Inadmissibility of a guarantee summons under the special expedited procedure for state non-performing liabilities (O.U.G. 51/1998).

Contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998. Formularea unei cereri de chemare în garanţie. Inadmisibilitate din perspectiva legii speciale

Cuprins pe materii: Drept comercial. Alte materii

Index alfabetic: contestaţie la executare

cerere de chemare în garanţie

excepţia inadmisibilităţii

O.U.G. 51/1998, art. 44, art. 46 alin. (3), art. 47

C. proc. civ., art. 60, art. 61 alin. (1), art. 402 alin. (1)

Potrivit procedurii reglementate de O.U.G. nr. 51/1998 privind judecata în faţa primei instanţe, o cerere de chemare în garanţie este incompatibilă cu celeritatea acestei proceduri speciale şi cu raţiunea reglementării ei, procedura specială astfel reglementată fiind completată cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, conform art. 44 din ordonanţă, „în mod corespunzător”, respectiv, în măsura compatibilităţii lor cu procedura specială şi cu raţiunea legiuitorului în instituirea ei, cu prezervarea elementelor de diferenţă faţă de procedura de drept comun.

Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în cadrul contestaţiei la executare întemeiată de dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 este inadmisibilă datorită incompatibilităţii procedurii de drept comun care o reglementează cu procedura specială în cadrul căreia se vrea valorificată.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 452 din 11 februarie 2014

Notă: În prezenta decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod de procedură civilă.

Prin sentinţa nr. 127 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC T.P. SA Alexandria în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. şi chematul în garanţie SC C.D. SA şi a anulat în parte ordinul de poprire al A.V.A.S. nr. 92 din 24 iulie 2009 precum şi formele de executare silită începute de A.V.A.S. în temeiul Protocolului nr. 5 din 22 decembrie 2004, pentru suma de 790.181,74 lei.

Prin aceeaşi sentinţă s-a declarat nulă cererea de chemare în garanţie a SC C.D. SA şi a fost obligată A.V.A.S. către aceasta la plata sumei de 46.166,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a stabilit că a fost sesizată cu o contestaţie la executare deşi contestatoarea şi-a denumit cererea de chemare în judecată contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării procedurii de executare începută de A.V.A.S. în baza Protocolului nr. 5 din 22 decembrie 2004, că o atare procedură de executare a fost începută de A.V.A.S. prin ordinul preşedintelui A.V.A.S. de înfiinţare a popririi nr. 92/2009, Protocolul nr. 5/2004 reprezentând doar actul de cesionare a creanţei încheiat în aplicarea legii (O.U.G. 37/2004), iar nu titlul executoriu.

A mai reţinut instanţa că prin cererea de lămurire titlu petenta a formulat motive în legătură cu micşorarea creanţei sau stingerea acesteia ca urmare a plăţilor efectuate şi a hotărârilor judecătoreşti ulterioare preluării creanţelor şi prin care s-a diminuat valoarea nominală a creanţelor preluate de protocolul din decembrie 2004.

În baza probelor administrate inclusiv expertiza contabilă, prima instanţă, faţă de dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., art. 400 şi art. 404 alin. (1) C. proc. civ., a anulat în parte Ordinul de înfiinţare a popririi al preşedintelui A.V.A.S. nr. 92 din 24 iulie 2009 şi formele de executare silită şi a constatat valabilitatea executării silite începută prin Protocolul nr. 5 din 22 decembrie 2004 pentru suma de 790.181,74 lei.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie prin care intimata A.V.A.S. a chemat în judecată în calitate de garant pe cedenta SC C.D. SA, prima instanţă a reţinut că această cerere nu îndeplineşte elementele stabilite de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare în judecată, nefiind concretizat obiectul pretenţiei, situaţie în care acesteia i se aplică sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (2) C. proc. civ. şi anume nulitatea, motiv pentru care cererea de chemare în garanţie a fost declarată nulă.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. a fost obligată la cheltuieli de judecată către chemata în garanţie de 46.166,45 lei.

În contra acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta contestatoare SC T.P. SRL şi intimata A.V.A.S.

Recurenta contestatoare a invocat ca motiv de nelegalitate art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea hotărârii atacate cu consecinţa anulării în totalitate a Ordinului nr. 92 din 24 iulie 2009 al preşedintelui A.V.A.S.

A susţinut recurenta că: I. În mod eronat şi contrar probatoriilor administrate instanţa a statuat valabilitatea executării silite pentru un debit de 790.181,76 lei, considerând că la stabilirea soldului respectiv A.V.A.S. a valorificat suma de 887.996,85 lei reprezentând majorări de tarif (anulate ope legis prin art. 6 alin. (5) din O.U.G nr. 37/1004); II. În mod nelegal şi contrar probatoriilor administrate, instanţa nu a dedus din suma de 790.181,76 lei pentru care a constatat valabilitatea executării silite începute, suma de 790.808,46 lei reprezentând contravaloarea celor 187 facturi (din totalul de 240) ce au făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. xx44/2003. În această ipoteză, titlul executoriu îl reprezintă hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu facturile ce au făcut obiectul judecăţii. Acest titlu executoriu nu a fost preluat de A.V.A.S., iar în privinţa lui se aplică art. 13 alin. (5) teza finală din O.U.G. nr. 51/1998, dreptul de a cere executarea silită fiind prescris.

Recurenta A.V.A.S. prin recursul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul constatării ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în garanţie pe care a formulat-o împotriva SC C.D. SA şi înlăturarea obligării la plata sumei de 46.166,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către aceasta.

A considerat recurenta ca fiind incident incident motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 133 C. proc. civ. care au fost greşit aplicate. Aceasta deoarece cererea de chemare în garanţie a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. cu respectarea prevederilor art. 112 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de chemare în garanţie fiind menţionat distinct obiectul cererii, respectiv creanţa totală datorată A.V.A.S. de către debitoare şi că, oricum, instanţa, în baza art. 129 alin. (2) C. proc. civ., putea să-i pună în vedere carenţele cererii conform art. 1141 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 46.166,45 lei, recurenta a solicitat, în principal, înlăturarea acestei obligaţii, iar, în subsidiar, diminuarea acesteia, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO în materie de cheltuieli de judecată.

Recurenta a susţinut că trebuie să existe o proporţie între culpa procesuală în sine şi prejudiciul cauzat părţii adverse şi că, din perspectiva accesului la o instanţă, cuantumul lor trebuie să fie rezonabil. Cheltuielile de judecată acordate sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare în raport de costurile reale ale procesului şi munca prestată de avocat în susţinerea cauzei. Aceste cheltuieli nu au fost puse în discuţia părţilor fiind încălcate principiile procesuale în acordarea lor şi raportat la munca depusă ele apar ca nejustificat de mari iar în jurisprudenţa sa, (cauza Goga c. României din 23 martie 2008), CEDO a stabilit că rambursarea cheltuielilor se poate obţine în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor.

Această recurentă a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantă prin care a solicitat respingerea acestuia, deoarece motivele invocate şi criticile formulate cu privire la sentinţă nu sunt întemeiate, că, de altfel, prin procesul-verbal de punctaj încheiat la data de 24 mai 2011, contestatoarea a recunoscut creanţa preluată de A.V.A.S. de la SC FDFEE E.O. SA, în prezent C.D. SA) fără obiecţiuni.

Intimata, SC C.D. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Intimata a susţinut legalitatea sentinţei sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 61 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 112 pct. 3 C. proc. civ. întrucât, în cazul de faţă, A.V.A.S. nu a indicat ce anume urmăreşte prin formularea cererii sale de chemare în garanţie în contradictoriu cu intimata. Că, în realitate, cererea de chemare în garanţie a fost formulată ca o întâmpinare, neîntrunind nici cerinţa art. 112 pct. 4 cu privire la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, lipsă care nu a fost complinită prin simpla indicare a prevederilor O.U.G. nr. 37/2004.

Remedierea cererii nu putea fi pusă în vedere în raport de dispoziţiile art. 1141 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, conform art. 133 C. proc. civ., numai lipsa semnăturii poate fi complinită, instanţei nefiind-i imputabil nici lipsa de rol activ [art. 129 alin. (4) C. proc. civ.].

Cheltuielile de judecată sunt justificate, a susţinut intimata, deoarece avocaţii au participat la 11 termene de judecată, la efectuarea expertizei şi au redactat întâmpinare şi concluzii scrise, fiind făcută dovada proporţionalităţii cuantumului cheltuielilor cu efortul depus.

Recursul contestatoarei este şi el nefondat deoarece sentinţa a motivat explicit soldul pe care l-a reţinut arătând şi motivele pentru care au fost înlăturate majorările şi penalităţile de întârziere în sumă de 887.996,25 lei.

Nefondat este şi al doilea motiv de recurs al contestatoarei privind evocarea facturilor, raportul de expertiză reţinând corect soldul obligaţiilor contestatoarei.

Recursurile nu sunt fondate.

1. Curtea de apel, ca primă instanţă, a fost sesizată cu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, iar aceasta s-a declarat competentă în a soluţiona cererea, astfel încât cadrul procesual şi procedura de soluţionare a cererii sunt cele reglementate de Capitolul IX „Reguli speciale privind soluţionarea litigiului” din cadrul O.U.G. 51/1998, precum şi cele ale Cap. X „Reguli privind executarea silită” din acelaşi act normativ.

Conform art. 44 din O.U.G. 51/1998, litigiile în legătură cu creditele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea reglementării Cap. IX din ordonanţă, completată în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

2. Recursul declarat de pârâta A.V.A.S. este limitat numai la critica sentinţei cu privire la soluţia asupra cererii de chemare în garanţie şi la obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente ei.

Consecinţa procesuală a limitelor în care sentinţa a fost atacată cu recurs este aceea că, pentru rest, această hotărâre în ce o priveşte pe recurentă a intrat în puterea de lucru judecat.

3. Contestatoarea reclamantă a criticat sentinţa sub aspectul întinderii anulării Ordinului de poprire al A.V.A.S. nr. 92 din 24 iulie 2009 şi a formelor de executare în sensul că anularea trebuia să fie totală, iar nu limitată de constatarea valabilităţii executării silite începute de A.V.A.S. în temeiul Protocolului nr. 5 din 22 decembrie 2004, pentru suma reţinută ca neachitată de 790.181,74 lei.

4. Consecinţele procesuale ale disponibilităţii în fixarea limitelor atacării sentinţei coroborat cu principiul de generală aplicare al neagravării situaţiei în propria cale de atac, în speţă cu luarea în considerare a limitelor în care pârâta A.V.A.S. a atacat sentinţa sunt următoarele sub aspectul controlului judiciar: instanţa de recurs nu mai poate pune în discuţie natura contestaţiei cu care a fost învestită prima instanţă, contestaţia la titlu astfel cum, cu consecvenţă, inclusiv în faţa instanţei de recurs, a calificat-o contestatoarea, contrar celor statuate prin sentinţă, şi nici nu mai poate, în consecinţă, pune în discuţie promovarea în termen a acesteia, în raport de prevederile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat prin neatacarea sentinţei în ce le priveşte, pe fondul imperativului procesual de respectare a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.

5. Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele preluate la datoria publică sunt de competenţa Curţii de apel căreia îi este arondat domiciliul pârâtului şi ele se judecă de urgenţă şi cu precădere.

În atingerea scopului urgenţei în soluţionare, art. 46 şi 47 din actul normativ evocat, O.U.G. 51/1998, reglementează un termen scurt de soluţionare a cererii. La primul termen trebuie depusă întâmpinarea care este obligatorie, pârâtul având obligaţia ca anterior depunerii ei, înainte de termenul prevăzut de alin. (2), respectiv de 15 zile, să o comunice împreună cu actele pe care se întemeiază, şi după caz, cu interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

6. Nerespectarea obligaţiei de comunicare prezumă legal renunţarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare şi la probele în susţinerea acestor apărări.

7. În cauza de faţă se constată că reclamanta contestatoare a învestit instanţa de fond cu o contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării procedurii de executare începută de A.V.A.S. în baza Protocolului nr. 5 din 22 decembrie 2004, precizată sub aspectul temeiului de drept de contestatoare prin avocat la termenul din 28 februarie 2011 ca fiind art. 400 alin. (2) C. proc. civ., şi nu alin. (1) cum din eroare s-a dactilografiat în cerere, acesta învederând că este o contestaţie la titlu şi că a realizat comunicările conform legii.

8. Contestaţia a fost înregistrată la 31 ianuarie 2011, iar intimata A.V.A.S. a depus întâmpinare pentru termenul din 28 februarie 2011 expediată la 23 februarie 2011 şi înregistrată la instanţă la 28 februarie 2011, iar această întâmpinare a fost comunicată contestatoarei în şedinţa de judecată din 28 februarie 2011.

9. În cuprinsul întâmpinării se face referire şi la depunerea cererii de chemare în garanţie şi la temeiul de drept, art. 60 C. proc. civ., dar cererea de chemare a fost expediată ulterior, la 25 februarie 2011, şi înregistrată la 2 martie 2011 la instanţă, iar despre depunerea acesteia se referă în şedinţa de judecată din 28 martie 2011 când se şi dispune citarea chematei în garanţie cu copia cererii de chemare în garanţie.

10. Chemata în garanţie a depus întâmpinare pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2011, prin care invocă mai multe excepţii, printre care şi excepţia nulităţii atrasă conform art. 133 alin. (2) C. proc. civ. pentru lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie.

11. La termenul din 21 noiembrie 2011, prima instanţă respinge excepţiile invocate de chemata în garanţie în raport de dispoziţiile art. 45 din O.U.G. 51/1998, art. 401 alin. (1) C. proc. civ., şi anume excepţia prescripţiei, reţinând că a fost învestită cu o contestaţie la titlu care se poate face oricând în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, excepţia de necompetenţă materială şi excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, excepţia nulităţii pentru lipsa obiectului, pe temeiul art. 133 C. proc. civ., fiind unită cu fondul, când prin sentinţa recurată din 12 decembrie 2012, cererea de chemare în garanţie a fost declarată nulă pentru lipsa obiectului raportat la art. 112 şi 133 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa obligării pârâtei A.V.A.S. la 46.166,45 lei cheltuieli de judecată către chemata în garanţie.

12. Pe de altă parte, procedura recursului are şi ea o reglementare specială prin O.U.G. 51/1998.

Articolul 48 alin. (3) din ordonanţă limitează partea care declară recurs numai la apărările care au fost formulate în faţa primei instanţe, cu excepţia celor de ordine publică: „În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în faţa primei instanţe a cărei hotărâre este recurată, cu excepţia celor de ordine publică”. Rezultă aşadar, că nici instanţa nu poate invoca din oficiu excepţii de ordine publică, care în contextul procesual de faţă oricum sunt circumstanţiate de cele două principii procesuale primordiale: al neagravării situaţiei în propria cale de atac şi al disponibilităţii în devoluarea hotărârii atacate.

13. Cu privire la recursul A.V.A.S., Înalta Curte a constatat că, potrivit procedurii speciale reglementate de O.U.G. 51/1998 privind judecata în faţa primei instanţe, o cerere de chemare în garanţie este incompatibilă cu această procedură, perspectivă din care soluţia asupra acesteia era aceea a inadmisibilităţii.

Înalta Curte a mai constatat inadecvarea procesuală a recurentei A.V.A.S. în a invoca prevederile art. 1141 alin. (1) şi art. 129 alin. (2) C. proc. civ., norme de drept comun în prezenţa procedurii reglementate de O.U.G. 51/1998, act normativ special prin care această autoritate a luat fiinţă în scopul realizării de către ea a recuperării creanţelor trecute la datoria publică, conform cu o procedură de executare accelerată potrivit căreia toate comunicările de înscrisuri, inclusiv interogatoriul şi întâmpinarea se fac anterior primului termen de judecată în temeiul legii, iar nu a dispoziţiei instanţei, nu ulterior acestuia conform art. 114 C. proc. civ., raţiunea reglementării speciale fiind în sensul soluţionării cererii la primul termen de judecată.

14. Conform art. 402 alin. (1) ultima teză C. proc. civ., „Procedura prevăzută pentru judecata în prima instanţă se aplică în mod corespunzător” şi contestaţiei la executare. Conform art. 61 alin. (1), cererea de chemare în garanţie va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. „Cererea făcută de pârât se va depune odată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare”.

15. În cauza de faţă, conform art. 46 alin. (3) din Ordonanţa 51/1998, întâmpinarea este obligatorie, iar aceasta se depune cel mai târziu până la primul termen de judecată.

16. Pe de o parte, chiar şi în contextul procedurii de drept comun, pârâta-recurentă nu a depus cererea de chemare în garanţie odată cu întâmpinarea, ea fiind obligatorie. Pe de altă parte, în contextul procedurii speciale reglementată de O.U.G. 51/1998, pârâta nu a respectat dispoziţiile legale cu privire chiar la comunicarea întâmpinării şi a actelor pe care aceasta se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire înainte de termenul de 15 zile stabilit pentru judecarea cererii de chemare în judecată, situaţie în care devine operantă prezumţia legală de renunţare a acesteia la apărările formulate prin întâmpinare, inclusiv la beneficiul art. 60 C. proc. civ. pe care l-a invocat prin întâmpinare.

17. Exceptând întâmpinarea, legea specială nu face referire la posibilitatea formulării altor cereri, la o cerere de chemare în garanţie, de ex., întrucât acestea sunt incompatibile cu celeritatea procedurii speciale şi cu raţiunea reglementării ei, procedura specială astfel reglementată fiind completată cu dispoziţiile codului de procedură civilă, conform art. 44 din ordonanţă, „în mod corespunzător”, respectiv, în măsura compatibilităţii lor cu procedura specială şi cu raţiunea legiuitorului în instituirea ei, cu prezervarea elementelor de diferenţă faţă de procedura de drept comun.

18. Ca atare, cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă din perspectiva legii speciale, iar nu ca o consecinţă a inadmisibilităţii contestaţiei reclamantei, cum greşit s-a apărat chemata în garanţie, greşită fiind şi susţinerea recurentei în sensul că aceasta a rămas fără obiect, şi, evident, soluţia primei instanţe asupra acesteia.

19. Cum în considerarea argumentaţiei de mai sus soluţia asupra cererii de chemare în garanţie era aceea de inadmisibilitate ca o consecinţă a incompatibilităţii procedurii de drept comun care o reglementează cu procedura specială în cadrul căreia se vrea valorificată, iar această soluţie nu este de natură să conducă la efecte juridice proprii unei soluţii de admitere a respectivei cereri, ci la efecte echivalente cu soluţia pronunţată de prima instanţă, critica recurentei sub aspectul soluţiei nulităţii cererii de chemare în garanţie întemeiată de instanţă pe dispoziţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că aceasta a avut un obiect, dar a rămas fără el, nu poate fi primită şi în considerarea argumentelor care urmează.

20. Este întemeiată însă critica cu privire la cheltuielile de judecată. Aceasta deoarece, Înalta Curte - instanţă de recurs în procedura specială, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că suma solicitată de chemata în garanţie, de 46.166,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi munca care trebuia depusă în asigurarea apărării.

21. Apărarea intimatei chemată în garanţie în sensul că a participat la 11 termene de judecată nu poate fi primită fără rezerve, întrucât menţinerea sa în proces este şi consecinţa strategiei de apărare pe care apărătorii acestei părţi au înţeles să o adopte, aceea de a nu invoca în apărare prevederile legii speciale, prioritare, ci de a invoca o excepţie de fond pe care prima instanţă a unit-o cu fondul şi care, din perspectiva instanţei de recurs, este şi fără fundament deoarece, în speţă, obiectul cererii de chemare în garanţie îl constituia dispoziţia cu acest obiect din Protocolul încheiat cu pârâta în 2004 de cesiune a creanţelor şi de garantare a valabilităţii lor în baza O.U.G. 37/2004.

22. Cu alte cuvinte efectul dilatoriu al procedurii de soluţionare a cererii de chemare în garanţie este în parte imputabil şi avocaţilor în apărare. Cum însă soluţia, indiferent de excepţia care o întemeiază, nu este una de admitere a cererii, instanţa de recurs, în aplicarea textului art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi dând eficienţă jurisprudenţei convenţionale invocată de recurentă cu privire la rezonabilitatea cheltuielilor de judecată va proceda la reducerea cuantumului acestora de la 46.166,45 lei la 1.500 lei, sens în care s-a admis recursul şi s-a schimbat în parte sentinţa atacată.

23. În ce priveşte recursul contestatoarei, acesta a fost respins, deoarece, astfel cum s-a arătat, în propria cale de atac nu i se poate agrava situaţia recurentei.

24. Cererea de învestire a instanţei este o contestaţie la titlu, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. astfel cum a precizat contestatoarea la termenul din 28 februarie 2011 în faţa primei instanţe şi pe tot parcursul procesului. În considerarea acestei calificări prima instanţă a motivat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune prin încheierea din 21 noiembrie 2011 prin raportare la dispoziţiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

25. Cum prin sentinţa atacată cu recursul de faţă s-a interpretat, însă, că cererea formulată contrar titulaturii sale este o contestaţie efectivă la executare, iar prin dispozitiv s-a admis o contestaţie la executare şi s-au anulat în parte formele de executare şi Ordinul de poprire nr. 92 din 24 iulie 2009, fără respectarea principiului disponibilităţii, dispozitivul soluţionând un alt obiect decât cel cu care neechivoc a fost învestită instanţa, contrar prevederilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ., şi cum această situaţie pe care instanţa de recurs o constată nu poate fi valorificată sub aspectul termenului de introducere a contestaţiei la executare soluţionată prin sentinţă, deoarece s-ar încălca principiul neagravării situaţiei recurentei în propria cale de atac instituit prin art. 315 alin. (4) C. proc. civ., consecinţa fiind prioritar temeinicia excepţiei de tardivitate, Înalta Curte a respins recursul astfel declarat, criticile recurentei fiind neavenite din perspectiva legalităţii sentinţei în aplicarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

26. În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. s-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata C.D. SA prin întâmpinare şi concluzii scrise, solicitarea nefiind precizată sub aspectul cuantumului şi structurii cheltuielilor, nesusţinută verbal şi nici probator.