Attempted robbery conviction sustained on immediate police identification and witness testimony despite trial omission of one witness

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 954 din 10 octombrie 2002, Tribunalul București a condamnat pe inculpații:

- R.S.P. pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., la 5 ani închisoare.

- G.O.F. la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a computat detenția de la 16 octombrie 2001, la zi.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 16 octombrie 2001, cei doi inculpați au pătruns în apartamentul părții vătămate S.M., prin efracția încuietorilor. Fiind surprinși de acesta, inculpații l-au amenințat cu un cuțit și au aruncat asupra lui cu butucul de la încuietoare, reușind să părăsească încăperea. La sesizarea părții vătămate, lucrătorii de poliție au intervenit operativ, reușind să rețină pe inculpați în apropierea locului faptei.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 774 din 3 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile prin care inculpații solicitau să fie achitați, susținând că fapta nu a fost comisă de aceștia.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpații au declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susținând ca și în apel că faptele nu au fost comise de aceștia.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesele-verbale și planșele fotografice încheiate cu ocazia cercetării locului faptei și a recunoașterii din grup a celor doi inculpați, declarațiile constante ale părții vătămate S.M. și declarațiile martorilor G.S., S.M., P.N. și B.M.) rezultă că la 16 octombrie 2001, cei doi inculpați au pătruns în locuința părții vătămate S.M., prin efracția încuietorilor. Fiind surprinși de către acesta, inculpații l-au amenințat cu un cuțit și au aruncat asupra lui cu butucul de la încuietoare, părăsind apoi încăperea. Întrucât partea vătămată reușise să anunțe poliția prin telefon, lucrătorii sosiți imediat la fața locului au trecut la urmărirea inculpaților, care au fost identificați și reținuți în timp ce încercau să se îndepărteze.

Susținerile inculpaților în sensul că nu sunt autorii infracțiunii de tâlhărie, pentru care au fost condamnați nu pot fi primite, aceștia fiind identificați de către lucrătorii de poliție imediat după comiterea faptei, în prezența părții vătămate, care i-a surprins în locuința sa și i-a urmărit pe stradă după comiterea faptei cât și de martorii menționați mai sus, susținerile acestora fiind consemnate în declarațiile lor cât și în procesele verbale de constatare aflate la dosar.

Împrejurarea că unul din martori, respectiv G.S., nu a fost audiată de către instanțe din motive obiective, nu justifică desființarea hotărârilor pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât martora respectivă a fost audiată în cursul urmăririi penale, declarațiile acesteia aflându-se la dosarul cauzei.

Referitor la pedepsele de câte 5 ani închisoare, aplicate inculpaților, se constată că la individualizarea acestora instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce, din pedepsele aplicate inculpaților, perioada arestării preventive, de la 16 octombrie 2001, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de inculpații G.O.F. și R.S.P. împotriva deciziei nr. 774 din 3 decembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate.

Compută din pedepsele aplicate, durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2001, la zi, pentru ambii inculpați.

Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.