Money laundering conviction upheld despite acquittal on predicate ATM fraud; new law not more favorable due to mandatory concurrence rule.

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Grup infracţional organizat. Infracţiunea de spălare a banilor

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

- grup infracţional organizat

- infracţiunea de spălare a banilor

C. pen., art. 5, art. 367

Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1)

1. Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, în scopul comiterii infracţiunii de spălare a banilor, se încadrează în art. 367 alin. (1) din noul Cod penal.

2. Infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, nu este condiţionată de existenţa unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. În acest sens, potrivit art. 9 paragraf 5 din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 420/2006, condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea predicat nu este o condiţie a condamnării pentru infracţiunea de spălare a banilor.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 609 din 19 februarie 2014

Prin sentinţa penală nr. 58/D din 18 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, au fost achitaţi inculpaţii C.V., C.C., H.L., C.O., C.E., C.S., C.L. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 10, art. 12 C. pen. anterior.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Dispoziţiile legii speciale se completează cu cadrul general reglementat în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002, care în art. 2 lit. e) defineşte expresia „produs al crimei” ca fiind orice bun care provine direct sau indirect din săvârşirea unei infracţiuni ori care este obţinut direct sau indirect din săvârşirea ei.

În aceste condiţii, infracţiunea de spălare a produsului infracţiunii nu poate să existe fără probarea existenţei infracţiunii principale. De asemenea, în art. 2 lit. h) din Convenţie se defineşte expresia „infracţiune principală” ca fiind orice infracţiune în urma căreia rezultă un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a produsului infracţiunii, reglementate de art. 6 din Convenţie.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002 este subsecvent obiectului juridic generic al infracţiunilor principale, adică al acelor infracţiuni grave prin care s-a obţinut produsul ce urmează a fi spălat. Ca urmare, constatarea infracţiunilor de spălare a produselor infracţiunilor se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracţiunilor principale al căror produs se spală.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, a constatat că în actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul C.V. şi soţia sa inculpata C.C., împreună cu alţi membri ai grupării, s-au aflat în cursul anilor 2000-2005 în Marea Britanie, unde au obţinut prin fraudarea bancomatelor importante sume de bani şi au luat hotărârea de a trimite aceste sume în România în conturi deschise pe numele unor persoane de încredere, respectiv rude apropiate.

Au fost puse bazele unui grup infracţional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracţiunii predicat - fraude la bancomate comise pe teritoriu Marii Britanii în perioada 2000-2005, grup la care au aderat şi pe care l-au sprijinit numai persoane de încredere, respectiv ceilalţi inculpaţi din cauză.

Astfel, în baza probatoriului administrat a rezultat că totalul sumelor primite de membrii grupării, din străinătate, şi care au fost supuse spălării în România este de 1.640.205 USD şi 197.571 euro.

Pe baza celor expuse în rechizitoriu rezultă că infracţiunea principală în urma căreia a rezultat produsul susceptibil de a deveni obiectul infracţiunii de spălare a banilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată constă în fraudarea bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii în perioada anilor 2000-2005.

Cu privire la infracţiunea principală, tribunalul a reţinut că la data de 20 iunie 2006 autorităţile din Marea Britanie au transmis, ca urmare a cererii de comisie rogatorie internaţională, dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul C.V. şi alte două persoane, care au fost surprinşi în cursul anului 2002 la Londra în timp ce comiteau fraude la bancomat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în seara zilei de 18 octombrie 2002, un ofiţer de poliţie care nu era în timpul serviciului a utilizat un bancomat (ATM), localizat la exteriorul băncii H. Londra, iar în timp ce folosea bancomatul a observat trei bărbaţi, respectiv pe R., C.V. şi V., care au format un semicerc în jurul lui şi păreau să-l privească în timp ce finaliza tranzacţia. Poliţistul a observat cum cei trei bărbaţi păreau să introducă un obiect necunoscut în ATM, iar apoi au vorbit cu un alt grup de bărbaţi ce se aflau la un alt bancomat, localizat în aceeaşi linie de clădiri ca şi banca H. Ofiţerul de poliţie aflat în afara programului a chemat poliţia, iar R., C.V. şi V. care se aflau tot în apropierea bancomatului băncii au fost surprinşi în flagrant, iar asupra lor au fost găsite sume de bani extrase în acea seară de la bancomat (1.900 lire sterline), carduri de telefoane mobile şi o chitanţă de tranzacţie datată 18 octombrie 2002, ora 2358.

Suspecţii au fost arestaţi; s-a stabilit că inculpatul C.V. împreună cu ceilalţi doi bărbaţi, prinşi în flagrant, au utilizat la ATM carduri false ce aveau trecute pe banda magnetică datele de identificare ale unor instrumente de plată electronică aparţinând unor clienţi ai băncii, iar aceste date au fost obţinute prin trecerea cardului original printr-un aparat care citeşte şi înregistrează datele aflate în banda magnetică a cardurilor („gura de bancomat”).

Ceilalţi doi bărbaţi surprinşi în flagrant împreună cu inculpatul C.V. au fost identificaţi în persoana numiţilor A.C. şi M.V., primul fiind audiat în calitate de martor, acesta fiind cunoscut ca o persoană apropiată inculpatului C.V.

Poliţia Metropolitană din Londra a transmis şi caseta conţinând imagini surprinse de o cameră de supraveghere la ATM-ul aparţinând băncii H. Londra, care îi prezintă pe cei trei bărbaţi în timpul comiterii infracţiunilor descrise mai sus, ce se află ataşată la dosarul cauzei.

Inculpatul C.V. a fost acuzat cu şapte capete de acuzare de furt, încălcând prevederile alin. 1 din Actul privind Furtul din 1968 şi un capăt de acuzare de tentativă la furt încălcând prevederile alin. 25 (1) din Actul privind Furtul din 1968.

Pentru aceste fapte inculpatul C.V. şi complicii săi au fost arestaţi, fiind ulterior eliberaţi pe cauţiune.

Tribunalul a apreciat că nu poate constata existenţa acestor infracţiuni, deşi actele de urmărire penală efectuate în Marea Britanie pot constitui indicii privind săvârşirea acestora, în absenţa unei condamnări definitive pronunţată de o instanţă din Marea Britanie.

Mai mult, din cele 7 capete de acuzare de furt, totalul banilor retraşi în numerar este de 1.900 lire, sumă ce a fost ridicată de organele de poliţie la data de 18 octombrie 2002 de la numitul R., astfel încât din aceste infracţiuni nu a rezultat un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor.

Cu privire la alte activităţi ilicite - fraudarea bancomatelor în Marea Britanie în perioada 2000-2005, prima instanţă a constatat că nici pentru aceste activităţi nu există o condamnare definitivă din care să rezulte existenţa unor infracţiuni care să poată constitui situaţia premisă a infracţiunii dedusă judecăţii.

În cauză, nu există nici măcar indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că vreunul dintre inculpaţi a săvârşit activităţi ilicite - fraude la bancomate în perioada 2000-2005 în absenţa unor probe certe de vinovăţie.

Având în vedere aceste motive, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior a dispus achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, constituie grup infracţional organizat grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În condiţiile în care activitatea care intră în scopul grupării nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

În speţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, a apreciat prima instanţă că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a dispus achitarea inculpaţilor şi sub acest aspect, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

Prin decizia nr. 107 din 21 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 58/D/2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.M., fiind reţinută cauza spre rejudecare şi în fond:

A condamnat pe inculpatul C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, fost art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare şi aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare; a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 865 alin. (1) teza I C. pen. anterior, cu referire la art. 85 alin. (1) C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/D/2010 din 28 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, a repus în individualitatea ei pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/D/2010, în pedepsele componente, după cum urmează: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută în art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 85 alin. (1) teza finală, art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii cu aceste pedepse aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/D/2010, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.293.000 lei şi a sumei de 57.100 euro.

Pentru a aprecia astfel, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că ceilalţi coinculpaţi (C.V., C.E., C.C., C.S., C.L., C.O. şi H.L.) au fost condamnaţi pentru spălarea banilor şi asociere la un grup infracţional organizat în apel, prin decizia nr. 141 din 14 decembrie 2010, decizie rămasă definitivă prin decizia nr. 3711 din 21 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul din care s-a disjuns apelul faţă de inculpatul C.M.

Totodată, a reţinut că argumentaţia primei instanţe în susţinerea soluţiei de achitare se bazează pe o premisă greşită, şi anume, absenţa unei hotărâri de condamnare anterioară pronunţată de către autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru infracţiunea predicat, aceea de sustragere a sumelor de bani prin folosirea neautorizată de carduri bancare, această hotărâre fiind, în opinia primei instanţe, singura în măsură să stabilească vinovăţia inculpaţilor cu privire la provenienţa ilicită a sumelor de bani reţinute a constitui obiectul spălării banilor.

Această împrejurare, a necesităţii existenţei unei hotărâri de condamnare definitivă, nu este însă o condiţie impusă de prevederile Legii nr. 656/2002. Relevante în acest sens sunt şi prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată de statul român prin Legea nr. 420/2006.

Art. 9 paragraf 5 din Convenţie prevede că „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani.” Mai mult, la art. 9 paragraf 6 din Convenţie se arată că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea de bani acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune.

Aşadar, infracţiunea de spălare a banilor poate subzista în condiţiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracţiunii primare, instanţa învestită cu judecarea infracţiunii de spălare a banilor fiind obligată, în virtutea rolului activ, să verifice în baza probatoriului administrat în cauză existenţa condiţiilor de vinovăţie cu privire la săvârşirea infracţiunilor care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării.

Prima instanţă s-a limitat, însă, la a constata lipsa hotărârii de condamnare anterioare, iar cu privire la probatoriul propus de către acuzare pentru demonstrarea provenienţei infracţionale a sumelor de bani supuse spălării a reţinut doar împrejurarea că nu sunt relevate de probele administrate indiciile temeinice în dovedirea activităţii ilicite de fraudare a bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii. În această privinţă, s-a făcut referire numai la actele de urmărire penală efectuate de autorităţile judiciare britanice cu privire la fapta din data de 18 octombrie 2002, precum şi la declaraţiile de martori considerate ca nerelevante. Nu au fost menţionate - şi nu s-a motivat soluţia de înlăturare a acestora ca mijloace de probă - înscrisurile privind sumele trimise prin firma T. şi sistemul W. în ţară de către inculpaţii C.V., C.E. şi C.C., primul sub identitatea falsă a unui cetăţean norvegian, situaţia conturilor şi a transferurilor bancare efectuate de către ceilalţi inculpaţi, procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, tabelul conţinând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaţilor din care rezultă că inculpaţii C.V. şi C.E. au fost acuzaţi de infracţiuni legate de bancomate şi sunt căutaţi de poliţie.

În raport cu aceste argumente, instanţa de prim control judiciar a apreciat că prima instanţă nu s-a conformat obligaţiei de a examina, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse dezbaterii, situaţie care echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei şi care impune desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei noi hotărâri.

Astfel, pentru a stabili în ce măsură faptele ilicite de fraudarea bancomatelor pot fi demonstrate în prezenta cauză şi dacă sumele provenite din aceste infracţiuni au fost spălate de către inculpaţi, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere următoarele probatorii administrate atât în faza de urmărire penală, cât a cercetării judecătoreşti în faza apelului: înscrisurile din care rezultă că prin firma londoneză T., o agenţie de turism care în subsidiar oferea şi servicii de transferuri bancare, au fost trimise sume foarte mari de bani în ţară în special de către inculpatul C.V.

şi într-o măsură mai mică de către inculpatul C.E., în conturile deschise la diferite bănci de către ceilalţi inculpaţi; declaraţia martorului N.A., director al T., interogat prin comisie rogatorie internaţională de către autorităţile judiciare britanice, din care rezultă că în perioada aprilie 1999 - septembrie 2004 inculpatul C.V. a efectuat tranzacţii în valoare totală de 660.833 lire sterline, constând în trimiterea în ţară către inculpaţii C.S., C.L. şi C.C. a acestor sume şi că pentru aceste operaţiuni inculpatul s-a folosit de un act de identitate fals, un paşaport norvegian pe numele K.R.;

înscrisurile privind situaţia conturilor bancare deschise de inculpaţii aflaţi în ţară din care rezultă că în perioada menţionată aceştia au primit atât de la ceilalţi inculpaţi, cât şi de la persoane necunoscute sumele de 1.521.269 USD şi 186.053 euro; înscrisurile privind transferurile efectuate prin sistemul de transfer W. din care rezultă că inculpatul C.V., atât sub identitatea reală, cât şi sub identitatea falsă a cetăţeanului norvegian K.R., precum şi inculpatul C.E. au trimis în ţară aproximativ 50.000 USD inculpatului C.M.; adresele Primăriei Municipiului Bacău privitoare la bunurile imobile şi mobile declarate de inculpaţi; declaraţiile martorilor A.C., P.D.

şi B.C. şi ale martorilor sub acoperire A.V., P.C., S.T. şi A.S. din care rezultă că sumele foarte mari de bani trimise din Marea Britanie în România în perioada 1999-2004 provin din activităţi infracţionale desfăşurate pe teritoriul Marii Britanii, respectiv fraudarea bancomatelor; procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat din care rezultă atât aspecte legate de activităţile ilicite de pe teritoriul Marii Britanii, cât şi manoperele ulterioare întreprinse de către inculpaţi pentru a da o aparenţă legală sumelor de bani obţinute din infracţiuni; actele de urmărire penală efectuate de autorităţile judiciare britanice şi tabelul conţinând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaţilor din care rezultă că inculpaţii C.V.

şi C.E. au fost acuzaţi de infracţiuni legate de bancomate şi sunt căutaţi de poliţie şi declaraţiile inculpaţilor, prin care aceştia nu recunosc acuzaţiile şi acreditează ideea că au obţinut sumele de bani prin activităţi licite.

În baza acestor probatorii a reţinut că inculpatul C.V. era şef al unei grupări formate din mai mulţi cetăţeni români, specializate în fraude la bancomate care acţionau în zona E. din Londra. Dispozitivele electronice utilizate pentru copiere şi clonare de această grupare aparţineau fraţilor C.

Prin aceste modalităţi inculpatul obţinea sume foarte mari de bani, numai în cursul anului 2003 obţinând în trei luni suma aproximativă de 1.000.000 lire sterline.

Declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi asupra modului organizat în care acţiona inculpatul C.V. se coroborează pe deplin cu actele de urmărire penală efectuate în dosarul instrumentat de autorităţile judiciare din Marea Britanie în legătură cu o faptă din cursul anului 2002, atunci când C.V. şi alte două persoane, dintre care trebuie menţionat martorul A.C., au fost surprinşi în flagrant în timp ce comiteau fraude la bancomat, având asupra lor mai multe cartele O., folosite la plăsmuirea de card-uri bancare falsificate, precum şi coduri PIN, numai în seara în care aceste persoane au fost prinse în flagrant acestea reuşind să sustragă suma de 1.900 lire sterline. În cursul anului 2004, autorităţile engleze s-au sesizat asupra faptului că fraudele la bancomate continuau, iar doi dintre principalii suspecţi au fost identificaţi în persoana inculpaţilor C.V. şi C.E., ultimul fiind căutat de autorităţile judiciare din Anglia pentru infracţiuni legate de fraudarea bancomatelor.

Instanţa a relevat faptul că, în perioada 2000-2005, activitatea unică de obţinere de venituri a inculpaţilor C.V. şi C.E. era aceea de săvârşire de infracţiuni legate de fraudarea bancomatelor din Anglia, acest aspect reieşind în mod indubitabil atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, precum şi martorii sub acoperire, cât şi din unele procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, respectiv discuţii telefonice din datele de 6 iulie 2005 şi 22 iulie 2005 purtate de inculpatul C.M. cu persoane necunoscute aflate în Marea Britanie în care se face referire atât la sumele de bani obţinute de inculpatul C.V. din fraude, cât şi la intenţiile acestuia şi ale inculpatului C.M. de a se întoarce în Anglia pentru a continua această activitate, precum şi discuţia telefonică purtată la data de 9 noiembrie 2005 de inculpatul C.V., tot cu o persoană necunoscută aflată în Marea Britanie, în care se fac referiri concrete la activitatea de fraudare, ca unică preocupare generatoare de venituri a acestor persoane.

Odată obţinute aceste sume, ele erau trimise în ţară prin modalităţile arătate mai sus, în principal de către inculpatul C.V., o sumă mult mai mică fiind trimisă şi de către inculpatul C.E.

Astfel, prin sistemul W., au fost efectuate circa 70 de tranzacţii în perioada 2002-2005, inculpaţii C.V. şi C.E. trimiţând peste 50.000 USD inculpatului C.M. Atât acest din urmă inculpat, cât şi inculpaţii C.C., C.L. şi C.S. au primit prin sistemul W. şi prin sistemul M. sume mult mai mari, cifrate la peste 100.000 USD, de la alte persoane aflate tot în Marea Britanie, însă provenienţa acestor sume nu a putut fi stabilită.

Prin firma de intermediere T. au fost trimise în conturile deschise la Banca C. de către inculpaţii C.C., C.S., C.L., C.O. şi H.L. sume foarte mari de bani, la intervale mici de timp, uneori de câteva zile.

În total, atât prin sistemul W., cât şi prin firma T. inculpatul C.V. a trimis în România suma de 699.687 USD, iar inculpatul C.E. suma totală de 36.334 USD.

S-a relevat faptul că inculpaţii aflaţi în ţară au primit prin sistemele de intermediere menţionate sume mult mai mari, respectiv 1.640.205 USD şi 197.571 euro, însă aceste depuneri provin de la alte persoane, neputându-se stabili dacă sumele au fost obţinute prin săvârşirea de infracţiuni.

Odată intrate în conturile inculpaţilor C.S., C.L., C.O. şi H.L., sumele de bani erau „plimbate” fie în alte conturi deschise pe numele aceloraşi inculpaţi, fie în conturile deschise de inculpata C.C. În fapt, cea mai mare parte a sumelor de bani trimise în România de către inculpatul C.V. sub identitate falsă au ajuns în conturile soţiei sale, inculpata C.C., după ce în prealabil inculpatul a alimentat conturile deschise pe numele celorlalţi inculpaţi din ţară.

S-a reţinut că esenţială pentru stabilirea vinovăţiei inculpaţilor care au primit sumele de bani din Marea Britanie este împrejurarea că aceştia cunoşteau faptul că banii provin din infracţiuni. În acest sens, a fost apreciată ca relevantă declaraţia martorului A.C., persoană care face parte din anturajul inculpaţilor şi care arată că a participat la sărbătorirea revelionului în anul 2002 în Londra împreună cu inculpatul C.V. şi cu rudele acestuia, respectiv ceilalţi inculpaţi (soţia C.C., sora C.O., fratele C.E., cumnatul C.S. şi alţii), toţi membrii familiei C. lăudându-se că au câştigat foarte mulţi bani din activitatea de fraudare a card-urilor bancare desfăşurată pe teritoriul Marii Britanii. În favoarea susţinerii faptului că toţi inculpaţii cunoşteau provenienţa ilicită a sumelor pledează o serie de elemente indirecte (valoarea exorbitantă a sumelor trimise, frecvenţa tranzacţiilor, împrejurarea că parte dintre acestea au fost trimise de inculpatul C.V. sub o identitate falsă).

În legătură cu inculpatul C.M. s-a reţinut că a achiziţionat în perioada menţionată nu mai puţin de 44 imobile în Municipiul Bacău. Realizând faptul că aceste achiziţii au atras atenţia autorităţilor judiciare, inculpatul a încercat şi a reuşit să înstrăineze ulterior cea mai mare parte a acestora, la preţuri mult sub cele practicate pe piaţă.

Relevantă pentru dovedirea originii ilicite a averii imobiliare dobândită de către inculpaţi este convorbirea telefonică dintre inculpatul C.M. cu martora S.T., angajată a Primăriei Municipiului Bacău, Direcţia de Taxe şi Impozite din care rezultă că acest inculpat făcea demersuri pentru a fi şterse din evidenţele computerizate toate imobilele deţinute de inculpaţi pe raza Municipiului Bacău.

Astfel, aşa cum a fost descrisă fapta în rechizitoriu şi cum rezultă din actele de urmărire penală, banii trimişi în ţară de inculpaţi, dar în principal de inculpatul C.V. au fost supuşi, la destinaţie, unui proces prin care s-a urmărit să se dea o aparenţă de legalitate sumelor de bani obţinute ilegal de infractori, care, fără a fi compromişi, să poată beneficia de sumele obţinute.

În aceste împrejurări, în cursul anului 2000 au fost puse bazele unui grup infracţional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracţiunii predicat (fraude la bancomate comise pe teritoriul Marii Britanii în perioada 2000-2005), grup la care au aderat şi pe care l-au sprijinit numai persoane de încredere, având în vedere gradele de rudenie existente între ele, respectiv C.M. (frate), C.C. (soţie), C.O. (soră), C.L. (soră), C.S. (cumnat), C.E. (frate), H.V. (frate), H.L. (cumnată).

Astfel, inculpatul C.V. le-a solicitat coinculpaţilor aflaţi în România să-şi deschidă conturi la unităţi bancare din Bacău şi să comunice datele acestor conturi, pentru a putea dispune transferuri de bani din Marea Britanie în România, prin firma T. din Londra, precum şi prin sistemele de transfer de bani, W. şi M., sume ce ulterior au fost supuse „spălării” în România de C.M. şi inculpaţii C.C., C.S., C.L. şi C.E.

Tehnicile de spălare a banilor folosite de membrii grupării au fost foarte variate, de la cele mai simple metode până la unele complexe. Astfel, inculpaţii C.C., H.L., C.C. şi inculpata C.L. au procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienţei fondurilor, prin folosirea sistemului financiar bancar, respectiv prin intermediul conturilor bancare deschise în principal la Banca C., Banca T. şi B. (deschiderea unui număr mare de conturi la sucursalele aceleiaşi bănci şi dispunerea de transferuri repetate ale unor sume mari de bani între aceste conturi; depuneri şi retrageri în numerar neobişnuit de mari; depuneri în numerar în mai multe conturi, astfel încât fiecare sumă este mică, dar totalul sumei este semnificativ; depuneri frecvente de numerar efectuate în contul clienţilor de către terţe persoane, fără legătură aparentă cu destinatarul contului etc.).

De altfel, examinând şi situaţia sumelor de bani primite de inculpatul C.M. prin sistemul de transfer de bani W. şi M., se constată că cele mai mari sume de bani au fost transmise de inculpatul C.V. atât cu numele său real, cât şi folosind paşaportul fals K.R. Astfel, în luna septembrie a anului 2003, în cursul a două zile consecutiv, inculpatul a trimis suma totală de 13.238 USD, după ce în urmă cu câteva zile trimisese aceleiaşi persoane, respectiv fratele său, inculpatul C.M., suma de 6.131 USD.

În ceea ce priveşte motivarea primei instanţe că în cauza pendinte nu s-a făcut dovada faptului că banii supuşi procesului de spălare de către persoanele trimise în judecată provin din săvârşirea unei infracţiuni, precum şi faptul că în cauză nu ar exista o hotărâre definitivă de condamnare faţă de inculpaţi în Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor cu carduri bancare, nu a fost primită de instanţa de apel, care apreciat-o ca fiind în contradicţie cu ansamblul probator administrat.

Referitor la faptul că nu există o hotărâre de condamnare anterioară ori concomitentă, pentru infracţiunea predicat, a arătat că această condiţie nu este prevăzută în mod expres în Legea nr. 656/2002, iar instanţa, din oficiu, nu putea să impună o asemenea condiţie, câtă vreme legiuitorul nu a considerat-o necesară pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor.

Pornind de la textul art. 23 alin. (1) lit. b) din legea specială şi prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, adoptată la Varşovia, la 16 mai 2005, semnată de România la aceeaşi dată şi ratificată prin Legea nr. 420/2006, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că la art. 9 paragraf 5 din Convenţie, în scopul punerii în practică sau aplicării paragrafului 1, se prevede că: „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani.”

De asemenea, la art. 9 paragraf 6 al Convenţiei se prevede că fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune.

A considerat că instanţa a motivat în mod lapidar hotărârea de achitare a inculpaţilor, ignorând probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, ce nu a fost înlăturat în cursul cercetării judecătoreşti, rezumându-se la simpla „constatare” a inexistenţei unei hotărâri definitive de condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii predicat în Marea Britanie.

În cauza dedusă judecăţii, în baza probatoriului administrat, expus în mod detaliat în rechizitoriu şi sintetizat în hărţile relaţionale aflate la dosarul cauzei, operaţiunile de spălare a banilor rezultaţi din comiterea fraudelor la bancomat pe teritoriul Marii Britanii, utilizate de inculpaţi, au respectat cu fidelitate cele trei etape ale spălării banilor, aşa cum sunt descrise în manualele de specialitate, respectiv: plasarea, stratificarea şi integrarea fondurilor.

În cazul de faţă, prima etapă utilizată de infractori a fost cea de depunere a banilor în firma T., utilizând în mod frecvent acte de identitate false; în cea de-a doua etapă inculpaţii au procedat la fragmentarea sumelor, deschiderea de noi conturi, creditarea conturilor altor membri ai grupării cu diferite sume, depuneri şi retrageri repetate de numerar, iar în final au achiziţionat un număr impresionant de imobile şi autoturisme de lux, bunuri pe care le-au vândut în mare parte, după ce au fost demarate cercetările într-o cauză penală.

Strategiile multiple de disimulare utilizate de inculpaţi (expedierea unor sume de bani cu acte false, fragmentarea şi rularea sumelor de bani prin mai multe conturi, deschise pe numele mai multor persoane la diferite unităţi bancare, achiziţionarea unui număr impresionant de imobile - 69 apartamente pe numele unor rude sau apropiaţi, urmată de revânzarea acestora, uneori la preţuri inferioare celor de achiziţie şi a celor de piaţă) demonstrează, în mod neechivoc, preocuparea acestora de a ascunde sursa fondurilor, tocmai datorită provenienţei ilicite a sumelor de bani obţinute din comiterea de infracţiuni la legea comerţului electronic.

În baza probatoriului administrat a reţinut că rezultă cu certitudine săvârşirea de către inculpatul C.M. a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv că, în perioada anilor 2002-2005, făcând parte dintr-un grup infracţional organizat, la care a aderat şi pe care l-a sprijinit încă de la înfiinţare, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienţei banilor obţinuţi din fraudarea bancomatelor, pe care i-a primit de la membrii grupării (103.478 USD şi 11.408 euro).

Inculpatul a investit banii astfel dobândiţi (despre care avea cunoştinţă că provin din săvârşirea de infracţiuni la legea comerţului electronic), dar şi pe cei care au fost retraşi din conturile inculpaţilor C.L. şi C.S., în achiziţionarea unui număr de 44 de imobile, pe raza Municipiului Bacău, totalul sumelor astfel rulate fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro şi 403.500 RON.

Tot în realizarea activităţii infracţionale, a achiziţionat şi construit imobile pe numele său şi pe numele altor persoane, în care a investit importante sume de bani, despre care avea cunoştinţă că au o provenienţă ilegală.

De asemenea, având în vedere perioada mare de timp în care au acţionat inculpaţii în scopul realizării procesului de spălare a banilor, faptul că erau organizaţi ierarhic, fiecare membru având un rol bine definit şi un lider de necontestat în persoana inculpatului C.V., urmărind prin aceasta obţinerea unor importante venituri materiale, a apreciat că inculpaţii s-au constituit şi au acţionat ca o grupare infracţională, aşa cum este ea definită şi incriminată de Legea nr. 39/2003, la care inculpatul C.M. a aderat şi pe care a sprijinit-o prin activităţile ilicite desfăşurate.

Reţinând vinovăţia inculpatului şi sub acest aspect, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului C.M. pentru cele două infracţiuni, aplicând o sancţiune pe care urmează să o execute în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.M., care a criticat decizia atacată, invocând în drept, între altele, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.M. prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport cu modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, se constată că, pentru situaţiile tranzitorii, în art. 12 este menţionat expres că recursurile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii noi (Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziţii procedurale, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunţat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare, iar decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi de familie, la data de 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013); ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că din expunerea motivelor care susţin această critică, în esenţă, rezultă că sunt critici ce vizează situaţia de fapt reţinută în privinţa sa de instanţele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta a ascuns provenienţa sumelor de bani investite în achiziţionarea unor imobile sau că banii primiţi din străinătate provin din comiterea de infracţiuni; prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior.

Or, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că o analiză a cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 4 decembrie 2013, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 21 iunie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 19 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la acuzaţiile aduse inculpatului C.M., se constată următoarele:

Conform art. 126 pct. 1 şi 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, referitor la Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, art. 2 din legea specială a fost modificat în sensul că noţiunea de grup infracţional organizat este definită de art. 367 alin. (6) C. pen., iar infracţiunea gravă este infracţiunea pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 4 ani, precum şi următoarele infracţiuni: supunerea la muncă forţată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 din Codul penal; divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 din Codul penal; ştergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 din Codul penal; infracţiuni privind concurenţa neloială; infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracţiuni privind traficul de droguri; infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri şi infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Art. 7 a fost abrogat.

Abrogarea art. 7 din lege nu echivalează, însă, cu o dezincriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de incriminare în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., text care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, atât sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii, cât şi al formei de vinovăţie cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

În art. 7 din Legea nr.39/2003 era incriminată iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 şi 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

Alin. (3) al articolului prevedea că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

În art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată, sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracţional organizat”, fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(...) În alin. (3) al articolului se prevede că în situaţiile în care faptele de la alin. (1) şi (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. (....)

Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpatului C.M., respectiv, că în perioada 2002-2005 a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, la care a aderat şi pe care l-a sprijinit încă de la înfiinţare, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textul art. 7 din legea specială anterioară şi cel al art. 367 alin. (1) C. pen. Definiţia dată grupului infracţional organizat din noul Cod penal înlătură cerinţa privitoare la scopul constituirii grupului - obţinerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni; prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie; dimpotrivă, a lărgit sfera noţiunii grupului infracţional organizat.

Referitor la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (anterior art. 23 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 111 pct. 2 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, textul art. 29 alin. (1) lit. b) prevede că, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani fapta de ascundere ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, fără a se aduce modificări privind conţinutul constitutiv al infracţiunii care să atragă incidenţa în cauză a dispoziţiilor prevăzute în art. 3 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăţie cerută de lege).

Astfel, la data de 1 februarie 2014 când au fost modificate dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din legea specială, noua incriminare prevede aceleaşi elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalităţi alternative de comitere faptei, deci şi modalitatea ascunderii adevăratei provenienţe a banilor cunoscând că provin din comiterea infracţiunilor, reţinută în sarcina inculpatului C.M. care, în perioada 2002-2005, a investit banii primiţi de la membrii grupului infracţional, cunoscând că provin din comiterea de infracţiuni la legea comerţului electronic, în cumpărarea şi construirea unor imobile pe raza Municipiului Bacău, pe numele său şi al altor persoane (44 de imobile, sumele rulate astfel fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro şi 403.500 RON).

În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.M., se constată că, sub aspectul pedepsei principale, dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. stabilesc limitele de pedeapsă mai reduse, între 1 şi 5 ani închisoare (respectiv 3 la 10 ani când pentru infracţiunea ce intră în scopul grupului infracţional pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani), spre deosebire de vechea reglementare (art. 7 din legea specială), unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 5 şi 20 ani închisoare, însă pedeapsa aplicată nu putea fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat.

Şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabileşte o limită maximă mai redusă, de la 12 ani în vechea reglementare la 10 ani în noile dispoziţii, păstrând aceeaşi limită minimă de pedeapsă de 3 ani închisoare.

În ceea ce priveşte individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului C.M. pentru cele două fapte, în concurs real, reţinute în sarcina sa, din care una în formă continuată (fapta de spălare a banilor), se constată următoarele:

Raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de apel care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de aderarea şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, orientată sub minimul special prevăzut de legea veche, având în vedere pedeapsa aplicată pentru infracţiunea pentru care s-a constituit grupul infracţional organizat - spălarea banilor - pentru care s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special, de 4 ani şi 6 luni închisoare, legea nouă, deşi prevede un minim special de 1 an închisoare, nu va retroactiva, întrucât fiind o faptă concurentă cu infracţiunea de spălare a banilor se impune a se aplica regulile de la concursul de infracţiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce ar duce la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului (în cauză operând şi o anulare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru fapte concurente cu ele din prezenta cauză).

Totodată, având în vedere că sancţiunea a fost individualizată de către instanţa de apel cu privire la infracţiunea de spălare a banilor într-un cuantum orientat spre minimul special care nu s-a modificat, iar în cazul tratamentului sancţionator pentru infracţiunea continuată (art. 42 C. pen. anterior şi art. 36 alin. 1 C. pen.) se poate aplica un spor facultativ, şi nu obligatoriu, care diferă în cuantum, fiind redus la maxim 3 ani pe legea nouă faţă de 5 ani în reglementarea anterioară (art. 34 alin. 1 lit. a C. pen. anterior), dar care nu a fost aplicat, legea nouă nu va retroactiva, iar o proporţionalizare a pedepsei nu se justifică.

Nici sub aspectul pedepselor complementare aplicate inculpatului lege penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de aderarea şi sprijinire a unui grup infracţional organizat care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 2 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Din perspectiva instituţiilor incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă), cu referire la efectele anulării suspendării sub supraveghere, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pentru faptele concurente cu cele din prezenta cauză este cel prevăzut de Codul penal anterior. Sub aspectul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 24/D/2010 din 28 ianuarie 2010, fapte concurente cu cele din prezenta cauză, din examinarea comparativă a conţinutului art. 97 C. pen. cu dispoziţiile art. 865 C. pen. anterior, se reţine că nu sunt modificări privind condiţiile anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Însă, sub aspectul consecinţelor anulării acestui beneficiu, în cazul aplicării dispoziţiilor concursului de infracţiunii cum este şi în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă este legea veche, care nu impune în cazul contopirii pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Prin urmare, legea penală nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei nr. 107 din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie.