Procedural moment for fixing execution suspension security: judicial resolution versus panel minutes under Civil Procedure Code Art. 403

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIILE UNITE

D E C I Z I A nr. LXIII (63) Dosar nr. 32/2007

Şedinţa de la 24 septembrie 2007

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de fixare a cauţiunii în vederea suspendării executării silite de către instanţa competentă, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

S E C Ţ I I L E U N I T E,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii, formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, se apreciază că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă referitor la modalitatea de fixare a cauţiunii în vederea suspendării executării silite de către instanţa competentă, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Astfel, s-a învederat că unele instanţe au considerat că, în vederea suspendării executării silite, cauţiunea prevăzută de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuie fixată de către judecătorul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, prin încheiere, la primul termen de judecată.

S-a relevat că, în motivarea acestui punct de vedere, se susţine că o atare modalitate de stabilire a cauţiunii respectă principiul publicităţii şi al rolului activ al judecătorului în procesul civil, conform căruia orice măsură pe care o ia trebuie să aibă loc în şedinţă publică.

S-a învederat că alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că în situaţia în care în cuprinsul contestaţiei la executare este indicată valoarea obiectului acesteia sau când obiectul este neevaluabil în bani, cauţiunea poate fi stabilită prin rezoluţia judecătorului de serviciu sau a preşedintelui de complet ori a unuia dintre judecătorii completului de judecată încă din momentul luării măsurilor necesare pregătirii primului termen de judecată, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei.

În legătură cu această chestiune, în privinţa căreia s-a considerat că instanţele au dat o interpretare diferită aplicării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se constată următoarele:

Prin art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă se prevede că „până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.

În raport cu această prevedere a legii, se constată că chestiunea, în privinţa căreia s-a pretins că ar exista interpretare neunitară, se referă doar la momentul stabilirii cauţiunii, respectiv dacă este cel al înregistrării cererii, cu consecinţa fixării cuantumului ei prin rezoluţie, sau cel al primului termen de judecată, când se realizează prin încheierea completului.

Dar, sub acest aspect, este de observat că rezoluţiile judecătorului din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată nu fac parte din categoria hotărârilor judecătoreşti, ele având caracterul unor măsuri cu caracter administrativ, prin care sunt date dispoziţii minimale de natură a asigura derularea normală a procesului şi soluţionarea lui cu celeritatea necesară.

Ca urmare, într-o atare etapă de pregătire a şedinţei de judecată, rezoluţia judecătorului de fixare a cuantumului cauţiunii nu poate fi echivalată cu stabilirea acesteia prin încheiere de şedinţă.

În această privinţă, trebuie avut în vedere că norma legală menţionată condiţionează, în mod expres şi explicit, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării silite, de plata unei cauţiuni „în cuantumul fixat de instanţă”.

Ca urmare, într-o atare viziune, stabilirea cauţiunii nu poate fi decât expresia unui act de dispoziţie al instanţei materializat printr-o încheiere.

Or, dată fiind natura procesului civil, ascultarea prealabilă a părţilor este obligatorie, ceea ce presupune citarea lor, fie şi numai pentru stabilirea cauţiunii, chiar dacă aceasta a fost fixată cu caracter prealabil, prin rezoluţie, de judecătorul de serviciu.

Aşa fiind, se impune să se constate că chestiunea de drept ce face obiectul sesezării Curţii de Apel Bucureşti nu întruneşte cerinţele avute în vedere prin art. 329 din Codul de procedură civilă, pentru a se putea aprecia că instanţele judecătoreşti i-au dat o soluţionare diferită, încât urmează ca recursul în interesul legii de faţă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de fixare a cauţiunii în vederea suspendării executării silite, de către instanţa competentă, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

Prof. univ. dr. Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT

Victoria Maftei