Inadmissibility of appeal against quashing order; statutory requirement for sentence form under Code of Criminal Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the injured party, upholding the lower courts' rulings and affirming that the defendant-preceding instances correctly rejected the appeal as inadmissible; the injured party was ordered to reimburse the defendants 10,000,000 lei in litigation costs and pay 800,000 lei in judicial fees to the state. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a decision rendered on a motion for quashing (contestație în anulare) which had itself challenged a final appellate decision, following the injured party's withdrawal of the initial complaint against multiple defendants. The Court held that under Article 392(4) of the Code of Criminal Procedure, the appeal remedy is legally restricted exclusively to sentences rendered in quashing proceedings based on specific substantive grounds (Art. 386(d)) and pronounced in the form of a sentence; since the challenged decision was a non-sentence order resolving a procedural quashing motion, the subsequent appeal was statutorily inadmissible, and Article 128 of the Constitution reinforced that appeals are exercised strictly within procedural limits.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen, art. 128 din Constituția, art. 392 alin. (4) C. proc. pen, art. 386 lit. d) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 193 C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against quashing order; statutory requirement for sentence form under Code of Criminal Procedure: The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a decision rendered on a motion for quashing (contestație în anulare) which had itself challenged a final appellate decision, following the injured party's withdrawal of the initial complaint against multiple defendants. The Court held that under Article 392(4) of the Code of Criminal Procedure, the appeal remedy is legally restricted exclusively to sentences rendered in quashing proceedings based on specific substantive grounds (Art. 386(d)) and pronounced in the form of a sentence; since the challenged decision was a non-sentence order resolving a procedural quashing motion, the subsequent appeal was statutorily inadmissible, and Article 128 of the Constitution reinforced that appeals are exercised strictly within procedural limits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded, constituting the main ground for the verdict.
Procedural rule applied to order the reimbursement of litigation costs to the defendants.
Procedural rule referenced in conjunction with Article 193 of the Code of Criminal Procedure to determine the obligation to reimburse judicial expenses.
Provision used to impose the payment of judicial fees to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1276 din 27 iunie 2001, Judecătoria sectorului 1 București, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate C.N. împotriva inculpaților M.N., M.S., S.A., C.V., P.M.M., S.C. și F.I., luând act că aceasta, în ședința publică, la termenul de judecată din 27 iunie 2001, a declarat că înțelege să-și retragă plângerea.
Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 2005/ R din 11 decembrie 2001, a respins recursul declarat de către partea vătămată, împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, cu motivarea că, contrar celor susținute în recurs, retragerea plângerii de către partea vătămată este dovedită de actele dosarului, împrejurare în raport de care în mod legal s-a dispus încetarea procesului penal.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea vătămată a formulat contestație în anulare, susținând că nu a renunțat la judecarea cauzei.
Prin decizia nr. 1310/ R din 22 iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins contestația în anulare, ca nefondată, reținând că, în raport de actele dosarului, în mod corect prima instanță a reținut exprimarea de voință a părții vătămate.
Împotriva acestei decizii, partea vătămată a declarat apel.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 629 din 10 octombrie 2002, a respins recursul declarat de către contestatorul, parte vătămată C.C., ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că decizia pronunțată în recurs este definitivă și nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, pe calea unei căi ordinare de atac. Ca atare, nici decizia pronunțată în soluționarea contestației în anulare formulată, împotriva deciziei pronunțate în recurs, având același regim, nu este supusă căii ordinare de atac a apelului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul a declarat recurs, reiterând motivele contestației în anulare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motivele privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.
Însă, potrivit art. 128 din Constituția României, părțile pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Această exigență privește, în egală măsură, atât căile de atac de reformare cât și cele de retractare.
În cauză, partea vătămată a formulat o contestație în anulare, solicitând pe această cale, retractarea unei hotărâri pronunțată în recurs.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a exercitat calea ordinară de atac a apelului.
Ori, în raport de dispozițiile art. 392 alin. (4), prin care este reglementat dreptul de exercitare a căii ordinare de atac a apelului, exclusiv cu referire la sentințele date în contestație, în mod legal, prin decizia atacată, instanța de judecată s-a pronunțat în sensul respingerii apelului, ca inadmisibil.
Este de reținut că prevederile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., sunt aplicabile exclusiv în situația îndeplinirii cumulative a două condiții, ce nu se regăsesc în cauză și anume: instanța a soluționat o contestație în anulare întemeiată, pe cazurile prevăzute de art. 386 lit. d) C. proc. pen. și, asupra acestei contestații instanța s-a pronunțat prin sentință.
Ca atare, în raport de neîndeplinirea condițiilor menționate, în mod corect apelul declarat de către contestatorul, parte vătămată a fost respins ca inadmisibil.
În consecință, reținând că motivele invocate de contestator sunt neîntemeiate și alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, nu se constată, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând și cererile de cheltuieli, dovedite cu actele depuse la dosar, Curtea, în temeiul art. 193 C. proc. pen., raportat la art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la restituirea cheltuielilor de judecată făcute de către inculpații P.M.M. și S.C. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească statului 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de partea vătămată C.C., împotriva deciziei nr. 629 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.
Obligă pe recurentă să plătească inculpaților P.M.M. și S.C. suma de 7.000.000 lei primului, 3.000.000 lei celui de al doilea și statului 800.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.