Recourse dismissed; civil courts retain competence to order equivalent restitution and initiate administrative compensation proceedings under Law 247/2005

Competenţa instanţelor de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Competenţa instanţelor de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate

Index alfabetic. Drept civil

- despăgubiri

- cuantum

- competenţa

Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și emite titlul de despăgubiri.

Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanţei de judecată, de contencios administrativ, de această dată.

Prin urmare, nici o etapă a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului instanţelor de judecată, acestea având plenitudine de competenţă, în funcţie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8327 din 15 octombrie 2009.

Prin cererea de chemare în judecată, M.E., decedată în cursul procesului și succedată în drepturi de C.M.A. și C.V., a formulat contestaţie în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Comuna Păuliș, împotriva dispoziţiei emisă de primar.

Prin sentinţa civilă nr. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Arad a admis acţiunea și, anulând oferta pârâtei, a obligat să restituie reclamantei, în natură, suprafaţa de 3024 m.p. teren, identică cu nr. top 1236/2/b din CF 2432 Radna.

Prin decizia civilă nr. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârâtă și intervenienta S.C J.S.R.L. Arad și, anulând sentinţa atacată, a respins acţiunea, cu motivarea că terenul atribuit de prima instanţă excede patrimoniul pârâtei, făcând obiectul unei concesiuni încheiate între intervenienta și un terţ.

Recursul declarat de reclamantă și continuat de moștenitorii acesteia a fost admis de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin decizia nr. 10809 din 20 decembrie 2005 a Secţiei civile și de proprietate intelectuală, care a casat decizia atacată și sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad și a trimis cauza spre soluţionare aceluiași tribunal.

Instanţa de recurs a reţinut că instanţele au nesocotit dispoziţiile art. 129 din Codul de procedură civilă și au omis clarificarea situaţiei juridice a imobilului preluat abuziv. De asemenea, a reţinut instanţa de recurs, sunt absente elemente de identificare a imobilului și a soluţiilor legale posibile de restituire, în natură sau sub forma altor măsuri reparatorii.

După rejudecare, prin sentinţa nr. 1259 din 27 septembrie 2006, Tribunalul Arad, Secţia civilă a admis contestaţia împotriva ofertei de restituire prin echivalent cu nr. 4020 din 18 iulie 2003, emisă de Comuna Păuliș, prin primar, în contradictoriu cu S.C J. S.R.L. Baraţca, prin lichidator judiciar, Comuna Păuliș, prin primar, S.C S.O. S.R.L., B.D. și B.C.M.

A obligat Comuna Păuliș, prin primar, să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent al terenului preluat în mod abuziv terenul înscris în CF nr. 2721 Radna, nr. top 1236/2/b/l, în suprafaţă de 2228 m.p., sub condiţia achitării de către contestatori a eventualei diferenţe valorice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul a fost în proprietatea întreprinderii de Construcţii și Industrie de Piatră S.A. Arad, societate în cadrul căreia autorul reclamanţilor a avut o cotă de participaţie de 16,5% din totalul de teren în suprafaţă de 17.693 m.p.

Terenul a trecut în proprietatea Comunei Păuliș fără titlu valabil, acest lucru fiind constatat prin sentinţa civilă nr. 461 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Arad, prin care Primarul comunei Păuliș a fost obligat să emită ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare cotei de 16,5%.

Primarul comunei Păuliș nu s-a conformat hotărârii tribunalului, motiv pentru care reclamanţii au identificat un teren liber, care are aproximativ aceeași valoare cu cel preluat, respectiv terenul evidenţiat în CF 2432 Radna.

Ulterior, acest imobil a fost dezmembrat și transcris în CF 2721. Terenul în suprafaţă de 2228 m.p., transcris în această CF a fost concesionat intervenienţilor B.D. și B.C., dar reclamanţii au arătat că sunt de acord să primească terenul astfel grevat.

Prin decizia civilă nr. 261/A din 14 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Comuna Păuliș, prin primar, a desfiinţat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, motivat de faptul că se impune efectuarea unei expertize.

După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 605 din 10 iulie 2008, Tribunalul Arad a admis contestaţia, a anulat oferta de restituire prin echivalent și a obligat Comuna Păuliș, prin primar să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent, terenul înscris în CF 2721 Radna, nr. top. 1236/2/b/l, în suprafaţă de 2228 m.p.

A obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru diferenţa de suprafaţă de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul a reţinut că terenul solicitat în compensare de reclamanţi este înscris în CF 2432 Radna, nr. top 1236/2/b, în suprafaţă de 3024 m.p. și a fost dezmembrat în două parcele. Parcela cu nr. top 1236/2/b/l, în suprafaţă de 2228 m.p., a fost transcrisă în CF 2721 Radna și este ocupată de o staţie de distribuţie carburanţi. Construcţiile existente aparţin soţilor B.D. și B.C., iar terenul a fost concesionat acestora pe o perioadă de 25 de ani.

Valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 2919 m.p., preluat de la antecesoarea reclamanţilor, este de 102.165 Euro, respectiv 370.860 lei, iar valoarea de circulaţie a terenului solicitat în compensare este de 77.980 Euro, respectiv 203.067 lei, iar diferenţa de valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei.

Prin decizia nr. 236 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, Secţia civilă a admis apelul declarat de S.C S.O. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 605 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Arad, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată în contradictoriu cu S.C J. S.R.L., prin lichidator.

A respins apelurile declarate de reclamanţi și pârâta Comuna Păuliș, prin primar împotriva aceleiași sentinţe.

Instanţa de apel a reţinut că S.C J. S.R.L. nu are calitate procesuală, deoarece terenul care iniţial era în detenţia acesteia, prin concesiune, a fost pe parcursul procesului concesionat către B.D., B.C. și S.C. S.O. S.R.L. și că instanţa civilă are competenţa materială de a soluţiona prezenta cauză.

Instanţa de apel a mai reţinut că cererea reclamantei s-a întemeiat pe sentinţa civilă nr. 461 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Arad, irevocabilă, prin care Comuna Păulești a fost obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent.

Pârâta a făcut o serie de oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin oferta atacată în instanţă a oferit reclamantei o suprafaţă de 3000 m.p. din terenul înscris în CF 1223 Radna, nr. top 1071 - 1073/b, dar aceasta nu poate fi avută în considerare, deoarece instanţa a dispus că pentru această suprafaţă are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar din suprafaţă iniţială pârâta nu mai deţine decât 1224 m.p.

Faptul că terenul solicitat de reclamanţi face obiect al concesiunii nu reprezintă un impediment la emiterea ofertei, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au acceptat concesiunea.

În ceea ce privește diferenţa de valoare la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, prima instanţă a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece unitatea deţinătoare nu poate fi obligată la despăgubiri.

A mai constatat instanţa de apel, că sunt nefondate criticile Comunei Păuliș vizând despăgubirea reclamanţilor pentru diferenţa de valoare, atâta timp cât aceștia au dreptul la reparaţie integrală.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii și pârâtele S.C S.O. S.R.L. și Comuna Păuliș, prin primar.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, reclamanţii au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece a făcut în mod greșit trimitere la dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De la notificare a trecut mai mult de 8 ani, iar Fondul „Proprietatea" nu funcţionează, așa cum s-a constatat în mod constant de către CEDO, motiv pentru care a existat și o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale.

Instanţele au plenitudine de competenţă și pot stabili cuantumul despăgubirilor la care persoana îndreptăţită are dreptul.

Pârâta Comuna Păuliș a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă și a arătat că decizia este nelegală, deoarece comuna s-a conformat obligaţiilor care izvorăsc din dispozitivul sentinţei civile nr. 461/2002 a Tribunalului Arad, făcând mai multe oferte reclamanţilor.

Instanţa nu putea dispune de bunuri care nu au fost incluse în lista bunurilor disponibile.

A mai arătat recurenta, că instanţa a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece doar Comisia Centrală este cea care stabilește despăgubirile.

Pârâta S.C S. O. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă și a arătat că decizia este nelegală, pentru că, deși din conţinutul ei rezultă că apelul a fost admis în parte, curtea de apel a menţionat în dispozitiv că a admis apelul pârâtei.

A mai arătat că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci motive străine de cauză.

Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de reclamanţi, se constată că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

După intrarea în vigoare a acestui act normativ, competenţa de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate.

Este adevărat că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în mai multe cauze împotriva României că fondul Proprietatea este nefuncţional, dar procedura în faţa fondului este o procedură execuţională, care intervine după ce, prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanţei dreptul este stabilit.

Este rolul și obligaţia organelor statului, ca în respectarea dispoziţiilor art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie să-și construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.

Trimiterea la dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă lipsă plenitudinii de competenţa a instanţelor de judecată și o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale.

Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și emite titlul de despăgubiri

Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanţei de judecată, de contencios administrativ, de această dată.

Prin urmare, nici o etapă a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului instanţelor de judecată, acestea având plenitudine de competenţă, în funcţie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

De altfel, așa cum s-a arătat, în sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad, menţinută în parte, se statuează că diferenţa de valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat în procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În ceea ce privește recursul declarat de parata Primăria Comunei Păuliș, prin primar, se constată că aceasta, deși a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu a făcut nici o critică care să permită încadrarea recursului în acest text de lege.

Cât privește criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, se constată că cele referitoare la faptul că instanţa nu avea competenţa să atribuie în compensare terenuri ce nu figurează pe lista de disponibilităţi, acestea sunt critici omisso medio, deoarece nu au fost făcute în apel.

Înalta Curte constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat pârâta să emită decizie prin care să constate că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru diferenţa de suprafaţă de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluţia fiind menţinută de instanţa de apel.

Or, stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală a despăgubirilor este stabilită de Comisia Centrală, cu posibilitatea atacării deciziei în instanţa de contencios administrativ.

Și recursul declarat de pârâta S.C S.O S.R.L. este nefondat.

Astfel, hotărârea nu este contradictorie, deoarece soluţia admiterii apelului nu presupune admiterea tuturor argumentelor și criticilor prezentate de apelant în cererea de declarare a apelului.

Apelul este admis și atunci când instanţa constată că doar o parte din criticile formulate sunt întemeiate.

De asemenea, analiza instanţei de apel s-a realizat în limitele prevăzute de art. 294 și art. 295 din Codul de procedură civilă în judecarea apelului și nu cuprinde motive străine de cauză.

Faţă de cele arătate, recursurile sunt nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, au fost respinse ca atare.