Arbitral Award Annulment Action: Limits of Judicial Review Confined to Legality, Excluding Merits and Substantive Claims

Acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Limitele controlului judecătoresc din perspectiva prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul

Index alfabetic: acţiune în anulare

- hotărâre arbitrală

C.proc.civ., art. 3433 alin. (1), art. 354, art. 358, art. 35812, art. 364 lit. c) şi i)

Ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C.proc.civ. nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 3433 alin. (1) C.proc.civ., iar acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. De aceea, referirile recurentei la o pretinsă excepţie a lipsei de interes, ca şi cele care vizează inexistenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a părţii adverse sunt aspecte de fond, care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014

Notă: * În prezenta decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod de procedură civilă.

În acelaşi sens sunt : Decizia nr. 1836/24.04.2013 publicată în Buletinul Casaţiei nr. 12/2013, Decizia nr. 3311/14.10.2010 publicată în Buletinul Casaţiei nr. 2/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2/PI/18.03.2013, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, a respins acţiunea în anulare formulată de petenta SC D. SRL împotriva sentinţei arbitrale nr. 108/29.10.2012 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în contradictoriu cu intimata SC L.S. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petenta a invocat, în esenţă, aspecte privind nulitatea hotărârii arbitrale, raportat la greşita constituire a tribunalului arbitral, la lipsa procedurii concilierii prealabile, la însuşirea unui raport de expertiză pe care l-a apreciat a fi nul; totodată, a expus critici ce ţin de dreptul la apărare al părţii adverse.

Curtea de apel a constatat, în ceea ce priveşte incidenţa art. 358 C.proc.civ. şi art. 6 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, raportat la termenele şi modalitatea de constituire a instanţei arbitrale, că procedura a fost pe deplin respectată; mai mult, a notat că în componenţa tribunalului arbitral au intervenit numeroase schimbări determinate de cererile de recuzare promovate chiar de către SC D. SRL.

Pe de altă parte, a apreciat că lipsa indicării în dispozitivul sentinţei arbitrale a căii de atac şi a termenului în care aceasta putea fi formulată nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, deoarece nu este cuprins în enumerarea art. 364 C.proc.civ., dar şi că partea a fost reprezentată la dezbateri de un avocat, aşa încât a beneficiat de consiliere juridică de specialitate; totodată, a subliniat că art. 365 alin. (2) C.proc.civ. arată în mod expres calea de atac ce se poate exercita împotriva unei hotărâri arbitrale, iar petenta nu poate invoca necunoaşterea legii.

În ceea ce priveşte criticile aduse modului de soluţionare a litigiului, prima instanţă le-a considerat ca fiind lipsite de relevanţă, notând, totuşi, că starea conflictuală dintre părţi s-a declanşat în anul 2009, când pârâta-reclamantă din acţiunea arbitrală a introdus pe rolul Tribunalului Timiş o acţiune, ulterior scoasă de pe rol şi trimisă instanţei arbitrale, aşa încât a apreciat că acţiunea nu este nici prescrisă, că nu poate fi invocată lipsa procedurii prealabile, că nu se poate reţine incidenţa puterii de lucru judecat, dar şi că nu se poate susţine nulitatea hotărârii arbitrale, atât timp cât s-a întemeiat, între altele, pe un raport de expertiză administrat în condiţii de contradictorialitate între aceleaşi părţi, cu privire la aceleaşi raporturi juridice. De altfel, Curtea a constatat că aceste aspecte au fost pe larg analizate în hotărârea arbitrală, care şi-a motivat amplu soluţia, nu doar în ceea ce priveşte fiecare excepţie invocată, ci şi fondul.

În final, prima instanţă a mai notat că prin concluziile scrise petenta a invocat lipsa de interes a părţii adverse, precum şi inadmisibilitatea acţiunii; reţinând că aceste aspecte au fost totuşi supuse analizei instanţei arbitrale, le-a omis din analiza sa în cadrul considerentelor sentinţei date în acţiunea în anulare, în raport de tardivitatea invocării lor.

Aşadar, în esenţă, apreciind că petenta nu şi-a structurat motivele în vreunul dintre cele prevăzute limitativ de art. 364 C.proc.civ., prima instanţă a respins acţiunea în anulare.

Împotriva acestei sentinţe, SC D. SRL a declarat recurs, solicitând modificarea sa în totalitate; în finalul cererii de recurs a pretins, însă, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare.

În motivare, recurenta a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C.proc.civ., dar a evocat şi art. 3041 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, petenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 354 şi 358 C.proc.civ., dar şi art. 25 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, dar şi că nu a luat în discuţie excepţiile invocate în ultimul alineat al acţiunii în anulare.

Astfel, a susţinut că tribunalul arbitral a fost constituit cu încălcarea art. 25 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, deoarece nu i s-a permis ca în termenul legal de 20 de zile să îşi desemneze un arbitru – acesta fiind desemnat de către Curtea de Arbitraj înlăuntrul aceluiaşi termen, aspect care înfrânge egalitatea de tratament a părţilor şi atrage incidenţa art. 358 C.proc.civ.

De asemenea, a mai arătat că instanţa nu a luat în discuţie excepţia lipsei procedurii prealabile, nici excepţia lipsei de interes, deşi aceasta din urmă a fost invocată nu doar în concluziile scrise, cum a reţinut prima instanţă, ci şi în ultimul alineat al acţiunii în anulare; recurenta a circumscris aceste critici art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În final, a solicitat să se constate că intimata nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă asupra sa, precum şi faptul că sentinţa atacată nu este motivată în drept.

Analizând actele dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine subliniată maniera improprie în care recurenta şi-a formulat criticile, pe care le-a îndreptat mai degrabă în direcţia hotărârii arbitrale decât împotriva sentinţei pronunţate în acţiunea în anulare, cu toate că aceasta din urmă constituie obiect al recursului.

În acest context, mai trebuie notat şi că, deşi a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C.proc.civ., autoarea căii de atac nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanţierea fiecăreia în parte vreunuia dintre motivele de recurs evocate.

De aceea, Înalta Curte va examina motivele de recurs invocate şi, numai în măsura în care va regăsi în cuprinsul cererii de recurs critici care le-ar putea fi încadrate, le va dezvolta în prezenta decizie.

Potrivit art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C.proc.civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C.proc.civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 354 şi 358 C.proc.civ., dar şi art. 25 din Regulamentul Curţii de Arbitraj, că nu a luat în discuţie excepţiile invocate în ultimul alineat al acţiunii în anulare, că intimata nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă asupra sa, precum şi că sentinţa atacată nu este motivată în drept, toate aceste critici fiind circumscrise de autoarea căii de atac prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Pornind de la consideraţiile expuse mai sus, instanţa supremă va verifica afirmaţiile recurentei, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C.proc.civ., subliniind aşadar că ipotezele reglementate de art. 304 pct. 5 şi 8 C.proc.civ. nu vor mai fi examinate, referirile la acestea fiind făcute de către recurentă doar formal.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. are în vedere fie lipsa motivării, fie existenţa unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii; recurenta a afirmat că sentinţa atacată nu a fost motivată în drept, dar Înalta Curte constată că această susţinere este contrazisă de înseşi considerentele hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin textele de lege care au fundamentat silogismul judiciar.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greşită a legii; în concret, dintre aceste ipoteze, recurenta a afirmat că prima instanţă a încălcat art. 354, 358 C.proc.civ., dar şi art. 25 din Regulamentul Curţii de Arbitraj.

Privite prin prisma motivelor limitativ indicate de art. 364 C.proc.civ., susţinerile recurentei pot fi încadrate în ipotezele reglementate de lit. c) şi i).

Potrivit art. 364 lit. c) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată doar prin acţiune în anulare când tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală.

În speţă, ambele părţi şi-au desemnat câte un arbitru, care apoi au ales un supraarbitru; urmare, însă, a unor repetate cereri de recuzare, dar şi de abţinere, s-a constatat că tribunalul arbitral nu s-a putut constitui şi, la data de 14.05.2012, s-a dispus reluarea procedurii de numire a arbitrilor, etapă în cadrul căreia pârâta-recurentă nu a nominalizat nicio persoană; de aceea, la data de 06.06.2012, preşedintele Curţii de Arbitraj a procedat la desemnarea, în calitate de arbitru, a D-lui I.I., conform art. 25 alin. (1) din Regulamentul Curţii de Arbitraj.

Potrivit art. 35812 C.proc.civ., orice excepţie privind constituirea tribunalului arbitral trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

În respectarea acestei dispoziţii legale, pârâta-recurentă a invocat în faţa instanţei arbitrale excepţia nelegalei constituiri (care a fost respinsă), invocând însă doar că al doilea tribunal arbitral a fost constituit fără ca primul să fi fost dezînvestit şi că nu partea adversă şi-a desemnat arbitrul, ci avocatul acesteia.

În recurs, însă, ca şi în acţiunea în anulare de altfel, petenta-recurentă a invocat un aspect nou – respectiv împrejurarea că nu i s-ar fi permis ca în termenul legal de 20 de zile să îşi desemneze un arbitru –, pe care nu l-a susţinut în condiţiile art. 35812 C.proc.civ., aşa încât Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte această fundamentare a nelegalei constituiri a instanţei arbitrale, a operat sancţiunea decăderii reglementată de textul legal evocat mai sus, aşa încât ea nu mai poate fi invocată şi, pe cale de consecinţă, nici examinată.

Aşa fiind, afirmaţia recurentei în sensul că prin modalitatea în care au fost desemnaţi arbitrii s-ar fi încălcat principiul egalităţii de tratament reglementat de art. 358 C.proc.civ. este lipsită de fundament.

Pe de altă parte, recurenta a mai afirmat că a fost încălcat art. 354 C.proc.civ. – care indică locul arbitrajului –, dar Înalta Curte notează că nicio critică nu a fost expusă pentru a contura măcar aparenţa realităţii unei asemenea susţineri.

În altă ordine de idei, în conformitate cu art. 364 lit. i) C.proc.civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată doar prin acţiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

În motivarea acestei critici, reluate în recurs, se arată că prima instanţă nu a luat în discuţie excepţiile invocate în ultimul alineat al acţiunii în anulare, că intimata nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă asupra sa, precum şi că sentinţa atacată nu este motivată în drept.

Înalta Curte subliniază că, în calitate de autoare a demersului judiciar, SC D. SRL avea la îndemână calea acţiunii, iar nu a excepţiei, aşa încât excepţiile a căror omisiune de soluţionare este imputată primei instanţe sunt în realitate argumente care ar fi putut conduce la respingerea cererii de arbitrare, examinate deja ca atare în cadrul procedurii arbitrale.

Ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C.proc.civ. nu permite, însă, examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competenţa arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenţiei arbitrale, competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 3433 alin. (1) C.proc.civ., iar acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, referirile recurentei la o pretinsă excepţie a lipsei de interes – motivată de neexecutarea de către intimată a filei CEC –, ca şi cele care vizează inexistenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a părţii adverse sunt aspecte de fond, care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte reaminteşte părţilor că dispoziţiile art. 7201 C.proc.civ. nu îşi găsesc aplicarea în materie arbitrală, după cum rezultă din însuşi conţinutul părţii introductive a textului legal.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, sentinţa atacată se dovedeşte a fi legală, motivele invocate nejustificând nici casarea, nici modificarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 366 alin. (3) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.