European Payment Order opposition is not a means of appeal; recharacterization of challenge as request for review under Regulation (CE) 1896/2006

Somaţie de plată europeană. Opoziţie formulată de pârât. Cale de atac

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligaţii

Index alfabetic: somaţie de plată europeană

- opoziţie

- cerere de reexaminare

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, art. 17, art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (2)

Opoziţia la o cerere de instituire a somaţiei europene de plată nu este o cale de atac.

Calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care s-a respins, în mod greşit, opoziţia formulată de pârât la somaţia europeană de plată este cererea de reexaminare reglementată de art. 20 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, iar nu apelul.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 527 din 13 februarie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara sub numărul XX08/97/2011, creditoarea SC V.P. SRL a înaintat o cerere de somaţie de plată europeană către debitoarea A.C. Insurance NV Sucursala Cehia, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, formularul A.

Prin sentinţa nr. 3032/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XX08/97/2011 au fost respinse atât excepţiile, cât şi opoziţia formulate de către debitoarea A.C. Insurance NV Sucursala Cehia la somaţia europeană de plată emisă la cererea creditoarei SC V.P. SRL, pentru suma de 268864,06 Euro.

În consecinţă, în temeiul art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, a fost declarată executorie somaţia europeană de plată ataşată, emisă la 21.02.2012 şi comunicată debitoarei la 23.02.2012, pentru suma de 268864,06 Euro.

De asemenea, s-a dispus emiterea declaraţiei de constatare a forţei executorii, formular G din anexa VII din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 669/CA/2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a fost emisă, la cererea creditoarei SC V.P. SRL prin SCP T.A. SPRL, către debitoarea A.C. Insurance NV Sucursala Cehia, somaţia de plată europeană, conform dispoziţiilor Regulamentului C.E. nr. 1896/2006.

S-a constatat că, în urma comunicării acestei somaţii alături de formularul E şi F din Regulamentul C.E. şi copia formularului A, prin recomandată primită de către debitoare la data de 29.02.2012, a fost formulată opoziţie, la data de 12.03.2012, respectiv, în termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 16 din regulamentul C.E. nr. 1896/2006.

Raportat la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Hunedoara s-a apreciat că excepţia invocată de către debitoare este nefondată, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. litigiul din prezenta cauză având natură civilă dată de calitatea părţilor de profesionişti.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune la data de 18.06.2011, raportat la expirarea termenului de la 2 ani de la producerea evenimentului asigurat din 17.06.2009 (notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei în dosar nr. xx IE 6/09 a Amstgericht Köln) s-a considerat că este, de asemenea, nefondată. Termenul de prescripţie de doi ani, aplicabil raporturilor dintre părţile în litigiu şi care vizează obiectul poliţei de asigurare nr. 65828/31.05.2008 a început să curgă de la data când creditoarea a fost înştiinţată că nu-şi poate valorifica întreaga creanţă în procedura falimentului debitoarei sale, L. GmbH, respectiv la data de 10.12.2009, când a şi formulat şi depus opoziţia la administratorul judiciar al firmei în lichidare şi al cărui răspuns a fost dat prin Raportul nr. VI din 19.03.2012.

Pe fond, prima instanţă a apreciat că opoziţia formulată de debitoarea A.C. Insurance NV Sucursala Cehia este neîntemeiată, creditoarea SC V.P. SRL prin SCP T.A. SPRL dovedind îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate prin contractul Poliţa de Asigurare nr. 65828/31.05.2008, precum şi riscul asigurat, respectiv contravaloarea mărfurilor livrate cumpărătorului L. GmbH, creanţa acesteia fiind certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum a fost solicitată prin cererea de somaţie de plată.

S-a reţinut că între SC V.P. SRL şi L. GmbH s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 12/14.01.2008, având ca obiect vânzare-cumpărarea de produse metalurgice, plata acestora urmând a se face conform pct. 5 din contract „Condiţii de plată”. Potrivit pct. 5.7 din acest contract: „Vânzătorul îşi rezervă dreptul de proprietate asupra produselor livrate Cumpărătorului, cât şi asupra produselor procesate de către Cumpărător până la încasarea integrală a valorii facturate aferente produselor livrate”. O parte din marfa livrată către Cumpărător nu a fost achitată, printre care şi cea livrată cu facturile seria VPC nr. 9383/27.06.2008, nr. 9384/27.06.2008, nr. 9386/28.06.2008, nr. 9387/28.06.2008, nr. 9388/28.06.2008, nr. 9389/29.06.2008, nr. 9390/29.06.2008 şi nr. 9394/30.06.2008.

Pe de altă parte, între SC V.P. SRL prin SCP T.A. SPRL şi A.C. Insurance NV Sucursala Cehia s-a încheiat un contract de asigurare, respectiv Poliţa de asigurare nr. 65828/31.05.2008, cu valabilitate din 01.06.2008 până în 31.05.2009, cu o perioadă asigurată de 12 luni, având un procentaj asigurat de 85%, perioada maximă de creditare 90 zile, pentru o activitate desfăşurată „vânzarea en gros de produse din metal”, perioada de facturare fiind 30 zile, moneda stabilită a poliţei - Euro.

Creditoarea are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care debitoarea ar fi trebuit să o achite în conformitate cu punctul „Pierderi acoperite de Poliţa – Insolvenţa - (00300.00)” din Poliţa de asigurare nr. 65828/31.05.2008, care stipulează „În scopul acestei poliţe, Pierderile acoperite de Insolvenţă înseamnă oricare dintre următoarele evenimente sau situaţii: a) instituirea unei proceduri judiciare sau administrative conform legii din ţara cumpărătorului, prin care bunurile şi afacerile cumpărătorului sunt subiectul controlului sau supervizării unei instanţe judecătoreşti sau a unui organism numit de instanţa de judecată, în scopul reorganizării sau lichidării. Pentru acest tip de pierdere, data pierderii va fi considerată: pentru a) şi b) data în care instanţa a luat o astfel de decizie”.

La data de 17.06.2009, Amstgericht Köln a dispus deschiderea procedurii insolvenţei la L. GmbH, iar, la data de 29.06.2009, administratorul judiciar provizoriu a notificat insuficienţa masei credale pentru a acoperi celelalte datorii credale scadente, motiv pentru care la solicitarea instanţei, la data de 14.07.2009, administratorul judiciar provizoriu a notificat creditorii. Adunarea creditorilor din data de 24.09.2009 a decis ca activitatea societăţii L. GmbH să rămână suspendată, astfel societatea urmează a fi lichidată.

Creditoarea a respectat: ”Obligaţia de a notifica depăşirea perioadei maxime extinse de creditoare (18500.01)”, notificând debitoarei, în termenul convenit, suma datorată şi neachitată de către cumpărătorul L. GmbH, acoperită de poliţa de asigurare nr. 65828/31.05.2008. Totodată, a formulat şi depus la debitoare „Cerere de despăgubire (21700.00)”, anexând toate informaţiile disponibile, înainte de termenul stipulat de 6 luni de la „Data Pierderii”, aşa cum reiese din „Raport al Reclamaţiei” Modelul A, referitor la Poliţa de asigurare nr. 65828 şi declaraţia nr. 9095108, având ca şi cumpărător pe L. GmbH nr. 16732295.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, calificat apel, debitoarea SC A.C. Insurance NV, Sucursala Cehia care a solicitat, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, pentru motivele prevăzute de art. 304, pct. 1, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 312 alin. (3), (5) şi (6) C. proc. civ., prima instanţă soluţionând procesul fără a intra în cercetarea fondului, modificarea hotărârii nefiind posibilă.

În subsidiar, a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se respingă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea apelului s-a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea directă a prevederilor Regulamentului CE nr. 1896/2006, cu referire la art. 16 şi 17 întrucât, din punct de vedere procedural, reclamanta nu are posibilitatea de a se opune opoziţiei formulată de către debitoare şi nici nu are posibilitatea de a se opune înaintării cauzei spre a fi judecată de instanţa competentă de drept comun în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament.

S-a invocat că întâmpinarea reclamantei, raportată la poziţia sa procesuală, obiectul cauzei şi stadiul procedurii, nu putea fi admisă, fiind fără efect, şi nefiind prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, iar instanţa nu avea posibilitatea de a admite sau respinge opoziţia formulată, trebuind să ia act de această opoziţie şi să continue procedura pe drept comun, potrivit tuturor normelor de drept intern. Chiar dacă procedura reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, cel puţin în prima fază, nu este una contencioasă, Codul de procedură civilă impune aplicarea unei proceduri contencioase de către instanţă, bazată pe contradictorialitate, administrare de probe, şi judecare (inclusiv deliberare). După această etapă, analizând poziţiile părţilor precum şi probele depuse la dosar raportat la cererea reclamantei, instanţa poate să admită cererea, emiţând totodată şi somaţia sau poate să o respingă.

Din punct de vedere al caracterului opoziţiei, analizând textul de lege arătat mai sus, se poate reţine că, raportat la legislaţia naţională, opoziţia formulată de către subscrisa la somaţia europeană de plată are caracterul unei veritabile căi de atac.

Apelanta a considerat că soluţionarea cererii reclamantei potrivit regulilor de drept comun, după formularea opoziţiei, nu poate fi făcută de acelaşi complet de judecată ori având în componenţă acelaşi judecător care a emis Somaţia Europeană, solicitând, potrivit art. 17 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, coroborat cu art. 24 C. proc. civ., înaintarea soluţionării dosarului instanţei competente, potrivit normelor de drept comun, solicitare care a fost ignorată de instanţă.

În ceea ce priveşte raportul dintre legislaţia naţională şi legislaţia comunitară, aşa cum consideră şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 2119 din 31 martie 2008, instanţa trebuia să ia în considerare, pe lângă prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi principiul efectului direct al tratatelor, precum şi cel al supremaţiei dreptului comunitar. Un alt principiu de care instanţa naţională trebuie să ţină seama este obligaţia de a nu aplica dreptul naţional contrar dreptului comunitar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299, 304 şi urm. C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata SC V.P. SRL, în insolvenţă, a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Prin decizia nr. 5/2013 din 27 februarie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată de intimata SC V.P. SRL - în insolvenţă.

A admis apelul declarat de debitoarea SC A.C. Insurance NV, Sucursala Cehia împotriva sentinţei nr. 3032/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. xx08/97/2011.

A anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Hunedoara.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamanta SC V.P. SRL - în insolvenţă a depus la data de 25.11.2011 o cerere de somaţie europeană de plată împotriva debitoarei SC A.C. Insurance NV, Sucursala Cehia, utilizând formularul tip A din anexa nr. I la Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

După introducerea acestei cereri, în temeiul art. 7 din Regulament, dispoziţiile actului european nu prevăd, pentru emiterea Somaţiei europene de plată (SEP), o şedinţă de judecată, procedura desfăşurându-se exclusiv în scris, cu excepţia cazului în care procedura face obiectul unei opoziţii, situaţie în care există posibilitatea organizării unei şedinţe de judecată în conformitate cu procedurile naţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 şi 12 din Regulament, examinarea cererii şi emiterea SEP se fac de către instanţă exclusiv pe baza informaţiilor furnizate de către reclamantă, fără a proceda la o evaluare a probelor, prin utilizarea formularului E.

Astfel, până la emiterea SEP pârâtul nu este citat în procedura necontencioasă, emiterea citaţiei pentru termenul de examinare al cererii din 13.02.2011, primită de debitoare la 05.12.2011 sau depunerea unei întâmpinări faţă de cerere, neavând efectul stabilirii unui alt moment de curgere a termenului de depunere al opoziţiei, contrar susţinerilor reclamantei-intimate, aşa cum corect s-a reţinut de către prima instanţă.

Doar prin formularul E instanţa aduce la cunoştinţa debitoarei, în calitate de pârât, drepturile şi opţiunile acestuia, respectiv, fie de a plăti suma menţionată în somaţie, fie de a se opune somaţiei, făcând opoziţie la instanţa de origine, prin utilizarea formularului F, somaţia urmând să devină executorie doar în lipsa opoziţiei.

În vederea exercitării dreptului la opoziţie, potrivit art. 16 alin. (1) din Regulamentul sus-menţionat, formularul F îi este comunicat odată cu somaţia, iar termenul de 30 de zile pentru trimiterea opoziţiei curge de la data la care SEP, emisă la 21.02.2012, i-a fost comunicată sau notificată, în speţă, la 29.02.2012, excepţia tardivităţii opoziţiei fiind nefondată.

Întrucât, prin formularea opoziţiei în condiţiile art. 16 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1896/2006 pârâtul indică doar faptul contestării creanţei reclamantei, nefiind obligat să precizeze motivele acestei contestaţii, soluţionarea acestei opoziţii de către prima instanţă, ca şi o cale de atac împotriva somaţiei, a fost greşită, cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor europene precizate în prezentul litigiu transfrontalier.

În acest context, dispoziţiile art. 17 care reglementează efectul opoziţiei prin obligativitatea continuării procedurii în faţa instanţelor competente din statul de origine, în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, nu pot fi interpretate în sensul instituirii unei căi de atac neprevăzute de normele europene, opoziţia debitoarei fiind doar expresia refuzului său de a accepta soluţionarea litigiului pe procedura somaţiei europene.

Constatând acest refuz, prima instanţă ar fi trebuit să o informeze pe reclamantă despre depunerea opoziţiei şi dreptul acesteia de a solicita, expres, ca procedura somaţiei europene de plată să înceteze la acel moment, fără continuarea litigiului pe drept comun.

Nerespectând această procedură, prin soluţionarea nelegală a unei opoziţii în procedura sumară şi necontinuarea litigiului pe dreptul comun, cu aplicarea normelor de procedură civilă, în lipsa solicitării exprese a încetării procedurii, prima instanţă a declarat, greşit, executorie somaţia ce a emis-o, cu încălcarea condiţiei prevăzute de art. 18 alin. (1) de a nu se formula opoziţie.

Pentru aceste considerente, susţinerile intimatei privind inadmisibilitatea unei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe prin referire la dispoziţiile Regulamentului, exercitarea şi respingerea opoziţiei şi prevederile O.G. nr. 5/2001 şi O.U.G. nr. 119/2007 au fost găsite nefondate.

Nefiind prevăzută opoziţia de Regulamentul CE nr. 1896/2006, ca şi cale de atac, hotărârea prin care a fost respinsă nu putea fi atacată prin exercitarea reexaminării prevăzute de actul european la art. 20 alin. (1), din momentul depunerii opoziţiei procedura trebuind să continue potrivit normelor procesuale civile române ce guvernau atât procedura de judecată, cât şi căile de atac.

În caz contrar, debitoarei, supusă unei proceduri nelegale, i s-ar încălca accesul la justiţie garantat de art. 6 din CEDO pentru a contesta nelegalitatea hotărârii pronunţate împotriva sa şi caracterul executoriu al unei somaţii rămase fără efect de la momentul formulării opoziţiei.

Ca urmare a obligativităţii continuării procedurii pe dreptul comun nu poate fi raportată admisibilitatea apelului promovat nici la căile prevăzute de legislaţia specială, O.G. nr. 5/2001 şi O.U.G. nr. 119/2007, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată a fost respinsă.

S-a mai reţinut că, având în vedere examinarea formală, la emiterea somaţiei, a înscrisurilor depuse de reclamantă, în principiu, în continuarea procedurii pe dreptul comun, în cazul prezent, prin analizarea opoziţiei, faţă de judecătorul care a pronunţat sentinţa atacată, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ. raportat la art. 105 C. proc. civ.

În condiţiile în care prima instanţă nu a analizat, ulterior opoziţiei, cauza pe fond, aspectele invocate de către apelantă cu privire la competenţa materială a instanţei de fond, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi la temeinicia cererii reclamantei nu pot face, în prezent, obiectul controlului judiciar.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-creditoare SC V.P. SRL Hunedoara prin lichidator judiciar SCP T.A. SPRL Deva, aducându-i următoarele critici:

1. Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, prin judecarea unei căi de atac neprevăzute de lege, împotriva hotărârii date asupra opoziţiei.

În acest sens, s-a susţinut că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac exercitate împotriva hotărârii de respingere a opoziţiei este greşită, calea de atac formulată de către debitoarea apelantă nefiind prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Recurenta a apreciat că singura cale de atac este opoziţia, pe care debitoarea a exercitat-o, aceasta fiind respinsă prin sentinţa nr. 3032/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara.

S-a mai susţinut că soluţia dată asupra opoziţiei nu poate fi atacată decât în condiţiile art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, care se referă la reexaminarea somaţiei.

Recurenta-creditoare a făcut o analogie între dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1896/2006 şi dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi, respectiv, O.U.G. nr. 119/2007.

2. Instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, pronunţând o hotărâre cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 1896/2006.

În acest sens, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu ar fi analizat cauza pe fond şi că aspectele invocate de către debitoare privind competenţa materială a instanţei, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi temeinicia cererii creditoarei, nu ar putea face obiectul controlului judiciar, dimpotrivă, prima instanţă a analizat cauza pe fond, iar fiecare dintre părţi a formulat apărări, a propus şi administrat probe, exercitându-şi drepturile procesuale.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată îl constituie dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1896/2006.

Este adevărată susţinerea recurentei-creditoare în sensul că Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 nu prevede calea de atac a apelului, însă, la fel de greşită este şi hotărârea primei instanţe, deoarece opoziţia, reglementată de art. 16 din acelaşi act normativ, nu este, la rândul său, o cale de atac împotriva cererii de instituire a somaţiei de plată.

În acest sens este întemeiată analiza făcută de către instanţa de apel cu privire la faptul că prima instanţă a declarat, în mod greşit, executorie somaţia pe care a emis-o cu încălcarea condiţiei prevăzute de art. 18 alin. (1), aceea de a nu se formula opoziţie.

În această situaţie prima instanţă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Cu toate acestea, chiar dacă prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16, 17, şi 18 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, şi instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind calea de atac în această situaţie, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, cererea de apel trebuind a fi recalificată drept cerere de reexaminare şi trimisă la prima instanţă, unde trebuie soluţionată de un alt complet decât cel care a soluţionat, pe fond, opoziţia, în cauză fiind aplicabile, prin analogie, dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi, respectiv, O.U.G. nr. 119/2007, cu privire la competenţa de soluţionare a cererii de reexaminare.

În soluţionarea cererii de reexaminare instanţa va ţine seama de cele arătate mai sus cu privire la dispoziţiile art. 16, 17, şi 18 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Având în vedere cele de sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, respectiv, la art. 16, 17, 18 şi 20 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia nr. 5/2013 din 27 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă, a calificat calea de atac exercitată de către debitorul SC A.C. Insurance NV, Sucursala Cehia împotriva sentinţei nr. 3032/CA/2012 din 2 octombrie 2012 a Tribunalului Hunedoara, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind o cerere de reexaminare şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Hunedoara, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.