Constitutional challenge to appeal regime for withdrawal appeals barred by lack of nexus to case resolution

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 320 alin. (3) Cod procedură civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320 alin. (3) Cod procedură civilă. Inadmisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- contestaţie în anulare;

- excepţie de neconstituţionalitate

- inadmisibilitate.

Legea nr. 47/1992: art. 29

C.pr.civ.: art. 320

O normă, care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Judecata propriu-zisă a contestaţiei în anulare nu este influenţată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunţată.

Așadar, judecata contestaţiei în anulare nu poate fi determinată în niciun fel de regimul căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea susţine că există legătură între pretinsa neconstituţionalitate a art. 320 alin. (3) C.pr.civ. („hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”) și soluţionarea cauzei.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6464 din 10 iunie 2009.

Prin încheierea pronunţată la 13 mai 2008 în dosarul nr. 246/2/2008, Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarele D.I.C. și D.M.J., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C.pr.civ.

Pentru a decide astfel, instanţa a constatat că excepţia a fost invocată în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) și ale alin. (2), ale art. 21 alin. (2) și alin. (3) teza I, ale art. 124 alin. (2), ale art. 129, ale art. 20 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 11 alin. (2) din Constituţia României, susţinându-se că are relevanţă pentru soluţionarea cauzei, deoarece prin respectiva dispoziţie legală se reglementează atât compunerea completului de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, cât și calea de atac, îngrădindu-li-se justiţiabililor dreptul la un proces echitabil soluţionabil în toate căile de atac (nefiind permis ca după soluţionarea unei căi extraordinare de atac de retractare, partea să nu mai beneficieze de nicio altă cale de atac).

Instanţa a apreciat, cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepţia este inadmisibilă, întrucât prevederile cuprinse în art. 320 alin. (3) C.pr.civ. nu au legătură cu judecata contestaţiilor în anulare care au constituit obiectul învestirii instanţei.

Aceasta, întrucât textul criticat reglementează calea de atac ce poate fi exercitată de părţi împotriva hotărârii care va fi pronunţată asupra contestaţiei în anulare, iar nu compunerea completului de judecată.

Compunerea completului de judecată este dată de caracterul extraordinar și de retractare al contestaţiei în anulare, iar în ce privește calificarea căii de atac ce poate fi exercitată de parte împotriva hotărârii pronunţate în contestaţia în anulare, aceasta se face de instanţa ierarhic superioară și nu împietează în niciun fel modalitatea de soluţionare a contestaţiei în anulare.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs contestatoarele, care au susţinut caracterul nelegal al soluţiei, întrucât a făcut o apreciere greșită asupra lipsei legăturii directe între excepţia invocată și judecata cauzei.

Astfel, s-a arătat, excepţia are legătură cu cadrul procesual, care vizează două aspecte: dacă este vorba de o judecată în fond și compunerea instanţei (în raport de împrejurarea că judecata se va face de un complet de un judecător, doi judecători sau trei judecători), cu consecinţe pe plan procedural.

Textul art. 320 alin. (1) C.pr.civ. împarte pe justiţiabilii care exercită contestaţia în anulare în mai multe categorii, după cum atacă o hotărâre de fond, apel sau recurs, în funcţie de care vor avea la dispoziţie ulterior, toate căile de atac prevăzute de legea procesuală civilă sau numai parte din acestea.

Rezultă astfel, că justiţiabilii au aleatoriu și imprevizibil acces la căile de atac și la un recurs efectiv, iar justiţia nu mai este unică, imparţială și egală pentru toţi cetăţenii.

În cazul declarării neconstituţionalităţii textului art. 320 alin. (3) C.pr.civ., instanţele de judecată de toate gradele ar da mai multă atenţie soluţionării și judecării contestaţiilor în anulare, care trebuie supuse unor căi efective de atac în dreptul intern.

Criticile recurentei, neîncadrate din punct de vedere legal, astfel cum obligă dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c C.pr.civ., urmează să fie încadrate de instanţă (în condiţiile art. 306 alin. (3) C.pr.civ.) în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., faţă de împrejurarea că se invocă încălcarea art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente:

Invocând, în cadrul procesual determinat de formularea unei contestaţii în anulare, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C.pr.civ., contestatoarele au pretins, în esenţă, că textul este neconstituţional, întrucât împarte pe justiţiabili în mai multe categorii, care au la dispoziţie diferite căi de atac, în funcţie de hotărârea care face obiectul contestaţiei și de asemenea, compunerea instanţei este influenţată, după cum se apreciază că este vorba de o judecată în fond sau în calea de atac.

Având a aprecia asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar în situaţia în care textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa va respinge ca inadmisibilă sesizarea (art. 29 alin. 6).

În speţă, textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat stabilește că „hotărârea dată în contestaţie este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Este evident că o normă, care nu face decât să reglementeze regimul căilor de atac, nu poate avea legătura impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Judecata propriu-zisă a contestaţiei în anulare nu este influenţată de calea de atac căreia îi va fi supusă hotărârea pronunţată.

Consecinţele pretinse de recurente – în legătură cu alcătuirea completului de judecată și considerarea contestaţiei în anulare ca fiind o judecată în fond – nu decurg din calificarea căii de atac (pentru a se justifica demersul în declararea neconstituţionalităţii), ci dimpotrivă, calea de atac este atașată hotărârii ulterior pronunţării acesteia.

Așadar, judecata contestaţiei în anulare nu poate fi determinată în niciun fel de regimul căilor de atac cărora îi este supusă hotărârea dată într-o asemenea materie, pentru a se putea susţine că există legătură între pretinsa neconstituţionalitate a art. 320 alin. (3) C.pr.civ. („hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”) și soluţionarea cauzei.

Contrar aprecierii recurentelor, natura cauzei și gradul jurisdicţional (fond, control judiciar) sunt cele care determină calea de atac căreia îi este supusă judecata finalizată prin hotărârea pronunţată și nu invers, astfel cum se pretinde prin invocarea neconstituţionalităţii textului.

Instanţa a reţinut corect, cu referire la obiecţiile contestatoarelor, de natură să atragă, în opinia acestora, neconstituţionalitatea textului (și astfel, necesitatea sesizării Curţii Constituţionale) pe de o parte că, în ce privește compunerea completului, ea nu este reglementată de textul criticat, ci este dată de caracterul extraordinar și de retractare al căii de atac iar pe de altă parte, aprecierea și calificarea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, se realizează de instanţa ierarhic superioară – nefiind deci, împietată în niciun fel judecata contestaţiei în anulare.

Fără să combată ori să critice în vreun fel aceste considerente ale instanţei, care au stat la baza adoptării soluţiei, recurentele s-au limitat la a prelua motivarea dată excepţiei de neconstituţionalitate cu ocazia invocării acesteia.

În consecinţă, s-a constatat că instanţa a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că neconstituţionalitatea invocată a art. 320 alin. (3) C.pr.civ. nu are legătură cu soluţionarea cauzei și ca atare, sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

Reţinându-se așadar, caracterul legal al soluţiei, recursul declarat a fost respins ca nefondat.