Factoring transfer valid despite missing original invoices; debtor ordered to pay factor principal sum.

Contractul de factoring. Reglementare. Cauza, obiectul şi natura juridică

Din economia dispoziţiilor privind factoringul cu referire şi la legea nr.469/2002 care este un cadru de reglementare fie şi numai pentru definirea acestui contract comercial complex se poate observa că în realitate „ factoringul este o vânzare de creanţe” , care are loc între aderent şi factor. Ca urmare, factorul preia în proprietate de la aderent creanţele acestuia asupra debitorilor cedaţi rezultate din contractele de vânzare de mărfuri sau prestări de servicii anterior încheiate şi odată ce creanţele au fost acceptate îşi asumă obligaţia de încasare a acestora de la debitorii cedaţi.

Privit ca operaţiune complexă factoringul se apropie de cesiunea de creanţă aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin decizia criticată întrucât, în esenţă, ambele produc aceleaşi efecte şi anume transmiterea creanţelor pe care un creditor le deţine împotriva unui debitor, către o altă persoană.

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.2834 din 10 octombrie 2008)

Reclamanta S.C. S.I. S.A. a chemat în judecată S.I.S. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata unei sume actualizată cu rata inflaţiei, cu motivarea că în calitate de factor în contractul de factoring încheiat cu SC S., s-a surbogat în drepturile emitentului pentru un număr de 6 facturi emise în baza contractului de factoring. A mai motivat că a notificat pârâtei subrogarea în drepturile creditorului cât şi temeiul acestei subrogări şi că după înregistrarea în evidenţă cu acest debit, pârâta a confirmat reclamantei existenţa raportului juridic obligaţional. Cum debitul rezultând din cele 6 facturi nu a fost achitat, reclamanta şi-a motivat interesul pentru a solicita prin acţiune atât sumele menţionate în facturi cât şi valoarea actualizată a acestei sume.

Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Galaţi care prin sentinţa nr.1216 din 1 septembrie 2004 a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâtă referitoare la lipsa calităţii procesuale active, a prematurităţii acţiunii şi a insuficientei timbrări şi, în fond, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată obligând pârâta la plata sumei reprezentând preţ, actualizat cu rata inflaţiei.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că factoringul se derulează în cadrul unei înţelegeri între factor şi aderent, că factorul îl înlocuieşte pe aderent în toate drepturile din faza de postlivrare a contractelor comerciale încheiate de acesta cu terţii debitori. Apreciind că factorul a preluat toate drepturile emitentului faţă de debitoare, instanţa de fond a stabilit că pârâta datorează suma solicitată prin acţiune care provine din contractul de vânzare-cumpărare în litigiu. În cauză s-a reţinut şi incidenţa art.1073, 1079, 1084 Cod civil pentru a se admite şi actualizarea sumei pretinsă prin acţiune începând cu data de 30 noiembrie 2001.

Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de pârâta S.C. A.M. S.A. iar Curtea de Apel Galaţi prin decizia nr.13/A din 18 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul. Din considerentele deciziei a rezultat că, apelantei i-a fost atribuită calitatea de recurentă, iar analiza criticilor aduse sentinţei a fost făcută în considerarea acestei calităţi. În contextul arătat, Curtea a apreciat calitatea de terţ a pârâtei faţă de contractul de factoring şi faţă de această calitate a considerat că examinarea clauzelor contractului de factoring nu poate face obiectul preocupării instanţei. A mai stabilit apoi că reclamanta a exhibat contractul pe temeiul căruia şi-a fundamentat acţiunea şi a cărui valabilitate nu poate fi pusă la îndoială pentru că părţile l-au recunoscut. În fine, s-a reţinut că în cauză a fost promovată o acţiune în rezilierea contractului de factoring care a fost anulată ca netimbrată şi că adresându-se instanţei părţile au recunoscut, atunci că el produce efecte atât faţă de cocontractanţi cât şi faţă de terţi.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că aderentul SC Siderca SA a notificat debitoarei SC Mittal Steel SA Galaţi subrogarea factorului în drepturile sale iar debitoarea pârâtă i-a confirmat factorului că figurează în evidenţele sale cu un sold creditor de 5.013.352.379 lei. În continuare instanţa de apel a stabilit că nepredarea facturilor nu afectează validitatea contractului întrucât nu se prevede în acesta drept condiţie remiterea titlului. Concluzia instanţei, după analiza clauzelor contractului a fost aceea că drepturile factorului cu privire la creanţele deţinute asupra debitorului s-au născut de la data încheierii actului adiţional, nepredarea facturilor în original fiind apreciată ca fără relevanţă în cauză. În sensul acestei concluzii au fost avute în vedere prevederile art.14 din contract, 1107 şi 1391 Cod civil, stabilindu-se totodată că operaţiunea de factoring, nu este o subrogare convenţională dar că aceasta se apropie de cesiunea de creanţă. Pentru speţă s-a considerat nerelevantă şi cererea aderentului de a se anula contractul pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către factor din moment ce contractul de factoring nu a fost reziliat. În sprijinul aceleiaşi concluzii s-a reţinut şi faptul că anularea contractului de factoring nu poate fi cerută de terţ şi că eventuala cerere de a nu plăti factorului nu poate avea consecinţe atâta vreme cât contractul de factoring era în vigoare. Dovada debitului faţă de pârâta apelantă fiind făcută prin confirmarea emisă de debitoare, instanţa de apel, cu această motivare , a menţinut soluţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata contravalorii cuprinsă în cele 6 facturi aferente contractului nr.2D din 1 mai 2001.

Analizând însă cererea de actualizare a sumei de 5.013.352.379 lei stabilită ca datorată, instanţa de apel a decis că intimatei nu i se cuvine suma reactualizată întrucât printr-o altă cauză soluţionată prin sentinţa nr.853/2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi reclamanta intimată a obţinut penalităţi de întârziere aşa încât aceste două moduri de despăgubire a creditorului pentru prejudiciul produs prin neîndeplinirea obligaţiei de plată nu pot fi cumulate.

Pentru actualizarea cu indicele de inflaţie, potrivit instanţei, se prezumă că banii s-ar fi cheltuit de către creditor din momentul în care au fost primiţi raportându-i la cantitatea de servicii ce puteau fi obţinute la acel moment, în timp ce pentru perceperea dobânzilor convenţionale se presupune că banii au fost folosiţi pentru a produce fructele civile.

Împotriva deciziei nr.13/A din 18 februarie 2005 a declarat recurs, pârâta S.C. A.M. S.A., care, prin decizia nr.2030 din 2 iunie 2006 a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , decizia recurată fiind casată iar cauza trimisă pentru rejudecare Curţii de apel, în vederea soluţionării căii de atac respective în considerarea poziţiei de apelant a pârâtei cât şi pentru examinarea efectelor contractului de factoring asupra obligaţiei de plată a pârâtei debitoare în ansamblul probelor ţinând seama de devoluţiunea apelului şi de criticile formulate în calea de atac promovată împotriva sentinţei de fond.

În rejudecare, instanţa de apel a completat probele cu înscrisuri şi interogatoriu după care analizând criticile aduse sentinţei a reţinut că reclamanta a încheiat contract de factoring cu S.C. S. S.A. în calitate de aderent şi că prin actul adiţional la contractul nr.150/2001 încheiat la data de 9 octombrie 2001 s-a convenit subrogarea factorului în drepturile aderentului rezultând dintr-un număr de 6 facturi, faţă de debitoarea SC M. SA.

Împotriva deciziei nr.31/A din 13 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi aşa cum s-a arătat mai sus a declarat recurs şi pârâta SC M.S. G. care a adus critici deciziei pronunţată de instanţa de apel în partea care priveşte menţinerea obligaţiei de plată a sumei cuprinsă în cele şase facturi. (…)

Recursul pârâtei SC A.M. GALAŢI SA. este nefondat.

- Motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă invocat de recurenta pârâtă, readuce spre analiză interpretarea prevederilor contractului şi urmărirea circuitului documentelor, având în vedere că factoringul prin natura sa presupune operaţiuni complexe. La această chestiune a remiterii facturilor instanţa de apel a răspuns corect stabilind că remiterea titlurilor nu constituie o condiţie esenţială pentru valabilitatea contractului de factoring. Ceea ce este esenţial, aşa cum s-a arătat mai sus este faptul că a fost transmisă creanţa de către aderent iar factorul şi-a asumat urmărirea creanţelor.

Din economia dispoziţiilor privind factoringul cu referire şi la legea nr.469/2002 care este un cadru de reglementare fie şi numai pentru definirea acestui contract comercial complex se poate observa că în realitate „ factoringul este o vânzare de creanţe” , care are loc între aderent şi factor. Ca urmare, factorul preia în proprietate de la aderent creanţele acestuia asupra debitorilor cedaţi rezultate din contractele de vânzare de mărfuri sau prestări de servicii anterior încheiate şi odată ce creanţele au fost acceptate îşi asumă obligaţia de încasare a acestora de la debitorii cedaţi.

Privit ca operaţiune complexă factoringul se apropie de cesiunea de creanţă aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin decizia criticată întrucât, în esenţă, ambele produc aceleaşi efecte şi anume transmiterea creanţelor pe care un creditor le deţine împotriva unui debitor, către o altă persoană.

Recurenta a considerat că notificarea care i-a fost adresată de aderent în legătură cu transmiterea creanţelor nu are niciun efect şi nu naşte în sarcina sa obligaţia de plată către factor întrucât această notificare îndeplineşte numai rolul unei formalităţi de opozabilitate. Susţinerea nu poate fi primită pentru faptul că numai în cazul cesiunii de creanţă notificarea debitorului cedat constituie condiţie impusă pentru opozabilitatea faţă de acesta a cesiunii valabil transmise dintre cedent şi cesionar. În realitate recurenta a considerat că nu a fost îndeplinită condiţia contractuală a transferului creanţei către factor, condiţie care nu poate fi înlocuită de notificarea debitorului de către aderent. Cu alte cuvinte recurenta a considerat că subrogarea factorului în drepturile aderentului nu a avut loc însă susţinerile sale sunt infirmate de actul adiţional nr.164 din 9 octombrie 2001 prin care s-a convenit subrogarea factorului în drepturile aderentului rezultând dintr-un număr de 6 facturi faţă de debitoarea SC M.S. SA care a şi fost notificată de aderent, fapt necontestat de recurentă.

Faptul că facturile nu au fost trimise de aderent factorului nu lipseşte de efecte actul adiţional prin care s-a convenit subrogarea factorului şi nici nu-l îndreptăţeşte pe debitor să nu efectueze plata la cererea factorului. Că operaţiunea de subrogare în cadrul contractului de factoring a avut loc rezultă şi din celelalte probe.

În acest context afirmaţia recurentei în legătură cu neîndeplinirea unei condiţii din contractul de factoring este făcută în scopul de a-i contesta dreptul factorului de a încasa creanţa, or, în măsura în care recurenta nu se considera debitor al factorului trebuia să prezinte dovezi în sprijinul faptului că deşi notificată a făcut plata către aderent rămânând ca deţinerea sumei datorate să fie discutată de titularii contractului de factoring. În consecinţă, concluzia care se impune este aceea că neîndeplinirea unor formalităţi între aderent şi factor nu afectează validitatea contractului de factoring aşa încât lipsa facturilor menţionate în actul adiţional nu echivalează cu absenţa dreptului, câtă vreme dovada debitului a fost făcută. Nu în ultimul rând trebuie reţinut şi faptul că cele 6 facturi confirmă drepturi provenind din contract, iar operaţiunile din acel contract nu au fost contestate şi nici debitul în sine nu a fost contestat sub aspectul cuantumului. (...)