Competitive application of old versus new penal codes for bodily harm causing death: mitigating provocation and suspension of sentence

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Circumstanţa atenuantă a provocării

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

- loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

- circumstanţa atenuantă a provocării

C. pen., art. 5, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76, art. 195

În cazul în care instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, Codul penal anterior constituie legea penală mai favorabilă în raport cu noul Cod penal, întrucât noul minim special de 6 ani al pedepsei închisorii prevăzut în art. 195 pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte nu poate fi redus, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, conform art. 76 alin. (1) din noul Cod penal, sub 4 ani închisoare.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 796 din 5 martie 2014

Prin sentinţa nr. 71 din 1 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia penală, inculpatul C.G. a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. anterior.

S-a admis acţiunea civilă introdusă de partea civilă - Spitalul Judeţean de Urgenţă „S.” şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 3.342,01 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.N. şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 14.000 lei, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de procuror, de partea civilă M.N. şi de inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 1 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost desfiinţată în totalitate sentinţa atacată şi în rejudecare:

Inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii stabilite de instanţa de fond pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă introdusă de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „S.” şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata sumei de 2.339,4 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare victimă.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.N. şi a fost obligat inculpatul C.G. la plata către aceasta a sumei de 9.800 lei, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 10.500 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii, între alţii, inculpatul C.G. a declarat, în termen legal, recurs.

Inculpatul C.G., invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, a solicitat: în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 44 C. pen. anterior; în subsidiar, prin reevaluarea circumstanţelor atenuante deja reţinute, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.G. în raport cu motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 25 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 noiembrie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.

Cu privire la recursului inculpatului C.G.:

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, doar la chestiuni de drept.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

În acest sens, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost şi cel reglementat anterior în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, recursul limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior era unul dintre cele care permiteau, în mod excepţional, examinare situaţiei de fapt de către instanţa de recurs.

Această verificare nu mai este permisă de lege, cât timp art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior excede cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Totodată, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin reevaluarea circumstanţelor atenuante, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Examinând, din oficiu, recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi apreciază după cum se arată în continuare:

- art. 183 C. pen. anterior prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, în timp ce art. 195 C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 6 la 12 ani;

- în speţă, împrejurarea că maximul special prevăzut în art. 195 C. pen. - 12 ani închisoare - este sensibil mai mic decât cel prevăzut în art. 183 C. pen. anterior - 15 ani închisoare - deşi ar putea induce ideea că legea penală nouă este mai favorabilă, este lipsită de relevanţă câtă vreme, ca efect al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, pedeapsa stabilită inculpatului a fost coborâtă sub minimul special (de la 5 la 3 ani închisoare), cu aplicarea art. 861 C. pen. anterior;

- dacă s-ar proceda la schimbarea încadrării juridice, din art. 183 C. pen. anterior, în art. 195 C. pen., s-ar crea inculpatului, în propria cale de atac, o situaţie mai grea (contrar prohibiţiei exprimate în principiul non reformatio in pejus) sub următoarele aspecte:

- înlăturarea inevitabilă a circumstanţelor atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, neavând corespondent în art. 75 C. pen.;

- circumstanţa atenuantă a provocării (art. 73 lit. b C. pen. anterior - art. 75 alin. 1 lit. a C. pen.), definitiv câştigată cauzei, nu ar mai putea avea ca efect coborârea pedepsei sub minimul special (6 ani închisoare, potrivit art. 195 C. pen. în loc de 5 ani închisoare, potrivit art. 183 C. pen. anterior), art. 76 alin. (2) C. pen. anterior fiind înlocuit cu art. 76 alin. (1) C. pen., text de lege ale cărui prevederi sunt evident defavorabile inculpatului din moment ce ar conduce la aplicarea unei pedepse de minimum 4 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare);

- în acest cuantum (ce ar reprezenta minimul legal posibil, după cum deja s-a arătat), pedeapsa ar urma să fie efectiv executată într-un loc de deţinere, aplicarea art. 91 alin. (1) C. pen. (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) fiind exclusă;

- evitarea încălcării principiului non reformatio in pejus nu ar fi posibilă decât prin „combinarea” art. 195 C. pen. cu art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, adică prin crearea unei lex tertia, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Faţă de cele arătate, legea penală veche - Cod penal anterior - se învederează a fi mai favorabilă inculpatului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat şi de inculpatul C.G. împotriva deciziei nr. 136 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.