Restitution claim remanded for rehearing after appellate court breached binding cassation rulings on evidence and law

12. Nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare de către instanța care rejudecă fondul. Încălcarea dispozițiilor procedurale.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic : decizie de casare

- necesitatea administrării probelor

C.proc.civ. : art. 315

Potrivit art. 315 C.proc.civ. instanța de trimitere trebuie să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor precum și dezlegării date problemelor de drept.

Când instanța de apel, fără a administra probele considerate obligatorii pentru soluționarea fondului litigiului, cu ignorarea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, a soluționat litigiul considerând că ansamblul probator administrat este suficient în a crea convingerea că sentința atacată este legală și preluând motivarea instanței de apel din primul ciclu procesual, a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage casarea hotărârii recurată pronunțată în asemenea condiții pentru încălcarea prevederilor art. 315 C.proc.civ.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6978 din 13 noiembrie 2008

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul P.G. a solicitat în contradictoriu cu Primăria orașului Băicoi, prin primar,

anularea dispoziției nr. 76/2003 și restituirea în natură a unui imobil, situat în orașul Băicoi, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești.

Tot pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a mai depus o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, anularea dispoziției nr. 77/2003 și restituirea în natură a unui alt imobil, situat în orașul Băicoi, cu motivarea că cererea de restituire în natură a fost respinsă întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calității de moștenitor și a preluării abuzive a imobilului.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1211/2004, a admis acțiunile conexe; a anulat dispozițiile nr.76 și nr. 77/2003 și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 498/2005, a respins ca tardiv apelul formulat de pârâtă și ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 2006 din 22 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile, a casat decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza pentru judecarea apelurilor la aceeași instanță.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant și Primăria orașului Băicoi.

Instanța de apel a reținut că dispozițiile nr. 76/2003 și nr. 77/2003 nu întrunesc condițiile legale și că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două terenuri situate în localitatea Băicoi, identificate prin expertiză.

În ceea ce privește restituirea în natură a construcțiilor, s-a apreciat că grădinița, ce face parte din domeniul public al primăriei și celălalt imobil, care a fost vândut către chiriași prin acte legale, necontestate ori anulate de o instanță judecătorească, nu pot fi restituite în natură, ci se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, potrivit art. 16 și art.18 lit. d din Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat că, în raport de îndrumările date de instanța de recurs, au fost încuviințate obiecțiunile formulate de acesta, însă, având în vedere că experții desemnați în cauză, nu au efectuat lucrările, iar pe de altă parte, faptul că reclamantul a învederat instanței că grădiniță de copii se află în domeniul public al primăriei, instanța a apreciat că probatoriul administrat în cauză este suficient în a crea convingerea că cele două dispoziții sunt nelegale și că petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, indicând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct.9 C.proc.civ., arătând că s-a încălcat de instanța de apel art. 315 alin.(1) C.proc.civ.

Examinând decizia civilă în limita criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamantul invocă încălcarea dispozițiilor art. 315 alin.(1) C.proc.civ. de către instanța de trimitere, întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date prin decizia civilă nr. 2006 din 22 februarie 2006, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, respectiv de a completa probatoriul administrat în cauză pentru individualizarea celor două terenuri în litigiu, prin stabilirea vecinătăților și lungimea laturilor.

Necesitatea administrării probelor pentru individualizarea celor două terenuri în litigiu, prin stabilirea vecinătăților și lungimea laturilor, precum și ca expertul să răspundă obiecțiunilor formulate de reclamant la raportul de expertiză, era obligatorie pentru judecătorii fondului potrivit art. 315 C.proc.civ., care prevede că: „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Prin urmare, instanța de trimitere trebuia să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor. Or, instanța de apel, fără a administra probele considerate obligatorii pentru soluționarea fondului litigiului, cu ignorarea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, privind incidența în speță a art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2001, a soluționat litigiul considerând că ansamblul probator administrat corect de cele două instanțe este suficient în a crea convingerea că sentința tribunalului, prin care s-a admis în parte contestația reclamantului, în sensul că s-au anulat cele două dispoziții ale Primăriei Băicoi, este legală, și că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele în litigiu.

Cu privire la restituirea în natură a imobilelor, cu ignorarea dezlegărilor în drept date de instanța de recurs privind incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, care nu mai exclude de la restituirea în natură imobilele afectate activităților de învățământ, s-a reținut că „ în opinia curții nu este posibilă nu pentru că ele nu mai există, dar una din ele se află în domeniul public al primăriei, iar celălalt a fost cumpărat legal de către foștii chiriași”.

Procedând astfel, instanța de trimitere, preluând motivarea instanței de apel din primul ciclu procesual, nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către instanța de recurs și nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii, ceea ce atrage casarea hotărârii recurate pronunțată în asemenea condiții pentru încălcarea prevederilor art. 315 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia civilă recurată în parte și a trimis cauze aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Prahova, cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii situației de fapt.