Author Recognition Claim Denied for Lack of Mandatory Employer Certification; Appeal Rejected.

Calitatea de autor al unei realizări tehnice. Condiţiile recunoașterii.

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietăţii intelectuale. Brevet de invenţie.

Index alfabetic: Brevet de invenţie.

- calitatea de autor.

- despăgubiri.

Legea nr. 64/1991: art. 72

(art. 73 în urma republicării)

Atestarea calităţii de autor al realizării tehnice este o condiţie prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate.

Chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conţine prevederi care să reglementeze procedura atestării calităţii de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art. 72 alin. (2) din Legea nr.64/1991 prevede în mod expres că

unitatea care aplică realizarea, are obligaţia să ateste calitatea de autor.

Reclamanţii nu au formulat către pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice, nu au obţinut un act, prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice.

Notă : Legea nr. 64/1991 a fost republicată în baza Legii nr. 28/2007, în M.Of. nr. 541 din 8.08.2007, iar în urma renumerotării articolelor, art. 72 a devenit art. 73, păstrând același conţinut.

ICCJ, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1724 din 14 martie 2008

Prin acţiunea înregistrată la 22 aprilie 2003, reclamanţii C.A. și C.I. au chemat în judecată S.C. B.U. S.A. Ocna-Mureș, solicitând obligarea pârâtei la recunoașterea reclamanţilor drept autori ai realizării tehnice la nivelul unităţii „Procedeu de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei amoniacale” în conformitate cu art.72 alin.(2) din Legea nr.64/1991, republicată; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere de la pronunţarea hotărârii și până la încheierea contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.140.330.800 lei despăgubiri în urma aplicării realizării tehnice deosebite pentru anul 2002; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000.000 lei daune morale; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru sumele solicitate de la data introducerii acţiunii și până la data plăţii.

Prin sentinţa civilă nr.1702 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Alba a respins acţiunea formulată de reclamanţi.

Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.67 din forma iniţială a Legii nr.64/1991, devenit art.72 în urma republicării legii, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităţi și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Încălcarea prevederilor alin.(1) și alin.(2) atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubirile autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate.

Pentru ca realizarea tehnică sa fie protejată, în condiţiile dispoziţiilor legale menţionate, este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiţii de fond, respectiv necesitatea și utilitatea realizării tehnice.

Prin expertiza tehnică administrată, s-a stabilit că procedeul invocat de

reclamanţi ca fiind realizare tehnică, respectiv procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societăţii abia la 17 februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001. Realizarea procedeului tehnic s-a datorat unui colectiv larg, menţionat în procesul verbal nr.5003/2003.

Cum procedeul a început a fi utilizat din luna septembrie 2001 și a fost vizat în ședinţa din 11 octombrie 2001, nu sunt întrunite condiţiile noutăţii și utilităţii prevăzute de art.72 din Legea nr.64/1991.

Prin decizia nr.191/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I. – în nume propriu și în calitate

de moștenitor al reclamantei C.A., decedată pe parcursul procesului.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că sulfura de calciu a început să fie utilizată de către pârâtă din luna septembrie 2001, iar procedeul invocat de reclamant a fost prezentat unităţii abia la 17 februarie 2003. Mai mult, din același raport de expertiză rezultă că reclamantul avea drept sarcină de serviciu atribuţii pentru realizarea și implementarea unor procedee de reducere a consumurilor specifice de energie, cadru căruia i se subscris procedeul în discuţie.

De asemenea, reclamantul cunoștea și avea obligaţia de a respecta prevederile Legii nr.64/1991 precum și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, pentru acordarea brevetelor de invenţie și pentru înregistrarea realizărilor tehnice.

În speţă, nu sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a urmat procedura standard menţionată în adresa nr.70644 din 4.07.2003 a O.S.I.M., în sensul de a înștiinţa unitatea asupra calităţii de autori ai unei realizări tehnice, a înregistrării cererii, declarării autorilor și prezentării procedeului propus spre înregistrare în cadrul unităţii.

Lipsește, de asemenea, procesul-verbal al Comisiei tehnice de specialiști, care să fi analizat procedeul propus și să fi stabilit dacă acesta prezintă elemente de noutate și de utilitate la nivelul societăţii.

Curtea de apel, având în vedere toate probele administrate în faţa tribunalului, precum și expertiza contabilă realizată în faza apelului, a concluzionat că acţiunea reclamantului nu este întemeiată și că pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului și la plata despăgubirilor prevăzute de art.72 din Legea nr.64/1991.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept

dispoziţiile art.304 pct.7 și pct.9 C.proc.civ., formulând următoarele critici:

În mod greșit s-a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor art.72 din Legea nr.64/1991.

Referitor la noutatea realizării tehnice, aceasta a fost dovedită în condiţiile în care, ulterior datei de 21 iunie 2001, s-a analizat de către compartimentele specializate din societate oportunitatea și eficienţa procedeului, realizarea tehnică fiind aplicată la nivelul pârâtei. Noutatea acestei realizări este stabilită nu numai la nivel de unitate, ci chiar la nivel naţional, iar mărturie stau brevetele de invenţie 120080 și 120190 din anul 2005 obţinut pentru aceste realizări.

Cea de-a doua condiţie a utilităţii realizărilor tehnice era, de asemenea, îndeplinită, în acest sens fiind toate probele de la dosar.

În ceea ce privește calitatea de autor, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că autorul realizării tehnice sunt C.I., C.A., M.I. și P.I. Societatea pârâtă încearcă inducerea în eroare a instanţei cu privire la faptul că realizarea tehnică nu este doar creaţia autorilor menţionaţi, ci a unui

colectiv nominalizat după introducerea acţiunii.

Recurentul mai susţine că tribunalul nu ar fi trebuit să-și întemeieze hotărârea pe adresa nr.706443 din 4 iulie 2003 a Oficiului de Stat pentru Invenţii și Mărci, deoarece un punct de vedere exprimat de un funcţionar și care nu a fost însușit de către șeful serviciului nu poate să completeze o lege și nici să suplinească normele de aplicare a acesteia.

Regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991 prevede că în aplicarea acestui regulament, directorul general al O.S.I.M. emite instrucţiuni care se publică în Monitorul Oficial al României partea I-a.

Prin urmare, atât timp cât instrucţiunile la care se referă adresa O.S.I.M.

nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu sunt opozabile părţilor și nu pot sta

la baza pronunţării unei hotărâri judecătorești.

În realitate, procedura operaţională invocată de pârâtă a fost respectată. Astfel, la data de 21 iunie 2001, a fost înaintat Consiliului de administraţie referatul înregistrat cu nr.19, prin care reclamanţii ofereau posibilitatea societăţii de reducere a costului de fabricaţie a unor produse prin aplicarea unei idei noi care aparţinea reclamantului și altor colegi din cadrul staţiei pilot. Deși iniţial actul a fost semnat numai de reclamant, ulterior a învederat că la conceperea realizării tehnice au participat și ceilalţi trei coautori: C.A., M.I. și P.I.

La data de 11 octombrie 2001, s-a avizat de către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general punerea în realizare a tehnicii noi.

În atare situaţie, recurentul susţine că și-a îndeplinit obligaţia de încunoștinţare a unităţii în legătură cu realizarea tehnică potrivit Legii nr.64/1991.

Procedura operaţională invocată de pârâtă și reţinută de instanţă a fost

prevăzută de Legea nr.62/1974, care a fost abrogată prin Legea nr.64/1991.

Noua lege nu mai prevedea obligativitatea unei astfel de proceduri operaţionale, motiv pentru care nu i se poate imputa recurentului nerespectarea acestei proceduri.

Recursul este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:

Recurentul formulează mai multe critici care privesc modul de interpretare a probelor și stabilirea situaţiei de fapt, critici care nu pot fi valorificate în recurs, faţă de actuala configuraţie a art.304 C.pr.civ.

În ceea ce privește aplicabilitatea art.72 din Legea nr.64/1991, critica de nelegalitate formulată de recurent, care se încadrează în dispoziţiile

art.304 pct.9 C.pr.civ., este nefondată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și soţia sa - al cărei unic moștenitor este - au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cu privire la despăgubirile cuvenite reclamanţilor ca autori ai unei realizări tehnice, precum și la plata acestor despăgubiri estimate de reclamanţi la

suma de 2.140.330.800 lei.

Potrivit art.72 alin.(1) din Legea nr.64/1991, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unităţii și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate.

Încălcarea acestei prevederi legale atrage, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, obligarea unităţii de a plăti autorului despăgubiri potrivit dreptului comun.

În speţă, curtea de apel a reţinut că reclamanţilor nu li s-a atestat calitatea de autori ai realizării tehnice pentru care pretind despăgubiri bănești.

Or, atestarea calităţii de autor al realizării tehnice este o condiţie prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, curtea de apel a constatat că reclamanţii nu au urmat procedura standard, la care se referă răspunsul dat de O.S.I.M. prin adresa din 4 iulie 2003.

Reclamantul susţine că instanţa de apel nu putea să-și întemeieze soluţia pe această adresă, care conţine punctul de vedere al unui funcţionar din cadrul O.S.I.M. și că Legea nr.64/1991 nu prevede o procedură de urmat pentru atestarea calităţii de autor al unei invenţii.

În realitate, instanţa de apel a analizat adresa O.S.I.M. în contextul tuturor celorlalte probe administrate în cauză și nu i se poate imputa vreo încălcare a legii, care să atragă incidenţa art.304 pct.9 C.pr.civ.

Astfel, chiar dacă Legea nr.64/1991 nu conţine prevederi care să reglementeze procedura atestării calităţii de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art.72 alin. (2) din Legea nr.64/1991 prevede în mod expres că unitatea care aplică realizarea, are obligaţia să ateste calitatea de autor, iar nerespectarea acestei obligaţii atrage sancţiunea prevăzută în alin.(3), aceea plăţii de despăgubiri.

Or, ceea ce s-a reţinut ca situaţie de fapt, care nu mai poate fi reapreciată în recurs, este faptul că reclamanţii nu au formulat către pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice și, prin urmare, nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal prin care o comisie de specialitate să ateste că realizarea revendicată întrunește condiţiile de a fi nouă la nivelul unităţii și utilă acesteia.

Pe cale de consecinţă, reclamanţii nu au obţinut un act – certificat, adeverinţă, atestat etc. – prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice.

Înalta Curte nu poate ca, reevaluând înscrisurile invocate de recurent, să le dea o altă valoare probatorie și să considere că pârâta, aprobând punerea în aplicare a procedeului în discuţie, a atestat calitatea reclamanţilor de autori ai realizării tehnice, iar refuzul de a le plăti acestora drepturi bănești este, prin urmare, discreţionar.

Curtea de apel, ca și tribunalul, a analizat și condiţiile de fond ale protecţiei prevăzute de art.72 alin.(1) din Legea nr.64/1991 și a concluzionat că procedeul pentru care reclamanţii au pretins drepturi bănești nu îndeplinea cerinţa noutăţii la nivel de unitate.

Nici sub acest aspect probele nu pot fi reapreciate, așa cum solicită recurentul, în special prin luarea în considerarea punctului de vedere exprimat de expertul a cărui recuzare a fost admisă de instanţă, care ar lipsi de eficienţă juridică încheierea de admitere a recuzării.

Faptul că pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale” pârâta deţine în prezent un brevet de invenţie, care ar demonstra noutatea procedeului, nu constituie un argument în

favoarea reclamantului, așa cum consideră acesta.

Astfel, nu este de conceput ca pentru unul și același procedeu să se recunoască simultan o dublă protecţie, atât în calitate atât de invenţie, cât și de realizare tehnică, unor titulari diferiţi sau chiar aceluiași titular.

Cu alte cuvinte, dacă există un brevet de invenţie pentru „Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale”, drepturile patrimoniale cuvenite autorului - oricare ar fi acesta - sunt cele reglementate de dispoziţiile din Legea nr.64/1991 referitoare la invenţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a menţinut decizia curţii de apel, ca fiind dată cu respectarea legii și, în baza art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.