecvent rămânerii în pronunţare pe fond, conform încheierii din 12.06.2012, când instanţa de apel a respins excepţia/apărarea inadmisibilităţii administrării acestor probe invocată de către intimaţii-pârâţi, atitudine procesuală care exclude orice prezumţie privind o eventuală convenţie a părţilor asupra probelor în sensul art. 1169 alin. (3) C. civ. care dispune: „Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună.”

32. Nelegalitatea măsurilor procesuale dispuse şi finalizate cu acordarea de eficienţă juridică probelor cu martori şi prezumţii este evidentă pentru argumentele expuse, supra 28-30, instanţa de apel făcând o greşită aplicare atât a prevederilor art. 1171, 1173 şi 1174 C. civ., cât şi a prevederilor art. 1169 şi 1203 C. civ., dincolo de faptul că concluzia subsecventă aprecierii lor contrazice ceea ce reclamantul a afirmat în motivarea acţiunii, în sensul că i s-a plătit avansul de 3.000 de euro cu prilejul încheierii antecontractului autentificat sub nr. 1754 din 14 iulie 2006 de B.N.P. D.G., nu cu ocazia şi la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cum reţine decizia atacată.

33. Ca atare, Înalta Curte constată că decizia asupra apelului, astfel cum a fost completată din oficiu, cuprinde motive contradictorii, în situaţia în speţă proba contrară pe care o reţin considerentele deciziei se identifică juridic cu înscrisul sub semnătură privată, nu cu începutul de dovadă scrisă care să justifice în completare încuviinţarea probei cu martori pe care instanţa de apel a administrat-o; constată că aceasta a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii ca urmare a greşitei aplicări a dispoziţiilor legale menţionate supra 33, că astfel, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recursurile sunt fondate şi că în mod nelegal instanţa de apel a admis apelul reclamantului în persoana moştenitorilor săi cu consecinţa admiterii acţiunii şi a dispunerii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare în speţă.

34. Drept urmare, Înalta Curte a admis recursurile împotriva deciziei nr. 197/A din 31 mai 2013 şi, pe cale de consecinţă, şi a deciziei de completare din oficiu nr. 259/A din 20 septembrie 2013, criticile împotriva acesteia din urmă raportat la obiectul dispoziţiei de completare, anume cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată rămânând astfel fără suport, caduce; a modificat decizia după cum a fost completată şi a respins apelul declarat împotriva sentinţei, constatând ca rămas fără interes recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare deciziei modificate şi ca legală sentinţa instanţei de fond, cu observarea că proba cu martori administrată şi de această instanţă în argumentarea unei motivări alternative a fost inutilă.

35. În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 6.062 lei cheltuieli de judecată către recurentul-pârât N.G., reprezentând taxele de timbru achitate în recurs.