Admissibility of revision for alleged document forgery pending criminal proceedings

Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire. Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Index alfabetic. Drept procesual civil

- Revizuire

C. pr. civ. art 322 pct. 4, art. 324 alin. (1) pct. 4

Partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu mai este posibilă.

În cazul nefinalizării acţiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 Cod procedură civilă, este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să constate existenţa impedimentului legal în obţinerea unei hotărâri penale de constatare a falsului.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2417 din 4 martie 2009.

Prin sentinţa nr. 247 din 6 martie 2001, Tribunalul București – Secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată, la 23 mai 2000, de reclamanţii A.M.C., G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A., prin care – în contradictoriu cu S.C. C.H.I.R. S.A., S.C. L. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanţelor și Consiliul General al Municipiului București – au solicitat instanţei să constate că pârâta S.C. L. S.A., a dobândit de la Statul Român, neproprietar, imobilul compus din teren de 3674 mp și construcţii situat în București, sector 1, precum și imobilul situat în București, str. C.A. R. nr. 13, compus din 1773 mp teren și patru construcţii (Casa L. și anexele sale) și, de asemenea, să se mai constate că pârâta a transmis imobilele fără drept S.C. C.H.I.R. S.A., și să se dispună compararea titlului deţinut de această din urmă pârâtă cu titlul pe care reclamanţii l-au obţinut de la autorul lor, C.A.

A fost respinsă totodată și cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. C.H.I.R. S.A., în contradictoriu cu A.P.A.P.S.

Hotărârea primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel București – Secţia a IV-a civilă care, prin decizia nr. 182 din 10 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Recursul declarat în cauză de reclamanţii A.M.N.G., A.I., G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A. a fost admis de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală care, prin decizia nr. 2178 din 8 martie 2007, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 247 din 6 martie 2001 a Tribunalului București, Secţia a III-a civilă, pe care a desfiinţat-o.

A admis acţiunea formulată de reclamanţi și a obligat pârâta S.C. H.L.B. S.R.L. (continuatoarea în proces a pârâtei S.C. C.H.R. S.A.) să lase în deplină posesie și proprietate reclamanţilor, imobilul situat în București, sectorul 1 (clădirea Hotelului L. și ștrandul L., precum și terenul aferent în suprafaţă de 3674 mp) precum și imobilul situat în București, str. C.A. R. nr. 13, sector 1, (Casa L. și terenul aferent, în suprafaţă de 1772 mp).

A trimis cauza Tribunalului București, pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în mod greșit, faţă de probele administrate, s-a reţinut în apel că nu ar exista identitate între imobilele existente astăzi pe terenurile în discuţie și cele din momentul preluării bunurilor, atât din perspectiva structurii cât și a finisajelor interioare.

S-a arătat că, este vorba într-adevăr de un imobil consolidat și reparat, dar a cărui structură iniţială de construcţie nu a fost schimbată, el având astăzi aceeași componenţă ca cea din anul înregistrărilor cadastrale (1940).

S-a constatat că nu există impedimente materiale, sub aspectul identificării bunurilor revendicate, ca acestea să fie restituite în natură și în limita dreptului de proprietate dovedit de reclamanţi.

Considerând că în cauză se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 18 lit. c, deși temeiul indicat al acţiunii este art. 480 Cod civil și cererea este formulată înainte de apariţia legii speciale, instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

De asemenea, împrejurarea că asupra titlului pârâtei ar purta un litigiu și din acest motiv, nu s-ar putea continua judecata și deci nu s-ar putea compara titlurile, a fost definitiv și irevocabil soluţionată prin decizia nr. 2824 din 27 iunie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie care, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel București – prin care se suspendase judecata apelului – pe care a casat-o, dispunând continuarea judecăţii care implică și analiza titlurilor de proprietate.

Ca urmare, instanţa de apel era ţinută de dezlegarea instanţei de recurs dată acestei probleme de drept și potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, trebuia să procedeze la analiza cu care a fost sesizată.

S-a constatat, de asemenea, ca fiind întrunite premisele art. 314 Cod procedură civilă în cauză, sens în care reţinând că din ansamblul probator administrat, identitatea imobilelor revendicate a fost stabilită, s-a apreciat că pot fi analizate, prin comparaţie, titlurile prezentate de părţi, pentru a se decide asupra proprietăţii bunurilor.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 11266 din 19 noiembrie 1996, irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a stabilit lipsa de titlu a statului în legătură cu C.H.L. și C.L., imobile preluate prin Decretul nr. 92/1950, care a fost greșit și nelegal aplicat proprietarilor, la data naţionalizării.

Această constatare, exprimată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în legătură cu nevalabilitatea titlului statului, a intrat în puterea lucrului judecat și se bucură de forţa prezumţiei legale absolute, în condiţiile reglementate de art. 1200 pct. 4, raportat la art. 1202 alin. (2) din Codul civil.

Cum S.C. L. S.A. (și ulterior, celelalte persoane juridice care au preluat prin transmisiuni succesive, bunul ce face obiectul litigiului) este succesor cu titlu particular al statului, nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut acesta, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Împrejurarea că S.C. L. S.A. nu a fost parte în procesul care a purtat asupra valabilităţii titlului statului, nu atrage inopozabilitatea, faţă de aceasta, a efectelor hotărârii judecătorești, în condiţiile în care, parte în proces a fost chiar cel care (statul) a transmis bunul asupra căruia s-a stabilit că nu există nici un titlu legal.

În fine, s-a constatat, în considerarea celor ce preced, că titlul pârâtului, deţinător al imobilului, provine de la un neproprietar și ca atare, lasă loc de preferinţă, urmare comparării, titlului prezentat de reclamanţi, care provine de la un proprietar.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3416/1/2008 la 14 aprilie 2008, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat în contradictoriu cu intimaţii A.I., A.M.N.-G., S.C. H.L.B. SRL, S.C. C.H.I.R.S.A., S.C. L.S.A., S.C. C.A.R. S.A., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanţelor și Consiliul General al Municipiului București, revizuirea deciziei civile nr. 2178 din 8 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 37.364/1/2004 al acestei instanţe, pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, revizuienta a susţinut că înscrisul considerat fals îl constituie certificatul de calitate de moștenitor nr. 70 din 3 mai 1999 eliberat de Biroul Notarial L., certificat eliberat la cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctului A.C., cerere formulată de intimata A.I.

La redactarea cererii menţionate, reclamanta A.I. a indicat la rubrica „persoane cu vocaţie succesorală” în afară de A.C. și G.E., și numele a două persoane decedate, V.E. și G.I., deși era necesar să indice moștenitorii în viaţă ai acestuia, respectiv rudele din ramura G., aspect omis cu știinţă de intimată care, suplimentar a declarat în cuprinsul aceleiași cereri că, în afara persoanelor menţionate, nu mai există alte persoane cu vocaţie la succesiunea defuncţilor menţionaţi.

În temeiul cererii și declaraţiilor intimatei reclamante A.I., neconforme realităţii în raport de cele învederate anterior, a fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 70/1999 ce atestă că de pe urma defunctului A.C. au rămas ca moștenitori A.M.C, antecesorul intimatei, cu o cotă de ½ din masa succesorală și G.E.H., decedată, cu cealaltă cotă de ½ din masa succesorală.

Certificatul de calitate menţionat a fost folosit de reclamanta A.I. atât la judecata litigiului finalizat prin hotărârea supusă revizuirii, cât și în alte dosare aflate pe rolul unor alte instanţe de judecată.

Actul juridic menţionat încalcă și drepturile ce se cuvin moștenitoarelor I.G., decedată în anul 1993 și ai E.V., decedată în anul 1981, respectiv ale numiţilor G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A., ale căror drepturi la succesiunea menţionată sunt confirmate prin certificatul de moștenitor nr. 122 din 16 iunie 1998 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi.

Au solicitat revizuirea deciziei atacate și în rejudecarea recursului schimbarea în tot a acestei decizii.

La termenul de dezbateri intimatele A.I. și A.M.N.G. au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire și a autorităţii de lucru judecat pentru motivele consemnate în practicaua încheierii de dezbateri de la acest termen de judecată.

Pronunţându-se prioritar asupra excepţiilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, din ziua în care partea a luat cunoștinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul iar, în lipsa unei astfel de hotărâri, de la data când partea a luat cunoștinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.

Prin urmare, dacă pentru prima teză a dispoziţiilor legale enunţate, termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă este același cu termenul de drept comun în materie și care are o durată de o lună, în cea de a doua teză, același text, a instituit un termen de excepţie determinat sub aspectul îndeplinirii sale la cel mult trei ani de la momentul stabilit de aceeași prevedere legală.

Întrucât în cauză, acţiunea penală declanșată de S.C. H.L.B. SRL împotriva intimatei A.I. nu a fost finalizată în modalitatea prescrisă de ipoteza vizată prin dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza I-a Cod procedură civilă, printr-o hotărâre judecătorească, sunt aplicabile, cât privește termenul declarării cererii de revizuire, teza a II-a a art. 324 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă sus citată.

Relativ la această dispoziţie legală și în raport cu care va fi analizată declararea în termen a cererii deduse judecăţii, se constată că, deși textul evocat este deficitar redactat, - text reprodus în actuala redactare astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 125 din O.U.G. nr. 138/2000 – întrucât nu se raportează ca punct de plecare la un moment procesual precis determinat, cum este cazul termenului de revizuire pentru celelalte motive de revizuire prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă, ci indică doar „data când partea a luat cunoștinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală”, acesta stabilește ca punct final data de cel mult „trei ani de la producerea acestora”.

Pornind de la premisa că partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu mai este posibilă, se reţine că, în cazul nefinalizării acţiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 Cod procedură civilă, este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să constate existenţa impedimentului legal în obţinerea unei hotărâri penale de constatare a falsului.

Or, în speţă, din adresa nr. 1479/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorul 1 București, invocată de revizuientă, rezultă că plângerea cu soluţionarea căreia a fost sesizată se află în curs de soluţionare, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii de către A.I. a infracţiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 Cod penal.

Ca urmare, nefiind îndeplinită cerinţa textului art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a Cod procedură civilă pentru determinarea punctului de plecare, revizuenta se află încă în cadrul termenului de revizuire prevăzut de aceste dispoziţii legale, motiv pentru care excepţia tardivităţii cererii introductive formulată de intimatele A.I. și A.M.N.G. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Nu este întemeiată nici excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 166 Cod procedură civilă și invocată de aceleași intimate, întrucât hotărârea în raport cu care se pretinde a fi incidentă excepţia invocată a fost pronunţată într-o altă cale de atac de retractare, nefiind astfel îndeplinită condiţia evocării fondului litigiului pentru a putea fi atrasă incidenţa normei de drept substanţial corespunzătoare art. 1201 Cod civil.

Cât privește cererea de revizuire dedusă judecăţii, se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a 2-a Cod procedură civilă, astfel cum acest text a fost modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere, dacă această hotărâre s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma unei judecăţi.

Prin urmare, obiectul revizuirii sus menţionat și determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă, îl constituie hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, ca și cele date de o instanţă de recurs când evocă fondul.

În speţă însă, cerinţa legală enunţată nu este îndeplinită în raport de partea care a exercitat-o și faţă de care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie ce nu se înscrie în sfera hotărârilor reglementate de textul evocat și care face ca cererea de revizuire astfel formulată să nu fie primită.

Nici pe fond cererea de revizuire nu se înscrie în exigenţele textului de lege pe care se întemeiază.

Astfel, în redactarea în vigoare a normei art. 322 alin. (1) pct. 4, una dintre cerinţele impuse de lege pentru incidenţa cazului de revizuire invocat, o constituie constatarea falsităţii înscrisului printr-o hotărâre judecătorească, sintagma „înscris declarat fals” impunând în mod necesar această condiţie.

Calea revizuirii vizată de ipoteza textului art. 322 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă, poate fi declanșată numai atunci când actul pe care s-a întemeiat judecata a fost declarat fals în urma exercitării unei acţiuni penale, care să se finalizeze, în cazul existenţei unui impediment legal, în obţinerea hotărârii penale de constatare a falsului, printr-o constatare a organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată în acest sens, cerinţă neîndeplinită în cauză, urmărirea penală nefiind încă finalizată.

Faţă de cele ce preced, cererea de revizuire dedusă judecăţii a fost respinsă.

Revizuienta a fost obligată să plătească intimatelor A.I. și A.M.N.G. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată din revizuire, cu aplicarea art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.