Appeal admitted: declaratory action inadmissible where performative claim available; costs awarded to plaintiff

Acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura în faţa primei instanţe

Index alfabetic: acţiune în constatare

- acţiune în realizare

- neagravarea situaţiei în propria cale de atac

C. proc. civ., art. 111

C. civ., art. 1020, art. 1021

Constatarea învestirii cu o acţiune în temeiul art. 111 C. proc. civ. atrage pentru instanţă obligaţia verificării dacă cererea poate fi primită sau dacă ea nu poate fi primită, caz în care sancţiunea inclusă în ipoteza normei este inadmisibilitatea.

În contextul în care o acţiune întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată în raport de dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. o atare soluţie închide reclamantei perspectiva accesului la o acţiune în realizare, astfel încât aprecierea recurentei-reclamante asupra oportunităţii dezvoltării criticii menţionate nu încalcă prevederile art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 C. proc. civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1058 din 18 martie 2014

Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil şi din vechiul Cod de procedură civilă.

Prin sentinţa nr. 1734/LP/PI din 7 decembrie 2012, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta SC V.P.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC UTTA SRL având ca obiect constatarea inexistenţei în favoarea pârâtei a unui drept de reziliere a contractului de arendă nr. 34 din 15.10.2009 decurgând din neexecutarea culpabilă a unor obligaţii contractuale asumate de subscrisa şi constatarea existenţei în continuare în favoarea reclamantei a dreptului de a arenda terenurile ce fac obiectul contractului sus indicat, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi Legea nr. 16/1994.

Prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată reţinând din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar că art. 9 din contractul de arendă nr. 34/15.X.2009 conţine o clauză care apare a avea configuraţia unui pact comisoriu energic care are ca efect desfiinţarea necondiţionată a contractului, de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligaţia să fie adusă la îndeplinire, derogatorie de la art. 1021, singurele verificări pe care le poate face instanţa fiind cele permise de clauzele de reziliere.

Procedând astfel la analiza neexecutării din partea reclamantei debitoare a obligaţiei care ţine de modalitatea de plată a contravalorii anuale a arenzii şi termenul la care aceasta trebuia efectuată în raport de prevederile art. 6 (2) din contract, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada respectării condiţiilor de plată, nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de emitere a biletului la ordin; că pactul comisoriu nu-i permitea să facă o apreciere a faptului dacă aceasta reprezintă o neexecutare suficientă pentru a opera rezilierea sau nu în contextul în care obligaţia de plată a fost totuşi îndeplinită dar cu întârziere şi în altă modalitate şi nici dacă a existat o neîndeplinire a obligaţiilor şi din partea pârâtei cum susţine reclamanta.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 63 A din 25 aprilie 2013, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.

Răspunzând criticilor apelantei, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1021 C. civ. care vizează dreptul unei părţi contractante de a solicita rezoluţiunea (rezilierea) contractului pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, în mod culpabil de partea cocontractantă. Că în mod corect a statuat că în condiţiile în care reclamanta nu a executat întocmai obligaţia referitoare la emiterea biletului la ordin, în mod anticipat şi pentru plata arendei, pârâta are îndreptăţirea de a invoca rezilierea contractului.

În completarea motivării tribunalului, instanţa de apel, în sensul netemeiniciei acţiunii şi prin aceasta a apelului reclamantei, a arătat că în cauză trebuie supusă examinării o regulă de principiu izvorând din dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ. şi ansamblul reglementărilor la care au recurs părţile prin contractul lor. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are opţiunea fie să oblige cealaltă parte contractantă la executarea convenţiei, fie să ceară desfiinţarea contractului cu daune-interese înaintea justiţiei.

În consecinţă, instanţa de apel a arătat că reclamanta nu poate nega îndreptăţirea pârâtei de a solicita rezilierea contractului de arendă, drept care urmează a fi individualizat în raport de datele cauzei şi anume a celor referitoare la modul în care şi una şi cealaltă parte contractantă au înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale în termenii conveniţi.

Făcând analiza acestora în raport de art. 6 şi 9 din contract, instanţa de apel a concluzionat în sensul că reclamanta nu a emis ordinul de plată la termenul la care s-a obligat, ci cu o întârziere de 9 luni, că actul adiţional intervenit între părţi prin care au convenit diminuarea suprafeţei de teren arendate nu are influenţă asupra obligaţiei iniţiale, reclamanta având datele să-şi calculeze arenda diminuată, că pârâta este în drept să-şi valorifice dispoziţiile contractuale conform prevederilor art. 1020 şi 1021 C. civ., drept care nu poate fi contestat de reclamantă pe calea unei acţiuni în constatare prevăzută de art. 111 C. proc. civ.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta SC V.P.P. SRL pentru motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului cu consecinţa admiterii acţiunii.

Dezvoltând motivul de nelegalitate, recurenta a criticat greşita apreciere şi interpretare a normelor şi instituţiilor juridice relevante în speţa dedusă judecăţii arătând că, deşi acţiunea pe care a promovat-o a fost întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., ambele instanţe au apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1020 - 1021 C. civ., trecând astfel la o analiză a executării obligaţiilor izvorâte din contractul de arendare în litigiu, că în mod greşit au extras prevederile art. 6 (2) şi 9 din întregul context contractual, fără o interpretare coordonată a acestora.

A arătat recurenta că o interpretare coordonată a clauzelor contractuale ar fi condus la concluzia că excepţia de neexecutare de care s-a prevalat îi dădea dreptul să obţină fără intervenţia instanţei o suspendare a propriei obligaţii până la momentul la care cealaltă parte îşi îndeplinea obligaţiile care-i revin, fundamentată pe reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor.

Neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a pune la dispoziţie întreaga suprafaţă de teren contractată este corelativă dreptului reclamantei de a nu garanta plata arendei prin emiterea biletului la ordin, conduita contractuală a pârâtei fiind contrară prevederilor art. 970 C. civ. În raport de obiectul contractului: darea în exploatare a unei suprafeţe de teren în schimbul unui preţ, pârâta nu a suferit niciun prejudiciu deoarece a încasat preţul arendei pentru suprafaţa pe care a pus-o la dispoziţie şi pe care a exploatat-o efectiv.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare la dosar, numai concluzii scrise.

Recursul este fondat în limita şi pentru considerentele care urmează:

Recurenta-reclamantă şi-a motivat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greşita aplicare şi interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 1020 - 1021 C. civ.

Dezvoltarea recursului, astfel cum rezultă din evocarea acestuia mai sus prezentată, cuprinde şi critici care antamează interpretarea clauzelor contractuale, încadrabile, în principiu, în motivul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza cu prioritate a criticii de nelegalitate dezvoltată sub motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care este şi prima critică expusă de recurentă, Înalta Curte a constatat, pentru considerentele care urmează, că aceasta este fondată, situaţie în care criticile care privesc interpretarea contractului şi sub aspectul netemeiniciei acţiunii devin caduce, rămânând fără teren de aplicare.

În esenţă, aplicarea şi interpretarea greşită a legii pe care o evocă recurenta vizează greşita aplicare de către instanţe a prevederilor care reglementează rezoluţiunea/rezilierea contractelor: art. 1020 - 1021 C. civ. şi valorificarea acestora prin respingerea acţiunii ca nefondată în condiţiile în care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.

Această critică este întemeiată.

Potrivit art. 111 C. proc. civ. : „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

O primă concluzie care se impune prin prevalarea de către recurenta-reclamantă de nerespectarea de către instanţele de fond şi de apel a dispoziţiei legale mai sus citată constă în acceptarea de către această parte a sancţiunii procesuale pe care o include teza a 2-a a textului pentru ipoteza în care poate cere realizarea dreptului, aceea a inadmisibilităţii acţiunii în constatare. O a doua concluzie, constă în observarea prevederilor art. 296 C. proc. civ. incidente conform art. 315 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Recurenta-reclamantă, prin critica neaplicării prevederilor art. 111 C. proc. civ., nu poate accepta decât în tot norma legală, sancţiunea inadmisibilităţii fiind intrinsecă accesului la această cale procesuală, iar în contextul în care acţiunea astfel întemeiată i-a fost respinsă ca nefondată în raport de dispoziţiile art. 1020 - 1021 C. civ., soluţie care închide reclamantei perspectiva accesului la o acţiune în realizare, aprecierea recurentei-reclamante asupra oportunităţii dezvoltării criticii menţionate nu încalcă prevederile art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamanta-recurentă a învestit instanţa de fond cu o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., solicitând să se constate prin hotărâre judecătorească, pe de o parte, inexistenţa dreptului de reziliere a contractului de arendă în favoarea pârâtei şi, pe de altă parte, existenţa în continuare a dreptului de a arenda în favoarea sa.

Prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, pârâta-intimată a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând sub un prim punct că aceasta nu îndeplineşte condiţiile art. 111 C. proc. civ., şi sub pct. 2 că acţiunea este nefondată întrucât a fost îndreptăţită să procedeze la reziliere.

Judecătorul fondului nu a fost preocupat de verificarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. pe care aceasta a fost întemeiată, procedând la analiza îndeplinirii obligaţiilor contractuale într-o limită autoimpusă faţă de clauza pactului comisoriu conţinută de art. 9 din contract, raportat la art. 1021 C. civ.

Decizia din apel, respingând apelul reclamantei, suplimentează motivarea sentinţei sub aspectul temeiniciei şi al incidenţei art. 1020 - 1021 C. civ., din punct de vedere teoretic dar şi aplicat la speţă, „însă în acelaşi sens care conduce spre constatarea netemeiniciei acţiunii introductive”, arătând în final că dreptul pârâtei de valorificare a prevederilor art. 1020 - 1021 C. civ. nu poate fi contestat de reclamantă pe calea acţiunii în constatare reglementată de art. 111 C. proc. civ.

Această ultimă concluzie este corectă deoarece pe calea deschisă de art. 111 C. proc. civ. părţii, reclamanta poate solicita să se constate existenţa sau inexistenţa unui drept, ca regulă. Ea nu are însă acces la această cale dacă poate cere realizarea dreptului, cererea în constatare, în acest caz, neputând fi primită potrivit legii.

În speţă, reclamanta putea cere realizarea dreptului, după caz, pe calea unei acţiuni în executarea sau neexecutarea contractului, în daune contractuale sau în reziliere, sau în executarea unor obligaţii de a face generate de contractul de arendă, pe care şi-a întemeiat acţiunea în constatare.

Drept urmare, constatarea învestirii cu o acţiune în temeiul art. 111 C. proc. civ. atrage pentru instanţă obligaţia verificării dacă cererea poate fi primită sau dacă ea nu poate fi primită, caz în care sancţiunea inclusă în ipoteza normei este inadmisibilitatea, verificare pe care instanţele nu au făcut-o, ele procedând la respingerea acţiunii ca neîntemeiată în baza dispoziţiilor art. 1020 - 1021 C. civ.

Înalta Curte, constatând aşadar că în mod nelegal instanţele au procedat la respingerea pe fond a unei cereri în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. în raport de analiza prevederilor art. 1020 - 1021 C. civ. care caracterizează o acţiune în realizare, aspect sesizat şi de intimată în modalitatea mai jos expusă, a admis recursul declarat, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă, cu această motivare.

În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata-pârâtă la plata sumei de 3.606 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Deşi se constată că intimata-pârâtă, prin chiar întâmpinarea de la instanţa de fond, s-a apărat în sensul că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 111 C. proc. civ., apărare pe care a făcut-o şi prin întâmpinarea din apel, context în care contradictorialitatea sub acest aspect s-a realizat, apărare reiterată şi prin concluziile scrise depuse în recurs, în mod consecvent a cerut respingerea acţiunii ca nefondată în raport de art. 1020 C. civ., alternativă pe care, de asemenea, a evocat-o, iar în căile de atac promovate numai de reclamantă a cerut menţinerea hotărârilor atacate ca legale, aşa încât obligarea intimatei la cheltuieli de judecată este corespunzătoare situaţiei sale de parte căzută în pretenţii în raport de art. 274 C. proc. civ.