River freight transport vs. charter party classification and applicable statute of limitations

Contract de transport fluvial de mărfuri. Acţiune în pretenţii. Termenul de prescripţie aplicabil în raport cu natura juridică a contractului

Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripţia extinctivă

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

- contract de transport fluvial de mărfuri

- contract de navlosire

- termen de prescripţie

C. com., art. 954 alin. (1)

Decretul nr. 167/1958, art. 3

În cazul unui contract de transport fluvial de mărfuri, armatorul ia în primire marfa şi promite să o livreze la destinaţie, iar în cazul contractului de navlosire se angajează ca, în schimbul unui tarif denumit navlu, să pună la dispoziţia navlositorului o navă până la expirarea duratei contractului, obiectul contractului de navlosire fiind constituit de navă ca atare.

Contractul de transport fluvial de mărfuri nu poate fi calificat ca fiind contract de navlosire, chiar dacă părţile au inserat în cuprinsul acestuia clauze proprii contractului de navlosire, obiectele celor două contracte fiind diferite, astfel încât termenul general de prescripţie aplicabil acestui contract este cel general, de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar nu termenul de 1 an prevăzut de art. 954 alin. (1) C. com.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1115 din 20 martie 2014

Notă: * Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

Potrivit art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, modificată, se abrogă Codicele de comerţ din 1887, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepţia art. 954 alin. (1), care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. xx973/233/2010 la Judecătoria Galaţi, reclamanta SC N.3 SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 lei, reprezentând o parte din prejudiciul total de 1.190.000lei produs prin neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de transport fluvial de mărfuri nr. 38/31.01.2008 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12601/2010 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Galaţi şi declinată competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze de la Judecătoria Galaţi în favoarea Tribunalului Galaţi.

Prin decizia civilă 225/1002.2011, Tribunalul Galaţi a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă, faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., dosarul fiind înaintat Tribunalului Galaţi şi înregistrat sub nr. xx773/233/2010/a1* la 04.05.2011.

La termenul din 16.03.2012, fiind prima zi înfăţişare la care părţile legal citate puteau pune concluzii, instanţa s-a pronunţat asupra probelor solicitate de părţi.

Prin precizările depuse pentru termenul din 04.05.2012 pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei faţă de dispoziţiile art. 954 C. com., excepţie pusă în discuţia părţilor şi pe care reclamanta, verbal, prin reprezentant şi prin concluziile scrise depuse la 08.05.2012, a solicitat a fi respinsă ca nefondată.

Tribunalul Galaţi, prin sentinţa nr. 1115/15.05.2012, a respins acţiunea în daune contractuale, ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond care afectează exerciţiul dreptului la acţiune, prescripţia extinctivă fiind un mijloc de stingere a obligaţiilor şi acţiunilor prevăzut de art. 1837 C. civ.

În speţă, termenul de prescripţie prevăzut de art. 954 alin. (1) C. com. este de 1 an, iar obligaţiile de plată derivând din contractul nr. 38/2008 - în temeiul căruia a fost formulată acţiunea reclamantei - au avut ca termen 14.11.2008, astfel că, la data introducerii acţiunii, 07.06.2010, termenul de prescripţie este împlinit.

Instanţa de fond a reţinut că susţinerea reclamantei conform căreia contractul nr. 38//2008 este un contract de prestări servicii, nu de navlosire, nu poate fi primită.

În speţă, contractul nr. 38/31.01.2008 denumit de părţi „contract de transport fluvial de mărfuri” are ca obiect efectuarea transportului pe apă a agregatelor de carieră, respectiv transportul cu barje, pe relaţia Iglicioara - Olteniţa; Iglicioara - Călăraşi.

Convenţia ONU din 1978 privitoare la transportul mărfurilor pe cale maritimă defineşte contractul de navlosire ca fiind contractul prin care armatorul se obligă contra plăţii unei chirii, denumită navlu, să transporte mărfurile pe mare de la un port la altul, practica distingând doar faţă de interesul pe care îl are expeditorul mărfii de a folosi vasul în întregime - Charter Party - sau doar parţial - Conosament.

Este de necontestat că pârâta SC C.A. SA s-a obligat să pună la dispoziţia reclamantei propriile mijloace de transport pe apă, să asigure transportul unei cantităţi determinate de marfă, pe relaţiile stabilite, contra unui tarif de transport pe care beneficiarul prestaţiei s-a obligat să îl achite, deci raporturile juridice s-au stabilit urmare a închirierii barjelor cu care transportatorul s-a obligat să transporte pe Dunăre marfa beneficiarului.

Pentru considerentele expuse, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 954 C. com. privitoare la termenul de 1 an în care se prescriu acţiunile rezultate din contractele de navlosire, tribunalul a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantei ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC N.3 SRL Galaţi, prin administrator judiciar N. I.P.U.R.L., înregistrat la data de 2.08.2012, sub nr. xx973/233/2010/a1 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.

Apelul a fost considerat întemeiat, pentru considerentele următoare, redate în rezumat:

Instanţa de fond a făcut, în adevăr, o greşită aplicare a prevederilor art. 954 alin. (1) C. com., stabilind că termenul de prescripţie a acţiunii în daune contractuale, întemeiată pe contractul de transport fluvial de mărfuri nr. 38/31.01.2008, este de 1 an şi că, prin urmare, era împlinit la data introducerii cererii (24.08.2010).

Termenul special de prescripţie, sus-arătat, este aplicabil acţiunilor rezultând din contractul de închiriere a unui vas. Or, contractul de închiriere al unei nave, în accepţiunea Codului comercial este cel definit de prevederile art. 557 C. com. Acest text de lege stabileşte că printre elementele esenţiale ale convenţiei trebuia să se regăsească numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului [art. 557 alin. (2) pct.1].

Contractul de închiriere, descris de legea română, corespunde definiţiei date de Convenţia Naţiunilor Unite privind transporturile pe mare din 1978 (Regulile de la Hamburg) contractului de navlosire. În virtutea acestui contract, armatorul se obligă să execute un serviciu de transport pe apă, cu o navă echipată de el, pentru navigaţia şi conducerea căreia rămâne răspunzător pe întreaga durată de valabilitate a contractului (Voyage Charter Party şi Time Charter Party - pentru transporturile cu curse neregulate).

Contractul de închiriere descris de legea română, în cadrul căruia se regăsesc principalele clauze ale contractului de transport sub formă de charter-party, trebuie să includă, în mod obligatoriu, denumirea navei, caracteristicile principale, inclusiv capacitatea utilă, exprimată atât în unităţi de greutate, cât şi în unităţi volumetrice, modul de avizare privind sosirea navei în portul de încărcare ş.a.m.d.

Contractul perfectat de părţi este, în adevăr, un contract de transport fluvial de mărfuri, întrucât obiectul acestuia constă în efectuarea transportului pe apă a agregatelor de carieră, arătându-se porturile de încărcare şi descărcare (art. 1.1 şi 1.2 din convenţie), în schimbul unui tarif de transport raportat la cantitatea transportată, că transportatorul asigura plata taxelor către administraţiile portuare, răspunde de integritatea mărfurilor (pct. 4 din contract) ş.a.m.d.

Acest contract de transport fluvial de mărfuri cuprinde, în adevăr, principalele clauze ale unui contract de navlosire, pe voiaj (voyage charter party). Însă, contractului perfectat de părţi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. com., întrucât textul de lege face trimitere explicită la contractul de închiriere prevăzut de art. 557 alin. (2) C. com., text de lege care, fără a defini convenţia, prevede clauzele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, printre care denumirea navei, caracteristicile principale, capacitatea utilă (clauze specifice contractului de transport sub forma charter party).

Or, convenţia perfectată de părţi nu cuprinde acest element esenţial, pentru a fi calificată ca fiind contract de închiriere, în accepţiunea art. 954 alin. (1) raportat la art. 557 C. com.

Prin urmare, s-a stabilit că îi este aplicabil contractului termenul general de prescripţie, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 (act normativ în vigoare la data începerii curgerii termenului), care nu era împlinit la data promovării acţiunii de faţă.

Prin decizia civilă nr. 113/A din 14.12.2012, Curtea de Apel Galaţi, Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C.A. SA care a solicitat casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea apelului ca nefondat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că, în mod greşit, contractul încheiat de părţi a fost calificat ca un contract de prestări servicii, acesta fiind un contract de navlosire.

Astfel, obligaţiile transportatorului, de a asigura operaţiunea de transport cu barjele din dotare, de a obţine avizele necesare derulării activităţii de transport naval în raport de administraţiile portuare, de a ţine legătura cu firmele implicate în operaţiunile de transbord, de a pune la dispoziţie barjele, de a răspunde de pierderea sau deteriorarea mărfii, de a plăti taxele către administraţiile portuare şi căpitănii, sunt obligaţiile navlosantului, aşa cum rezultă din teoria şi practica judiciară.

În mod eronat, instanţa de apel a calificat acest contract ca fiind un simplu contract de transport fluvial, fără a avea în vedere că, pentru a efectua transportul, reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei toată capacitatea de transport.

În consecinţă, recurenta a apreciat că cererea în pretenţii a fost formulată de reclamantă cu mult peste termenul de un an prevăzut de legea specială aplicabilă acestui tip de contract şi că aceasta este prescrisă, iar legea aplicabilă în cauză este Codul comercial, adică legea în vigoare la data producerii faptei sau a efectelor ei.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că obiectul contractului nu este reprezentat de închirierea unor vase, ci de desfăşurarea unor activităţi de transport cu barjele din dotare şi cu personalul propriu în favoarea beneficiarului. În consecinţă, a apreciat că instanţa de apel a făcut o interpretare corectă a contractului încheiat de părţi.

Analizând decizia recurată sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat.

Susţinerile recurentei în sensul că, în cauză, contractul nr. 38/2008 are natura juridică a unui contract de navlosire sunt nefondate, iar instanţa de apel a reţinut în mod corect că natura contractului perfectat de părţi este aceea de contract de prestări servicii.

Astfel, navlosirea este un contract prin care armatorul se angajează ca, în schimbul unui tarif denumit navlu, să pună la dispoziţia navlositorului o navă până la expirarea duratei contractului, obiectul contractului de navlosire fiind constituit de navă ca atare.

În cazul contractului de transport fluvial de mărfuri, armatorul ia în primire marfa şi promite să o livreze la destinaţie, în timp ce în cazul contractului de navlosire armatorul nu ia marfa în primire, asumându-şi mai degrabă obligaţii de diligenţă.

În cuprinsul contractului încheiat de părţi şi care este supus analizei instanţei de recurs, chiar dacă sunt inserate clauze proprii contractului de navlosire, nu este individualizată nava, iar obiectul acestuia nu constă în închirierea unui vas determinat, ci în efectuarea transportului pe apă a cantităţii de 180.000 tone agregate de carieră.

Întrucât, raportat la obiectul contractului, se reţine obligaţia pârâtei-recurente de a efectua activităţi de transport de mărfuri în favoarea reclamantei-intimate, iar în conţinutul contractului nr. 32/2008 nu se regăsesc elementele specifice contractului de navlosire referitoare la navă, conosament şi navlu, instanţa supremă constată că, în cauză, este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, şi nu termenul de 1 an reţinut de instanţa de fond, prevăzut de art. 954 alin. (1) C. com.

De altfel, pentru ca în speţă să se aplice dispoziţiile speciale ale legii comerciale referitoare la termenul de prescripţie de 1 an era necesar ca părţile să fi inserat în contract clauzele obligatorii la care se referă art. 557 C. com. pentru a califica contractul încheiat de acestea ca şi contract de închiriere (navlosire).

Şi din acest punct de vedere, soluţia instanţei de apel este legală, întrucât reţine că nu subzistă calificarea contractului ca şi contract de navlosire atât timp cât acesta nu cuprinde elementele esenţiale la care se referă art. 557 C. com.

Faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.