Copyright royalties and publication ban upheld after post-contract book distribution; arbitration clause found inapplicable to tort claims.

Drept de autor. Acţiune în răspundere civilă contractuală. Inaplicabilitatea clauzei compromisorii.

Cuprins pe materii.. Drept de autor. Acţiune în răspundere civilă contractuală. Inaplicabilitatea clauzei compromisorii.

Index alfabetic. Drept de autor

- Răspundere civilă contractuală

- Clauză compromisorie.

În cazul în care răspunderea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere contractuală, derivând din nerespectarea unor contracte în care este stipulat că soluţionarea litigiilor ivite ca urmare neexecutării contractelor se va face de către Arbitrajul Federaţiei Ruse, ci ca temei al acţiunii s-a reţinut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârșite într-o perioadă ulterioară expirării contractului, clauza compromisorie înserată în contract nu operează în cauză, pentru a exclude competenţa instanţelor judecătorești în soluţionarea litigiului, conform 3433 alin. (1) C. pr. civ.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4152 din 27 martie 2009.

Prin sentinţa civilă nr.725 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bacău - secţia civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.N.L. împotriva pârâtelor S.C. Rovimed Publishers S.R.L. și S.C. Vladimed Trading S.R.L., a obligat-o pe pârâta S.C. Rovimed Publisher S.R.L. să plătească reclamantului suma de 10.000 dolari SUA drepturi de autor și dobânda legală de 6% pe an aferentă acestei sume până la efectuarea plăţii integrale, le-a obligat pe ambele pârâte să înceteze publicarea și distribuirea cărţii „Diagnosticul Karmei" și, totodată, să plătească reclamantului suma de 2.998 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Referitor la competenţa de soluţionare a cauzei, tribunalul a stabilit că este competent să soluţioneze pricina conform art.2 lit.e și art.5 Cod procedură civilă și, ca atare, excepţia de necompetenţă materială invocată de cele două pârâte este nefondată.

Astfel, s-a reţinut că, deși prin contractele de editare încheiate cu reclamantul s-a stipulat că orice conflict ce va apărea în legătură cu executarea acestora va fi soluţionat de o instanţă arbitrală din Federaţia Rusă, respectivele clauze nu se aplică în speţă, deoarece sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată nu au ca fundament existenţa vreunui contract încheiat între părţi, ci pretinsele fapte ilicite ale societăţilor pârâte care, ulterior expirării duratei ultimului contract, au încălcat dreptul de autor al reclamantului.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 9 septembrie 2000, între reclamant și pârâta S.C. Rovimed Publishers S.R.L. s-a încheiat un contract de editare având ca obiect editarea în România a cărţii "Diagnosticul Karmei" al cărei autor este reclamantul.

La data de 3 aprilie 2003, între părţi s-a încheiat un al doilea contract de editare în aceleași condiţii ca și primul, valabil până la 31 decembrie 2003.

În perioada 2004-2005 părţile nu au mai încheiat un nou contract, dar pârâtele au continuat editarea și distribuirea cărţii; de asemenea, au convenit verbal ca reclamantului să i se plătească suma de 5000 dolari SUA pe an, dar acesta nu a primit suma de 10000 dolari SUA cuvenită pentru cei doi ani. În ceea ce privește pretenţiile reclamantului pentru anul 2006, tribunalul a reţinut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâta S.C. Rovimed Publisher S.R.L. a continuat să editeze cartea sau că cele două pârâte mai deţin cărţi cu acest titlu în reţeaua de distribuţie.

Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, tribunalul a arătat că, potrivit art.139 alin.2 lit.a din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, acestea au un caracter subsidiar, pentru situaţia în care nu pot fi acordate daune materiale.

Prin decizia nr.9 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două pârâte împotriva sentinţei, obligându-le totodată să plătească reclamantului intimat suma de 510 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În mod corect prima instanţă a constatat că este competentă în soluţionarea cauzei, de vreme ce litigiul nu s-a ivit ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, ci se întemeiază pe faptele pretins ilicite prin care reclamantul a fost prejudiciat.

Pe fond, curtea a reţinut că nu se poate pronunţa asupra pretinsei intenţii de eludare a obligaţiilor fiscale din partea autorului pe teritoriul Federaţiei Ruse, nefiind învestită cu o acţiune având un atare obiect.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin editarea fără drept a operei, curtea a stabilit că tocmai pe baza recunoașterii la interogatoriu a sumei convenite a fi plătită pentru anii 2004-2005, încă e posibilă obligarea pârâtei S.C. Rovimed Publisher S.R.L. la plata a 10.000 dolari SUA către reclamant.

Astfel, printr-o convenţie verbală recunoscută de pârâte s-a evaluat prejudiciul produs reclamantului la suma de 10.000 dolari SUA, la plata căreia prima pârâtă a și fost obligată.

În ceea ce privește distribuirea operei efectuată ulterior anului 2005, ca urmare a neepuizării volumelor editate în perioada când ultimul contract a fost în vigoare, s-a constatat că nu există temei pentru obligarea pârâtelor la plata unei alte sume de bani, suplimentară celei stabilite prin contract.

Împotriva deciziei au declarat recurs cele două pârâte, invocând în drept dispoziţiile art.304 pct.3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, recurentele susţin că decizia a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, deoarece prin contractele încheiate la 1 septembrie 2000 și 3 aprilie 2003, reclamantul și pârâta S.C. Rovimed Publisher S.R.L. au convenit ca orice litigiu intervenit între părţi să fie soluţionat prin arbitraj, de către Arbitrajul Federaţiei Ruse din orașul Sankt Petersburg, conform normelor din Federaţia Rusă.

Pentru acest considerent, pârâtele au solicitat ambelor instanţe anterioare ca, în baza art.3433 alin. (1) și art. 3434 alin.(3) Cod procedură civilă, să se declare necompetente în soluţionarea acţiunii.

În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă, recurentele s-au limitat la a reda dispoziţiile procedurale invocate, fără a dezvolta critici care să se circumscrie acestor dispoziţii.

Deși au arătat în finalul cererii de recurs că vor dezvolta motivele printr-un memoriu separat, nu au depus la dosar în termenul de 15 zile de la data comunicării deciziei un astfel de memoriu, conform art.303 cu referire la art.301 C.pr.civ.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la necompetenţă nu se încadrează în dispoziţiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, deoarece nu se contestă competenţa Curţii de Apel Bacău, ca instanţă imediat superioară Tribunalului Bacău, de a soluţiona apelul, conform dispoziţiilor art.3 pct.2 și 282 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă.

Ceea ce se contestă este modul de soluţionare a motivului de apel prin care pârâtele s-au plâns de soluţia dată de tribunal excepţiei de necompetenţă invocată în fata acestei instanţe.

Această critică ce vizează nelegalitatea deciziei se încadrează în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și este nefondată.

Astfel, s-a reţinut că acţiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă contractuală derivând din nerespectarea clauzelor celor două contracte încheiate la data de 1 septembrie 2001 și respectiv la 3 aprilie 2003, în care s-a stipulat, printre altele, că soluţionarea litigiilor ivite între părţi în legătură cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federaţiei Ruse din orașul Sankt Petersburg.

Ca temei al acţiunii s-a reţinut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârșite de pârâte într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract, aspect necontestat prin motivele de recurs.

În atare situaţie, clauza compromisorie inserată în cele două contracte conform art.343 și următoarele C.pr.civ. nu operează în cauză pentru a exclude competenţa instanţelor judecătorești în soluţionarea litigiului, conform art.3433 alin.(1) C.pr.civ.

În mod legal curtea de apel a validat soluţia tribunalului referitoare la excepţia de necompetenţă invocată de pârâte și a stabilit că pentru soluţionarea litigiului, competenţa revine instanţei judecătorești, respectiv Tribunalului Bacău.

În baza art.312 Cod procedură civilă, Înalta Curte a menţinut decizia curţii de apel și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâte.