Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_86787 AI generated

Obligation of importers to pay compensatory remuneration for private copying on graphic support devices

Case Number ICCJ_86787
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, upholding the lower court’s order that the importer pay the collective management society the statutory compensatory remuneration for private copying, confirming that the importer prevailed in none of its arguments against the plaintiff. The dispute concerned the obligation to pay a 5% fee on the value of imported equipment (copiers, scanners, and multifunction devices) capable of reproducing works fixed on graphic or analog support during the period 2000–2003, with the defendant arguing that the law did not explicitly include such devices and that the obligation was contingent on the importer passing costs to end-users or having import as a primary activity. Relying on Articles 34 and 109 of Law No. 8/1996 (in its pre-amendment form), the Court held that the statutory obligation applies to all importers of such devices regardless of their main business focus or whether they recovered the cost from buyers, interpreting "apparatus permitting reproduction" broadly to include photocopying machines since they reproduce works fixed on paper, and distinguishing the right of reproduction from the statutory right to compensatory remuneration for private copying.

Legislator headnote

AI generated

art.34 din Legea nr.8/1996, art. 112 C.proc.civ, art.109 din Legea nr.8/1996, art. 34 alin.(2) din Legea nr. 8/1996, art.304 C.proc.civ, art.48 din Legea nr.8/1996; Obligation of importers to pay compensatory remuneration for private copying on graphic support devices: Conform art.109 din Legea nr.8/1996, remunerația compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din lege, la care sunt îndreptățiți autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog (alin.1), va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor aparate (alin.2).

Keywords

AI generated
obligation to pay collective rights management society reproduction right remuneration of work buyer right to work

Cited Legislation

AI generated
art.34 din Legea nr.8/1996
Autorii și editorii au dreptul de a încasa o remunerație compensatorie pentru copia privată, deci pentru acele reproduceri ale operei pentru care aceștia nu-și exprimă consimțământul, dar care sunt permise de legiuitor în condițiile și în limitele prevăzute de art.34 din Legea nr.8/1996.
art. 112 C.proc.civ
Instanța de apel a constatat că obiectul a fost indicat, conform art. 112 C.proc.civ., ca fiind reprezentat de obligația prevăzută de Legea nr.
art.109 din Legea nr.8/1996
Conform art.109 din Legea nr.8/1996, remunerația compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art.
art. 34 alin.(2) din Legea nr. 8/1996
Mai mult, în acest context este de reținut că modificarea art. 34 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr.
art.304 C.proc.civ
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând generic dispozițiile art.304 C.proc.civ, fără a structura și încadra în motivele de recurs
art.48 din Legea nr.8/1996
Referindu-se și la dispozițiile Codului vamal, recurenta mai susține că, prin coroborare cu art.48 din Legea nr.8/1996 se poate deduce că cel care poate reproduce opera este editorul, în baza unui contract, editorul dispunând de echipamentul necesar pentru reproducerea operei, și nu importatorul de
art.109 alin.(1) din Legea nr.8/1996
Conform art.109 alin.(1) din Legea nr.8/1996, anterior modificării, autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art.34 din lege.
art.312 C.proc.civ
Nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 C.proc.civ, căruia i se subsumează criticile recurentei, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în baza art.312 C.proc.civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr.103/2005
Prin decizia civilă nr.103/2005, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

7. Drepturi de autor. Obligația de plată a remunerației pentru copia privată ce revine importatorilor de aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor.

Index alfabetic : drepturi de autor

- copie privată

- remunerație compensatorie

- operă fixată pe un suport grafic sau analog

Legea nr. 8/1996 : art. 34, art. 107

Autorii și editorii au dreptul de a încasa o remunerație compensatorie pentru copia privată, deci pentru acele reproduceri ale operei pentru care aceștia nu-și exprimă consimțământul, dar care sunt permise de legiuitor în condițiile și în limitele prevăzute de art.34 din Legea nr.8/1996.

În situația în care societatea pârâtă a importat aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, gestionate de reclamantă, are obligația de a achita remunerația compensatorie pentru copia privată.

Această obligație nu este condiționată de perceperea de către importatori a vreunui procent sau a vreunei sume de bani de la beneficiarii cărora le vindeau ulterior aparatele. Obligația incumba tuturor importatorilor de aparate, fără vreo distincție după cum acest import era sau nu preponderent în obiectul lor de activitate.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3693 din 6 iunie 2008

Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2003 reclamanta COPYRO – SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVĂ A DREPTURILOR DE AUTOR a chemat în judecată S.C. SERCO GROUP S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei cuvenite în raport cu volumul importurilor efectuate de pârâtă, sumă corespunzătoare procentului de 5% din valoarea aparatelor importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv: copiatoare, scanere și aparate multifuncționale ce permit fotocopierea și scanarea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta este o societate ce are ca obiect de activitate comerț exterior de import – export de bunuri și servicii și comercializarea bunurilor obținute en gros și en detail, iar în perioada 2000 – 2003 a făcut mai multe importuri de aparate și tehnică ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, fără a-și respecta obligațiile legale de plată către reclamantă a procentului legal de 5% din valoarea operațiunilor de import și desfacere a aparaturi destinate reproducerii.

Prin sentința civilă nr.1020/2003, Tribunalul București, a anulat cererea pentru lipsa obiectului, reținându-se că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței în sensul de a preciza cuantumul pretențiilor deduse judecății.

Prin decizia civilă nr.103/2005, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Instanța de apel a constatat că obiectul a fost indicat, conform art. 112 C.proc.civ., ca fiind reprezentat de obligația prevăzută de Legea nr. 8/1996, cuantificată de lege printr-un procent de 5% aplicat valorii aparatelor

importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Evocând fondul cauzei, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 64.942,40 lei cu titlul de despăgubiri, din care 35.560,28 lei procentul de 5% aplicat valorii importurilor de aparate efectuate în perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie 2003, iar 29.382,12 lei dobânda legală aferentă, reținând următoarele :

Conform art.109 din Legea nr.8/1996, remunerația compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art. 34 din lege, la care sunt îndreptățiți autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog (alin.1), va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulație pe teritoriul național a acestor aparate (alin.2).

Referirea din normă la “aparate ce permit reproducerea operelor fixate

pe suport grafic” este clară, susceptibilă de interpretare logică, în sensul că legea nu distinge între diferitele tipuri de reproducere compatibile cu suportul pe care sunt fixate asemenea opere, importantă este calitatea operei de a fi fixată pe acest tip de suport; așadar, nu este permisă vreo distincție pe acest aspect, în absența voinței legiuitorului.

Este lipsit de semnificație juridică faptul - pretins de către pârâtă - că în art. 34 alin.(2) în forma inițială nu se face referire la “aparate ce permit reproducerea grafică”, ci doar la “aparate ce permit reproducerea înregistrărilor efectuate sonor sau audiovizual”: menționarea și în art. 34 a aparatelor ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic ar fi reprezentat o repetiție inutilă a textului din art. 109, legiuitorul intenționând reglementarea regimului juridic al altor tipuri de aparate și suporturi decât cele arătate în alte norme din aceeași lege.

Temeiul pretențiilor reclamantei se regăsește în principal în art.109, trimiterea la art.34 justificându-se numai prin prisma alin.(1), ce conține definiția copiei private și condițiile în care aceasta se realizează.

Pentru acest motiv, este nerelevant și argumentul de interpretare istorico-teleologică în sensul că modificarea explicită ulterioară a dispozițiilor art. 34 alin.(2), făcând referire și la “reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și aparate ce permit realizarea de cópii”, ar confirma absența din reglementarea anterioară a unei obligații de plată a remunerației.

Mai mult, în acest context este de reținut că modificarea art. 34 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 a survenit concomitent cu abrogarea art.109, reglementarea obligației de plată a remunerației pentru copia privată fiind preluată în art.107 al Legii nr.8/1996.

Modificarea legală din anul 2004 nu are legătură cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele în sine. Astfel, s-a restrâns sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privată, fără a fi afectată sfera

suporturilor ori a aparatelor de realizare a copiilor prin reproducere.

În prezent, nu pot beneficia de acest tip de remunerație decât autorii ai căror opere sunt redate pe suport hârtie, așadar, susceptibile de a fi reproduse „de pe hârtie”, indiferent de modalitatea concretă de realizare a copiilor.

Pârâta a contestat existența în sarcina sa a unei obligații de natura celei prevăzute de art.109 prin raportare la condiția calității de importator impusă în normă.

Referirea la operațiunea de “import”, în esență un act de comerț, determină a fi avuți în vedere comercianții, în marea majoritate a cazurilor organizați ca persoane juridice.

Pârâta se încadrează în această ultimă categorie, calitatea de importator fiind, de altfel, asigurată în persoana celui care efectuează în concret operațiunea comercială, iar prin expertiza efectuată s-au identificat în evidențele pârâtei existența declarațiilor vamale de import și facturi externe de export, ceea ce confirmă identitatea dintre pârâtă și persoana titularului obligației de plată a remunerației pentru copia privată.

În aceste condiții, pârâta datorează reclamantei atare remunerație, calculată într-un procent de 5% din valoarea înscrisă în documentele vamale pentru aparatele importate. Cu toate că reclamanta a solicitat plata remunerației corespunzătoare unui procent de 5% din valoarea importurilor, fără a identifica în concret aparatele susceptibile de a atrage atare obligație de plată, obiectivele expertizei contabile au fost concepute cu referire strictă la trei categorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, importate de pârâtă în perioada 2000 – 2003, respectiv copiatoare, scanere și aparate multifuncționale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând generic dispozițiile art.304 C.proc.civ, fără a structura și încadra în motivele de recurs

prevăzute la pct.1-9 ale textului de lege menționat criticile formulate.

Se susține în motivarea cererii că, analizând textele art.34 și art.109 din Legea nr.8/1996, atât în forma anterioară modificării prin legile nr.285/2004 și nr. 329/2006, cât și în forma ulterioară acestor modificări, se constată că, în forma inițială, legea nu a urmărit includerea aparaturii de fotocopiere în categorie celor pentru care se datorează remunerație compensatorie, din economia legii neputându-se stabili că un echipament fotocopiator este un aparat de reproducere de opere.

Acest fapt este întărit de modificările ulterioare ale legii și de contextul în care aceasta a fost adoptată, ca fiind unul în care se punea problema protecției drepturilor autorilor și limitării pirateriei.

Recurenta mai susține că nici din punctul de vedere al obiectului său de activitate, nu datorează plata remunerației la care a fost obligată. Astfel, obiectul principal de activitate este asigurarea asistenței tehnice, service pentru toată gama de echipamente de birotică, precum și asigurarea de piese de schimb și a materialelor și consumabilelor necesare funcționării acestora, în timp ce activitatea de import de echipamente și aparatură de fotocopiere a fost foarte redusă pentru perioada 2000 - 2003.

De asemenea, până la modificarea legii din anul 2004, pârâta nu a avut în vedere procentul de 5% pe care-l solicită reclamanta și, prin urmare, nici nu l-a perceput de la clienții cărora le-a livrat aparatele, unele fiind livrate chiar în pierdere. Astfel că, în atare situație, ar fi nedrept și împovărător să achite o taxă de 5%, care nici nu era prevăzută expres în lege cu privire la aparatele de fotocopiere.

Referindu-se și la dispozițiile Codului vamal, recurenta mai susține că, prin coroborare cu art.48 din Legea nr.8/1996 se poate deduce că cel care poate reproduce opera este editorul, în baza unui contract, editorul dispunând de echipamentul necesar pentru reproducerea operei, și nu importatorul de

aparate care permit reproducerea.

Analizând decizia civilă recurată, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :

În ceea ce privește legea aplicabilă, aceasta este Legea nr.8/1996, în forma anterioară modificării prin Legea nr.285/2004, dat fiind că întreaga perioadă pentru care s-a solicitat remunerația compensatorie pentru copia privată este anterioară acestei modificări legislative și, evident, și celor care au mai urmat.

Conform art.109 alin.(1) din Legea nr.8/1996, anterior modificării, autorii și editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remunerație compensatorie pentru copia privată efectuată în condițiile art.34 din lege.

Alin.(2) prevede că remunerația va fi plătită de fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, în momentul punerii în circulație pe teritoriul României a acestor aparate.

Acest text de lege a fost corect aplicat în cauză de către curtea de apel, criticile de nelegalitate formulate de recurentă fiind nefondate.

1. Se contestă de către recurentă aptitudinea fotocopiatorului de a reproduce opere și de aici includerea fotocopiatoarelor în categoria aparatelor pentru importul cărora se datorează remunerația compensatorie.

În primul rând trebuie precizat că art.109 al Legii nr.8/1996 are în

vedere nu reproducerea oricăror opere, ci doar a celor fixate pe suport grafic sau analog.

Totodată Curtea a constatat că recurenta nu argumentează care ar fi impedimentul pentru care o operă fixată pe un suport grafic nu ar putea fi reprodusă cu ajutorul unui fotocopiator, în condițiile în care un asemenea aparat, după cum indică și denumirea sa, este conceput tocmai pentru a realiza copii prin fotografiere, iar suportul de pe care se realizează

operațiunea este hârtia.

Faptul că, în economia sa, legea nu menționează expres fotocopiatorul, nu are nicio relevanță, câtă vreme legiuitorul se referă în general la „aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic”, iar fotocopiatorul este unul dintre acestea.

2. Recurenta contestă obligarea sa la plata remunerației compensatorii pentru copia privată, pe considerentul că importul de aparate care permit reproducerea a fost o activitate scăzută ca pondere în raport de obiectul de activitate principal și pe acela că, neavând în vedere faptul că ar datora procentul de 5% din valoarea importurilor, nu a perceput de la beneficiari o sumă corespunzătoare.

Aceste argumente nu au legătură cu problema de drept dezlegată de curtea de apel și de care depinde soluționarea cauzei.

Obligația tuturor importatorilor de aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog de a achita remunerația compensatorie pentru copia privată decurge din lege. Această obligație nu era condiționată de perceperea, la rândul lor, de către importatori a vreunui procent sau a vreunei sume de bani de la beneficiarii cărora le vindeau ulterior aparatele. De asemenea, obligația incumba tuturor importatorilor de aparate, fără vreo distincție după cum acest import era sau nu preponderent în obiectul lor de activitate.

Faptul că recurenta a livrat aparatele importate la prețuri mici, iar uneori în pierdere nu poate să conducă la privarea autorilor și editorilor de opere, ale căror drepturi sunt gestionate colectiv de reclamanta COPYRO, de remunerația care li se cuvine de drept, în temeiul legii.

3. În fine, atunci când susține că numai editorul poate reproduce o operă, recurenta face o confuzie între dreptul de reproducere a operei care poate fi cedat de către titularul său, în condițiile legii, și dreptul autorilor și al

editorilor de a încasa o remunerație compensatorie pentru copia privată, adică tocmai pentru acele reproduceri ale operei pentru care aceștia nu-și exprimă consimțământul, dar care sunt permise de legiuitor în condițiile și în limitele prevăzute de art.34 din Legea nr.8/1996.

Așa fiind, câtă vreme s-a reținut, ca situație de fapt, că în perioada 7 aprilie 2000 – 31 decembrie 2003 pârâta a importat aparate care permit reproducerea operelor gestionate de reclamantă, fără a achita sumele de bani corespunzătoare remunerației pentru copia privată, în mod legal curtea de apel a admis acțiunea și a obligat-o la plată.

Nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 C.proc.civ, căruia i se subsumează criticile recurentei, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în baza art.312 C.proc.civ.