Scope of liability insurance for freight forwarders: exclusion of cargo theft during transport governed by CMR Convention

Contract de transport internaţional de mărfuri. Furtul mărfii. Acţiune în despăgubiri. Dispoziţiile legale aplicabile

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

- contract de transport internaţional de mărfuri pe şosele

- furtul mărfii

- răspundere civilă

Legea nr. 136/1995, art. 41-art. 43

CMR, art. 17, art. 27, art. 31

C. com. art. 42

Potrivit art. 17 alin. (1) din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare.

În cazul în care casa de expediţii nu are calitatea de transportator al mărfii - care a fost furată în timpul transportului -, ea acţionând doar ca intermediar între beneficiar şi transportatorul efectiv şi neputându-i fi reţinută culpa în producerea prejudiciului, asigurătorul acesteia nu poate fi obligat la plata despăgubirii, întrucât nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expeditii, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăuşul, în temeiul prevederilor CMR Geneva.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 241 din 29 ianuarie 2014

Notă: Potrivit art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, modificată, se abrogă Codicele de comerţ din 1887, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepţia cărţii a II-a "Despre comerţul maritim şi despre navigaţie", care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.

Prin sentinţa civilă nr. 1159 din data de 13 mai 2011, Tribunalul Covasna a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurator al K.F. Romania SA, în contradictoriu cu pârâţii SC H.S. SRL, B.C.R. A. SA, MWT SRL, G.A. SA, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest, având ca obiect pretenţii contractuale.

A respins cererea de chemare în garanţie a pârâtei MWT SRL, formulată de pârâta SC H.S. SRL, având ca obiect pretenţii contractuale.

În motivarea hotărârii, din starea de fapt prezentată, s-a constatat că între reclamantă şi pârâtele G.A. SA, SC MWT SRL, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest nu există nici o relaţie contractuală care să o îndreptăţească pe aceasta la pretenţiile solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă.

În urma producerii furtului de marfă, pârâta A. SA a deschis dosarul de daună RBB/71/2010, dosar care nu s-a putut instrumenta spre plată, întrucât în circumstanţele producerii evenimentului (furt de marfă), acesta nu s-a încadrat ca şi risc asigurat, neexistând vinovăţia asiguratului SC MWT SRL.

Prejudiciul s-a produs în urma unui furt care, sub aspectul vinovăţiei, nu poate cădea în sarcina casei de expediţie, adică pârâta SC H.S. SRL, iar culpa nu poate fi evocată în formele expres prevăzute în condiţiile de asigurare valabile la data producerii furtului.

Dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România prevăd că: „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite”.

Dacă pârâta SC MWT SRL ar cădea în pretenţii ar fi angajată o răspundere contractuală faţă de clienţii beneficiari pentru prejudiciile cauzate acestora ca urmare a unor acte, fapte săvârşite din culpa sa (erori, omisiuni, greşeli proprii comise fără intenţie), şi nu furt, în timpul şi/sau în legătură directă cu desfăşurarea activităţii de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri sau persoane pentru care este autorizat.

Potrivit Condiţiilor speciale privind asigurarea de răspundere civilă a casei de expediţii, condiţii de care asiguratul a luat la cunoştinţă şi cu care a fost de acord prin semnarea contractului, în limita sumei asigurate precizate în contractul de asigurare şi în baza art. 11, asigurătorul acordă despăgubiri „pentru prejudiciile cauzate clienţilor/beneficiarilor ca urmare a unor erori, omisiuni, greşeli proprii comise fără intenţie în operaţiunea de organizare a expediţiei, ce pot fi imputate atât asiguratului, cât şi prepuşilor săi, în executarea obligaţiilor contractuale referitoare la activităţile de intermediere în transporturi, respectiv activităţi conexe transportului rutier de mărfuri sau persoane”.

Mai mult, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile provocate de terţii asiguratului, cum ar fi sub executanţii săi.

În sensul celor prezentate, a rezultat în mod cert că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc asigurat prin poliţa de răspundere civilă a casei de expediţii, acest risc făcând obiectul contractelor de asigurare tip CMR, contracte care sunt încheiate la solicitarea transportatorului efectiv al mărfii şi nu de către casele de expediţie.

Aşa cum a recunoscut şi reclamanta, pentru asigurarea/garantarea bunurilor pe timpul transportului s-a solicitat încheierea unui contract de asigurare CMR, pentru transportul din data de 18.02.2009 transportatorul R.T. KFT deţinând contractul CMR seria 300068/09, emis de asigurătorul T.B.E. Budapest, şi nu de către pârâta G.A. SA.

În ceea ce o priveşte pe pârâta SC H.S. SRL, în calitate de casă de expediţie conform capitolului IV din „Condiţiile generale care reglementează activitatea caselor de expediţii” aprobată de Uniunea Societăţilor de Expediţii din România, aceasta are ca responsabilităţi:

- Casa de expediţii, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) răspunde numai pentru daunele produse prin greşelile proprii, ce pot fi imputate atât ei, cât şi prepuşilor săi.

- Casa de expediţii nu răspunde pentru faptele terţilor, cum ar fi sub executanţii săi (transportator, intermediar etc.) cu excepţia cazurilor în care o greşeală în alegerea acestora ar putea să îi fie imputată. În acest caz, răspunderea casei de expediţii nu poate depăşi limitele răspunderii terţilor.

- Dacă răspunderea casei de expediţii este angajată pentru avaria sau pierderea mărfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despăgubirilor datorate se stabileşte în raport cu valoarea normală a mărfii din momentul luării în primire.

Răspunderea pârâtei casa de expediţie pentru fapta proprie ar fi putut rezulta din regulile de drept comun şi, astfel, s-ar fi angajat răspunderea acesteia (a expediţionarului), pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligaţii ce rezultă din contractul de expediţie; săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, care să fi fost săvârşită cu vinovăţie, care să producă un prejudiciu şi, prin urmare, ar fi existat un raport de cauzalitate între prejudiciul produs şi fapta casei de expediţie H.S. Pârâta nu are nicio culpă în alegerea transportatorului.

Acţiunea are ca obiect pretenţii ce izvorăsc din prestarea unor servicii de transport rutier internaţional şi sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Convenţiei referitoare la contractul internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972. Ca urmare, întrucât România a aderat la C.M.R. prin Decretul nr. 451/1972, aceasta este legea ce urmează a fi aplicată.

Conform art.17 – 1 din Convenţie, „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare”.

Art.20 – 1 din aceeaşi Convenţie prevede că: „cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără prezenţa altei dovezi, când aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de către transportator”.

În speţa dedusă judecăţii, pârâta SC H.S. SRL nu a avut calitatea de transportator efectiv al mărfii furate, iar prejudiciul nu a fost produs ca o consecinţă a transportului mărfii de către pârâtă, ci ca urmare a unui furt.

Reclamanta, în calitatea sa de asigurator şi care s-a subrogat în drepturile asiguratului, are posibilitatea ca în temeiul art. 15 C. proc. pen., să se constituie parte civilă în dosarul penal care se instrumentează de către Serviciul de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Arad relativ la furtul de ciocolată întâmplat la 19.02.2009 pe raza judeţului Arad.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi, în consecinţă, prin decizia nr. 6/Ap din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială, s-a respins excepţia netimbrării apelului, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta Z.N.A., s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtelor SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA la plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 şi până la plata efectivă şi la suma de 3.300 euro şi 6.066,25 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC H.S. SRL în sensul obligării chematei în garanţie SC MWT SRL să plătească pârâtei suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 şi până la plata efectivă şi a sumei de 3.300 euro şi 10.962,25 cheltuieli de judecată.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond cu privire la respingerea acţiunii faţă de celelalte pârâte, respectiv SC MWT SRL, SC G.A. SA, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest şi la respingerea cererii de chemare în garanţie a SC G.A. SA.

Au fost obligate intimatele-pârâte SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA să plătească apelantei-reclamante suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată chemata în garanţie SC MWT SRL să plătească intimatei-pârâte SC H.S. SRL suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Cu referire la excepţia netimbrării apelului invocată de pârâta SC G.A. SA Bucureşti s-a constatat că excepţia nu este fondată faţă de depunerea chitanţei nr. 32168461712.10.2011 de achitare a taxei de timbru în valoare de 1.946 lei şi a timbrelor judiciare de 5 lei.

În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a reţinut, având în vedere prevederile art. 32 pct. 1 CMR potrivit cărora o reclamaţie scrisă suspendă prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris, cât şi reclamaţia comunicată de apelanta-reclamantă prin adresa nr. 145/18.11.2009, că a fost suspendat cursul prescripţiei. Termenul pentru livrarea mărfii a fost la 19.02.2009, astfel încât termenul de la care începea să curgă prescripţia era la 21.03.2009 conform art. 32 pct. 1 din CMR. Reclamaţia formulată la 18.11.2009 a suspendat cursul prescripţiei, astfel încât la data introducerii acţiunii la 22.06.2010, acţiunea nu era prescrisă. Apărările intimatei-pârâte privind nedovedirea comunicării reclamaţiei menţionate nu au fost analizate întrucât au fost invocate tardiv, prin concluziile scrise. De altfel, intimata nu a opus prescripţia dreptului material la acţiune la prima instanţă şi nici nu a făcut dovada respingerii reclamaţiei potrivit art. 32 pct. 2 din CMR, astfel încât prescripţia a rămas suspendată prin efectul reclamaţiei. Pe de altă parte, pârâta SC H.S. SRL a recunoscut prejudiciul cauzat societăţii K.F.R. SA solicitând despăgubiri de la co-contractantul SC MWT SRL, astfel cum rezultă şi din cererea formulată în dosarul nr. xx64/119/2010.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că sunt parţial întemeiate susţinerile apelantei-reclamante cu privire la interpretarea greşită a probelor şi la reţinerea eronată a cauzelor exoneratoare de răspundere pe baza asigurării de răspundere a caselor de expediţii. Astfel, instanţa de fond a analizat răspunderea pârâţilor doar din perspectiva contractelor de asigurare încheiate de societăţile de intermediere a transportului, fără a analiza contractele de transport încheiate de aceste societăţi.

Instanţa de apel a arătat că, prin contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 încheiat între K.F.R. SA şi pârâta SC H.S. SRL, aceasta din urmă a acţionat în calitate de transportator, şi nu de casă de expediţie pentru intermedierea transportului, în acest sens pârâta asumându-şi responsabilitatea pentru bunurile ce trebuiau transportate (art. 3.3 din contract), iar în cazul subcontractării, societatea pârâtă rămânând în totalitate responsabilă conform contractului încheiat. Potrivit art. 3.2 din contract, serviciile transportatorului vizau transportul încărcăturii de la unitatea sursă la destinaţia indicată, şi nu o activitate de intermediere a transportului, cum greşit a reţinut prima instanţă. De asemenea, potrivit art. 12.2.2 din acelaşi contract, răspunderea transportatorului pârât era angajată conform Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR) adoptate prin Decretul nr. 451/1972, astfel încât reţinerea de către instanţa de fond a Condiţiilor generale care reglementează activitatea caselor de expediţii era eronată. Prin faptul că părţile contractante au supus contractul Convenţiei CMR rezultă că au înţeles să încheie un contract de transport şi nu unul de expediţie. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a calificat contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 ca un contract de intermediere de transport specific caselor de expediţie şi a exclus răspunderea pârâtei, deşi clauzele contractuale menţionate angajau în mod ferm răspunderea acesteia faţă de beneficiara K.F.R. SA. Contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 nu a fost reziliat şi şi-a produs efectele juridice între părţile contractante, astfel încât îndatorează intimata-pârâtă SC H.S. SRL să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile asumate. Forţa majoră a fost reţinută de părţile contractante în cuprinsul art. 13.1 din contract, printre aceste cauze nefigurând situaţia furtului de marfă, astfel încât cauza de exonerare invocată de intimata-pârâtă nu poate fi reţinută.

Conform art. 17 - 1. din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 - 3 din CMR transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată şi nu a mai ajuns la destinaţie, răspunderea pârâtei SC H.S. SRL faţă de beneficiara K.F.R. SA urmează a fi reţinută în baza clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 aplicabil la data formulării acţiunii, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. În speţă, apelanta-reclamantă Z.N.A. a acţionat în judecată pârâtele prin subrogare în drepturile asiguratului K.F.R. SA căreia i-a plătit despăgubirea constând în contravaloarea mărfii furate în sumă de 26.932,50 euro, astfel cum rezultă din adresa din 19.11.2009. Prin urmare, dreptul ei de regres rezultă din prevederile legale menţionate, calitatea procesuală activă nefiind contestată de niciuna din părţile chemate în judecată.

Intimata-pârâtă SC H.S. SRL a încheiat cu asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA asigurarea de răspundere civilă profesională a caselor de expediţie având ca obiect răspunderea asiguratului angajată ca urmare a evenimentelor asigurate decurgând nu doar din contractele de expediere, ci şi cele din contractul de transport (art. 1.1 din contractul de asigurare). Prin urmare, chiar dacă calitatea de asigurat revenea intimatei-pârâte considerată ca o casă de expediţie, şi nu ca transportator, aceasta nu duce la exonerarea de răspundere a asigurătorului atâta timp cât obiectul asigurării a cuprins şi contractele de transport de natura celui încheiat de asiguratul SC H.S. SRL cu beneficiara K.F.R. SA.

Potrivit condiţiilor de asigurare, evenimentul asigurat reprezintă prejudiciul înregistrat de persoana păgubită rezultat din pierderea mărfii şi care este produs ca urmare a unei fapte culpabile proprie asiguratului sau subcontractanţilor săi, în cazul în care i se impută asiguratului culpa în alegerea acestora. În speţă, intimata-pârâtă a subcontractat obligaţia de transport asumată faţă de beneficiara K.F.R. SA, către intimata-pârâtă SC MWT SRL conform contractului de transport nr. R-402/13.02.2009, iar la rândul ei această pârâtă a realizat transportul de marfă cu R.T. KFT.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite, iar conform art. 42 alin. (2) din aceeaşi lege, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. Potrivit art. 44 din aceeaşi lege, asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. În speţă, asiguratul SC H.S. SRL nu a plătit despăgubirea celui păgubit, respectiv, beneficiarei K.F.R. SA, astfel încât asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA răspunde pentru prejudiciul cauzat de asigurat potrivit poliţei de asigurare, întrucât se impută asiguratului culpa în alegerea subcontractantului.

Astfel, potrivit art. 6 din contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 subcontractarea era limitată la cazuri particulare, intimata-pârâtă SC H.S. SRL fiind obligată să depună o listă cu subcontractorii pentru a fi aprobată de beneficiar. Lista prezentată de intimata SC H.S. SRL anexat concluziilor scrise depuse în apel nu poartă nici o menţiune cu privire la aprobarea beneficiarului K.F.R. SA, astfel încât culpa în alegerea subcontractantei SC MWT SRL aparţine intimatei-pârâte SC H.S. SRL. Depoziţia martorului care atestă confirmarea subcontractării de către beneficiar nu are relevanţă faţă de prevederile art. 18.1 din contract care stipulează în mod expres că orice amendament sau modificare de contract este valabilă doar dacă este făcută în scris.

Apărările intimatului asigurător BCR A.V.I.G. SA privind subcontractarea transportului către o altă casă de expediţie şi prin urmare inexistenţa răspunderii asiguratului, nu au fost primite întrucât printre clauzele de exonerare de răspundere nu figurează o atare împrejurare, dimpotrivă potrivit definiţiei evenimentului asigurat, asigurarea acoperind şi prejudiciile produse ca urmare a faptei subcontractanţilor.

Instanţa de apel a constatat că apărările intimatei-pârâte SC H.S. SRL bazate pe Condiţiile generale care reglementează activitatea caselor de expediere nu înlătură răspunderea pârâtei în condiţiile în care responsabilitatea caselor de expediţii poate fi angajată şi în cazul faptelor săvârşite de terţe persoane în calitate de subexecutanţi, dacă se impută greşeala în alegerea acestora (art. 2 capitolul IV din Condiţiile generale care reglementează activitatea caselor de expediere).

În legătură cu angajarea răspunderii solidare a tuturor societăţilor care au participat la executarea contractului, s-a constatat că argumentele apelantei-reclamante bazate pe art. 34 din CMR nu sunt corecte. Potrivit art. 34 din CMR dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asumă răspunderea executării transportului total, transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract, în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură. Textul de lege se referă la situaţia în care un transport este executat succesiv de către mai mulţi transportatori şi nu la situaţia în care contractul principal este transmis spre executare unui subcontractant.

Solidaritatea pasivă nu se prezumă (art. 1041 C. civ.), ea poate fi cuprinsă în voinţa părţilor sau prin lege. În speţă, voinţa părţilor a fost în sensul înlăturării solidarităţii pasive, părţile convenind la art. 6.2 din contract, să antreneze doar răspunderea transportatorului chiar şi în situaţia în care acesta angajează terţe părţi, astfel încât obligarea în solidar a tuturor transportatorilor nu poate fi admisă.

Reţinând că angajarea răspunderii pentru pierderea mărfii se poate realiza doar în funcţie de clauzele contractuale mai sus menţionate, instanţa de apel a statuat că acţiunea este admisibilă împotriva pârâtelor SC H.S. SRL şi a asigurătorului BCR A.V.I.G. SA, motiv pentru care a admis în parte apelul în sensul admiterii parţiale a acţiunii şi obligării acestor pârâte la plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 şi până la plata efectivă, potrivit art. 27 din Convenţia CMR.

În consecinţă, neoperând solidaritatea pasivă, s-a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea acţiunii faţă de celelalte pârâte, respectiv SC MWT SRL, SC G.A. SA, R.T. KFT şi T.B.E. Budapest, în condiţiile în care beneficiara K.F.R. SA nu avea încheiate contracte de transport cu societăţile menţionate.

Având în vedere că apelanta-reclamantă şi-a îndreptat apelul şi împotriva terţelor persoane chemate în garanţie de pârâta SC H.S. SRL, iar această intimată-pârâtă a reiterat cererea sa de chemare în garanţie în subsidiar în situaţia admiterii apelului, instanţa de apel a fost învestită şi cu soluţionarea cererii de chemare în garanţie.

Astfel, potrivit contractului de transport nr. R-7402/13.02.2009 încheiat de pârâta SC H.S. SRL cu chemata în garanţie SC MWT SRL, părţile au convenit asupra transportării mărfii contractate anterior de pârâtă cu beneficiara K.F.R. SA, convenţia fiind supusă Convenţiei CMR, AETR şi TIR. Prin urmare, prin faptul că părţile contractante au supus contractul Convenţiei CMR rezultă că au înţeles să încheie un contract de transport şi nu unul de expediţie.

Conform art. 17 - 1. din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 -3. din CMR transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată şi nu a mai ajuns la destinaţie, răspunderea chematei în garanţie SC MWT SRL faţă de pârâta SC H.S. SRL a fost reţinută în baza clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, motiv pentru care cererea de chemare în garanţie a fost admisă faţă de chemata în garanţie SC MWT SRL pentru suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri şi dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 şi până la plata efectivă, potrivit art. 60 C. proc. civ.

Intimata chemată în garanţie SC MWT SRL a încheiat cu asigurătorul intimat SC G.A. SA asigurarea de răspundere civilă profesională a caselor de expediţie având ca obiect răspunderea asiguratului faţă de clienţi/beneficiari ca urmare a unor acte, fapte săvârşite din culpa asiguratului în timpul desfăşurării activităţii de intermediere în transport. Conform art. 11 din contractul de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru răspunderea asiguratului în legătură cu prejudiciile cauzate în executarea obligaţiilor contractuale referitoare la activităţile de intermediere în transporturi, iar potrivit art. 13 din acelaşi contract, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile provocate de terţii asiguratului, cum ar fi sub executanţii, cu excepţia cazurilor în care greşeala în alegerea acestora ar putea sa îi fie imputabilă. S-a constatat că această poliţă de asigurare vizează doar activităţile de intermediere de transport, nu şi cele de transport de natura celei încheiate de asiguratul SC MWT SRL cu pârâta SC H.S. SRL, astfel încât asigurătorul intimat SC G.A. SA nu are obligaţia de a suporta prejudiciul generat de asigurat, sens în care s-a menţinut respingerea cererii de chemare în garanţie faţă de intimata SC G.A. SA.

Cu referire la posibilitatea reclamantei de a se constitui parte civilă în dosarul penal în mod greşit instanţa de fond a reţinut această împrejurare ca o modalitate de exonerare a răspunderii pârâtelor, în condiţiile în care temeiul acţiunii era contractul de transport.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a pârâtelor SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA, acestea au fost obligate la plata sumei de 3.300 euro şi 6.066,25 lei potrivit actelor anexate decontului aflat la fila 115 vol. 2 dosar de fond cheltuieli de judecată la prima instanţă. În baza aceloraşi dispoziţii şi a prevederilor art. 60 C. proc. civ., chemata în garanţie SC MWT SRL a fost obligată a suporta cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele, respectiv 3.300 euro şi 6.066,25 lei şi a cheltuielilor de judecată avansate de pârâta SC H.S. SRL în sumă de 4.896 lei din care 1.000 lei onorariu avocaţial şi taxe de timbru în valoare de 3.896 lei.

Cu privire la cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a intimatelor-pârâte SC H.S. SRL şi BCR A.V.I.G. SA, acestea au fost obligate la plata sumei de 1.951 lei taxe de timbru potrivit chitanţei aflate la fila 69 dosar apel. În temeiul art. 60 C. proc. civ., chemata în garanţie SC MWT SRL a fost obligată a suporta cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA), întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că prejudiciul reclamat s-a produs ca urmare a unui furt, astfel că răspunderea SC O.V.I.G. SA nu poate fi angajată, furtul reprezentând un risc asigurat prin convenţia CMR, nu printr-o poliţă de răspundere civilă a casei de expediţii.

A susţinut că instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, sub aspectul vinovăţiei, nu poate fi reţinută culpa pârâtei SC H.S. SRL. Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România prevede la art. 41 că “în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane".

S-a mai arătat şi faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare, rezultă că răspunderea asiguratului - casa de expediţie - ar putea fi invocată pentru o faptă proprie, în situaţia în care şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos unele obligaţii ce rezultă din contractul de expediţie, din culpă şi totodată în prezenţa unui raport de cauzalitate între prejudiciul produs şi fapta casei de expediţii.

Ori, nu se poate imputa casei de expediţii SC H.S. SRL nicio culpă, nici măcar în ceea ce priveşte alegerea transportatorului efectiv (o altă entitate decât operatorul iniţial şi de care recurenta - pârâtă nu a avut cunoştinţă).

Consideră că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantei izvorăsc din prestarea unor servicii de transport rutier internaţional, fiindu-i aplicabile dispoziţiile speciale ale convenţiei tip CMR, stabilind obligaţiile transportatorului efectiv al mărfii, ori asiguratul recurentei nu a avut calitatea de transportator.

Recurenta-pârâtă a arătat că transportatorul efectiv al mărfii a fost societatea R.T. KFT, iar asigurătorul acestuia societatea T.B.E. Budapest.

O altă critică susţinută de recurenta-pârâtă se referă la faptul că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că societatea H. (asigurata recurentei-pârâte) a contractat în calitate de transportator, şi nu de casă de expediţii, dând inclusiv contractului încheiat cu societatea H.S. SRL o interpretare eronată, deşi prevederile art. 1.1 din condiţii sunt cât se poate de clare în ceea ce priveşte stabilirea cadrului contractual, instanţa neputând interfera în raporturile contractuale stabilite în mod legal şi bilateral de către părţi.

Pe de altă parte, consideră că şi în situaţia admiterii ipotezei că societatea H.S. SRL a acţionat în calitate de transportator, nu poate fi antrenată răspunderea recurentei-pârâte, având în vedere prevederile art. 4 din condiţiile generale "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru/în legătură cu răspunderea Asiguratului în calitate de cărăuş" şi art. 4.1 din Secţiunea 2 la aceste condiţii “...BCR A. SA nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care transportatorul este răspunzător conform Convenţiei CMR".

Având în vedere motivele învederate, recurenta-pârâtă a susţinut că O.V.I.G. SA (fosta BCR A.V.I.G. SA) în calitate de asigurător al casei de expediţii răspunde în limita contractului încheiat cu asiguratul.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 6/Ap din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială, şi exonerarea de răspundere a casei de expediţii şi implicit a SC O.V.I.G. SA în calitate de asigurător.

În subsidiar, a solicitat instanţei, în situaţia în care va aprecia ca întemeiată soluţia pronunţată de instanţa de recurs, să aibă în vedere faptul că SC O.V.I.G. SA şi casa de expediţii au încheiat un contract cu o franşiză de 5% din valoarea prejudiciului, astfel că suma la care a fost obligată cu titlu de prejudiciu efectiv ar trebui diminuată cu acest procent.

Intimata-reclamantă Z.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

Intimata-pârâtă SC G.A. SA a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţată de tribunal, iar pe fondul cauzei în principal respingerea apelului formulat de reclamanta Z.N.A., iar în subsidiar respingerea oricăror pretenţii formulate faţă de G.A. în legătură cu prezenta cauză.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, precum şi susţinerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurător al K.F.R. SA a formulat acţiunea în contradictoriu cu: 1) SC H.S. SRL; 2) B.C.R. A. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurator al SC H.S. SRL; 3) MWT SRL; 4) G.A. SA, în calitate de asigurator al MWT SRL; 5) R.T. KFT; 6) T.B.E. Budapest, în calitate de asigurator al MWT SRL, solicitând obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de:

a) 26.932,50 euro reprezentând suma plătită de reclamantă, în calitate de asigurător al K.F.R. SA;

b) a dobânzii de 5% pe an de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective a despăgubirii;

c) cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut, în esenţă, că Z.N.A. este asigurătorul SC K.F.R. SA – beneficiarul mărfii. Urmare a daunei suferite de către asigurat precum şi a despăgubirii achitate acestuia s-a subrogat în drepturile sale, conform Scrisorii de Subrogaţie datată 19.11.2009 şi ataşată cererii de chemare în judecată;

Între K.F.R. SA şi SC H.S. SRL a fost încheiat contractul de transport nr. 4750/05.06.2007, completat prin actul adiţional nr. 734/21.01.2009, prin care SC H.S. SRL s-a obligat să efectueze în beneficiul K.F.R. SA un număr de 33 de transporturi, pe ruta Landshut/Germania – Braşov/România.

La rândul său, SC H.S. SRL a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport nr. R 7402/13.02.2009, prin care cea din urmă societate se angaja faţă de SC H.S. SRL să efectueze transportul.

R.T. KFT este persoana juridică care a efectuat transportul, conform documentelor anexate cererii de chemare în judecată, în care numele său este menţionat pe scrisoarea de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17.12.2009.

B.C.R. A. SA, G.A. SA şi T.B.E. Budapest sunt asigurătorii de răspundere civilă a celor trei societăţi în ordinea mai sus enumerată, aşa cum reiese din documentele anexate acţiunii, iar poliţele de asigurare SC H.S. SRL şi MWT SRL au o limită a despăgubirii per incident de 50.000 Euro şi R.T. KFT are o limită de asigurare de 200.000 USD.

SC K.F.R. SA nu şi-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligaţiilor pe care SC H.S. SRL şi le-a asumat prin contractul de transport încheiat cu această societate.

În baza convenţiilor mai sus indicate marfa, constând în şi fiind descrisă ca „ouă de ciocolată M., 132 cartoane, 6.237,00 Kg brut” a fost încărcată în autotrenul frigorific R.M. operat de către R.T. KFT, conform scrisorii de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17.12.2009, urmând ca transportul să se efectueze pe ruta Germania (Landshut) –România (Braşov).

La data de 18.02.2009, orele 18,30 autotrenul a intrat în România pe la punctul de frontieră Nădlac. La trecerea prin vamă greutatea totală a autotrenului (23.230 kg), verificată de către Administraţia Naţională a Drumurilor, s-a confirmat a corespunde şi a fi consistentă cu greutatea totală firească a autotrenului plus marfa încărcată, ceea ce denotă că acesta a intrat pe teritoriul României încărcat.

În seara zilei de 18.02.2009, autotrenul a fost parcat în zona şoselei de centură a oraşului Arad, iar câteva ore mai târziu a fost furat împreună cu marfa.

Autotrenul a fost găsit de organele de poliţie la data de 20.02.2009, parcat pe DN 69, aproape de localitatea Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad.

Ca urmare a acestui fapt, beneficiarul a fost prejudiciat deoarece marfa nu a fost predată. În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), Geneva, 19.05.1956: „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în eliberare”, iar în conformitate cu alin. (3): „Transportatorul nu poate invoca pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia”şi în consecinţă vina pentru producerea incidentului aparţine în totalitate persoanelor care şi-au asumat prin contract efectuarea transportului, dovada costituind-o următoarele aspecte de fapt:

- furtul a fost raportat de către şoferul autotrenului, Poliţiei Săvârşin, la aproximativ 93 Km de oraşul Arad pe direcţia către oraşul Deva la data de 19.02.2009 în jurul orelor 03,00. Din declaraţiile date de şoferul autotrenului, în aparenţă furtul a avut loc într-o parcare situată în zona de nord a şoselei de centură a oraşului Arad, în jurul orelor 22,00. Detalii exacte cu privire la parcarea folosită de către şofer nu au putut fi obţinute, dar din concluziile poliţiei rezultă că, în fapt, autotrenul nu a fost oprit într-un spaţiu având destinaţia specifică de parcare ci într-un refugiu adiacent şoselei de centură. Şoferul autotrenului a declarat că la momentul furtului se odihnea în cabina capului tractor, moment în care a fost surprins de persoane necunoscute care au intrat în cabină şi l-au scos în afara acesteia. În continuare, se reţine din declaraţiile date că trei persoane l-au urcat pe şoferul autotrenului într-un autoturism Dacia de culoare roşie şi l-au eliberat la depărtare de oraşul Arad pe drumul către oraşul Deva. Autotrenul, a fost găsit de organele de poliţie la data de 20.02.2009, parcat de-a lungul DN 69 în proximitatea localităţii Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad pe direcţia oraşului Timişoara. Semiremorca s-a constatat a fi goală fără vreo urmă a mărfii sau a ambalajului acesteia.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe două reglementări şi anume:

- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR - Geneva, 19.05.1956), art. 17, 27 şi 31;

- Legea nr.136/1995, art.41 – 43;

- Codul comercial, art.42.

În raport de motivarea acţiunii şi de dispoziţiile legale invocate de reclamantă, problema de drept ce urmează a fi dezlegată ca urmare a formulării recursului de către asigurătorul pârâtei SC H.S. SRL se referă la angajarea răspunderii asigurătorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a se stabili dacă pârâta SC H.S. SRLrăspunde faţă de SC K.F.R. SA în calitate de transportator sau în calitate de de casă de expediţie.

Astfel fiind, se constată că la data de 07.07.2008 s-a încheiat între autoarea recurentei SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător şi pârâta SC H.S. SRL, în calitate de asigurat, contractul de asigurare a casei de expediţii, cod RCE, numărul 0013, cu valabilitate începând cu data de 11.05.2008 până la data de 10.07.2009, suma asigurată fiind de 50.000 Euro.

Potrivit dispoziţiilor contractuale, asigurătorul răspunde faţă de prejudiciile produse de asigurat în activitatea sa vizând intermedierea transportului internaţional.

În speţă pârâta SC H.S. SRL a acţionat în calitate de casă de expediţie, în temeiul contractului de transport nr. 4750/05.06.2007 şi a actului adiţional nr. 734/21.01.2009, încheiat cu beneficiarul SC K.F.R. SA, în sensul că a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport al mărfii, iar ulterior, SC MWT SRL a încheiat alt contract de transport cu R.T. KFT, care a efectuat transportul.

În motivarea acţiunii, asigurătorul (reclamanta), care s-a subrogat în drepturile beneficiarului, nu invocă încălcarea acestui contract de către pârâta SC H.S. SRL, în sensul că nu avea dreptul să subcontracteze sau că a încălcat dispoziţiile art. 6, intitulat „Angajarea subcontractorilor” şi, de asemenea, nu invocă faptul că pârâta ar fi subcontractat cu MWT SRL în mod nelegal, ci precizează expres că „în speţă vina pentru producerea incidentului aparţine în totalitate persoanelor care prin contract şi-au asumat efectuarea transportului efectiv, respectiv R.T. KFT, în raport de modalitatea dispariţiei mărfii, furată în condiţiile precitate.

În consecinţă, dacă însăşi reclamanta susţine că transportatorului efectiv al mărfii – R.T. KFT, în calitate de comitent al prepusului său (şoferul autocamionului) îi incumbă răspunderea pentru prejudiciul suferit de beneficiar, este evident că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina casei de expediţii, pârâta SC H.S. SRL pentru producerea prejudiciului, aşa cum în mod nelegal a reţinut curtea de apel şi, implicit, asiguratorul casei de expediţii nu poate fi obligat la plata despăgubirii.

Întrucât, cum s-a precizat mai sus, prejudiciul s-a produs în timpul transportului, când s-a furat marfa, dispoziţiile legale incidente în speţă cu privire la răspunderea pentru repararea prejudiciului sunt prevederile CMR Geneva, cum de altfel susţine şi reclamanta în cererea de chemare în judecată, astfel încât nu se poate antrena răspunderea pârâtei recurente SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător al casei de expediţii, care este terţ faţă de contractul de transport, încheiat de cărăuşul mărfii.

Potrivit art. 17 alin. (1) din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârziere în eliberare

În speţă, pârâta SC H.S. SRL nu are calitatea de transportator efectiv al mărfii care a fost furată, deoarece a acţionat ca intermediar (casă de expediţie) între beneficiar şi transportatorul efectiv şi de aceea asigurătorul pârâtei, recurenta, nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expediţii, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăuşul, în temeiul CMR – Geneva.

În raport de cele expuse este evident că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc asigurat prin poliţa de răspundere civilă a casei de expediţii, ci face obiectul contractului de asigurare CMR, încheiat între transportatorul mărfii şi o societate de asigurare.

Deşi la punctul 6 al acţiunii reclamanta afirmă că beneficiarul SC K.F.R. SA nu şi-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligaţiilor pe care SC H.S. SRL şi le-a asumat prin contractul de transport, în realitate, beneficiarul SC K.F.R. SA a ştiut că pârâta SC H.S. SRL acţionează în calitate de intermediar al transportului, şi nu de transportator efectiv, deoarece la filele 51 şi 52 din dosarul de fond s-au depus înscrisuri intitulate „Confirmare de transport” şi „Condiţii Generale”, în care se precizează că „toate mărfurile sunt asigurate în condiţiile CMR acoperite de către furnizorii noştri,cu excepţia zonelor geografice determinate”.

Din conţinutul confirmării de transport, trimisă beneficiarului anterior efectuării transportului prevăzut a avea loc între 17.02.2009 şi 19.02.2009, rezultă că acesta a luat cunoştinţă de faptul că transportul nu poate fi efectuat de un transportator care este furnizor de servicii pentru casa de expediţii SC H.S. SRL şi că mărfurile sunt asigurate în condiţiile CMR acoperite de aceşti furnizori.

În situaţia în care beneficiarul SC K.F.R. SA, primind confirmarea de transport şi condiţiile generale, a constatat că transportul nu va fi efectuat de pârâta SC H.S. SRL, avea posibilitatea să comunice pârâtei refuzul privind efectuarea transportului de către un furnizor al pârâtei,dacă considera că încheiase cu aceasta contractul în calitate de transportator efectiv şi nu de casă de expediţie

Faptul că după primirea adresei privind confirmarea transportului beneficiarul a achiesat la efectuarea transportului conform propunerii pârâtei, este evident întrucât transportul s-a efectuat de un alt cărăuş.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt fondate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia nr. 6/Ap/18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta Z.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 1159/13 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Covasna, care a fost menţinută, în totalitate, întrucât este legală şi la adăpost de orice critică.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă Z.N.A. a fost obligată la plata sumei de 2.563,9 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâta-recurentă SC O.V.I.G. SA (fostă BCR A. SA).