Expropriated land restitution denied due to public utility facilities; decision quashed and remanded for verification of prior existence

Teren afectat de utilităţi publice. Realizarea scopului exproprierii.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Teren afectat de utilităţi publice. Realizarea scopului exproprierii.

Index alfabetic. Drept civil.

- utilităţi publice

- scopul exproprierii

Legea nr. 10 /2001: art. 10, art. 11

H.G. 250/2007: pct. 10

Realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, în concepţia legiuitorului (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când, ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) și alin. (4).

Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, condiţiile fiind cumulative.

Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispoziţiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, și anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, pieţe pietonale și altele.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 9730 din 30 noiembrie 2009.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt, reclamantul A.I.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 344 din 19 decembrie 2007 emisă de Primarul Orașului Balș în baza Legii nr.10/2001, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeţei de 1300 m.p. situat in orașul Balș.

A susţinut că prin notificarea nr. 5 N/2002 adresată Primăriei orașului Balș prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la nr. 9604 din 13 septembrie 2005, a solicitat restituirea în natură a unor imobile, respectiv 1300 m.p. teren, două construcţii de 32 și, respectiv, 68 mp, o pivniţă de 22,60 mp, situate în orașul Balș, preluate în baza Decretului de expropriere nr. 175/1989.

Prin dispoziţia contestată, s-a respins cererea de restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005, cuantumul acestora urmând a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite de autoarea reclamantului. S-a reţinut că imobilele - construcţii au fost demolate în totalitate, iar suprafaţa de 1300 m.p. nu se poate restitui în natură întrucât în prezent este ocupată de amenajări de utilitate publică (părculeţ, trotuar, parcare).

Prin sentinţa civilă nr. 1154 din 24 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis contestaţia, s-a anulat în parte dispoziţia nr. 6344 din 19 decembrie 2007 și s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1300 m.p. situată în orașul Balș.

S-a reţinut că bunurile ce au format obiectul notificării au fost preluate prin Decretul de expropriere nr. 175/1989 de la autoarea sa A.E.

Totodată, s-a constatat că imobilele construcţii au fost demolate după preluare și că pentru acestea s-au primit despăgubiri în valoare de 69.053 lei.

Prima instanţă a apreciat că pentru construcţiile demolate sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.l0/2001, în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, așa cum s-a procedat și prin dispoziţia contestată.

În ceea ce privește terenul de 1300 m.p., s-a reţinut că nu s-au executat lucrări de interes public potrivit scopului exproprierii, iar amenajările existente la nivelul solului pe terenul rămas liber nu au relevanţă și nu pot fi considerate ca lucrări de investiţii propriu - zise.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Orașului Balș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, Secţia civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de pârât, sentinţa atacată a fost schimbată în tot, iar pe fond, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

În raport de criticile formulate, instanţa de apel a reţinut că prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, în timp ce prin dispoziţiile art. 7 din lege, conţin o reconfirmare a principiului conform căruia, restituirea în natură primează, această regulă fiind enunţată și de art. 9 din actul normativ special.

Pornind de la prevederile legale menţionate, instanţa de apel a apreciat, învestită fiind cu o contestaţie la Legea nr. 10/2001, că trebuie a se verifica cu prioritate dacă principiul enunţat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.

S-a constatat că în scopul efectuării acestor verificări, Tribunalul Olt în mod corect a încuviinţat și administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie -geodezie și cadastru, având ca obiective: identificarea terenului de 1300 m.p. ; dacă pe teren sunt construite imobile de interes public sau există conducte ce aparţin domeniului public și respectiv, precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public.

Concluziile expertului au fost însușite de ambele părţi implicate în proces, acestea înţelegând să nu formuleze obiecţiuni scrise, în timp ce mandatarul reclamantului a formulat o obiecţiune verbală cu privire la împrejurarea că expertul nu a precizat data edificării imobilelor, care a fost însă respinsă de către instanţa de fond.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în dosar, suprafaţa de 1300 m.p. este ocupată de amenajări de utilitate publică, astfel: 242,67 m.p. - parcare; 912 m.p. - părculeţ și 154,80 m.p. - alee de acces la blocul P.2

Concluziile raportului de expertiză cu privire la existenţa pe terenul notificat a obiectivelor de utilitate publică nu au fost contestate la instanţa de fond de reclamant, câtă vreme nu a formulat obiecţiuni sub acest aspect.

Instanţa de apel a apreciat că faţă de concluziile expertizei topografice, tribunalul în mod greșit a reţinut că suprafaţa de 1300 m.p. este liberă în sensul Legii nr.10/2001 și că terenul poate fi restituită în natură.

În calea devolutivă a apelului, pârâtul Primarul Orașului Balș a depus înscrisuri prin care a făcut dovada faptului că exproprierea dispusă prin Decretul nr. 175/1989 și-a atins scopul, aceasta fiind făcută în vederea realizării ansamblului de locuinţe „Jiul" din orașul Balș.

Astfel, la dosarul de apel, au fost depuse proiectul privind construirea de locuinţe „Jiul" și planul de încadrare în zonă a construcţiei aflate pe terenul în litigiu și s-a făcut dovada faptului că două dintre obiectivele în litigiu, respectiv parcarea și părculeţul se află pe lista mijloacelor fixe din evidenţa Primăriei Orașului Balș, la poziţia 34 și 60.

Prin urmare, s-a apreciat de instanţă că susţinerea din întâmpinare a intimatului reclamant, în sensul că lucrările existente pe terenul ce a format obiectul notificării nu sunt de utilitate publică și că acestea ar fi improvizate, nu este întemeiată, venind în contradicţie cu materialul probator al cauzei.

Este cert că pe terenul în litigiu au fost realizate lucrările de utilitate publică constatate prin expertiza de specialitate, astfel că nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1, art. 7 și art. 9 din lege.

În același timp, s-a constatat că fiind vorba de amenajări publice, așa cum acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, persoana îndreptăţită urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege, așa cum corect a dispus Primarul Orașului Balș prin dispoziţia nr. 6344 din 19 decembrie 2007.

S-a înlăturat ca lipsită de relevanţă susţinerea referitoare la faptul că o parte din terenul de 1300 m.p. aparţine altei persoane, iar nu autoarei reclamantului, câtă vreme terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat cu obiectivele de utilitate publică reţinute prin expertiza tehnică.

Cu privire la lucrările de utilitate publică, instanţa de apel a constatat că acestea au fost realizate în programul de aplicare a proiectului din 1989 privind construirea de locuinţe „Jiul", neexistând niciun fel de probe din care să rezulte că acestea au fost amenajate după depunerea notificării de către reclamant, astfel cum acesta a susţinut.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, criticând decizia atacată în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 Cod procedură civilă.

Recurentul susţine în dezvoltarea motivelor de recurs că în mod nelegal s-a reţinut de instanţa de apel că nu este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1300 mp, întrucât acesta ar fi afectat de lucrări și amenajări de utilitate publică, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea 10/2001 și art. 10.3 din HG nr. 250/2007.

Potrivit dispoziţiilor legii speciale ca și a HG nr. 250/2007 conţinând normele metodologice de aplicare unitară a legii, pot fi restituite în natură inclusiv bunuri aparţinând domeniului public al unităţii administrativ teritoriale, adică bunuri care, fiind încadrate în această categorie sunt de utilitate publică, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 și anexei III la lege.

Recurentul apreciază că simpla desemnare ca „bunuri de utilitate publică” a amenajărilor de pe terenul în litigiu nu este suficientă pentru a împiedica restituirea în natură, iar legea specială impune să se determine concret și explicit elementele care justifică imposibilitatea restituirii în natură, din perspectiva uzului public, sarcină ce revine unităţii deţinătoare în faza administrativă și instanţei de judecată în etapa judiciară.

Toate amenajările existente pe terenul în cauză în considerarea cărora instanţa de apel a respins contestaţia, au un caracter improvizat, nu sunt afectate unei utilităţi publice, nu sunt evidenţiate în documentaţiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și nici nu se regăsesc în inventarul domeniului public al Orașului Balș ce trebuie întocmit conform Legii nr. 213/1998.

Pe de altă parte, aceste amenajări nu au nicio legătură cu amenajarea ansamblului edilitar „Jiul” pentru realizarea căruia s-a dispus exproprierea: construirea de 385 de apartamente, conform decretului de expropriere.

Or, raportarea instanţei de apel, în aprecierea posibilităţii de restituire în natură din perspectiva utilităţii publice, la planul de încadrare în zonă sau la lista mijloacelor fixe este nelegală, întrucât acestea nu fac parte dintre criteriile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în acest scop: autorizaţie de construire, documentaţii de urbanism sau de amenajare a teritoriului.

Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situaţia existentă la faţa locului, expertul neavând competenţe a se pronunţa asupra noţiunii de „utilitate publică”.

Recurentul mai învederează că nu a contestat că pe teren se găsesc respectivele amenajări, însă, a susţinut că acestea nu sunt de natură a contura situaţii care să excepteze terenul de la restituirea în natură, precum și că acestea sunt niște improvizaţii, realizate ulterior depunerii notificării, deci, după anul 2002.

Deși instanţa de apel a reţinut că reclamantul a susţinut constant pe parcursul soluţionării cauzei că aceste amenajări sunt realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și chiar ulterior depunerii notificării, situaţie în care era incident art. 21 alin. (5) din lege, se reţine în același timp că nu a dovedit acest aspect, deși a formulat obiecţiuni scrise exact pentru lămurirea datei realizării amenajărilor, obiecţiune respinsă însă de instanţă în mod nejustificat.

Totodată, recurentul afirmă că decizia recurată este contrară obligaţiilor instituite în sarcina instanţei prin art. 129 Cod procedură civilă și de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor și Libertăţilor Fundamentale ale Omului raportate la art. 21 din Constituţie, nestabilirea datei reale, certe a realizării acestor amenajări, prin administrarea de probe concludente, pertinente și utile împiedicându-l să-și dovedească apărările.

Situaţia imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este cea de care se ţine seama în soluţionarea notificărilor prin care se solicită măsuri reparatorii.

Se mai arată că intimatul însuși nu s-a apărat în cadrul procesului prin susţinerea că aceste amenajări ar aparţine complexului edilitar „Jiul”, iar în condiţiile în care instanţa a reţinut astfel, trebuia să existe la dosar documentaţia aferentă realizării acestui ansamblu de locuinţe întru verificarea condiţiei prevăzute de dispoziţiile legale de a se fi realizat scopul exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat.

Complexul de locuinţe „Jiul” este un obiectiv aferent anilor 1989, pe când părculeţul amenajat (metamorfozat în cursul procesului în loc de joacă pentru copii) are vegetaţie imatură, recentă, care nu poate data din anul 1989.

Aceeași expertiză efectuată în cauză doar a desemnat terminologic aceste amenajări: părculeţ, alee, parcare, fără a consemna și alte date, elemente constructive, ceea ce ar fi fost util pentru a se aprecia asupra afectării lor uzului public.

Recurentul conchide în sensul că restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv este regula, în timp ce imposibilitatea restituirii în natură constituie excepţia, care este de strictă interpretare, iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei revenea unităţii deţinătoare, aceasta fiind ţinută să probeze că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică.

Recursul formulat este fondat.

Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând în baza acestora decizia atacată, Înalta Curte apreciază că se impune casarea acesteia pentru motivele ce succed.

Recurentul reclamant prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1300 mp situat în orașul Balș, judeţul Olt și măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele autoarei sale A.E. prin Decretul de expropriere nr. 175/1989, conform listei anexă la decret.

În timp ce prima instanţă a reţinut că obiectivul exproprierii nu s-a realizat, apreciind că terenul este liber, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 și a dispus restituirea în natură, subsecvent anulării în parte a dispoziţiei contestate (în ce privește terenul), instanţa de apel, pe baza suplimentării probelor cu înscrisuri noi, a reţinut că scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul nu poate fi restituit în natură, conform art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii, întrucât pe acesta se găsesc lucrările și amenajările de utilitate publică ce au fost constatate de expertiza topo efectuată la prima instanţă: parcare, părculeţ și alee de acces.

Corolarul Legii nr. 10/2001 este prevalenţa restituirii în natură, astfel cum corect susţine recurentul.

Dat fiind temeiul preluării, anume exproprierea, pricina trebuia evaluată pe baza dispoziţiilor art. 11 din lege, astfel încât, instanţa de apel pentru o legală dezlegare a cauzei era ţinută să verifice ipotezele acestui text, pentru care dispoziţiile art. 10 alin. (3) - (6) din aceeași lege, sunt norme de trimitere.

În plus, era necesar a se cerceta situaţia juridică și de fapt a terenului la momentul intrării în vigoare a legii, apărare pe care recurentul a susţinut-o în mod constant, sens în care s-a prevalat de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raţiunea acestei norme fiind tocmai indisponibilizarea bunurilor notificate, sens ce decurge și din dispoziţiile art. 21. pct. 1 lit. a) - e) din HG nr. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a legii.

Este cert că în cauză scopul exproprierii (ca măsură ce a vizat un număr mare de persoane ale căror proprietăţi însumau 10.250 mp, între care și cea a autoarei recurentului), s-a împlinit, întrucât ansamblul de locuinţe „Jiul” din Balș a fost edificat, însă chiar și în această ipoteză, restituirea în natură, fie în tot, fie în parte nu este exclusă, potrivit dispoziţiilor art. 11, în măsura în care terenul ce face obiectul notificării este liber, în sensul legii.

Realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, în concepţia legiuitorului (neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, în acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea în natură când lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când, așa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) și alin. (4).

Pentru a se putea dispune în sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine dacă acele amenajări sau lucrări sunt în mod real de utilitate publică, precum și dacă ele existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, condiţiile fiind cumulative.

Sintagma de amenajări de utilitate publică este definită în dispoziţiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 reprezentând acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, și anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.) dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, pieţe pietonale și altele.

Același text stabilește că individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât și documentaţiile de amenajare a teritoriului și de urbanism; de asemenea, tot în sarcina unităţii deţinătoare revine obligaţia de a verifica destinaţia terenului și a suprafeţei acestuia pentru a nu se afecta căile de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), ori existenţa și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele similare.

În măsura în care entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu a realizat aceste verificări, instanţa era ţinută de ele, într-o corectă aplicare a legii.

Recurentul a susţinut în mod pertinent că era necesar ca intimatul să fi depus la dosar documentaţiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit textului anterior citat, să prezinte probe cu dată certă, iar nu un inventar al mijloacelor fixe care nu prezintă nicio aparenţă de autenticitate sau elemente cu privire la emitent ori la momentul efectuării unui astfel de recensământ al mijloacelor fixe ale unităţii administrativ teritoriale.

Pentru a valida imposibilitatea de restituire în natură este necesar ca instanţa să lămurească dacă potrivit legii operează indisponibilizarea terenului faţă de cele constatate de expertiză: respectiv, dacă parcarea și părculeţul sunt autorizate, dacă sunt într-adevăr amenajate, sigura indisponibilitate valabilă la acest moment, fiind porţiunea de teren afectată căii de comunicaţie reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de altă parte, conform solicitărilor recurentului este necesar a se stabili și dacă parcarea și părculeţul existau ca atare la data intrării în vigoare a legii, susţinerea acestuia fiind că ele au fost amenajate după depunerea notificării sale, iar obiecţiunea cu un atare obiect i-a fost respinsă nemotivat de instanţă; totodată, este important a se face verificări și cu privire la eventuale amenajări subterane.

Chiar și apartenenţa la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale a terenului în litigiu nu constituie un impediment la restituirea în natură, astfel cum reiese din economia întregii legi speciale; concluzia se impune cu atât mai mult cu cât solicitarea de restituire în pricina de faţă vizează un teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite chiar acordarea unor terenuri în compensare dintre cele care au regim de proprietate publică, cu respectarea unei anumite proceduri descrise de art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007.

Spre o atare finalitate urmează ca instanţa de rejudecare să dispună administrarea unei noi expertize prin care să se identifice terenul, să se stabilească ce amenajări se găsesc pe el, în sensul descrierii lor cu detalii constructive, să se stabilească data realizării acestor amenajări ori lucrări, precum și să se verifice eventuale amenajări subterane; se vor solicita înscrisurile menţionate de la intimat (autorizaţii de construire, documentaţii de amenajare a teritoriului și de urbanism, etc.), cu referire la amenajările în discuţie și se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente și utile soluţionării cauzei pentru lămurirea tuturor circumstanţelor ei, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.

Având în vedere cele arătate, Înalta Curte a admis recursul în baza art. 312 alin. (1) și alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, însă, dată fiind incompleta lămurire a situaţiei de fapt, s-a casat decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeași instanţă, conform art. 313 Cod procedură civilă.