Stamp duty exemption for civil claims on technical rights under the Industrial Property Law

Drept de autor. Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Cuprins pe materii. Drept de autor. Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Index alfabetic. Drept de autor.

- taxa de timbru

- scutire.

Legea nr. 64/1991

Legea nr. 28/2007

Legea nr. 146/1997

Drepturile realizărilor tehnice sunt reglementate, alături de cele ale autorilor invenţiilor, de același act normativ, respectiv Legea nr. 64/1991.

În art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, se prevede că:

„Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare.”

Indiferent de regimul de protecţie diferit prevăzut de lege pentru invenţii și realizări tehnice și de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două categorii, intenţia legiuitorului a fost comună în ceea ce privește scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ special.

Legea prevede pentru ambele categorii de autori dreptul moral de a li se recunoaște această calitate și dreptul patrimonial de a obţine despăgubiri pentru exploatarea invenţiei și, respectiv, a realizării tehnice.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10073 din 11 decembrie 2009

Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2008, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. – Slatina, solicitând instanţei să constate dreptul său de autor al realizării tehnice denumite „Modificare a dispozitivelor de plonjare de pe cuvele de electroliză a aluminei , în scopul creșterii fiabilităţii și a eficienţei economice”, să o oblige pe pârâtă la plata de despăgubiri în cuantum de 616.467,38 lei, reprezentând 50% din beneficiul net obţinut în ultimii 3 ani ca urmare a folosirii fără drept a realizării tehnice și, totodată, să o oblige pe pârâtă să încheie cu reclamantul un contract cu privire la drepturile bănești ce i se cuvin în continuare pentru folosirea realizării tehnice.

Prin sentinţa nr. 1424 din 29 septembrie 2008 Tribunalul Olt, Secţia civilă a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Cum în cauză reclamantul revendică o creaţie tehnică nouă și nu o invenţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată.

În acest sens s-a pronunţat și Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă prin decizia nr.2457/2003, după punerea în discuţie a obligaţiei de a timbra la valoare într-o cauză având ca obiect o creaţie tehnică.

Prin decizia nr. 79 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile formulate în domeniul dreptului de autor și de inventator se timbrează cu o taxă fixă de 39 lei.

Textul de lege menţionat are în vedere toate cererile privind dreptul de autor, așa cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 64/1991, fără niciun fel de distincţie.

Astfel, în art. 73 din Legea nr. 64/1991 se prevede expres că drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unităţii și utilă a acesteia se stabilesc în contract între autor și unitate.

Legea nr.64/1991 folosește termenul de „autor” atât pentru invenţii cât și pentru realizări tehnice.

În același sens sunt și dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, în care se arată că „expresia dreptul de proprietate industrială include toate drepturile reglementate de legislaţia naţională, comunitară, precum și de tratatele și convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte”.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin mai multe decizii de speţă, a statuat în mod irevocabil că atât timp cât Legea nr. 64/1991 nu face diferenţiere între drepturile patrimoniale ale inventatorilor și cele ale autorilor unei realizări tehnice, nu se poate face diferenţiere nici în privinţa taxei de timbru.

Instanţa supremă a concluzionat că acţiunea formulată de autorul unei realizări tehnice nu trebuie timbrată la valoare, ceea ce printr-o interpretare per a contrario, înseamnă că aceasta se timbrează conform art. 5 din Legea nr. 146/1997 cu o taxă fixă, astfel cum a procedat și reclamantul din prezenta cauză.

În atare situaţie, în mod greșit tribunalul a anulat cererea ca insuficient timbrată, soluţionând cauza în baza unei excepţii și fără cercetarea pe fond a litigiului.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

1.Instanţa de apel nu a ţinut seama că obiectul litigiului îl formează o pretinsă realizare tehnică, iar nu o invenţie sau un drept de autor ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.

Astfel, recurenta susţine că este eronată concluzia instanţei de apel potrivit căreia nu există nicio diferenţiere între autorul unei invenţii și cel al unei realizări tehnice.

Un asemenea semn de egalitate nu se poate pune, chiar și prin simplul fapt că Legea nr. 64/1991 a acordat 72 de articole invenţiei și unul singur creaţiei tehnice cu caracter de noutate la nivelul unei unităţi.

Reliefând discrepanţele care există între regimul juridic al invenţiei și cel al realizării tehnice, recurenta conchide că dreptul patrimonial acordat de lege autorului unei soluţii cu caracter de noutate la nivelul unităţii reprezintă un drept de creanţă, și nu conferă titularului un drept de proprietate industrială.

Astfel, urmând tradiţia consacrată și prin Legea nr. 62/1974, Legea nr. 64/1991 nu prevede acordul titularului unei realizări tehnice pentru exploatarea acesteia, ci numai încheierea unui contract cu unitatea pentru stabilirea drepturilor bănești pe care autorul ar trebui să le primească în urma acestei exploatări.

Nici prevederile Legii nr. 8/1996 nu sunt aplicabile în cauză deoarece, actul normativ menţionat se referă la opere originale din domeniul literar artistic, iar nu la creaţii tehnice, care se caracterizează prin noutate și nu prin originalitate.

2.Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 lit. a și lit. b din Legea nr.146/1997 care se referă exclusiv la drepturile de autor și conexe și, respectiv la drepturile cuvenite inventatorului și respectiv, titularului de brevet.

În realitate, în cazul realizărilor tehnice nu se aplică prin asemănare dispoziţiile din materia dreptului de inventator ori de autor, ci dispoziţiile dreptului comun așa cum se prevede expres în art. 72 din Legea nr. 64/1991, republicată.

Practica judiciară invocată în cauză este nerelevantă deoarece, prin deciziile menţionate de reclamant nu s-a statuat asupra chestiunii timbrajului, ci asupra naturii juridice a litigiului și a competenţei de soluţionare.

În ceea ce privește decizia nr. 5452 din 2 iunie 2006, aceasta se referă la un brevet de invenţie și nu la o realizare tehnică.

În schimb, prin decizia nr. 2738/2002 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă s-a pronunţat în sensul anulării recursului ca insuficient timbrat, reţinând că nu a fost achitată taxa de timbru la valoare, în sumă de 12.655.134 lei, iar litigiul avea ca obiect o inovaţie din anul 1980.

Reclamantul intimat B.I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că, în realitate, așa cum rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, modificată prin Legea nr. 28/2007, cererea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că jurisprudenţa ulterioară modificării legislative intervenite s-a pronunţat în speţe similare în sensul scutirii de timbraj.

Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente, care le înlocuiesc în parte pe cele avute în vedere de către instanţa de apel.

1.Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pe care își întemeiază curtea de apel decizia, nu sunt aplicabile în cauză.

În primul rând, așa după cum susţine recurenta, drepturile conferite de lege autorului unei realizări tehnice nu se confundă cu drepturile inventatorului, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 64/1991 și nici cu cele de autor sau conexe, reglementate de Legea nr. 8/1996.

Folosirea sintagmei „autor” cu referire la persoana care creează o realizare tehnică, nouă la nivelul unităţii și utilă acesteia, nu permite încadrarea drepturilor autorilor de realizări tehnice în cea a drepturilor de autor la care se referă art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Textul de lege menţionat prevede modul în care se taxează cererile formulate în domeniul drepturilor de autor și de inventator, detaliind, într-un mod care nu lasă loc de interpretare, că este vorba despre:

a) cereri pentru recunoașterea dreptului de autor și a drepturilor conexe, pentru constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor și a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum și pentru luarea unor măsuri în scopul prevenirii unor pagube iminente sau pentru asigurarea apărării acestora –39 lei;

b) cereri pentru recunoașterea calităţii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenţie, din contractele de cesiune și licenţă, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului – 39 lei.

Este adevărat însă că, în lipsa unei prevederi legale exprese referitoare la modul în care se timbrează cererile formulate de autorii de realizări tehnice, au existat soluţii ale instanţelor care au aplicat prin analogie dispoziţiile art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997 referitoare la invenţii, relevante în acest sens fiind deciziile depuse în copie la dosar.

În al doilea rând, dispoziţiile art. 5 lit. b din Legea nr. 146/1997, care reprezintă dreptul comun în materie de timbraj, nu mai sunt în vigoare, deoarece prin legea specială nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, s-a prevăzut în mod expres scutirea de plata taxei judiciare.

În acest mod, s-a revenit de fapt, la o reglementare anterioară din art. 61 al Legii nr. 64/1991, ce fusese abrogată prin art. 30 alin. (2) liniuţa 4 din Legea nr. 146/1997.

2. Cu toate acestea, susţinerea recurentei potrivit căreia cererile formulate de pretinșii autori ai unor realizări tehnice se taxează la valoare conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 nu poate fi primită.

Drepturile realizărilor tehnice sunt reglementate, alături de cele ale autorilor invenţiilor, de același act normativ, respectiv Legea nr. 64/1991.

În art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, se prevede că:

„Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare.”

Indiferent de regimul de protecţie diferit prevăzut de lege pentru invenţii și realizări tehnice și de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două categorii, intenţia legiuitorului a fost comună în ceea ce privește scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ special.

Legea prevede pentru ambele categorii de autori dreptul moral de a li se recunoaște această calitate și dreptul patrimonial de a obţine despăgubiri pentru exploatarea invenţiei și, respectiv, a realizării tehnice.

Este adevărat că articolul dedicat realizării tehnice prevede că despăgubirile cuvenite autorului se determină potrivit dreptului comun, dar de aici nu se poate deduce că și în ceea ce privește taxa judiciară de timbru sunt aplicabile tot dispoziţiile dreptului comun.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a menţinut decizia curţii de apel și, în baza art. 312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.